miercuri, 26 august 2015

Mincinosule, mincinoșilor ...

www.ilcacciatore.com
Minciuna este dispreţuirea şi oarecum nimicirea propriei tale demnităţi umane. -  

Minciuna e religia sclavilor. -  

"Talentaţi" oameni de stat,
Ce-au promis au şi uitat.
Aşteptăm, cu nerăbdare,
Noi minciuni... parlamentare! -  


Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui, să nu mai aibă respect nici pentru sine nici pentru ceilalţi. - 

Minciuna este o boală pe care o vindecă adevărul. - proverbe arabe

Când m-am oprit din a mă minţi, am încetat să mai mint lumea. -  

Cu minciuna poţi cumpăra doar fum. - proverbe spaniole

Pe mincinoşi pot să-i exclud -
Şi-afirm, urcând pe-a vieţii treaptă:
Prefer un adevăr mai crud,
Decât minciuna bine coaptă! - 


Celui recunoscut pentru sinceritatea sa îi este crezută şi minciuna pe când cel mincinos nu e crezut nici când spune adevărul. - proverbe arabe

Curg minciunile şuvoi,
Vin când nici nu te aştepţi,
Ne minţim chiar şi pe noi...
Când ne credem prea deştepţi! - 


Minciuna (neadevărul) stă cu regele la masă, iar Adevărul - la colţ de stradă, cerşind... dreptate. -  

Minciuna e arma prostului. - 

Mincinosul trebuie să aibă memorie bună. -  

Adevărul dezgroapă morţii, minciuna îngroapă viii. - 

Nu minţi ca să întăreşti un adevăr. - v

Un adevăr şi o minciună formează o confuzie, un monstru periculos, fiindcă partea de adevăr ce este în el îl face să trăiască, pe când minciuna curată e stafie, e nimic. -  

Adevărul şi iubirea înving minciuna şi ura. -  

Minciuna este sâmburele care dă roade în toate pământurile, de aceea poate se cultivă cu atâta plăcere pretutindeni. Roadele ei însă sunt amare şi seci. - 

Diplomație
O minciună gogonată,
Foarte frumos ambalată,
Oferită spre crezare
Unui mincinos mai mare! -  

Cu cât e minciuna mai sfruntată, cu atât prinde mai repede. - 

Sursa: 
http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?p=4&s=minciun%E3


Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş. - Proverbe 20:17



„Au limba întinsă ca un arc şi aruncă minciuna, şi nu prin adevăr sunt ei puternici în ţară, căci merg din răutate în răutate şi nu Mă cunosc, zice Domnul. - Ieremia 9:3


 Dar în prorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună, întăresc mâinile celor răi, aşa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea lui; toţi sunt înaintea Mea ca Sodoma şi locuitorii Ierusalimului, ca Gomora.” - Ieremia 23:14


Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. - Ioan 8:44


De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora. - Efeseni 4:25


Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! - Apocalipsa 22:15

Sursa:
 http://www.resursecrestine.ro/cauta/minciuna/16/versete/pagina/2






miercuri, 5 august 2015

Când logica este poarta spre IAD

  • „Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău. Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El.” Eclesiastul 8:11-12

