miercuri, 6 iulie 2016

Lupta Diavolului de a distruge tot ce Dumnezeu a creat FOARTE BUN!

www.lds.org
Omul, familia, Biserica, Biblia și hrana!

   Sunt cinci mari domenii pe care Dumnezeu le-a creat foarte bune, mai bine ca Dumnezeu nimeni nu putea și nu poate să le facă, Dumnezeu când face ceva El face la superlativul absolut. Acestea sunt: omul, familia, Biserica, Biblia și hrana. Pe toate Diavolul prin ai lui vrea ca să le distrugă. 

   Omul - se găurește, vopsește, colorează, pictează doar ca să nu fie foarte frumos, așa cum l-a făcut Dumnezeu. Când o femeie, tânără sau mai puțin tânără, mai nou și bărbații, se dă cu colorant, nuanțator, indiferent pe unde, acceptă sub impresia că se face mai frumoasă să știrbească din ceea ce Dumnezeu a creat extraordinar.  Se ridică peste Dumnezeu. E ca și cum un pictor amator,  de trei clase, s-ar trezi ca să corecteze o pictură celebră. Nu poate decât să o strice. Diavolul prin invazia de culori și găuri urmărește în mod planificat să strice opera de artă a lui Dumnezeu, coroana creațiunii Sale, pe tine omule, femeie sau bărbat! Sfințește nu doar sufletul și duhul ci și trupul!

   Familia - vrea să o distrugă. Cum? Căci bărbatul are nevoie de femeie și femeia de bărbat. Este în gena umană această lege. Păi ca să distrugem familia inventăm că homosexualitatea nu este o deraiere ci ceva cu care te naști. Modificăm prin 1973 prin ceva tratate de medicină că homosexualitatea este ceva cu care omul apare pe pământ și așa începe în mod planificat lupta Diavolului prin ai lui de distrugere a familiei. Apoi cum să-i mutilăm pe copii ca să nu mai aibă ca model familia formată după modelul lui Dumnezeu? Dacă-i lasă împreună cu părinții lor vor vedea că familia trebuie să fie din bărbat și femeie. Au găsit soluția, îi răpim de la părinții lor, îi bombardăm cu desene animate cu homosexuali, introducem educația sexuală în școli și  copiii zăpăciți și fără valori vor alcătui o societate poluată, stricată.  

   Biserica - discotecă, rock, senzualitate, destrăbălare, materialism, hedonism, slujire pentru bani, slujire de ochii lumii, slujire din interese politice, simonie, hărmălaie ...
  Dumnezeu a instituit Biserica cu B mare căci este o instituție divino-umană, lumina lumii, trupul Lui pe acest pământ, sarea pământului, Templul Duhului Sfânt dar Diavolul prin oamenii Lui și prin duhurile de înșelăciune din multe mădulare ale Bisericii a făcut unelte ale păcatului, temple ale poftelor firii pământești, morminte văruite. Scopul Diavolului este să distrugă din temelii Biserica, lucrarea Duhului Sfânt care este baza Bisericii, sfințenia, dragostea, teama de Dumnezeu, lupta împotriva duhului lumii ...

   Biblia - Cuvântului lui Dumnezeu nu mai i se acordă importanță. Biblia a devenit pentru mulți o poveste de adormit copiii. Când Scriptura spune să nu fie nimeni lumesc ca Esau, cine mai crede și se supune? Când Dumnezeu poruncește ca femeia să se acopere când se roagă sau prorocește, cine mai ascultă? Când Hristos vorbește despre faptul că fără Duhul Sfânt suntem orfani, cine mai ascultă  să se roage cu stăruință după botezul Duhului Sfânt? Unde este pocăința? Dar lepădarea de lume? Cine mai ascultă porunca să nu iubim lumea nici lucrurile din lume? Unde este Adevărul, dreptatea și dragostea de Dumnezeu,  apoi cea de oameni?  Biblia a ajuns pentru cei mai mulți o carte religioasă interpretabilă! Ea nu mai este pentru foarte mulți Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu de care trebuie să ne temem și să facem tot ce ne spune El! De ce? Nu mai acordăm Bibliei autoritatea pe care o are de Cuvânt al lui Dumnezeu!

   Hrana - Diavolul prin modificare hranei urmărește distrugerea noastră, uciderea planificată și sigură a omului. Sarea de masă are E-uri. Pâinea albă, și nu numai, este plină de amelioratori și cine mai știe câte. Carnea este îmbibată cu hormoni. Apa este ținută în pet-uri, în plastic. Ne-au adunat în orașe mari, metropole, ca să ne poată controla mai bine și hrăni după rețeta lor căci au un scop, cancerul, bolile și în final moartea. Ajungem ca să nu mai găsim  aproape nimic natural și fără zahăr. Țăranului i se ia dreptul ca să mai producă pentru că nu au interesul ca să-l lase să facă alimente sănătoase. Totul trebuie să fie industrializat și controlat căci alimentația trebuie să ne ucidă. Gospodăria mică este condamnată la exterminare. În sate nu mai ai viitor și trăiești tot mai greu căci ei au vrut așa. Diavolul vrea ca să pervertească hrana căci așa ne distruge pe noi!

    În această lume noi suntem în tabăra Învingătorului! Hristos a înviat! El este cu noi prin Duhul Sfânt! Plinătatea Duhului este tăria Bisericii. Sfințenia este podoaba noastră! Zidiți suntem pe Cuvânt!
   În această lume care zace în cel rău noi să avem bucuria mântuirii, noi să radiem harul lui Dumnezeu, statutul de copii ai Lui, de pribegi pe pământ care mergem cu bucurie spre Împărăția lui Dumnezeu cu ea în inimă. Nu avem voie să ne frângem căci Cel care este cu noi este Atotputernic, are toată puterea în cer și pe pământ și este cu noi în toate zilele! 

      Fii Templul Lui în lumea templelor stricate!

