luni, 16 aprilie 2018

Crislamul şi apostolii lui în contextul islamizarii Europei - Eurabia



 De cele mai multe ori, numele Bruxelles-ului, al Uniunii și al Comisiei Europene nici nu sunt rostite. Asta, cu toate că Bruxelles-ul a refuzat să urmeze exemplul Australiei, blocând imigrația, Comisia Europeană vrea să legalizeze imigrația clandestină și impune cote obligatorii, iar Comisarul european pentru imigrație vorbește relaxat despre cele 50 de milioane de imigranți care vor intra în Europa în următorii 35 de ani. Cine sunt totuși veritabilii responsabili ai islamizării Europei? Într-un excepțional interviu publicat de site-ul ripostelaique.com, și tradus mai jos, reputata scriitoare  Bat Ye’Or – specialistă în minoritătile religioase și în lumea islamică – ne arată cum a apărut conceptul Eurabia, ne vorbește despre legăturile dintre UE, Liga Arabă și Organizatia de Cooperare Islamică, despre Asociația Parlamentară pentru Cooperarea Euro-Arabă și contribuția lui Pompidou, Mitterrand, Jacques Delors sau Solana la formarea Eurabiei. Aflăm despre islamizarea rădăcinilor istorice ale creștinismului și aderarea la viziunea islamică asupra istoriei și se explică de ce guvernele din vestul Europei gândesc altfel decât cele din estul ei, atunci când vine vorba de imigrația musulmană. Aflăm cum este deturnată atenția popoarelor europene de la uriașele mutații civilizaționale, înțelegem de ce Papa vorbește despre un Dumnezeu comun, islamo-creștin și de ce Merkel, Hollande și elita politica europeană deschid porțile în fața invaziei. Dar să o lăsăm pe Bat Ye’ Or să vorbească.
Riposte Laique: Pentru mulți dintre cititorii noștri, numele dumneavoastră este legat de conceptul “Eurabia”. Puteți să explicați, pentru noii și numeroșii noștri cititori, această realitate pe care ați dezvăluit-o prima?
Bat Ye ‘Or: Numele “Eurabia” este numele ales de Comitetul european de Coordonare al Asociațiilor de Prietenie cu lumea arabă, pentru a se defini pe el însuși și strategia sa. El a fost creat în 1974, bineînțeles la Paris, centrul de origine al acestei politici. Deasemenea, acest Comitet a publicat o broșură intitulată “Eurabia”, care poate fi studiată la Biblioteca Națională.
Comitetul Eurabia a fost instrumentul de implantare a unei noi strategii, concepută în anii ’60 de Franța și Germania. Ea urmărea să creeze o entitate mediteraneană prin unirea economică, culturală și politică a celor două maluri ale Mediteranei. Țările Ligii Arabe au pus condițiile lor, dintre care principala era recunoașterea și legitimarea lui Yaser Arafat, susținerea cauzei palestiniene și o politică europeană anti-israeliană. Dezgustate de renașterea anti-semitismului, alte țări ale Comunității europene, ca Danemarca și Olanda, și-au manifestat reticența în ciuda represaliilor terorismului palestinian. Dar, în 1973, după războiul de Yom Kippour, boicotul petrolului decretat de Liga Arabă contra Occidentului, cu excepția Franței, a erodat această rezistență. Cele 9 țări membre al Comunității europene s-au alăturat Franței, piesa fundamentală a acestei politici și, pe această bază, convorbirile privind înțelegerea și alianța cu țările din Golf au putut să înceapă. Ele s-au articulat în jurul a doi poli principali interconectați:
1.înlocuirea Israelului cu Palestina – devenită cauza emblematică a Europei – definită în limbaj orwellian: proces de pace.
2.crearea civilizației mediteraneene cântată de Fernard Braudel, care ștersese de acolo jihadismul și dhimmitudinea. Ea ar uni demografic, economic și cultural cele două maluri ale Mediteranei. Europa rasistă și fanatică, vinovată de Cruciade și colonizare, și-ar  redescoperi rădăcinile civilizației sale într-un islam factor al păcii, deschis și tolerant. Europa vinovată trebuia să-și ceară iertare și să iubească. Cauza palestiniană, eradicarea Israelului, ar pecetlui astfel reconcilierea islamo-creștina și euro-arabă. Deschizându-și teritoriile în fața Islamului, prin crearea civilizației mediteraneene, Europa și-ar asigura pacea și bogăția, reînoită pe termen nelimitat de petrodolari. Punându-și întregul său potențial în serviciul cauzei palestiniene și al dezvoltării țărilor arabe, Europa s-ar face face iubită și ar transforma Mediterana într-un lac euro-arab, de unde America și aliatul său, Israelul, ar fi alungați.
Diverse organisme oficiale au fost create de către șefii de stat ai Comunității europene, ca Asociația Parlamentară pentru Cooperare Euro-Arabă (APCEA), conectată la Comisia europeană. Creată la Paris, pe 23-24 martie 1974, APCEA a reunit parlamentari proveniți din toate partidele, din toate țările membre ale Comunității europene. Această reprezentare a evantaiului politic din fiecare țară explică uniformitatea de opinie a partidelor de stânga și de dreapta vis-a vis de imigrația din Orientul Mijlociu și cauza palestiniană. APCEA a fost fundamentul și motorul Dialogului Euro-Arab, altă structură complexă și oficioasă creată sub conducerea ministrul francez de externe, Michel Jobert. El a îmbrățișat un ansamblu de strategii decis de comun acord cu țările Ligii Arabe și cu Organizația de Cooperare Islamică (OCI). Delegații țărilor exterioare comunității și reprezentanții anumitor organizații internaționale au participat la reuniunile ținute cu regularitate și alternativ în Europa sau în țările arabe.
Europa de azi este rezultatul acestor politici duse în ultimii 40 de ani de șefi de stat, de miniștri, de ambasadori, de strategi, intelectuali și Biserici. Se pot studia fazele, mașinațiunile și instrumentele. Ansamblul evocă o mașinărie uriașă, care a acoperit Europa cu rețelele sale. Am numit această transformare planificată și organizată a țărilor Uniunii Europene, “Eurabia” – de la numele pe care i l-au dat inițiatorii săi.
Riposte Laique: Credeți că invazia migratoare prin care trece Europa este o accelerare a ceea ce dumneavoastră numiți “Palestinizarea Europei”?
Bat Ye’Or: Cu siguranță este, dar nu e doar asta. Palestinizarea Europei se articulează primului pol citat mai sus și posedă o dublă funcțiune: politică și teologică. Prima se ambiționează să înlocuiască Israelul cu Palestina musulmană prin negarea istoriei evreiești și ștergerea acesteia prin islamizarea topografiei sale. Aspectul teologic are ca scop să islamizeze rădăcinile evreiești ale creștinismului, înlocuindu-l pe Isus – evreu din Iudeea – cu un Isus musulman, din Coran, pe care Bisericile ce au îngenuncheat în fața islamului pretind prin anacronism că ar fi Palestinian, cu toate că acest cuvânt nici nu exista în vremea lui Isus și nu apare nicăieri în Coran.
Islamizarea rădăcinilor teologice ale creștinismului are trei consecințe:
ștergerea istoriei poporului Israelului, fundament istoric al creștinismului.
aderarea la viziunea islamică asupra istoriei, care afirmă anterioritatea islamului in raport cu iudaismul si creștinismul.
justificarea jihadului anti-israelian, fondată pe negarea istoriei evreilor și creștinilor. Palestinizarea Europei constă în abrutizarea ansamblului populațiilor europene prin obsesia paranoică a Palestinei, simbolul acestor politici jihadiste de negare, și în deturnarea atenției lor de la marile jocuri civilizaționale, cu care se confruntă.
Invazia migrațională a Europei este legată de strategia celui de al doilea pol al Consiliului european și al Comisiei, realizat în comun cu Liga Arabă și OCI. Această înțelegere euro-arabă, bine rodată de-a lungul a 40 de ani, explică unanimitatea guvernelor care acceptă imigrația – cu excepția Ungariei și a Statelor recent acceptate în Uniune. Tonul dictatorial și amenințător al președintelui Comisiei, luxemburghezul Jean Claude Juncker, ilustrează atât de bine autoritarismul opac al Bruxelles-ului. Aceste invazii de populații, majoritar musulmane, accelerează cu siguranța procesul de Palestinizare (decreștinare) și islamizarea – nu numai demografică, dar și culturala și politică – a societăților europene. Acesta este, de altfel, motivul pentru care sunt atât de bine primite de elitele noastre. Eu nu cred în sentimentele umanitare ale politicienilor, ci cred mai degrabă într-o politică umanitară ce manageriază capitaluri și interese strategice colosale. Conducătorii noștri, care au distrus Statele națiune, sunt incapabili acum de a le apăra teritoriile.
Riposte Laique: O teorie circulă mult pe rețelele de socializare: invazia musulmană a Europei a fost organizată de sioniști, pentru că evreii au părăsit bătrânul continent și au venit să trăiască în Israel. Cum explicați ca o astfel de teorie este atât de răspândită?