 Logica de foarte multe ori este poarta către păcat, calea către iad. Așa au început mulți. Au păcătuit odată și s-au așteptat ca mânia lui Dumnezeu să se arate. Dar Dumnezeu este milos și îndurător. Omul când a văzut că Dumnezeu nu a reacționat vizibil față de persoana lui în urma păcatului comis a mai făcut un pas negru și încă unul și tot așa până când am ajuns ca în locul sfințeniei, în casa harului, să fie mult roșu, bulane, dezmăț, senzualitate, fire, extravaganță și lume și pe deasupra mai credem că Dumnezeu este cu noi căci nu ne-a pedepsit pe loc. Nu este chiar așa! Faptul că Dumnezeu nu pedepsește la clipeala ochiului ca în cazul Anania și Safira nu înseamnă că El este de acord cu ceea ce face omul deși poate ca să fie logic să considerăm astfel. Nu așa aflăm voia Lui. Ea este prezentată pe paginile Scripturilor. Dacă Dumnezeu a dat o poruncă clară  - NU IUBIȚI LUMEA - și eu o încalc de 10 sau de 50 de ani nu înseamnă că dacă El nu m-a pedepsit pe loc este de acord cu mine și pentru faptele mele El, Dumnezeu, își schimbă voia Lui, poruncile Sale! Poruncile Lui sunt clare, ele nu se schimbă. Spre deosebire de voia lui Dumnezeu logica omului se poate schimba. Haideți să ne pocăim azi de tot duhul lumii, de toată avalanșa păcatului care a inundat în multe locuri și să nu așteptăm ca să vină mânia lui Dumnezeu peste noi căci va fi jale! 

Foto sursa: efermide.ro

Să nu ne mai otrăvim COPIII!


luni, 3 august 2015

Pericolul CATASTROFAL de-a deveni dumnezei

   
www.dreamstime.com
Predicatorul, cel care vestește Cuvântul, trebuie să fie ca o sticlă foarte curată prin care se vede toată Scriptura. În momentul în care predicatorul  nu mai vestește tot Cuvântul, toată Evanghelia, căci este incomod să predici azi tot Cuvântul, în acel moment predicatorul nu mai este o sticlă foarte curată și foarte fină prin care se vede toată Scriptura și care indică numai spre Dumnezeu ci el, prin faptul că predică numai ceea ce vor ca să audă unii, deoarece își deschide gura și vestește numai ceea ce nu deranjează  ca să fie el „periat”, remunerat,  aclamat, căutat, aplaudat, prin faptul că nu vestește ca numai Dumnezeu să fie văzut, fiindcă vrea reflectoare și caută ca ochii să cadă pe sticlă, pe sticla murdărită de mândrie, de slava deșartă, de materialism, de duhul lumii, el, predicatorul în acel moment îi ia locul lui Dumnezeu, el predicatorul se comportă ca și cum ar fi dumnezeu. În acel moment în care sticla atrage interesul spre ea și nu spre Cel viu și atotputernic ea sticla, predicatorul, prin faptul că nu predică toată Evanghelia cheamă anatema peste el și pentru că se pune în locul lui Dumnezeu, caută să atragă privirile, slava spre el, alege calea lui Lucifer și o să aibă destinul lui. 
   Iubiți predicatori care predicați ca să fiți populari, care vestiți pacea doar ca să prindeți o fleică de carne, care ați făcut din plicul cu bani scopul predicării voastre, care iubiți confortul și pentru el ați renunțat la a mai vesti și adevărurile care dovedesc lumea vinovată, care cheamă la adevărata pocăință cu toată dragostea vă spun că vă aflați în cel mai mare pericol. Renunțați la a mai atrage privirile spre voi. Căutați să fiți sticla curată prin care se vede tot cuvântul lui Dumnezeu ca oamenii prin mesajele voastre să-L vadă pe El așa cum este și Lui să-i dea toată slava!
    Iubiți predicatori destul au murdărit sticla și au atras privirile și slava spre ei toți cei cărora li se sărută mâinile și care sunt îmbrăcați în fir de aur. Destul au închis drumul spre pocăință și spre relația cu Dumnezeu toți cei care de 2000 de ani au afundat în păgânism lumea. Haideți să fim acea umilă sticlă prin care se vede toată Biblia și prin care oamenii îl văd pe Dumnezeu așa cum este El!

duminică, 2 august 2015

Simboluri: crucea, steaua lui David, steaua sataniștilor etc. - RĂDĂCINA LOR!