Legalizarea căsătoriilor homosexuale înseamnă LIBER la răpit de copii sub parul „LEGII”!

   
glsa.ro
Până în perioada recentă, de circa 20 de ani încoace, nu s-a mai auzit ca în masă statul democratic, nu babilonienii, nici turcii, ci statul de drept, auzi ce născocire-stat de drept, să strivească principiile creștine sub invocarea acestei formule în fața căreia noi creștinii să amuțim ca ei să poată să intre cu bocancii în sufletele familiilor și să le distrugă fără milă răpind cu o brutalitate inimaginabilă copiii de la sânul părinților ca să-i dea, în foarte multe cazuri, cuplurilor de sodomiți. 
     Legalizarea homosexualității în lumea stricată moral a însemnat și găsirea unei metode „legale” de strivire a dreptului pe care Dumnezeu l-a dat familiei, de a-și crește copiii, pentru ca să fie răpiți și dați celor care din cauza împietriri inimilor lor păcătoase au ajuns să săvârșească păcate scârboase. 
     Nici măcar acolo unde familiile nu își pot permite ca să-și crească copiii statul nu trebuie să intervină ca să-i despartă de părinți de odraslele lor. Nu! Prin oamenii care-l conduc, dacă au o minimă moralitate, umanitate, să nu spun teamă de Dumnezeu, trebuie să facă în așa fel încât familia să poată se fie ajutată ca în cadrul ei copiii să fie crescuți. Numai în sânul familiei copiii sunt copii! Numai cu tata și cu mama cei mici își primesc resursele emoționale și spirituale pentru a ajunge oameni destoinici! 
      În România lupta pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale înseamnă lupta pentru a ne smulge copiii de lângă noi. În Europa lupta pentru ca statelor să le fie luată puterea judecătorească și financiară înseamnă lupta împotriva familiei creștine și a valorilor lăsate de Dumnezeu!

    Homosexualitatea, legalizarea ei, este cea mai mare plagă care a secolului XXI!

Caut o carte: „Lacrimi pe umăr de suflet”, o are cineva?

   Caut o carte, cartea din imaginea alăturată. Teoretic a ieșit de sub tipar în decembrie 2015. Câțiva prieteni au încercat să o obțină dar nu au reușit. Ba cică urmează să fie lansată în ianuarie la București,  ba una, ba alta dar nu au reușit să obțină cartea, mai mult era vorba să fie publicată o adresă unde să se poată comanda, nu a mai apărut nici adresa... și perdele de fum...
   Tot un prieten, destul de recent, a mai întrebat de carte și i s-a spus că a fost publicată, că nu e problema celor care au publicat-o că nu a reușit să o obțină. Acum se lucrează la volumul al II-lea, în luna mai-iunie 2016 se lucra la volumul al II-lea. Eu am auzit cu urechile mele că volumul al II-lea a apărut tot pe finalul anului 2015, începutul anului 2016. Disconcordanțe ... mari! 
  Oricum, sunt foarte interesat dacă cineva din mulțime a văzut cartea, dacă o are și poate să mi-o împrumute și mie. Aș fi bucuros dacă aș putea să o cumpăr sau măcar să-i fac un xerox. Îmi place să studiez în tihnă mai ales poezia ... scrisă. 

    P. S.  Trebuie să recunosc titlul e foarte poetic, „Lacrimi pe umăr de suflet”, oare cartea cum o fi? Dacă este, dacă o exista. 

    

sâmbătă, 2 iulie 2016

Evanghelicii vor să câștige. Chiar și cu Donald Trump?