Bat Ye’Or: Susținătorii acestei teorii și cei care o propagă sunt précis cei care sunt responsabili de această islamizare și simțind ostilitatea popoarelor încearcă să-și descarce vina asupra victimelor. Aceste acuzații fac parte din panoplia anti-semitismului Eurabiei, născut din strategia anti-sionistă a alianței euro-islamice. Timp de 40 de ani – două generații – Eurabia a difuzat o campanie de diabolizare a Israelului și de negare a trecutului său istoric, urmărind ruperea legăturii ontologice cu creștinismul, pentru a-l racorda pe acesta la Islam. Islamizarea Europei este un proces în funcțiune din 1970. El are etapele sale, textele sale fondatoare, inițiatorii săi și progresează datorită unor mecanisme adecvate, ușor de identificat. Marii săi strategi din partea franceză au fost: Pompidou, Giscard d’Estaing. Mitterrand, Chirac și colegii lor europeni, miniștri lor și ambasadorii asociați; la nivelul Uniunii Europene, Jacques Delors, Romano Prodi, Solana și succesorii lor, făuritorii unei plase de rețele politice, economice, culturale, academice și mass-media, care a impus poliția gândirii, auto-cenzura, limbajul orwellian al deculturalizării gestionat de Fundația Anna Lindh, legată de Comisia Europeană.
Au fost cu siguranță “idioți utili”, evrei sau creștini, care au beneficiat de subvenții, de celebritate, de expunere mediatică măgulitoare, servind drept marionete și paravan celor care îi manipulau din spatele cortinei. Dar acestia nu sunt decat umbre secundare. Veritabilii responsabili ai islamizării Europei s-au situat  în sferele înalte ale ierarhiilor guvernamentale, care au colaborat cu nazismul și mediile sale islamofile. Primii activiști au fost Louis Terrenoire, vechi ministru al lui de Gaulle și Maurice Couve de Mourville, designerul politicii arabe a Franței, potrivit istoricului atât de bine informat, Jacques Fremeaux. În “Paris, Capitala Arabă” Nicolas Beau oferă o descriere efectuată “pe viu” asupra actorilor acestei politici, la care s-a asociat toată comunitatea europeană. Se poate studia evoluția în procesele verbale ale Dialogului Euro-Arab, publicate de Ministerul francez al Afacerilor străine, în rapoartele APCEA ale Uniunii mediteraneene și ale conferințelor care i-au reunit pe miniștri europeni și omologii lor din OCI. Câțiva indivizi nu pot opera mutarea unui continent, transformările cer pârghii mult mai puternice.
Trebuie deasemenea să recunoaștem că, de partea lor, Liga Arabă și OCI au exercitat represalii economice, susținute de terorismul palestinian mai întâi, apoi de cel islamic, și presiuni necontenite pentru a face o Europă, uneori reticentă, sa accepte cerințele lor în ceea ce privește fluxul și drepturile imigranților musulmani din Europa, sau față de campania anti-israeliană. Parlamentarii APCEA au jucat un rol major în acest context. Am descris fazele cheie ale transformării Europei, în două cărți: “Eurabia – axa euro-arabă” și “Europa și Spectrul Califatului”. Am dat numele președinților și vice-președinților APCEA, informații asupra mandatului lor și lista cerințelor lor politice și culturale privitoare la primirea imigranților în Europa și războiul contra Israelului.
Riposte Laique: Sunteți neliniștită, odată cu creșterea terorismului islamic, pentru securitatea Israelului? Credeți, într-adevăr, că Iranul este o amenințare pentru securitatea acestei țări?
Bat Ye’Or: Creșterea radicalismului musulman nu amenință numai Israelul, el amenință la fel de mult statele ne-musulmane și musulmanii moderniști. Desigur, Israelul este mult mai vulnerabil din cauza așezării sale și a micimii teritoriului său, pe care UE se înverșunează în continuare să-l amputeze, adoptând concepția jihadistă a justiției. Dar Israelul este din punct de vedere moral mult mai puternic și mai hotărât să se apere decât Europenii, care au suferit o pierdere a identității culturale și o culpabilizare cerute de OCI, trăind acum ca niște supuși, fără ca măcar să-și dea seama de asta. Politica europeană de negare a jihadului și de cedare a ascuns faptul că evreii și creștinii au același statut în islam și ca destructurarea iudaismului o implică și pe cea a creștinismului.
Sunt în mod deosebit îndurerată de suferințele teribile aplicate creștinilor și yazidis din Orientul Apropiat și Mijlociu. Aceste abuzuri prevăzute de legile jihadului și puse în aplicare astăzi, confirmă textele creștine care le-au descris încă din timpul primei cuceriri arabo-islamice și pe care eu le-am reprodus în cărțile mele. Acest lucru mi-a adus o campanie de defăimare bazată pe negare.
În ceea ce privește Iranul, faptul că el amenință doar Israelul este o iluzie a taqiya, pentru că regimul ayatollahilor amenință să anihileze lumea sunită și occidentală. Desigur, poporul iranian însuși va plăti prețul, cum vedem astăzi că se întâmplă cu populațiile irakiano-siriene care, crescute în glorificarea jihadului, sunt ele însele victime azi.
Riposte Laique: Ce părere aveți despre conducătorii europeni care admit că islamul radical duce un război împotriva țărilor lor, care fac declarații frumoase împotriva anti-semitismului și care, în același timp, consolidează prezența musulmană pe teritoriul lor?
Bat Ye’Or: Această poziție se înscrie în continuitatea Eurabiei. Acești conducători sunt siliți să admită și să apere cu ghearele și cu dinții existența islamului radical, pe care îl descriu ca pe o deformare a veritabilului islam, pătruns de dragoste și pace. Acest lucru le permite să consolideze pe teritoriul lor o prezență musulmană indispensabilă strategiei lor de fuziune euro-arabă și de globalizare, construită prin multiculturalism, amestecul și fuziunea dintre islam și post creștinism și civilizatia metisată mediteraneană.
Frumoasele declarații împotriva anti-semitismului sunt compensate de recrudescența războiului ascuns al UE contra Israelului, sortit a fi înlocuit de Palestina islamică. Ștergerea numelor geografice ale provinciilor Iudeea și Samaria, desemnarea Muntelui Templului ca Esplanada Moscheilor, palestinizarea mormintelor patriarhilor evrei din Hebron, adică islamizarea lor, se înscrie în islamizarea originilor evreiești și creștine conform versiunii coranice. Voința de a construi traiul împreuna mediteranean alimentează două nebunii corelate: înlocuirea Israelului cu Palestina și imigrația islamică în Europa, cu dispariția civilizației iudeo-creștine urâtă de naziștii islamofili.
Popoarele europene ignoră că țările lor, anumite Biserici, Uniunea Europeană se află printre cei mai mari furnizori de anti-semitism la nivel mondial. Această Europă vrea să se debaraseze de statul Israel, de iudaism și de ramura sa, creștinismul. Ea a ales Islamul.
Riposte Laique: Cum analizați schimbarea bruscă de atitudine a Angelei Merkel, din aceasta duminică? Credeți că țările europene dispun de mijloacele și mai ales de voința de a-și proteja populațiile?
Bat Ye’Or: Angela Merkel a simțit pe propria piele schimbarea vântului și împotrivirea opiniei publice.Dovadă ca popoarele pot să reacționeze împotriva conducătorilor lor.
Dacă prin “țări europene” înțelegeți guverne, este clar că transferul de exercițiu politic și de suveranitate de la State la Bruxelles, entitate supranațională și dictatorială, a slăbit popoarele și sistemul democratic. L-am văzut pe Jean Claude Juncker amenințând cu represalii țările reticente în a-i aplica deciziile. Bruxelles a confiscat puterea popoarelor. Mă gândesc că de mult timp conducătorii Europei sunt într-o logică a globalizării, unde cuvintele “apărarea propriilor populații” nu le mai spun nimic. Apărare de cine și de ce? Islamul este binevenit, bogăția Europei, viitorul său.
Riposte laique: Păstrați speranța de a vedea Europa ridicând capul?
Bat Ye’Or: Depinde ce întelegeți prin “a ridica capul”. Pentru mine, Europa s-a construit pe moștenirea științifică și juridică greco-romană și spiritualitatea iudeo-creștină care i-a făurit valorile. Contribuțiile sale la progresul umanității în toate domeniile, știinte, arte, legi umplu cele mai frumoase pagini ale istoriei umane. Au fost, bineînțeles, perioade negre, de crime și genociduri. Dar, spre deosebire de alte popoare care-și fac un titlu de glorie din acest lucru, sau îl neagă, Europa nutrită cu moștenirea iudaică a căinței, a remușcării și a iertării, le-a recunoscut. Europa a proclamat egalitatea ființelor umane și sacralitatea lor (principiile biblice), ea a proscris sclavia și a înscris în institutiile sale libertatea, demnitatea și drepturile omului.
Când Italia a vrut să se elibereze de sub jugul austriac, ea l-a sfidat prin geniul lui Verdi în Cântecul Evreilor din opera Nabuco. Neputincioasă în suprimarea războaielor, Europa a temperat cruzimea prin crearea Crucii Roșii și a diverselor instrumente umanitare. În sfârșit, ea a pus la punct mijloacele de explorare ale domeniului infinit al cunoașterii și a arhivat în muzeele și universitățile sale memoria umanității. Sper că Europenii vor putea să păzească acest imens, infinit de prețios și unic patrimoniu, de o distrugere gândită de numeroșii dușmani interni și externi. Pentru a depăși această provocare nu trebuie să se înșele asupra inamicilor. Această responsabilitate ne revine tuturor.
În afară de aceasta, mai este și Eurabia care, înspăimântată de jihad și coruptă cu petrodolari, s-a protejat aliindu-se cu jihadul pe care l-a asmuțit împotriva Israelului. Acum va avea jihadul și dezonoarea.
Sursa:

sâmbătă, 7 aprilie 2018

Un judecător ROMÂN despre PROCESUL NEDREPT AL DOMNULUI ISUS şi despre toți judecătorii de azi

Sursa imagine


Rastignirea si moartea lui Isus pe cruce, ca urmare a unui proces nedrept, este o buna ocazie de meditatie si introspectie asupra rolului pe care il avem si a responsabilitatii pe care o purtam fiecare in infaptuirea dreptatii.

Ce trebuie sa invatam fiecare din procesul lui Isus este importanta procesului drept, a fiecarui proces, a oricarui proces. "Cel ce este credincios in foarte putin si in mult este credincios; si cel ce e nedrept in foarte putin si in mult este nedrept" (Luca 16, 10).

In viata de zi cu zi fiecare dintre noi suntem la un moment dat acuzat, martor, judecator sau parte din vocea publicului.

Ca judecator, invatatura este cu atat mai necesara, pentru ca de modul in care fiecare dintre noi, judecatorii, ne indeplinim misiunea si rolul depinde pastrarea bunei oranduiri si a pacii sociale.

Nu este sentiment mai greu de purtat de oameni decat acela al nedreptatii, cu atat mai mult al judecatii nedrepte.

Citind Evanghelile, m-a izbit o fraza: "Si Caiafa era cel ce sfatuise pe iudei ca este de folos sa moara un om pentru popor" (Luca 22, 14).

Caiafa, in calitate de mare preot, era si conducatorul Sinedriului/Sanhedrinului, cel mai mare for de judecata la evrei, compus din 71 de judecatori.

Este tulburator, de aceea, sa vezi mai marele judecatorilor (echivalentul presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie de azi) justificand un proces nedrept si condamnarea unui nevinovat in numele unui bine general.

Acest gen de actiune, de a justifica raul in numele binelui, este cel mai periculos mod de a perverti minti, inimi, constiinte, iar acest lucru il vedem si azi.

Exista apoi atitudinea lui Pilat, care a vazut si stiut nedreptatea, dar "s-a spalat pe maini", pasand responsabilitatea multimii.

Genul acesta de atitudine, de "a te spala pe maini" si intoarce capul in partea cealalta, este cea mai facila si periculoasa forma de derobare, de declinare a responsabilitatii judecatii catre multimi.

Judecata facuta de multimi este mereu una emotionala, manipulata si manipulativa, prin urmare nedreapta.

"Sa nu te iei dupa cei mai multi, ca sa faci rau; si la judecata sa nu urmezi celor mai multi, ca sa te abati de la dreptate", spune una din regulile date de Dumnezeu lui Moise dupa iesirea din Egipt. Intelepciunea acelor cuvinte e valabila si azi, caci pericolul judecatilor populare e mereu prezent.

Anul trecut, meditand la rastignirea lui Isus, am avut prima data constiinta importantei faptului ca primul care da marturie despre judecata nedreapta a lui Isus este acest talhar, condamnat pe drept, asa cum el insusi recunoaste.

Vocea celui mai cazut dintre noi conteaza si trebuie ascultata, pentru ca ea poate revela un adevar ascuns de cei multi, care se considera buni si drepti.

Dreptul de azi isi are, fara indoiala, radacini puternice in dreptul iudaic si este fantastic, citind Biblia, sa regasesti in ea institutii, reguli, proceduri pe care le recunoastem in dreptul de azi.