„Simbol = semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analoge) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment". Aceasta este definiția de dicționar. Pentru cei care le utilizează însă, simbolurile sunt chei cu care pot fi deschise porțile anumitor dimensiuni spirituale și energii. Ele reprezintă interfața lumii fizice cu cea astrală. Vă invităm să cunoașteți câteva dintre multiplele simboluri ale umanității și semnificația lor.
OBELISCUL

Obeliscul este un pilon înalt, cu patru laturi care se îngustează la vârf sub forma unei piramide. Dedicat de egipteni celui mai important zeu al lor, Zeul Soare Ra, acest monument păgân, care reprezintă energia masculină, poate fi întâlnit astăzi în foarte multe orașe importante din lumea creștină, musulmană, budistă etc.: Roma, Londra, Paris, Istanbul, Washington, Montreal, Dublin, Delhi, Buenos Aires, Jakarta, Rio de Janeiro, Phenian... Atunci când cele mai mari orașe din lume și-au declarat independența, acestea au decis să ridice obeliscuri, ca simbol al puterii lor depline.
SVASTICA
Cu decenii înainte ca Hitler s-o adopte ca emblemă politică, svastica era deja răspândită în Europa de Vest, ca semn al norocului și bogăției. Hitler a ales-o cu același gând, ca semn distinctiv al Partidului Nazist. De fapt, svastica este un simbol antic, găsit pe obiecte vechi de 4.000-10.000 de ani î.e.n. Populațiile din Valea Indusului (Pakistanul de azi) și religii ca hinduismul, budismul și jainismul încă folosesc acest simbol, care semnifică fie protecția divină, fie razele soarelui benefic. În budism, se spune că, înainte de a fi înmormântat, lui Buddha i-a fost desenată o svastică pe piept, cunoscută sub numele de Sigiliul inimii. Cea mai veche atestare a svasticii pe teritoriul României este în cultura Cucuteni, acum 7.000 de ani!
CRUCEA
Înainte ca religia creștină să o adopte ca emblemă, crucea a fost un simbol păgân al Zeului Soare Ra, divinitatea lor supremă, și semnifica uniunea perfectă dintre energia masculină și cea feminină. Inițial, crucile aveau axele egale, iar Papa încă mai poartă această cruce de formă originală, fapt explicabil, dacă ne gândim că creștinii îl consideră pe Iisus fiul lui Dumnezeu, divinitatea lor supremă, echivalentul lui Ra. Constantin cel Mare, primul împărat roman convertit la creștinism, obișnuia să practice venerarea Soarelui, așa că este posibil ca adoptarea creștinismului ca religie principală și apoi a crucii, ca simbol principal, să nu fie o coincidență.
STEAUA LUI DAVID
Deși hexagrama este astăzi simbolul primar al statului Israel, reprezentând Scutul lui David, originea ei este mult mai veche. Prima consemnare istorică a utilizării acestui simbol de către evrei datează din anul 1018 e.n. Templele indiene, datând cu mii de ani înaintea erei noastre, aveau reprezentate hexagrame (unele alături de svastici) care le împodobeau la exterior. Hindușii utilizează hexagrama în mandala (simbol ritualic, reprezentând Universul), pentru a ilustra chakra inimii. În „Cartea tibetană a morților" există imagini cu svastici desenate în interiorul unei hexagrame, care simbolizează forța creatoare a Universului. Așadar, când Hitler a folosit hexagrama pentru a-i reprezenta pe evrei ca malefici, a greșit. Hexagrama este un simbol folosit în multe religii din întreaga lume, semnificând întotdeauna un principiu pozitiv.
LUNA CRESCĂTOARE MUSULMANĂ
Deși utilizarea simbolurilor sfinte este interzisă prin lege la musulmani, luna crescătoare împodobește steagurile câtorva națiuni de această religie, și a fost adoptată pentru a simboliza, neoficial, credința islamică. Luna crescătoare este unul dintre cele mai vechi simboluri ale umanității, reprezentând aspectul feminin al vieții, venerat sub forma zeiței grecești Artemis, al cărei cap era întotdeauna înconjurat de o lună crescătoare. În timpul Imperiului Roman, același simbol a însoțit-o pe Diana, zeița vânătorii și a Lunii, despre care se spune că proteja fecioarele.
OCHIUL LUI HORUS
Ochiul lui Horus, sau ochiul atotvăzător,
aflat deasupra porții de la intrarea în curtea Mânăstirii Neamț,
atestată documentar din 1407