   Săptămâna trecută, candidatul republican la prezidențialele americane, Donald Trump, a avut o întâlnire în spatele ușilor închise cu aproape 1.000 de lideri evanghelici, într-o încercare de a le câștiga sprijinul. Ba chiar, după acea întâlnire, unii lideri protestanți au declarat în presă că Trump este „născut din nou”, că a „acceptat o relație cu Hristos” și este acum la stadiul de „bebeluș creștin”. Această știre, neconfirmată de echipa lui Trump, a aprins spiritele în tabăra electoratului republican creștin, care pare să încerce să construiască din mers punți de susținere pentru un candidat ca Trump.
James Dobson, unul dintre liderii evanghelici din SUA și fondator al Focus on the Family, este cel care a acordat un interviu în cadrul întâlnirii și și-a afirmat convingerea că Trump și-a luat un angajament de acest gen și că îl cunoaște personal pe cel care l-a condus pe Trump la Iisus. Deși Dobson a recunoscut că Trump nu se potrivește prea bine pe tiparul evanghelicilor, oamenii ar trebui să fie mai îngăduitori cu el. „Eu cred că există speranță pentru el. Și cred că există speranță pentru noi”, a mai spus Dobson, manifestându-și astfel aprobarea pentru candidatul republican.
Același Dobson declara în 1998, când președintele Bush risca să fie pus sub acuzare în urma scandalului de infidelitate, că într-adevăr caracterul unei persoane contează și nu poți conduce nici o familie și nici o țară fără acest ingredient. „Ce prostie să crezi că o persoană fără onestitate și integritate morală este bună să conducă națiunea și lumea! Cu toate acestea, lumea continuă să spună că președintele face o treabă bună, chiar dacă nu îl respectă ca persoană. Aceste două poziții sunt fundamental incompatibile. Ne confruntăm cu o profundă criză morală, în care oamenii nu mai au capacitatea de a recunoaște natura răului. Iar când o națiune ajunge la acest stadiu de depravare, judecata este o certitudine”, spunea el atunci. În mod natural, atitudinea de acum suprinde, mai ales că nu este Dobson singurul ei exponent. Cum se poate explica incapacitatea de a recunoaște natura răului tocmai într-un om ca Donald Trump, aflat la a treia căsătorie, care minte la televiziunea națională, care este misogin, rasist, vulgar și care este lipsit de orice umilință și respect față de cei din jur?
Ba mai mult, nu doar că unii nu pot sau nu vor să observe ipocrizia situației, însă alții, precum pastorul Michael Anthony, fondator al National Week of Repentance, a declarat în urma întâlnirii cu candidatul republican că Dumnezeu a vorbit prin acesta. Anthony a vorbit despre postura sa schimbată, despre „umilința palpabilă din încăpere” care aproape l-a emoționat până la lacrimi, dar mai ales a vorbit despre rugăciunea prin care Trump l-a atins profund. „Voi, ca lideri religioși, aveți tot dreptul să vorbiți și să vă exprimați, dar nu o faceți. Primul Amendament vă protejează acest drept, și totuși nu o faceți”, a spus Trump, ca pe urmă să numească un comitet de consilieri evanghelici (din care face parte și Dobson) și să le promită că, din postura de președinte, va numi la Curtea Supremă judecători conservatori, care să apere libertatea religioasă și să rezolve problema avortului. Alți lideri și pastori au recunoscut situația drept ceea ce este și i-au criticat deschis pe acești lideri sau doar s-au menținut departe de problemă. Lăsându-i la o parte pe lideri, importantă este starea de lucruri de la firul ierbii. Cum arată Trump în sondaje?
Din start trebuie să înțelegem cât de importantă este susținerea din partea creștinilor evanghelici pentru candidații la Casa Albă. Per total, electoratul american se împarte între: creștini după Evanghelie/ evanghelici – 36%; alte tipuri de creștini – 37%; non-creștini – 27%. Dintre aceste categorii, prima este cel mai greu de convins. Problema pentru Trump este și că prima formează majoritatea electoratului republican: 45% din electoratul republican este alcătuit din creștini după Evanghelie/evanghelici, 40% reprezintă alte tipuri de creștini și numai 15%, pe cei care nu se consideră creștini sau religioși. În schimb, în electoratul democrat, creștinii după Evanghelie/evanghelicii sunt minoritari, cu 29 de procente față de 35 de procente pentru alte tipuri de creștini și încă 35 de procente pentru non-creștini. Aceste cifre arată destul de clar de ce Hillary Clinton, deja cunoscută drept o metodistă practicantă, nu a fost nevoită să joace cartea religiei în campania pentru candidatul final al Partidului Democrat, pe când Trump a trebuit să se prefacă că Biblia este „cartea lui preferată”, dar fără să aibă habar de conținutul ei.
Pe măsură ce Donald Trump a început să crească în sondaje prin adeziunea celor care se descriu drept creștini după Evanghelie sau evanghelici, unii lideri religioși, analiști politici și cercetători au ajuns să se întrebe dacă cei care se descriu așa în exit poll-uri chiar sunt ceea ce spun că sunt. Ei argumentează că întrebările din sondaje sunt prea generale și astfel se îngroașă rândurile creștinilor după Evanghelie/evanghelicilor care îl votează pe Trump, când ei de fapt nu sunt cu adevărat creștini după Evanghelie/evanghelici pentru că rareori merg la biserică, explică unii lideri religioși. Și  deși este imposibil de stabilit cu exactitate câți dintre cei care spun că fac parte din aceste denominațiuni și sunt suporteri ai lui Trump chiar îmbrățișează practicile tradiționale ale religiilor respective, studiile Pew arată că, de obicei, cei care se identifică în aceste categorii religioase raportează și credințe și comportamente specifice protestantismului evanghelic, indiferent de culoarea politică. Astfel, peste 60% din electoratul evanghelic merge la biserică cel puțin o dată pe săptămână, peste 85% spune că religia este foarte importată în viața sa, peste 56% crede că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu și peste 57% își împărtășește credința cu alții săptămânal sau lunar. Problema este că, în ciuda scepticismului unora dintre liderii religioși, sondajele Gallup arată că Trump este în creștere în rândurile protestanților albi nonhispanici, atât foarte religioși, cât și moderați. Din februarie până în iunie 2016, susținerea lui Trump în rândul celor mai religioși a crescut de la 57% la 66%, iar în rândul celor moderați a crescut de la 70% la 73%, ceea ce pare să indice că, până la urmă, nu religiozitatea sau lipsa ei îi face pe republicanii creștini să voteze cu Trump.
Dacă aspectul religios, aspectul moral și caracterul candidatului ar prima pe agenda creștinilor evanghelici, Hillary Clinton ar fi mult mai ușor de votat decât Trump, dar se poate ca de data asta aceștia să voteze flagrant împotriva propriei conștiințe, într-o încercare disperată de înghețare a procesului de liberalizare accentuată a societății americane și din aceeași panică identitară care în Europa a generat Brexit-ul. Pe de o parte, creștinilor s-au putea să nu le placă personalitatea și caracterul lui Trump, dar în același timp sunt cuceriți de același discurs demagog, populist și naționalist pe care îl auzim în țările europene, discurs care, într-o criză extrem de complexă a globalizării, vine să propună soluții simpliste. În America asta ar însemna întoarcerea la un anumit moment în timp în care granițele erau închise, mexicanii și musulmanii erau la ei acasă, producția americană era la ea acasă, religia nu era o paria a societății și visul american era ceva la care adera o lume întreagă. Dacă Trump va avea „strălucirea” să numească un partener de campanie, posibil vicepreședinte, o persoană cunoscută pentru valorile sale religioase și familiste, chiar un afroamerican, după cum s-au rugat liderii evanghelici, atunci nu va avea nicio problemă să strângă rândurile creștinilor în spatele lui. Totuși, poate că după Brexit americanii vor vota rațional și nu vor căuta să își rezolve frustrările dând puterea unui guraliv care le vorbește cu emoție despre supremația țării.

Uniunea Salvați Bucureștiul, viitoarea, Uniunea Salvați România și oamenii lor „CURAȚI”!

psnews.ro

Clotilde Armand, candidata USB la Primăria Sectorului 1, mărturiseşte că regretă contractul încheiat de statul român cu firma americană Bechtel. Precizarea vine în contexul în care presa a dezvăluit, în campania electorală, că firma franceză pe care aceasta o conduce a încasat peste un 200 de milioane de lei pentru supravegherea lucrărilor la Autostrada Transilvania. „Noi am apărat interesele românilor”, susţine directoarea Egis România.


„Eu regret foarte mult acest contract cu Bechtel, noi ce am făcut este să verificăm că Bechtel face lucrări de calitate şi cantităţile sunt corecte. Regret acest contract, noi am apărat interesele românilor. După ce s-a reziliat contractul cu Bechtel erau multele de făcut. Erau 900 de contracte de chirii pentru organizarea şantierului. Era de făcut inventar pentru tot ce era acolo”, a spus Clotilde Armand la emisiunea „În faţa ta”.
Clotilde Armand este director al Egis România din septembrie 2013. Prin contract cu CNADNR, firma franceză a supervizat lucrările executate de Bechtel. Pentru serviciile sale, Egis a încasat peste 213 milioane de lei. Contractul său s-a derulat şi 15 luni după rezilierea înţelegerii dintre statul român şi Bechtel.
În noiembrie 2003, prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, CNADNR era împuternicită să înceapă negocierile cu firma americană Bechtel pentru construcţia Autostrade Transilvania. Contractul a fost încredinţat direct, fără procedură de licitaţie. Preţul estimat a fost de 5,4 milioane de euro pe kilometru.
Pe 30 mai 2013, statul român a reziliat înţelegerea, plătind penalităţi de 37,2 milioane de euro. A mai preluat şi datorii de 50 de milioane de euro. În aproape 10 ani, Bechtel a construit 52 de kilometri de autostradă pentru care a încasat 1,1 miliarde de euro.