De exemplu, cazul fortuit, cazul de forta majora, paza bunului pe care le-a normat Moise in urma cu peste 3200 de ani se regasesc in forma aproape identica si in Codul nostru civil de azi, din Romania.

Privind in perspectiva evolutiei dreptului peste secole, de la Moise pana azi, descoperim ca fiecare regula ramane eficienta atata vreme cat isi pastreaza fundamentul. Rupta de acest fundament, regula devine un simplu gest ritualistic, steril si gol.

Exact cum spunea Isus: "Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca dati zeciuiala din izma, din marar si din chimen, dar ati lasat partile mai grele ale Legii: judecata, mila si credinta; pe acestea trebuia sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati" (Matei 23, 23).

Dreptul iudaic isi are radacinile in cel divin, in poruncile date de Dumnezeu. Importanta judecatii drepte, cu toate regulile ei – egalitate in fata legii, impartialitatea judecatorilor, dreptul la aparare –, strabate intreg Vechiul Testament.

Care mai este insa azi fundamentul regulilor? Uitati-va cu ce usurinta se bagatelizeaza azi in Romania prezumtia de nevinovatie sau dreptul la un proces echitabil.

Or, cand vorbim despre "domnia legii" (stat de drept) asta inseamna nu doar ca "legea este egala pentru toti", dar si ca nimeni nu e nici mai presus, dar nici mai prejos de lege.

Calitatea actului de justitie, de aceea, se masoara nu atat in raport cu cei de la varful piramidei sociale, aparati de avocati de succes, ci cu cei de la baza.

Importanta acestei egalitati in fata legii si a procesului echitabil, a fiecarui proces, a fost spusa de Moise inca de peste 3200 de ani in urma.

"In vremea aceea, am dat porunca judecatorilor vostri si am zis: Sa ascultati pe fratii vostri si sa judecati drept pricina ce ar avea un om atât cu fratele lui, cit si cu cel strain. Sa nu partiniti la judecata, ci sa ascultati si pe cel mare si pe cel mic", s-a scris la Deuteronom 1, 16-17.

Citind cele intamplate la procesul lui Isus vedem cat de usor gesturi mici pot conduce la o judecata nedreapta. Spalatul pe maini ori intorsul capului in partea cealalta, din lasitate, sau punerea in acord cu strigatul multimii, din comoditate, pot foarte usor conduce la o judecata nedreapta.

Consecintele oricarui proces nedrept se rasfrang in timp, producand efecte negative extrem de grave inclusiv asupra altora decat cei judecati si asupra societatii.

"Sa nu faceti nedreptate la judecata; sa nu cautati la fata celui sarac si de fata celui puternic sa nu te sfiesti, ci cu dreptate sa judeci pe aproapele tau", s-a scris la Levitic 19, 15.

Sarbatoarea invierii Domnului Isus sa fie pentru fiecare dintre noi prilej de bucurie, dar si de meditatie si recunostinta pentru ceea ce a facut pentru noi. "Intru El era viata si viata era lumina oamenilor."

luni, 2 aprilie 2018

Privind cu milă spre toți duşmanii Israelului: Erdogan, Mogherini, Khamenei etc. etc.



"Dar iată urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor și le va putrezi limba în gură." - Zaharia 14:12 

Cine se poate opune planului lui Dumnezeu şi să nu suporte consecințele? Se va crea cea mai puternică alianță mondială împotriva Israelului, va avea cea mai mare armată şi chiar unele biruințe împotriva Israelului dar nu şi victoria finală. Dumnezeu în anumite momente permite răului să se unească cu un scop clar. 

Alianțe au fost multe de-a lungul istoriei omenirii împotriva planului lui Dumnezeu. Domnul le-a îngăduit pe unele pentru a rezolva o singură dată problema ca să se vadă bine Slava Lui!

E convingerea mea, văzând radicalizarea Turciei împotriva Israelului, stat sprijinit de ONU şi UE împotriva evreilor, că generația aceasta va fi martoră a acelor evenimente, până la un punct. Va fi jale mare pentru duşmanii Israelului, recitiți versetul de mai sus!

Evenimentele sunt aproape, să fim numai ai Domnului Hristos, plini de Duhul!

vineri, 30 martie 2018

Ascensiunea unei femei care a nenorocit Europa, Merkel, model pentru Iohannis şi pentru mulți troieni plantați în multe poziții cheie unde de sub haina creştinismului, a doctrinei conservatoare, sunt mascate hiene care se luptă să distrugă tot ce e biblic şi normal, din interior cu un aer "duhovnicesc", în perfectă coordonare cu şacalii din exterior




"Atunci, mein Mädchen (Fetita mea), cum ii placea lui Kohl sa o prezinte la inceput, l-a sunat pe Karl Feldmeyer, redactor sef la Frankfurter Allgemeine Zeitung, si i-a spus: “Vreau sa fac un comentariu in ziarul dumneavostra”. “Stiti ce vreti sa spuneti?” a intrebat-o acesta. “Mein Mädchen” i-a raspuns scurt: “Va voi trimite un fax”. Pe bucata de hartie primita de Feldmeyer scria: “Partidul trebuie sa invete sa mearga singur si sa se prezinte in viitoarele batalii electorale fara oameni batrani.” – aluzia clara la Kohl, care, in gluma, se prezenta asa in fata membrilor partidului. Cateva luni mai tarziu, ii lua locul lui Helmut Kohl, devenind seful CDU! A fost momentul in care, fara sa stie, dreapta germana a pus Calul Troian in fruntea cetatii.  A fost momentul in care Helmut Kohl, marele Helmut Kohl, i-a marturist unui bun prieten: “Mi-am bagat asasinul in casa. Mi-am pus vipera pe brat.” (Asa se explica de ce Helmut Kohl a cerut familiei ca Angela Merkel sa nu fie prezenta la inmormantarea sa, dar cea care l-a dat afara din politica,  i-a batut, simbolic, si sicriul in cuie, atunci cand a insistat sa tina discursul de adio la inmormantare lui."
(Mihai Gorghiu, sursa: facebook)

vineri, 23 martie 2018

Un motiv imens pentru care am susținut PSD-ALDE, şi-i voi susține câtă vreme vor avea politici pro-familie, pro-natalitate, pro-națiune! PNL-ul, din pacate, s-a opus cu vehemență demersului Coaliției pentru FAMILIE, românilor! PNL-ul se comportă ca o extensie a ocultei europene (mondiale) care vrea sodomizarea Europei!



La doi ani de la momentul în care Coaliţia pentru Familie a depus la Parlament o iniţiativă de modificare a articolului 48 din Constituţie, dorinţa celor trei milioane de români care au semnat iniţiativa se va împlini. Coaliţia PSD-ALDE a decis ca referendumul pentru familie să fie organizat în luna mai a acestui an, potrivit unor surse politice.

În prezent, alineatul (1) al Articolului 48 din Constituţie prevede că "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor." În noua formă din iniţiativa legislativă, Familia „se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.

Pe data de 9 mai 2017, Camera Deputaţilor a adoptat cu o largă majoritate iniţiativa legislativă. De la acel moment. Senatul nu a mai făcut demersurile necesare pentru adoptarea iniţiativei, în calitate de cameră decizională.