Ochiul lui Horus este un simbol antic egiptean, de protecție și putere regală. Acest simbol sacru se regăsește pe aproape toate operele lor de artă. Era considerat o sursă de fluid magic, ochiul-lumină purificator. Americanii spun că faimosul ochi de pe bancnota de 1 dolar a Statelor Unite reprezintă ochiul lui Dumnezeu, veghind asupra teritoriului țării. Masonii spun că utilizează acest simbol pentru a-și reaminti că gândurile și faptele lor sunt tot timpul vegheate de marele arhitect al Universului. Egiptenii l-au înfățișat pe Horus, zeul protector al țării lor, cu un singur ochi, înconjurat de raze de soare, în timp ce în budism, „ochiul lui Dumnezeu" înseamnă porțiunea deschisă din vârful piramidei, poarta Soarelui, care este conștiința divinității.
PEȘTELE
Peștele este, desigur, un simbol al elementului apă. În mitologia indiană, el este călărit de Varuna și asociat cu nașterea sau restaurarea ciclică. Peștele este unul dintre avatarurile lui Vishnu, care-l salvează de la potop pe Manu, legiuitorul ciclului actual; tot peștele îi înmânează apoi Vedele, dezvăluindu-i știința sacră. În China, peștele este simbolul norocului, dar și al fecundității, datorită uluitoarei sale capacități de a se reproduce. În islamism, peștele este asociat tot cu ideea de fertilitate, fiind legat și de cea de prosperitate. În iconografia popoarelor indo-europene, peștele este simbolul înțelepciunii. Peștele trăiește în adâncurile insondabile ale creației, fiind un purtător de mistere. Dar poate cel mai elevat simbol ezoteric al peștelui, reprezentat prin două arcuri ce se intersectează, este acela de Salvator sau Mântuitor, pe care este fundamentată religia creștină. Simbolul a fost inițial folosit de creștini ca un semn secret de identificare, pentru a evita persecuțiile.
HAMSA ARABĂ
Hamsa este un simbol utilizat în producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o numesc „mâna Fatimei", iar creștinii, „mâna Fecioarei Maria". Reprezintă o palmă deschisă, în mijlocul căreia se găsește un ochi (evreii înlocuiesc uneori ochiul cu Steaua lui David). „Hamsa" în limba arabă înseamnă „cinci", după numărul degetelor de la mână. Sub formă de amuletă, este folosită ca protecție împotriva deochiului. Simbolul mâinii deschise a fost folosit în mai multe culturi vechi. În budism înseamnă a transmite învățături, în timp ce în hinduism, palma deschisă cu degetele în jos semnifică „a dărui".
ȘARPELE
În grădina Raiului, Lucifer a luat legendara formă de șarpe, strecurându-se pe lângă pomul cunoașterii și îndemnând-o pe Eva să muște din fructul oprit de Dumnezeu. Aceasta, la rândul ei, l-a convins pe Adam să facă același lucru și, ca urmare, au fost alungați din Paradis. Însă înainte ca Vechiul Testament și cartea Tora să demonizeze șarpele pentru totdeauna, acesta era un simbol sacru în religiile gnostice, semnificând înțelepciune. Gnosticismul a împrumutat de la hinduism conceptul de energie kundalini. În hinduism există credința că cei doi nervi de la baza coloanei vertebrale pot oferi experiența iluminării. Cea mai recentă reprezentare a doi șerpi încolăciți este cea a ADN-ului uman, oglindind simbolul sumerian similar. Un al simbol modern al șerpilor încolăciți în jurul unui baston înaripat este caduceul. În antichitate, era un simbol al comerțului, asociat zeului Hermes, mesagerul zeilor. Caduceul este folosit în America de Nord ca simbol al medicinii, în timp ce simbolul european, tradițional, este „toiagul lui Esculap", cu un singur șarpe și fără aripi.
PENTAGRAMA
Pentagrama este o stea cu 5 colțuri, realizată din 5 linii drepte. Deși lumea modernă o asociază cu venerarea diavolului, pentagrama se întâlnește pretutindeni în istoria umanității și nu a fost niciodată asociată cu forțele răului. Cea mai veche atestare a acestui simbol este cea din jurul anului 3.500 î.e.n., din orașul Ur, în vechea Mesopotamie. Reprezenta puterea imperială și cu acest sens s-a răspândit ulterior în restul lumii. În Sumer, cele 5 puncte ale pentagramei erau legate de cele 5 planete cunoscute, iar grecii din vremea lui Pitagora afirmau că este o perfecțiune matematică și cheia către o cunoaștere superioară. Pentagrama este un simbol precreștin, asociat venerării naturii. Este reprezentativă pentru componenta feminină a lucrurilor, un concept numit în religii „femininul sacru". Pentagrama inversată, cu un cap de țap în interior (Baphomet), căruia i se închinau cavalerii templieri, este un simbol folosit în timpurile moderne de către sataniști.