P. S. Din toată inima mă bucur că cei de la USB nu au câștigat nici un sector în București. Mă bucur că duduia Armand care a candidat la Sectorul 1 a pierdut căci dacă ajungea primar la Sectorul 1 cu siguranță că supraveghea Sectorul 1 cum a supravegheat construirea autostrăzii care a costat 1.1 miliarde de Euro care s-a construit ... din pix. Nu știu ce a supravegheat, probabil liniuțele și bastonașele care se desenau pe planuri, sau poate nici pe acelea, dar știu că Sectorul 1 ajungea rău! Rău, mult mai rău, mai ales din punct de vedere moral.
Sper ca Uniunea Salvați Bucureștiul, sau cum o să se mai numească până în toamnă, să se scufunde brusc căci valorile și interesele lor sunt împotriva țării și a sfințeniei.

A fost cândva ... AMERICA!

   
thescoopblog.dallasnews.com
Nu știu dacă a fost vre-o țară mai sus din punct de vedere spiritual ca Statele Unite. America a fost în vârf.
    Zig Ziglar este un autor creștin american care a scris mai multe cărți. Între cărțile scrise de el una este COLOSALĂ care arată poziția de top din punct de vedere spiritual pe care cândva, nu demult, au ocupat-o SUA. Cartea „Raising  Positive Kids in a Negative World - Putem crește copii buni într-o lume negativă!” este o lucrare care ar trebui să fie în fiecare bibliotecă, minte și inimă. Fiecare slujitor al altarului, fiecare învățător de școală duminicală, fiecare tată și fiecare mamă trebuie să studieze regulat această carte. Este o carte extraordinară care arată puțin din ce au fost SUA din punct de vedere spiritual. 

    Asta a fost cândva America:

    „Am vizitat America și am văzut mare parte din cea ce oferiți. Am constatat bogăția câmpiilor și a mineralelor voastre. V-am văzut măreția industrială, frumusețea râurilor, izvoarelor și lacurilor și grandoarea munților. Am observat abundența  de păduri și clima minunată cu care sunteți binecuvântați. 
    Dar în nici unul dintre toate aceste lucruri nu am descoperit în ce constă măreția Americii. Asta aveam să descopăr doar când am intrat în bisericile voastre și am înțeles de ce sunteți atât de binecuvântați. America este măreață pentru că America este bună. Și atâta vreme cât va fi bună, va fi și măreață. Și dacă vre-odată va înceta să mai fie bună, va înceta să mai fie măreață”.

   Alexis de Tocqueville 1830 - Zig Ziglar, Putem crește copii buni într-o lume negativă!, Curtea veche, București, 2000, p 97.
   
           

vineri, 1 iulie 2016

La președintele Iohannis au venit americanii! Eu aștept AMERICANII!

Sursa: adevărul.ro
      Da... au venit americanii, au venit și au dat tun după tun. 
  Partenerii de încredere care ne țin pe post de colonie au venit și ne-au făcut cu multa dragoste o autostrada de la granița cu ungurii pana la București...  au făcut-o pe hârtie, doar pe hârtie pe multe sute, sute de milioane de euro, poate, cine mai știe, chiar miliarde. 
   Partenerii noștri de încredere ne-au furat apoi din nou, tot pe noi, tot de la  noi amărâții Europei, sute de milioane de euro cu strategia Microsoft și EADS. 
  Partenerii de încredere, campionii, pilonii democrației, americanii, după ce, la nivel de administrație, și-au omorât părinții fondatori, America profunda și evanghelică, și s-au căsătorit cu homosexualitatea vor să ne aducă și pe noi la „normalitate”. 
    Da, partenerul de „încredere” SUA a venit! După ce s-au coborât în catacombele păcatului îndepărtându-se de valorile care au fondat această uniune de state, Statele Unite ale Americii, după ce au crucificat valorile biblice și nu doar că s-au îndepărtat de Dumnezeu dar luptă pe față împotriva Lui, cu siguranță că putem avea încredere maximă în administrația SUA, exact ca și cum am dormi într-o cameră plină cu scorpioni sau în bârlogul ursoaicei cu pui crezând că o să ne fie minunat! 
    Avem un „partener” de încredere extraordinar care cu siguranță că pe noi ne v-a trata foarte bine din moment ce l-au scos pe Dumnezeu afară din politica lor! 
   Dorm foarte bine la noapte știind că sunt păzit de administrația SUA care s-a lepădat de Dumnezeu! Ce partener! A ucis valorile părinților fondatori, valorile Bibliei, și-a nesocotit bunicii dar pe noi administrația SUA ne va trata cu încredere! Minunat ...
    Suntem pentru administrația SUA „parteneri” când este vorba să ne distrugă țara exploatând gazele de șist, suntem numărul 1 pentru ei când vine vorba de baze militare pe teritoriul nostru,  când vor să legalizăm păcatul, suntem numărul 1 pentru ei când este vorba să ne folosească în ce scop geo-politic vor și când vor să mai stoarcă ce mai este după 26 de ani de jaf! Da, aici sunt de încredere, vor să facă toate acestea... 

    Îmi este lehamite de americani. Eu aștept să vină din nou în România AMERICANII! Cei care-L au pe Dumnezeu! Cei care vin cu valori nu cu venin, cei care când ajung ne ridică nu ne spurcă, cei care ne inspiră nu cei care ne schimonosesc!

      Doamne, te rog mult, fă ca nici un american să nu mai intre în România și te mai rog ceva, din inimă Doamne Isuse, fă ca toți AMERICANII să ne calce țara, să se multe în ea, să vină binecuvântarea Ta peste noi toți! 

joi, 23 iunie 2016

Titus Corlatean, intr-o predica despre minoritatile sexuale: Astazi, in Europa, e foarte dificil sa ridici glasul, sa mergi impotriva unui val care s-a creat. Dar trebuie sa o facem pentru ca fundamentul nostru este crestin

 
Titus Corlatean, intr-o predica despre minoritatile sexuale: Astazi, in Europa, e foarte dificil sa ridici glasul, sa mergi impotriva unui val care s-a creat. Dar trebuie sa o facem pentru ca fundamentul nostru este crestin


La sfarsitul lui aprilie 2013, invitat sa participe la conferinta Aliantei Familiilor din Romania, ministrul de externe Titus Corlatean a tinut un discurs, apropiat ca stil de o predica, in care s-a referit la standardele europene privind minoritatile sexuale, “o discutie total gresita, care apare si in Romania, nu atat de intens ca in alte parti”. 