Pe de altă parte, Parlamentul a adoptat anul trecut şi un proiectul de modificare și completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Proiectul prevede în primul rând că referendumul de revizuire a Constituției trebuie să aibă loc în termen de 30 de zile de la adoptarea de către Parlament a inițiativei de revizuire. Contestat de PNL la CCR, proiectul a fost declarat constituţional, însă săptămâna trecută preşedintele Iohannis l-a trimis la Parlament pentru reexaminare.

Potrivit surselor din Coaliţiei, legea va fi reexaminată rapid, astfel încât referendumul să poată fi organizat în luna mai, o lună ideală în privinţa posibilităţii asigurării cvorumului necesar de 30%.

Sursa: Aici

P.S. Mă aşteptam ca vocile evanghelice din PNL să fie mai vocale. Dumnezeu să aibă milă! Sunt şi în PNL vreo 2 voci care luptă pe față pentru familie dar e trist ca nu-s evanghelicii nostri. 



luni, 19 martie 2018

Statul paralel și Biserica Domnului Hristos

sursa

Zilele trecute am auzit despre statul paralel. Românii au dat unei structuri de tip caracatiță care acționează din umbră după o agendă bine definită care este împotriva intereselor națiunilor numele de STAT PARALEL. O exista, nu o exista? 

Și în Statele Unite ale Americii este această problemă. Americanii îl numesc statul profund. O exista, nu o exista? 

Din cele mai vechi timpuri, citim în istorie, au existat structuri secrete care au acționat din umbră. În cadrul acestora s-au pus la cale războaie, revoluții, lovituri de stat, tratate de pace, rapturi, crime, anexări teritoriale, compromiterea unor lideri, acapararea unor resurse, menipularea maselor cu diferite scopuri etc. etc. etc.

În Biblie un exemplu de stat paralel, stat profund, este structura pusă la cale de Absalom prin care își detronează tatăl ( 2 Samuel 15). A fost un plan demonic foarte bine alcătuit, stratagic, iar în fața acestui plan, David, a putut doar să constate că dacă nu fuge va avea un final tragic. 

Un alt plan secret din Biblie, tot demonic, a fost legat de judecarea apostolului Pavel (Fapte 23:12-16; 25:2-3). Trebuia organizat un simulacru al unei judecăți doar ca Pavel să ajungă între ei iar apoi era lichidat. Planul a fost făcut în ascuns dar nimic ascuns nu rămâne ascuns. 

Existența statului profund, paralel, este una certă și în România și în SUA. Dar la fel de certă, putem spune mai certă, este existența unei structuri prezente pe lângă Biserică care imită foarte bine Biserica dar nu face parte din Biserică pentru că nu este în Hristos, deși pozează că este parte a Bisericii. Scopul acestei structuri este distrugerea valorilor sfinte, eliminarea oamenilor lui Dumnezeu,  pregătirea căii lui anticrist. 

Unii pot ca să spună că este prea de tot ca să crezi că în Biserică poate exista o structură paralelă, o structură profundă care doar mimează că este din Hristos, ea fiind clar împotriva Domnului Hristos. Aș putea ușor să vă conving cu exemple începând cu Vatican II și maratonul ecumenismului care a trecut granițele spre islam. Nu voi apela la istorie ci la revelația lui Dumnezeu, la Sfânta Scriptură: 

„Păziţi-vă de proroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.” -  Matei 7:15

„Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma,” - Fapte 20:29

 „În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi  între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care  i-a răscumpărat şi vor face  să cadă asupra lor o pierzare năprasnică.” - 2 Petru 2:1

„Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi, ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.” - 2 Corinteni 2:17

  •  „Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca  să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Căci  s-au strecurat printre voi unii oameni scrişi  de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc  pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.” - Iuda 3,4. 

Hristos îi numește lupi răpitori și ne spune nouă să ne păzim de ei, este datoria noastră să ne păzim de ei căci vor veni cu certitudine. Apostolul Pavel îi numește lupi răpitori care nu vor cruța, sunt fără milă, au un plan stabilit de a distruge. Iuda spune că sunt oameni neevlavioși care schimbă în desfrânare harul lui Dumnezeu și vedem azi mai mult ca oricând cum oamenii neevlavioși disprețuiesc manifestările reale ale Duhului Sfânt dar promovează discoteca, rock-ul, îi interesează doar imaginea lor axată pe fire , poziția lor, necontând pentru ei sfințenia și sfințirea, luptând împotriva a ceea ce a instituit Dumnezeu. 

Da, există stat profund și există o structură infiltrată pe lângă Biserica Domnului, cu certitudine!

vineri, 5 ianuarie 2018

Că veni din nou vorba de ea - Bărbatul, femeia, autoritatea - e una dintre cele mai slabe predici de ale pastorului Gog Lazăr! (partea a doua)





În cele ce urmează vreau ca să prezint în continuare punctul de vedere nebiblic al pastorului Gog Lazăr cu privire la pasajul din 1 Corinteni 11:1-16. Repostez predica aici: 



1. ἐξουσία - O enormitate clădită de pastorul Gog Lazăr în jurul acestui termen  din text dar pe care l-a scos din context. 

Ca să înțelegem mai bine termenul ἐξουσία în contextul pasajului trebuie să înțelegem bine pasajul. Nu avem voie să facem teologie în jurul unui termen scoțându-l din contextul lui și dându-i alt sens decât sensul dat de contextul în care a fost folosit. Gog Lazăr a luat termenul ἐξουσία care  apare în versetul 10 unde textul spune despre femeie că „trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei” și i-a dat un alt înțeles, care este la modă azi, femeia egală cu bărbatul, dar textul spune total altceva, fix opusul.  Înțelesul pe care Gog Lazăr l-a dat acestei părți de verset, „trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei”, este următorul: femeia fiindcă este stăpână, egală cu bărbatul, „din pricina îngerilor trebuie să aibă pe cap un semn al autorității sau al stăpânirii, deci un semn de autoritate ... nu ca să fie supusă” . Citiți ce a mai afirmat: 

„Apostolul Pavel dimpotrivă nu spune nimic despre supunere în acest pasaj biblic, contrar apostolul Pavel vorbește despre autoritate, despre autoritate, de aceea femeia din pricina îngerilor trebuie să aibă pe cap un semn al autorității ei, nu un semn al supunerii ei, ci un semn al stăpânirii, că ea stăpânește.” Stau și mă uimesc. Îmi scutur capul. Ooooau!!! Textul nu vorbește despre supunere,  despre faptul că femeia a fost așezată sub bărbat, că bărbatul este capul ei?  
  