Sursa: 

P. S. Nu știu cine este Anatol Basarab dar este bine de știut că unele simboluri, fac referire la cruce în mod special dar vor fi introduse și altele, sunt  prezente în Casa lui Dumnezeu din multe locuri din țară deși ele au o încărcătură păgână și chiar demonică. Este bine să cercetăm toate lucrurile și să păstrăm ceea ce este bun, ceea ce este biblic. Nu un obiect, o cruce, un ochi, transmite despre o clădire căci acolo se află Biserica lui Hristos, nu acesta este semnul după care se identifică din punct de vedere biblic ucenicii lui Hristos!

De ce crucea NU este simbolul urmașilor lui Hristos? De ce crucea NU are ce căuta în casele de rugăciune? Răspunde fostul preot Florea Daniel Cristian

anatolbasarab.blogspot.com

CULTUL CRUCII

Primii creştini n-au considerat crucea pe care a murit Isus ca un simbol al virtuţii, ci mai degrabă ca „lemnul blestemat", un mijloc al morţii şi al „ruşinii" (Evr.12:2). Ei nu s-au încrezut într-o veche cruce tristă. Dimpotrivă, credinţa lor era în ceea ce s-a îndeplinit pe cruce; şi prin această credinţă, ei au cunoscut iertarea deplină şi completă a păcatului! In acest sens au predicat apostolii despre cruce şi au preamărit-o (l.Cor.l:17,18). N-au vorbit niciodată despre cruce ca despre o bucată de lemn pe care ar putea-o atârna cineva de un lănţişor în jurul gâtului sau pe care ar purta-o la mână ca protector sau talisman. O astfel de întrebuinţare a crucii a apărut mai târziu. Crucea a ajuns să fie considerată ca simbol creştin doar din momentul în care creştinismul a început să fie păgânizat. Pentru a face să crească prestigiul sistemului ecleziastic apostat, păgânii au fost primiţi în sânul bisericilor fără regenerarea prin credinţă, şi li s-a permis în mare parte să-şi păstreze semnele şi simbolurile păgâne. De aceea Tau sau T, în forma ei cea mai frecventă, cu bara orizontală pusă mai jos, a fost adoptată ca să reprezinte crucea lui Cristos"! În orice carte despre Egipt care arată vechile monumente şi ziduri ale templelor antice, se poate vedea folosirea crucii Tau. Un cunoscut istoric spune referitor la Egipt: „Aici găsim, neschimbate de mii de ani, printre cele mai sacre hieroglife ale ei, crucea în diverse forme... dar cea care este cunoscută în mod deosebit ca fiind ,crucea din Egipt' sau crucea Tau are forma literei T, adesea cu un cerc sau un oval deasupra.Totuşi, acest simbol mistic nu a fost specific acestei ţări, ci a fost venerat... printre caldei, fenicieni, mexicani şi în fiecare popor antic din ambele emisfere". Pe măsură ce simbolul crucii s-a răspândit în diverse naţiuni, folosirea lui s-a dezvoltat în diferite moduri. Printre chinezi, „crucea este... recunoscută a fi una dintre cele mai vechi reprezentări artistice...este înfăţişată pe zidurile pagodelor lor, este pictată pe felinarele folosite la iluminarea celor mai tainice nişe din templele lor".Crucea a fost un simbol sacru în India timp de secole printre necreştini. A fost folosită la însemnarea borcanelor cu apă sfântă luată din Gange, precum şi ca un simbol al sfinţilor Jaina dezîncarnaţi. În partea centrală a Indiei, au fost