Titus Corlatean citeaza, in extenso, paragraful biblic din Scrisoarea lui Pavel catre Romani, folosit frecvent in dezbaterile pe aceasta tema ca argument anti-gay, mentionand ca “este o fotografie atat de fidela a societatii de astazi, si a societatii romanesti”. 

Discursul lui Titus Corlatean a aparut si pe cateva site-uri printre care dambovitaevanghelica.wordpress.com, moldovacrestina.md sau stiricrestine.ro.
  • Cititi mai jos fragmente din discursul tinut de Titus Corlatean, la conferinta Aliantei Familiilor:    
De cand am descoperit cuvantul Domnului si cuvantul Bibliei, intotdeauna am avut un sentiment aparte pentru Pavel, pentru ceea ce a facut Pavel si care a fost misiunea care i-a fost incredintata de Domnul Isus (...) Cu toti suntem oameni supusi greselilor, suntem la fel. Cu toate acestea, mergand mai departe si vorbind de starea de pacat a omenirii, spune Pavel vorbind despre iudei,

<<Macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu l-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu l-au multumit, ci s-au dedat la ganduri desarte si inima lor fara pricepere s-a intunecat. S-au falit ca sunt intelepti si au innebunit si au schimbat slava Domnului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare. De aceea Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimii lor, asa ca isi necinstesc singuri trupurile. Din pricina aceasta Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor intr-una care este impotriva firii si tot astfel si barbatii au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor. Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate ca sa faca lucruri neingaduite.>> 

Astfel, si cu asta inchei, <<au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate, plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase, sunt soptitori>>. Va suna cunoscut?

Da. (raspunde o voce din audienta)

E o fotografie atat de fidela a societatii de astazi, si a societatii romanesti, care ne da raspunsul la intrebarile pe care le-am adresat mai devreme. De ce o astfel de tara, si un astfel de popor, careia Dumnezeu pe de o parte i-a dat atat de mult, nu e capabil sa se desprinda si sa treaca altfel prin toate incercarile astea prin care trecem noi? Si problema majora, aici este de fapt.” 

Foarte multi oameni din societatea asta nu stiu cuvantul lui Dumnezeu. Nu le-a spus nimeni acest lucru. Nu l-au ascultat cu adevarat. Si conteaza foarte mult ce facem noi insine si ce facem noi in mod colectiv. Aceasta discutie total gresita, care apare si in Romania, nu atat de intens ca in alte parti... Solutiile sunt extrem de simple si ele decurg din modul in care societatea stie sa aleaga calea cea buna. 

E o problema serioasa pentru ca, in toate aceste decenii de progres material, de societati confortabile, mai ales in zona vestica, care au avansat intr-un confort material pe care noi, in partea cealalta a a zidului Berlinului nu l-am avut, au avansat, din pacate, si in alte directii. Au adoptat niste norme, standarde la nivel european pe care si nou-venitii in Uniunea Europeana au trebuit sa le accepte daca au dorit sa intre, politic vorbind, in aceasta Uniune Europeana. 

Ele se refera, foarte pe scurt, la o politica de nediscriminare fata de diferitele grupuri minoritare si, in aceste grupuri minoritare, inclusiv relatiile intre persoanele de acelasi sex. Astazi, in Europa, e foarte dificil sa ridici glasul, si veti vedea si aici in Romania, de la interventiile ambasadorilor unor state cu greutate, de la ceea ce spun presedinti ai marilor state care au trecut recent prin campanii electorale si au castigat un al doilea mandat si au spus ceea ce au spus, avand sprijin chiar din partea unor biserici crestine. 

E destul de greu sa mergi impotriva unui “val” care s-a creat. Dar trebuie sa o facem pentru ca fundamentul nostru, existenta noastra, prin vointa Domnului, si prin vointa Domnului nostru Isus Cristos, este un fundament crestin. Si vointa divina ne-a creat intr-un anumit fel si asta este, cu cat lupta este mai grea, cu atat merita sa o duci mai bine”. 

Discursul a fost tinut la sediul asociatiei “Alege Viata”, o organizatie evanghelica din Bucuresti, in cadrul conferintei Aliantei Familiilor din Romania. Alianta Familiilor din Romania este, conform propriei prezentari, “o organizatie care colaboreaza cu organizatiile politice pentru a contribui la adoptarea unor legi in favoarea familiei, legi care sa tina seama de valorile nationale si de specificul social, cultural si religios al poporului roman”. 



Sursa: 


Suta la sută pentru senatorul Titus Corlățean!



www.youtube.com
    Cu durere scriu aceste rânduri pentru că am văzut că nu știm să apreciem valorile. Sunt 100 la 100 pentru ca Titus Corlățean să rămână senator în Parlamentul României. Nici un dram de ezitare nu am când scriu aceste lucruri. Mai mult, aș vrea ca mereu în Parlamet să fie cel puțin 50% plus 1 oameni ca senatorul Titus Corlățean. 
      Domnul senator Titus Corlățean are greutate mare pentru că:

  1. A apărat familia creștină, sfântă, normală într-un mod demn de apreciat de la înălțimea statutului de senator și de profesor universitar din cadrul Facultății de Drept din București. E puțin lucru toată implicarea masivă și inima de care a dat dovadă fratele Titus Corlățean? Sâmbătă peste două zile, pe 25 iunie va fi parada celor care vor spurca România din nou și din nou. Aș vrea să văd câți din cei care azi au sărit la gâtul senatorului Titus Corlățean vor protesta la fântână, în mod neautorizat, împotriva stricăciunii care corupe țara în fibra ei cea mai importantă, familia.
  2. Nu s-a rușinat și a condamnat în public stricăciunea Norvegiei. Când unii și alții ne îndemnau să protestăm în cămăruță sau cu fața sub pernă domnul Titus Corlățean a ieșit public și a condamnat abuzurile ticăloase ale Norvegiei. Asemenea oameni trebuie apreciați din toată inima. Puțină cinste pentru ei căci nu s-au împiedicat în funcții și poziții și s-au coborât pe câmpul de luptă. Să lupt împotriva lor e ca și cum aș lupta împotriva familiei mele.
  3. Și-a asumat valorile creștine evanghelice. Senatorul Titus Corlățean, el singur, depășește în greutate, consistență, moralitate, caracter toată tabăra de atei, pardon, liber cugetători și susținători ai „drepturilor” homosexualilor reprezentată de Nicușor Dan și compania. Corupții cei mai cei din țară sunt cei după profilul Nicușor Dan, oamenii care deschid ușa potopului de stricăciune la umbra unei lupte pentru salvarea Bucureștiului, mai nou a României, nu senatorul Titus Corlățean care apără valorile biblice.
  4. Public a spus că-i pare rău pentru faptul că românii din diaspora nu au putut vota. La vremea respectivă am criticat organizarea alegerilor din diaspora. Au fost organizate prost dar în același timp, după ce am văzut modul în care s-a implicat în apărarea familiei, după ce am pus în balanță, pe taler, tot efortul extraordinar pentru apărarea familiei și faptul că acum câteva zile, să fie cam șapte, a spus că-i pare rău de modul în care au fost organizate alegerile, aceasta a fost ideea, mi-am dat seama că el singur nu a putut face mai mult și cred în sinceritatea lui fiindcă este un om cu inimă.
  5. Probabil, fiind joi spre seară, fratele Titus Corlățean a fost într-o casă de rugăciune și a căutat fața Domnului iar unii care trebuiau să fie la Casa Domnului au ales să atace pe cine nu trebuie la fântână. Sunt de acord cu protestele dar ... să fie făcute cu înțelepciune.