Să recitim din nou pasajul din 1 Corinteni 11:1-16

1. Calcati pe urmele mele, intrucat si eu calc pe urmele lui Hristos. 2. Va laud ca in toate privintele va aduceti aminte de mine si ca tineti invataturile intocmai cum vi le-am dat. 3. Dar vreau sa stiti ca Hristos este Capul oricarui barbat; ca barbatul este capul femeii si ca Dumnezeu este Capul lui Hristos. 4. Orice barbat care se roaga sau proroceste cu capul acoperit isi necinsteste capul sau. 5. Dimpotriva, orice femeie care se roaga sau proroceste cu capul dezvelit isi necinsteste capul ei, pentru ca este ca una care ar fi rasa. 6. Daca o femeie nu se inveleste, sa se si tunda! Iar, daca este rusine pentru o femeie sa fie tunsa ori rasa, sa se inveleasca. 7. Barbatul nu este dator sa-si acopere capul, pentru ca el este chipul si slava lui Dumnezeu, pe cand femeia este slava barbatului. 8. In adevar, nu barbatul a fost luat din femeie, ci femeia din barbat; 9. si nu barbatul a fost facut pentru femeie, ci femeia pentru barbat. 10. De aceea, femeia, din pricina ingerilor, trebuie sa aiba pe cap un semn al stapanirii ei. 11. Totusi, in Domnul, femeia nu este fara barbat, nici barbatul fara femeie. 12. Caci, daca femeia este din barbat, tot asa si barbatul prin femeie, si toate sunt de la Dumnezeu. 13. Judecati voi singuri: este cuviincios ca o femeie sa se roage lui Dumnezeu dezvelita? 14. Nu va invata chiar si firea ca este rusine pentru un barbat sa poarte parul lung, 15. pe cand pentru o femeie este o podoaba sa poarte parul lung? Pentru ca parul i-a fost dat ca invelitoare a capului. 16. Daca iubeste cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei si nici bisericile lui Dumnezeu.”
Pasajul acesta vorbește cât se poate de clar de autoritate și de supunere. Este un pasaj care prin excelență vorbește despre autoritate. Dumnezeu fiind autoritatea supremă este deasupra tuturor. Dacă El este deasupra automat tot ceea ce este sub El i se supune. Apoi este Hristos, sub Hristos este bărbatul și apoi sub autoritatea bărbatului, deoarece el a fost creat primul și fiindcă așa a stabilit Dumnezeu, a fost pusă femeia. Cum nu este vorba de supunerea femeii în acest pasaj?
Când vine vorba de o ierarhie automat apare și supunerea, nu poate exista ierarhie fără supunere.  Versetul 10 pe care Gog Lazăr l-a folosit ca să demoleze întreg pasajul, inclusiv acesta vorbește despre supunerea femeii, punerea ei sub autoritate, sub autoritatea bărbatului, ca și o concluzie a versetelor menționate înainte. Faptul că acceptă să aibă peste ea autoritatea bărbatului este evidentă prin acoperirea capului. Capul acoperit demonstrează  că ea a acceptat să se pună sub autoritatea lui Dumnezeu acceptând peste ea autoritatea bărbatului, după rânduiala lui Dumnezeu. Versetul, și întreg pasajul, nu spune că femeia stăpânește, că „ea stăpânește”.
Citind întreg pasajul nu avem cum să înțelegem că femeia a fost făcută stăpână, dimpotrivă, înțelegem că ea a fost pusă ca să fie ocrotită sub autoritatea bărbatului.  Așadar toată teoria clădită de Lazăr Gog în jurul termenului ἐξουσία   este o enormitate, nu o idee care să fie extrasă din 1 Corinteni 11, text care spune clar că bărbatul este capul femeii, nicidecum că au fost puși pe aceeași treaptă.

2. Gog Lazăr încurcă merele cu perele și emană contradicții șocante. Gog Lazăr a făcut apel  la un argument folosit de Domnul Isus  pentru a „repara” nedreptatea făcută femeii, ceea ce el numește o nedreptate care i s-a făcută femeii ca apoi singur să se contrazică. Citiți mai jos:
„Și Pavel și Hristos când dezbate poziția bărbatului și a femeii înaintea lui ei amândoi o dezbat în unul și același ton,  nici unul nu este mai mare decât celălalt, pentru că Isus a spus: „de la început n-a fost așa frați scumpi, dar cum a fost, Geneza 1:28 ... și stăpâniți-l, fiți domni, domnul Adam și doamna Eva, stăpânul Adam și stăpâna Eva, egali, cu alte cuvinte v-am dat autoritate, exousia, v-am dat putere, și acuma să citim din nou, nu cumva zice Pavel să gândiți că femeia este inferioară că s-au întâmplat aceste lucruri, pentru că nu este inferioară, vă spun de ce va zice Pavel, nu este inferioară deloc, este drept că bărbatul are prioritate datorită ordini creației, este drept că ea a fost prima care a păcătuit, și aceasta este drept, dar tot așa de drept este spune apostolul Pavel că mântuirea a venit prin ea, nu a venit prin bărbat ... de aceea sunt egali, sunt egali unu la unu, și atunci dacă sunt egali înseamnă că amândoi sunt puși în poziție de exousia, de autoritate. Și aici când îi spune femeii, din pricina îngerilor trebuie să aibă pe cap un semn al autorității sau al stăpânirii, deci un semn de autoritate ... nu ca să fie supusă, asta nu înseamnă că femeile nu trebuie să fie supuse după cum spune Pavel în altă parte.
Dacă citiți aceste cuvinte rostite de Gog Lazăr poate că o să rămâneți șocați ca și mine. După ce folosește unele pasaje din Biblie ca să le demoleze pe altele și să „demonstreze” că femeia este egală, pe aceeași poziție de autoritate, „nu ca să fie supusă”, Gog Lazăr spune: „asta nu înseamnă că femeile nu trebuie să fie supuse după cum spune Pavel în altă parte”.  Nu înțeleg, e roșie sau verde? Dacă e roșie, femeia a fost pusă pe picior de egalitate cu bărbatul de Domnul Isus și de Pavel atunci de ce Gog Lazăr admite că în altă parte, în alt pasaj femeia trebuie să se supună, că este verde, îl citez din nou pe Gog Lazăr : asta nu înseamnă că femeile nu trebuie să fie supuse după cum spune Pavel în altă parte”. O ceață totală...

Și dacă Gog Lazăr admite că în alt pasaj din Biblie Pavel spune faptul că femeia nu este pe aceeași poziție de autoritate cu bărbatul,  că ea trebuie să fie supusă, de ce nu ar spune apostolul Pavel inspirat de Duhul Sfânt și în 1 Corinteni 1:1-16 exact același lucru, că femeia este supusă bărbatului? De ce? Doar ca să le emancipăm în mod nebiblic pe surorile din SUA? Textul din 1 Corinteni 11:1-16 asta spune cât se poate de clar, că femeia trebuie să stea sub autoritatea bărbatului iar acest fapt trebuie să se vadă. 

O altă eroare gravă de interpretare a lui Gog Lazăr cu privire la pasajul din 1 Corinteni 11 este că  nu ține cont de revelația progresivă a lui Dumnezeu și că încearcă să schilodească o regulă clară, stabilită de Dumnezeu în Biserică, regula autorității pe verticală, folosind alte pasaje din Scriptură. Este nepermis așa ceva. Textul din 1 Corinteni 11 se explică prin sine, este clar! Acest pasaj din 1 Corinteni are aplicabilitate în Biserică, rânduiala de la închinare, de la părtășie după venirea lui Hristos și fondarea Bisericii. Regula din 1 Corinteni 11 nu se bate cap în cap cu Geneza 1:28. După căderea în păcat, din Geneza 3, Dumnezeu a fost acela care a stabilit clar reguli privitoare la autoritate iar în 1 Corinteni 11 a completat aceste reguli și le-a dat niște semne ca să fie evidente.  