descoperite două cruci grele de piatră care datează cu mult înaintea erei creştine - una având peste trei metri, cealaltă peste doi metri. Budiştii, şi numeroase alte secte din India, îi însemnau pe adepţii lor pe cap cu semnul crucii. Pe continentul Africa, la Susa, băştinaşii înfig o cruce în râul Gitche. Femeile Kabile, deşi sunt mahomedane, îşi tatuează o cruce între ochi. În Wanyamwizi, zidurile sunt împodobite cu cruci. Yarick-ii, care au întemeiat un şir de regate din Niger până la Nil, aveau o imagine a crucii pictată pe scuturile lor. Când spaniolii au ajuns pentru prima dată în Mexic, „nu şi-au putut reţine uimirea", spune Prescott, „când au văzut crucea, simbolul sacru al propriei lor credinţe, înălţată ca obiect de închinare în templele lui Anahuac. Spaniolii nu ştiau că simbolul închinării din cea mai indepărtată antichitate... a unor naţiuni păgâne asupra cărora lumina creştinismului nu strălucise niciodată era crucea".La Palenque în Mexic, întemeiat de Votan în secolul 9 înaintea erei creştine, se află un templu păgân cunoscut sub numele de „Templul Crucii". Acolo, gravată pe lespedea unui altar, se află o cruce centrală de 2 pe 3,35 metri. The Catholic Encyclopedia conţine o fotografie a acestei cruci, sub care se află cuvintele: „Cruce precreştină din Palenque".În vremuri străvechi, mexicanii s-au închinat unei cruci cu numele de tota (tatăl nostru). Această practică de a se adresa unei bucăţi de lemn cu titlul de „tată" este menţionată şi în Biblie. Când israeliţii au amestecat idolatria cu religia lor, ei au spus unui butuc: „Tu eşti tatăl meu" (Ier.2:27). Dar este contrar Scripturii să numeşti o bucată de lemn (sau un preot) cu titlul de „tată" (Mt.23:9). Cu multe secole înainte, în Italia, înainte ca oamenii să fi ştiut ceva despre artele civilizaţiei, ei au crezut în cruce ca simbol religios. Ea era considerată ca protectoare şi era pusă pe morminte. Monede romane din anul 46 î.Cr. Îl arată pe Jupiter ţinând un sceptru lung care se termina cu o cruce." Fecioarele Vestale ale Romei păgâne purtau crucea atârnată de lănţişoarele de la gât, aşa cum poartă acum maicile din biserica romano-catolică.Grecii au pictat cruci pe panglica pe care o avea în jurul capului zeul lor, care corespundea lui Tamuz al babilonienilor. Porcelli menţionează faptul că Isis era reprezentată având o cruce pe frunte. Preoţii ei purtau cruci rituale în închinarea pe care i-o aduceau. Deasupra templului Serapis din Alexandria se afla o cruce. Când a fost dezgropat templul Sfinxului, s-a descoperit că are o formă de cruce. Persanii aveau stindarde în formă de cruce în timpul luptelor lor cu Alexandru cel Mare (335 î.Cr.). Crucea a fost folosită ca simbol religios de către aborigenii din America de Sud în vremuri străvechi. Copiii nou născuţi erau puşi sub protecţia ei împotriva duhurilor rele. Cei din Patagonia îşi tatuau o cruce pe frunte. S-a descoperit olărie antică în Peru, marcată cu semnul crucii ca simbol religios. Monumentele arată că regii asirieni purtau cruci atârnate de lănţişorul de la gât, asemenea străinilor care s-au luptat împotriva egiptenilor. Nişte