Senatorul Titus Corlățean este un om mare. Fie ca să facem gard în jurul lui și să ne rugăm ca Dumnezeu să-l țină tare ca să poată să lupte mai mult pentru Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui.


P. S. Mie personal mi-ar fi fost teamă de Dumnezeu și rușine de oameni să ies în public împotriva senatorului Titus Corlățean. 

miercuri, 22 iunie 2016

Căsătoria - atelierul de modelat caractere sfinte


   
http://www.kerigma.ro/carti.php?detalii=21334
”Căsătoria cere mult timp. Dar dacă vrei să devii mai asemănător lui Isus, nu-mi pot închipui un lucru mai bun pe care l-ai putea face decât să te căsătorești. Căsătoria te obligă să te confrunți cu anumite aspecte ce țin de caracterul tău, cu care altfel nu te-ai putea confrunta niciodată.
    Căsătoria ne cheamă la o viață cu totul nouă lipsită de egoism. ... Orice situație care mă face să mă confrunt cu egoismul meu are o valoare spirituală enormă și am început să înțeleg, încetul cu încetul, că s-ar putea ca adevăratul scop al căsătoriei să nu fie fericirea, ci mai degrabă sfințirea.  ... 
    Dacă scopul căsătoriei nu ar fi decât să mă bucur de o stare de extaz și de a mă face „fericit”, atunci ar trebui să-mi fac rost de o căsnicie „nouă” la fiecare doi sau trei ani. Însă dacă doresc cu adevărat să-L văd pe Dumnezeu transformându-mă lăuntric, trebuie să mă concentrez mai degrabă pe schimbarea propriei mele persoane, și nu pe cea a soției.” 

  Gary Thomas, Căsătorie sfântă, Kerigma, Oradea, 2007, p. 21, 22, 23. 

Căsătoria sfântă

   
http://www.kerigma.ro/carti.php?detalii=21334
   „Augustin (354-430 d. Hr.), arăta că există trei beneficii ale căsătoriei: procrearea, credința (fidelitatea) și taina (sacramentul). Dintre acestea trei, pe cel din urmă (taina) îl indica limpede ca fiind cel mai mare. Aceasta întrucât poate exista o căsătorie din care să lipsească și progeniturile și credința, însă nu este cu putință ca cineva să fie căsătorit fără să existe o legătură indisolubilă, ceea ce reprezintă tocmai lucrul spre care indică taina. Câtă vreme un cuplu este căsătorit, cei doi continuă să înfățișeze - oricât de imperfect - dedicarea continuă dintre Hristos și Biserica Sa. Prin urmare, „ducerea căsătoriei până la capăt” devine de o importanță vitală.”
            
     Gary Thomas, Căsătorie sfântă, Kerigma, Oradea, 2007, p. 31. 

marți, 21 iunie 2016

Istoria pantalonilor! (O istorie a pantalonilor)

www.consumingcultures.net
  
       O analiză video laică a introducerii pantalonilor în societatea de azi.

    De ce femeia a fost îmbrăcată în pantaloni? De ce s-au dus lupte  pentru schimbarea mentalității sociale ca ei să fie acceptați? De ce de la pantaloni am ajuns la goliciune? Cum de atât de repede, nici 100 de ani? Sunt întrebări pe care cu seriozitate trebuie să ni le punem! 
   