3. Diferența dintre bărbat și femeie e dată de părul lung. Gog Lazăr admite o deosebire între domnul Adam și doamna Eva, între femeie și bărbat, părul, lungimea părului. Avem o foarte mare problemă, extraordinar de mare. După ce s-a chinuit să forțeze texte ca să o facă stăpână pe femeie, egală cu bărbatul, era de așteptat ca Gog Lazăr să continuie spunând: „de azi femeile și bărbații pot să poarte aceeași tunsoare”. Nu a făcut acest lucru, nu a spus asta, a spus că femeia trebuie să aibă părul lung, mai lung, să fie o deosebire. Dar prin faptul că a spus asta, pentru că a spus că între bărbat și femeie trebuie să existe o deosebire dată de lungimea părului, prin acceptarea acestei deosebiri, diferențieri, singur, Gog Lazăr și-a distrus toată teoria cu femeia stăpână, femeia egală.  Citiți ce a spus Gog Lazăr: „pentru îngeri Dumnezeu a stabilit ca semn de recunoaștere părul lung, mai lung decât al bărbatului,  părul lung la femeie, acesta este semnul că și ea este în autoritate și trebuiește considerată partener egal cu bărbatul”.
Oau! Chiar așa? Femeia trebuie să poarte părul lung ca semn că este egală cu bărbatul? Dacă era făcută egală cu bărbatul, de Pavel sub inspirație, cu siguranță că poruncea ca toți să se tundă la fel, nu să aibă femeia părul lung iar bărbatul părul scurt. Faptul că apostolul spune ca femeia să aibă părul lung, și acoperit,  înseamnă că apostolul Pavel nu pune semnul egalității între femeie și bărbat.  Prin menționarea acestei deosebiri, leagă de lungimea părului,  Gog Lazăr singur și-a dinamitat toată teoria, și bine a făcut!

4. Sub ce preș băgăm versetul 6: „Dacă o femeie nu se învelește, să se și tundă! Iar, dacă este rușine pentru o femeie sa fie tunsa ori rasa  se învelească”?

Chiar dacă motivația enunțată de fratele Gog Lazăr nu e cea spusă de Pavel în 1 Corintei 11, totuși el admite că femeia trebuie să aibă părul lung, să nu fie ca bărbatul.  Admite părul lung, mai lung, ca învelitoare, doar părul lung. Bun, e simplu de spus dar ce facem cu versetul 4 care mai nu e de acord doar cu părul lung, cu poziția lui Gog Lazăr? Unde îl ascundem? Este text sacru, este din Biblie, acest verset, ce facem cu el? El spune clar că femeia care nu vrea să se învelească să se și tundă. Păi cum, nu părul este învelitoarea? Cum adică dacă nu vrea să se învelească să se și tundă? Adică are părul lung și mai trebuie ceva peste el, în caz contrar să se tundă? Deci femeia are părul lung și dacă nu vrea să și-l acopere să și-l tundă! 

Spun unii că e o regulă culturală. Că deh în Corint erau prostituatele etc. Nu este deloc o regulă doar pentru Corint ci este pentru Biserica Domnului. În toată biserica Domnului autoritatea supremă este Dumnezeu, Hristos, bărbatul și apoi femeia. Duhul Sfânt îl inspiră pe Pavel în argumentarea poziției sale, de ce femeia să poarte capul acoperit și de ce bărbatul să nu-l poarte,  să facă apel la argumente teologice generale: ierarhia universală care spune că Dumnezeu este pe tron, ordinea creației și existența îngerilor. Dacă subiectul era doar pentru corinteni cu siguranță că argumentația era alta și textul nu ajungea la noi. 

5. Să nu lăsăm duhul lumii să ne învețe. În această epocă a emancipării când Diavolul prin sistemul lui se luptă să schimbe din temelii ordinea instituită de Dumnezeu,  femeia este ridicată la nivelul de bărbat iar bărbatul este golit de toată bărbăția, acesta este modelul lumii. Să nu ne lăsăm deformați de sistemul Diavolului. 

La mântuire, prin Hristos, și femeia și bărbatul sunt egali, au exact același drept. Însă, Dumnezeu în înțelepciunea Lui a stabilit, fiindcă tot ceea ce face El este bine, ca în cadrul familiei și în Biserică, femeia să fie supusă bărbatului. Asta nu-i dă bărbatului straie de dictator, de tartor, nu, bărbatul nu trebuie să fie zbir. Cu înțelepciune, dragoste dar și cu fermitate trebuie să-și conducă familia, iar cei puși în Biserică, să slujească Biserica. Este cel mai potrivit rol pentru bărbați.  Locul bărbatului nu îi dă libertate să se mândrească, să se laude, nu! Singurul mare trebuie să fie înălțat este doar Dumnezeu! Toată slava Lui să-I fie dată! A lui este onoarea!  Acest rol de a avea autoritate peste femeie îl responsabilizează pe bărbat, Dumnezeu îi va cere socoteală de ceea ce i-a încredințat. Iar pentru femeie, cel mai bun loc, este să stea sub autoritate, nu e o ofensă, este locul unde este cel mai bine protejată, așa a rânduit Cel care știe cel mai bine ce ne este bine. Iar ca semn că ea acceptă autoritatea peste ea trebuie să aibă capul acoperit nu doar cu păr ci și cu un material. 

P. S. În viața de familie nu înseamnă că soția nu are nici un punct de vedere sau că tot ceea ce spune ea este greșit. Dimpotrivă, femeile credincioase pot avea de multe ori o lumină mai bună în anumite domenii decât bărbații. Datoria bărbaților este să se consulte cu soțiile lor dar decizia finală este a bărbaților. Bărbații vor fi trași primii la răspundere de Dumnezeu fiindcă fie că vor sau nu să accepte, realitatea este că lor le-a fost încredințată autoritatea de cap,  de către Dumnezeu.

    Dumnezeu să binecuvinteze Biserica Lui, în Numele Domnului Isus prin Duhul Sfânt!

joi, 4 ianuarie 2018

Că veni din nou vorba de ea - Bărbatul, femeia, autoritatea - e una dintre cele mai slabe predici de ale pastorului Gog Lazăr! (prima parte)

sursa

Din capul locului menționez că apreciez mult din lucrarea fratelui Gog Lazăr. Unele mesaje pe care le predică sunt foarte bune. În urma unei predici audio pe care am asculta-o acum 13 ani, predicată de fratele Gog, am fost vindecat de Dumnezeu de o tumoare, eram în anul I student la I.T.P. Ceea ce este trist este faptul că nu toate mesajele dânsului sunt axate pe text, pe Scriptură, deși la nivel declarativ asta afirmă.  

Mesajul de mai jos este un mesaj fără rădăcini în Biblie, deşi aduce pasaje în discuție. L-am reascultat azi fiindcă a fost postat pe o pagină de facebook și vreau să argumentez că nu are fundament în textul din 1 Corinteni 11. Este un mesaj care strică pasajul din 1 Corinteni 11, peste textul CLAR din 1 Corinteni 11 bagă un punct de vedere preudo-biblic doar ca să pară o argumentație biblică. 

Mesajul de care vorbesc poate să fie ascultat aici: 


  • Nu voi căuta la înfăţişare, nu voi linguşi pe nimeni,  căci nu ştiu să linguşesc, altfel într-o clipeală m-ar lua Ziditorul meu.” - Iov 32:21-22.

Acesta este un principiu pe care ar trebui ca să urmărim şi să-l aplicăm de fiecare dată când discutăm probleme din Biblie. Pe marginea Bibliei nu se discută ca în partidele politice, textul sacru nu se negociază, cu nimeni!