cruci erau reprezentate şi pe veşmintele preotilor şi anume deja în secolul 15 înaintea erei creştine.The Catholic Encyclopedia recunoaşte că „semnul crucii, reprezentat în forma lui cea mai simplă prin încrucişarea a două linii în unghiuri drepte, exista cu mult înainte de creştinism, atât în Est, cât şi în Vest. E întâlnită în trecutul foarte îndepărtat al civilizaţiei umane". „Dar oare nu este crucea un simbol creştin de când a fost crucificat Isus?" se întreabă unii. Este adevărat că în gândirea celor mai mulţi crucea a ajuns acum să fie asociată cu Cristos. Dar cei care îi cunosc istoria şi modurile superstiţioase în care a fost folosită - mai ales în secolele trecute - pot vedea o altă faţă a monedei. Deşi sună dur, cineva a pus întrebarea: „Să presupunem că Isus ar fi fost omorât cu o puşcă; ar fi oare acesta un motiv să avem o puşcă agăţată de gât sau pe vârful acoperişului bisericii?" De aici rezultă: Lucrul important este cine a fost cel ce a murit, nu care a fost instrumentul morţii. Sf. Ambrozie a spus pe drept: „Să ne închinăm lui Cristos, Regele nostru, care a atârnat pe lemn, şi nu lemnului". Crucificarea ca metodă a morţii „a fost folosită în antichitate ca pedeapsă pentru crime oribile în Egipt, Asiria, Persia, Palestina, Cartagina, Grecia şi Roma... Istoria atribuie unei femei, regina Semiramida, introducerea pedepsei cu moartea pe cruce"! Cristos a murit pe o cruce - indiferent ce tip era ea - şi totuşi în religiile catolica si ortodoxa sunt folosite multe tipuri de cruci. Aici sunt arătate câteva dintre aceste tipuri diferite. O pagină din The Catholic Encyclopedia prezintă patruzeci! Dacă utilizarea crucii a început doar cu crucea lui Cristos - şi nu a fost influenţată de păgânism - de ce sunt folosite atât de multe tipuri diferite de cruci? Un cunoscut scriitor spune: „Dintre mai multe feluri de cruci care mai sunt la modă ca blazoane sau steme naţionale şi bisericeşti, diferenţiate prin denumirile familiare de: cruce Sf. George, cruce Sf. Andrei, cruce malteză, cruce greacă, cruce latină, etc., nu există nici una dintre ele a cărei existenţă să nu poată fi trasată până în timpul cel mai îndepărtat din antichitate" ! Crucea cunoscută sub numele de crucea Tau a fost larg folosită in Egipt. “În vremurile de mai târziu, creştinii egipteni (copţi), atraşi fiind de forma ei şi probabil de simbolismul ei, au adoptat-o ca semn distinctiv al crucii".Ceea ce este cunoscut sub numele de crucea greacă a fost de asemenea descoperit pe nişte monumente egiptene. Această formă de cruce era folosită în Frigia unde împodobea mormântul lui Midas. Printre ruinele oraşului Ninive, un rege este înfăţişat purtând o cruce malteză pe piept. Forma crucii cunoscută astăzi drept crucea latină a fost folosită de către etrusci, aşa cum se poate vedea pe un mormânt păgân antic: crucea în mijloc, iar în stânga şi în dreapta ei îngeri înaripaţi. Printre indienii Cumas din America de Sud, ceea ce a fost numită crucea Sf. Andrei era considerată ca protectoare împotriva duhurilor rele." Ea apărea pe monedele lui Alexandru Bala în Siria, în anul 146 î.Cr., şi