     P. S. Voi medita la acest subiect și voi posta câte ceva. 

Mentalitate de Sodoma


         
www.spiritualresearchfoundation.org
 
Mentalitatea de Sodoma - să nu te mai deranjeze păcatul din lume, din țara ta, de lângă tine,  păcat care aduce mânia lui Dumnezeu.       Mentalitate de  tip Sodoma - să taci în prezența răului sau, mai grav, să numești răul bine și binele rău, pe nelegiuit să-l numești în regulă iar pe sfânt ticălos. 
      Aici pe acest pământ ca să ne fie bine TREBUIE, este singura variantă, să fie respectate Legile lui Dumnezeu, Voia LUI. Dezastrul din România din ultimele zile este consecința păcatului nostru ca țară care ne-am îndepărtat de voia lui Dumnezeu. Toate aceste nenorociri mari care vin peste țară sunt o consecință clară a păcatului poporului, a avorturilor, a homosexualității, a lăcomiei, a goliciunii, păcate care au cangrenat societatea.
Dacă nu ne mai deranjează păcatele strigătoare la cer în mod sincer, real și grozav, chiar dacă nu le-am înfăptuit noi, chiar dacă noi avem fapte bune, dacă nu ne apasă când păcatele sunt fluturate în văzul lumii și rămânem pasivi, reci la ce se petrece în lume, la cât de jos a coborât societatea, ne facem vinovați de complicitate, mai mult decât de tăinuire, ne facem vinovați de mentalitatea de tip Sodoma.
Am ajuns să nu ne mai deranjeze păcatul, și, cu durere o spun, mânia lui Dumnezeu va veni peste noi ca și peste cei care înfăptuiesc păcate scârbose în văzul lumii căci nu ne mai doare de păcat. Cum nu ne mai doare că duhul de senzualitate a intrat în casa de rugăciune și a înlocuit plinătatea Duhului Sfânt, că duhul de mândrie domină și a înlocuit modestia și cumpătarea, că absenteismul este colosal căci am devenit creștini doar de duminica, că pofta lumii este în cele mai multe inimi și nu mai tânjim după post și rugăciune ci după glorie, lauri și faimă, că mamona face ravagii și astfel simonia este unde nu-i este locul, că rock-ul este numit cântare duhovnicească, tot așa nu ne mai doare nici că sodomiții smulg copiii din brațele părinților, că cer drepturi, auzi, cer drepturi, că oamenii de cultură promovează ce le spun cei care le pun în conturi, că spitalele sunt locuri ale morții, că țara a ajuns o ruină.  Am devenit RECI! Mirosim greu, împreună cu țara...
 Mentalitate de Sodoma ... dacă tu nu furi dar vezi în autobuz pe un hoț că fură și nu sesizezi lucrul acesta, prin tăcerea ta te-ai făcut părtaș la acțiunea hoțului. Dacă vezi un parlament care dă legi împotriva Legii supreme, a Bibliei, și taci căci inima ta este rece, prin tăcere implicit încuviințezi acțiunea acelui Parlament. Dacă citești despre o decizie a unei instanțe judecătorești corupte, stricate, belialice, care a luat doi copii de la părinții lor și i-a dat unui cuplu de homosexuali și nu te deranjează înseamnă că deja ai mentalitatea de Sodoma.
Sodoma este la ușa noastră și o sparge căci noi nu facem nimic! Sodoma smulge copiii din casa noastră! Sodoma zdrobește fără milă familia după voia lui Dumnezeu! Noi? Unde suntem? Ce facem? Până când? Până când tăcere și această mentalitate de Sodoma, de indiferență, de lașitate, de complicitate?
Lot era în Sodoma dar nu avea mentalitate de Sodoma căci își chinuia sufletul la vederea păcatului din orașul lui Belial. Pe Lot păcatul Sodomei îl chinuia, îi zdrobea inima, îl afecta în fibra fiecărei celule a lui. Lot era în Sodoma dar nu a avut mentalitatea de tip Sodoma.
 Noi cum suntem azi? Pe 25 iunie homosexualii vor defila și vor spurca public Capitala, din nou! Vor să distrugă familia din România! S-au scandalizat căci  peste 3 000 000 de români au semnat căci aici în țara asta familia este din bărbat și femeie și așa vrem să rămână pentru totdeauna. Nu-i interesează căci din cauza lor vine mânia lui Dumnezeu peste țară! Nu-i interesează că infectează societatea cu bolile lor incurabile! Țelul lor este clar, să distrugă familia după voia lui Dumnezeu care este singură variantă posibilă de familie! Vor să ne fure copiii! Vor să aducă blestemul peste noi!
Să nu stăm nepăsători! Să ne doară pentru țară căci altfel vom fi ca ei și Dumnezeu ne va pedepsi și pe noi!
 Cei doi copii care au fost dați homosexualilor au nevoie de noi! Homosexualii dacă voiau copii nu acceptau să trăiască în acest păcat teribil, cumplit. Pentru că au ales voit și deliberat să-L respingă pe Dumnezeu, voia Lui, și s-au făcut homosexuali, au ales să fie fără copii, să rămână cum și-au ales și să ne lase copiii în pace!
Orice instanță stricată de pe pământ, coruptă până în măduvă, nu are nici un drept și nici autoritatea ca să se ridice peste familia creată de Dumnezeu și să fure copiii de la sânul părinților ca să-i dea homosexualilor. Dumnezeu a dat familiei formate din bărbat și femeie copii, să-i lăsăm acolo unde Dumnezeu i-a lăsat!
Să ne activăm inima oameni buni! Să ne doară! Să revenim la normalitate și să renunțăm la mentalitatea de tip Sodoma!


Dumnezeu să se îndure de România! Dumnezeu să aibă milă de familia Barbu și de copiii ei!

luni, 6 iunie 2016

Absalom - Respectă autoritatea



2 Sam.15 :1-12 ( I Pet. 5 :6)

I Contextul lectiei
O alta lupta a tineretii este cauzata de modul de relationare fata de autoritate. În societatea în care traim, foarte multi tineri îsi doresc o libertate absoluta. Acestia îsi iau viata în propriile mâini si hotarasc singuri în toate domeniile, nefiind dispusi sa raspunda sau sa dea socoteala nimanui. Procedând în acest fel, ei ajung sa-si fie proprii stapâni, considerând ca asa , pot gasi fericirea.
Cuvântul lui Dumnezeu si experientele vietii, ne arata însa ca fericirea nu poate fi gasita într-o independenta absoluta , ci într-o relationare corecta fata de autoritate ( ex. fiul risipitor Luca 15:11-24). De fapt nici nu exista o independenta absoluta, pentru ca în realitate exista totdeauna cineva caruia i se atribuie autoritate. Ajunge sa fie o autoritate persoana pe care o respectam, de care ascultam si fata de care ne supunem viata.
Sfânta Scriptura vorbeste despre stapâni rai, care doresc sa ne robeasca: „eul”(Rom.7:14-25) , „lumea” (I Ioan 2:14-17, Iac.4:4) „diavolul”( I Pet.5:8-9, Ef.6:10-12 ), dar si despre autoritati rânduite spre binele nostru : „parintii”(Ef.6:1-3) , „batrânii” (I Pet.5:5, Mat.18:15-20) „oficialitatile” (Rom.13:1-7) , „Dumnezeu” (Mal.1:6, Ecl.11:9).