„Orice bărbat care se roagă sau prorocește cu capul acoperit își necinstește capul sau. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul dezvelit își necinstește capul ei, pentru ca este ca una care ar fi rasă. Dacă o femeie nu se învelește, să se și tundă! Iar, dacă este rușine pentru o femeie sa fie tunsă ori rasa, să se învelească. Bărbatul nu este dator să-și acopere capul, pentru ca el este chipul și slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; și nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.”   -     1 Corinteni 11:4-10


Șubrezenia în mesajul de mai sus, al pastorului Gog Lazăr, este evidentă pornind de la minutul 9:48 când Gog Lazăr spune: „trebuie echilibru și în purtarea cosmeticelor sau ornamentelor... dacă vei veni în casa lui Dumnezeu cum nu vine nimeni, ți-au picat toate sprâncenele și în casă toți le au, ai toate culorile și în casă nimeni nu le are, îți spun cum ți-am spus rândul trecut, ești ridicol ... uită-te în jurul tău, dacă nimeni nu-i ca tine nu te mai purta nici tu așa, dacă nimeni nu se vopsește ca tine nu te vopsi nici tu așa, dacă nimeni nu are părul ca tine nu te mai face așa dacă, dacă, dacă ...”.

Gog Lazăr începe acest mesaj clădindu-l de la bun început pe nisipuri mișcătoare. Toată baza mesajului este putredă. Principiile total greșite de la care pornește sunt acestea:

1. Echilibru - „trebuie echilibru în purtarea cosmeticilor sau ornamentelor;
2. Aclimatizare după ochi privind la cei din jur - „uită-te în jurul tău, dacă nimeni nu-i ca tine nu te mai purta nici tu așa”.

Principiile de mai sus din acest mesaj a lui Gog Lazăr nu au fundament în Biblie şi în baza lor se pare că a căutat o "argumentație" şi în dreptul capului acoperit pentru a fi în SUA ca unii americani, ca să nu fie ridicoli. 

1. Echilibru - „trebuie un echilibru în purtarea cosmeticilor sau ornamentelor”. Ok, nu sună rău. Cuvântul echilibru este un cuvânt care îndeamnă la moderație dar totodată cuvântul echilibru, și principiul de mai sus este un principiu relativ, e un nisip mișcător. Cine spune care este echilibru, până unde suntem în echilibru, când inima omului este înclinată spre păcat? Majoritatea? Decide majoritatea! Echilibru să fie dat de majoritate.  Majoritatea evreilor  au murit pe vremea lui  Moise în pustiu, doar doi din acea generație au intrat în Canaan. Majoritatea a avut o gândire împotriva planului lui Dumnezeu. Domnul Hristos a spus că în vremurile din urmă dragostea celor mai mulți, a majorității se va răci. Atunci dacă echilibru în purtarea ornamentelor nu este dat de majoritate cine-l dă? Cine are autoritate? Cultura. Poate cultura lumii să spună Bisericii Domnului care este echilibru?  Biblia spune clar la Romani 12:2: „să nu vă potriviți chipului veacului acestuia”. Veacul acesta generează o cultură axată pe pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții. Echilibru înseamnă să fim în granițele Bibliei, oamenii lui Dumnezeu din Scriptură să fie modelul pentru noi doar atât cât ne permite Biblia, respectând fix granițele Bibliei. Da, Sara, Rebeca etc. sunt modele pentru noi doar în granițele Bibliei. La fel sunt și ele modele ca și David. Doar în bine. David e model doar în ceea ce a făcut bine, nu în tot. Să nu curvim și să ucidem ca și el. Lot, neprihănitul, e model, dar nu și în beție și în incest.  O da, e adevărat că în trecut sfintele femei purtau și scule de aur și de argint dar la fel de adevărat este că dacă Petru fiind sub inspirație a spus clar în text ca „podoaba voastră să nu fie podoaba de afară”, să ne supunem lui Dumnezeu. 

„Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu. Astfel se impodobeau odinioara sfintele femei...„ - 1 Petru 3:3-5

Apostolul Petru nu este pastorul Gog Lazăr, aici Petru este folosit de Duhul Sfânt ca să transmită revelație de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt, mesaj sacru, Biblie. Aici apostolul Petru spune clar, în trecut femeile sfinte aveau o podoabă, omul din interior, luați exemplu de la ele doar această podoabă, atât. Sunt oameni care pot să fie dați exemple în bine și în rău, din Biblie. Apostolul Petru sub inspirație spune clar, de la femeile sfinte luați ca pildă, să fiți ca ele în omul din interior unde ele au dat dovadă de dragoste, de supunere. Că ele au avut și podoabe de aur, au avut, dar porunca dată de Duhul Sfânt prin Petru legată de acest fapt este clară: „podoaba voastră să nu fie podoaba de afară”, de la ele nu luați și podoabele exterioare. Cu alte cuvinte, dacă vreți să luați exemplu  femeile din trecut cât aur să purtați, cum să-l aranjați pe degete, pe gât, este total interzis un astfel de fel de a vă împodobi! De la Sara și soțiile patriarhilor învățați doar podoaba din interior, în domeniul exterior porunca este clară „podoaba voastră să nu fie podoaba de afară”. Asta înseamnă echilibru în acest domeniu potrivit Bibliei!

2. Aclimatizare după ochi privind la cei din jur - „uită-te în jurul tău, dacă nimeni nu-i ca tine nu te mai purta nici tu așa”.

Pastorul Gog Lazăr prin enunțarea acestui principiu a lăsat deoparte Biblia ca model și a pus în locul Scripturii ca model „jurul”, privirea în jur. Dacă cei din jur sunt într-un fel să fi ca și ei, dacă toți au roșu-n cap, roșu să fii, dacă toți sunt simplii, simplu să fii! Acesta e principiul. Dar e şi el o mlaştină, în jur sunt 7 miliarde de oameni și cam 2 miliarde de oameni care  se numesc creștini. Ca și care să fim? Unii creștini își fac tatuaje. Alții își pun lănțișoare la glezne. Alții au 15 cercei într-o ureche. Alții sar ca și berbecii.  Ne uităm în jur că acum lumea este atât de mică, prin apăsarea unei taste poți vedea în jur ce fel de creștin vrei să fi privind unde vrea inima ta să privească. Unii creștini dansează prin parcuri dansul bucuriei, dacă vrei să fi ca și ei privești în jur la ei și dansezi. Unii creștini căsătoresc femei cu femei. Dacă aplici acest principiu poți ajunge să faci fix ca și ei, că cei din jur asta fac, iar unii sunt mai plini de lume decât lumea. Ca și care din cei din jur să fim? „Cei din jur” pot să fie ei un model absolut pentru ceilalți? Nu, cei din jur sunt un model doar dacă aplică, trăiesc Biblia. Dacă nu respectă Biblia nu sunt un model. Da, să ne uităm în jur și să facem cum fac cei care au rădăcinile în Biblie. De unde știm că trăiesc după Voia lui Dumnezeu, că au rădăcinile în Scriptură? Pentru asta trebuie să cunoaștem bine Biblia. Așadar nu facem cum fac cei din jur pur şi simplu, ci facem cum fac ca cei din jur doar dacă viața lor este clădită pe Sfânta Scriptură. În definitiv tot Biblia este modelul. Cunoscând Cuvântul, fiind plini de teamă de Domnul și de Duhul Sfânt cu certitudine ne vom aclimatiza după ceea ce trebuie, voia lui Dumnezeu. Hristos nu a venit să facă ceea ce se făcea în jur. Hristos a venit să mântuiască lumea şi să aducă lumii o cultură care înnobilează ceea ce este veşnic, sufletul! Din acest motiv Fiul ÎMPĂRATULUI ÎMPĂRAȚILOR, când a fost pe pământ nu a umblat ca cei din jur în in subțire, de aceea l-a dat exemplu pe Ioan Botezătorul!

                                                                                    Va urma