II Continutul lectiei
Studiind cazul lui Absalom, am vrea sa descoperim ca în acesta lume a junglei, unde fiecare face ce-i place, sunt fericiti , pot sa se bucure de-o viata de familie binecuvântata si sa-si împlineasca responsabilitatile slujirilor ce le sunt încredintate, doar cei ce respecta auroritatea.
a. De ce a trebuit Absalom sa respecte autoritatea ?
Absalom a trebuit sa respecte autoritatea, deaorece cel ce domnea la Ierusalim era chiar tatal sau. El s-a nascut avându-l ca tata pe David, iar ca mama pe Maacha, fata lui Talmai, împaratul Ghesurului (2 Sam.3:3) . Fiind copil de evreu si crescut într-o fmilie a unui om a lui Dumnezeu, cu siguranta ca a auzit de porunca decalogului : „cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele în tara, pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau. „( Ex.20:12). De aceea, Absalom avea datoria sa respecte autoritatea, nu numai datorita relatiei de tata-fiu, ci si ca o porunca a Legii.
Absalom a trebuit apoi sa respecte autoritatea, pentru ca cel ce domnea la Ierusalim era un rege ales si rânduit de Dumnezeu ( I Sam.16:1-13) si recunoscut de tot Israelul.(2 Sam.2:1-7, 5:1-10). Deoarece în acea vreme, David a ajuns sa fie temut si respectat chiar de dusmanii Israelului, cu atât mai mult, ar fi trebuit sa fie respectat si de cei din familia lui. Orice copil ar fi fost mândru cu un asa tata.
Absalom însa a trebuit sa respecte autoritatea si datorita faptului ca în trecut a beneficiat de clementa. El a savârsit un pacat groaznic, omorându-l miseleste pe fratele sau Amnon. Dupa acesta fapta a fugit la bunicii sai din Ghesur, unde a stat trei ani.(2Sam.13:38) Dar la interventia lui Ioab, i s-a permis sa se întoarca acasa, iar dupa doi ani de izolare (2Sam.14:28), este primit înaintea împaratului care în loc de mustrare, îi da sarutul iertarii (2 Sam.14:33)
Dupa ce i s-a iertat un asa pacat, Absalom ar fi trebuit sa cinsteasca pe binefacatorul sau, indiferent de cine ar fi fost , ascultându-l toata viata si fiind gata sa i se supuna cu pretul oricarei jertfe. El s-a comportat însa cu totul diferit si a calcat în picioare toate responsabilitatile, dovedind o crasa nesupunere.
b. Care au fost semnele nesupunerii lui Absalom ?
În loc ca Absalom sa-l cinsteasca pe tatal sau David, sa-l asculte si sa i se supuna, recunoscându-l ca rege, prin atitudinile și actiunile sale a dovedit lipsa de respect si împotrivire.
Nesupunerea sa este evidentiata de starea de nemultumire si superficialitate.Când Ioab n-a vrut sa-l întâlneasca atunci când a fost chemat, Absalom i-a dat foc ogoarelor (2 Sam.14:29-31). Atunci când s-a prezentat înaintea regelui, pentru el, actul închinarii a fost doar un protocol si nu o pocainta sincera (2 Sam.14:33).
Actul de nesupunere este confirmat apoi de atitudinea de defaimare. Dupa ce-a fost acceptat în curtea împarateasca, Absalom si-a format o adevarata armata . S-a înconjurat de 50 deoameni cu cai si cara de razboi, care îl însoteau peste tot, creând o falsa autoritate. (2 Sam.15:1) El se trezea dimineata si iesea înaintea celor ce veneau la împarat pentru judecata. În fata celor ce erau mânati de probleme, vorbea politicos , se arta interesat de necazurile lor, îl ponegrea pe tatal sau spunând ca acesta nu-i va asculta si le promitea rezolvarea problemelor în schimbul alegerii sale ca judecator. (2 Sam.15:2-6)
Dupa ce a câstigat în acest fel inima multora din Israel,a profitat de buna credinta a tatalui sau David si si-a dovedit nesupunerea prin înselatorie. Dupa ptru ani de zile în care prin fatarnicie si defaimare, a subminat autoritatea tatalui sau, sub pretextul împlinirii unei juruinte, Absalom a cerut lui David sa-l lase sa mearga pâna la Hebron. Pentru a-si ascunde înselatoria, Absalom a inventat un pretext spiritual pentru actiunile sale. Nu s-a temut sa ia în desert numele Domnului , spunând ca a facut acesta promisiune lui Dumnezeu pe când era la Ghesur si nici sa minta ca merge sa aduca o jertfa, în timp ce intentiona sa se proclame rege. (2 Sam.15:7-10)
Nesupunerea sa culmineaza însa prin razvratire si rascoala. Pentru a reusi în a-l îndeparta pe tatal sau de la tron, Absalom a trimis soli în tot Israelul, cerând tuturor ca la sunetul trâmbitei, sa-l recunosca a fi noul rege. Modul în care a lucrat pentru subminarea autoritatii tatalui sau si pentru a se înalta pe sine, a determinat pe unii din Israel sa i se alature, chiar daca înca nu pricepeau ceea ce se întâmpla.(2 Sam.15:1o-12)
Actiunile lui Absalom ne arata ca cel ce avea atâtea motive sa respecte autoritatea si sa se supuna regelui, s-a dovedit a fi un fatarnic si un uzurpator, care prin defaimare si înselatorie a atras Israelul într-un mare conflict, în care fiul a început sa lupte împotriva tatalui.
c. Care au fost urmarile nesupunerii lui Absalom ?
În primele momente ale revoltei, Absalom parea sa aiba biruinta în împlinirea planurilor sale. El a reusit sa-l îndeparteze de la tron pe tatal sau, pentru ca poporul trecea în numar tot mai mare de partea sa. (2 Sam.15:12) . Foarte repede însa, nesupunerea si revolta sa , a provocat însa mari dureri.(2 Sam.15:23-24 si 30) David împreuna cu restul familiei sale si cu slujitorii ce i-au ramas credinciosi, au trebuit sa fuga.(2 Sam.15:14) Numai întelepciunea lui David a prevenit în prima faza un razboi civil.(2 Sam.15:15-18).
Însa nerespectarea autoritatii, în loc sa-i aduca lui Absalom tronul si faima pe care si-a dorit-o, i-a cauzat moartea. (2 Sam.18:10-15) Prins între crengile unui copac, el a devenit o tinta usoara pentru sagetile lui Ioab. Împreuna cu el, au mai murit însa si alti douazeci de mii din Israel.( 2 Sam.18:7) Experienta traita de Absalom si pretul care a fost platit de toti cei ce l-au urmat în acesta rebeliune, a împlinit declaratia Cuvântului lui Dumnezeu care spune ca :”Mândria merge înaintea pieirii , si trufia merge înaintea caderii!” ( Prov.16:18-19) iar „cine se înalta va fi smerit !”( Mat.23:12)

III. Întrebari pentru discutie
- Cine sunt cei investiti cu autoritate astazi ?
- Care au fost motivele ce trebuiau sa-l determine pe Absalom sa respecte
autoritatea?
- Ce motive ne determina astazi sa-i respectam pe cei ce sunt investiti cu
autoritate ?
De ce se cauta mai degraba independenta, decât supunerea fata de
autoritate?
- Care sunt cele mai fregvente acte ce dovedesc nesupunerea fata de
autoritate ?
- Cum putem preveni urmarile nesupunerii fata de autoritate ?
- David a respectat pe Saul si i-a recunoscut autoritatea si atunci când
acesta nu merita. A avut de pierdut , sau de câstigat ?
- Ce urmari poate avea astazi nerespectarea autoritatii ?
Pastor Dan Boingeanu