pe cele ale regilor baktrieni de prin anul 140 până în anul 120 î.Cr. - cu mult înainte ca Sf. Andrei să se fi născut! Viziunea crucii de la Podul Milvian. „Convertirea" lui Constantin pusă la îndoială. Este discutată istoria găsirii de către Elena a „adevăratei" cruci UN FACTOR IMPORTANT CARE a contribuit la adorarea simbolului crucii în cadrul bisericii a fost renumita „viziune a crucii" şi ulterioara „convertire" a lui Constantin. În timp ce Constantin şi soldaţii săi s-au apropiat de Roma, s-au aflat în faţa a ceea ce este cunoscut drept Bătălia de la Podul Milvian. Potrivit obiceiului acelei vremi, haruspicii (ghicitori ce foloseau mijloace precum citirea din măruntaiele animalelor aduse ca jertfă) au fost solicitaţi să-şi dea sfatul. (Biblia relatează cum regele Babilonului a urmat aceeaşi practică: „Căci regele Babilonului a stat la răscruce, la capătul celor două drumuri, ca să folosească ghicirea: el şi-a scuturat săgeţile, şi-a consultat idolii, s-a uitat la ficat" - Ezechiel 21:21). În cazul lui Constantin, i s-a spus că zeii nu-i vor veni în ajutor, că va suferi o înfrângere în acea bătălie. Dar atunci, într-o viziune sau într-un vis, după cum a istorisit el mai târziu, i-a apărut o cruce şi cuvintele: “învinge în numele acestui semn". În următoarea zi - 28 octombrie 312 - el a mers la luptă în spatele unui stindard care înfăţişa crucea. A fost victorios în acea bătălie, şi-a înfrânt rivalul şi şi-a mărturisit convertirea. Se recunoaşte totuşi la modul general că viziunea despre cruce a lui Constantin s-ar putea să nu fie adevărată din punct de vedere istoric. Singura sursă de unde au preluat istoricii această relatare este Eusebiu. Dar chiar dacă Constantin a avut într-adevăr această viziune, oare trebuie să presupunem că Isus Cristos a fost Iniţiatorul ei? Oare Prinţul Păcii 1-ar fi însărcinat pe un împărat păgân să-şi facă un stindard militar cu o cruce pe el, pentru ca să cucerească şi să ucidă în numele acelui semn? Imperiul Roman (al cărui Cezar a devenit Constantin) a fost descris în Scriptură ca o „fiară". Daniel a văzut patru fiare mari care reprezentau patru imperii modiale - Babilonul (un leu), Medo-Persia (un urs), Grecia (un leopard) şi Roma. Cea de-a patra fiară, Imperiul Roman, a fost atât de groaznică, încât a fost simbolizată de o fiară diferită de celelalte (Dan.7:l-8). Nu avem nici un motiv să presupunem că i-ar fi spus Domnul Hristos lui Constantin să cucerească în semnul crucii pentru a duce mai departe sistemul fiarei de la Roma. Babylon ,Medo-Persia, Grecia.Dar dacă viziunea nu a fost de la Dumnezeu, cum putem explica convertirea lui Constantin? De fapt, convertirea sa este pusă sub semnul întrebării. Chiar dacă el a avut de a face cu instituirea anumitor învăţături şi obiceiuri în Biserica din acea vreme, realitatea arată limpede că nu a fost convertit cu adevărat - nu în sensul biblic al cuvântului. Istoricii admit că, „după înseşi standardele din vremea aceea, convertirea lui a fost numai cu numele".1 Cel mai limpede indiciu că el n-a fost convertit cu adevărat este faptul că după convertirea lui a comis câteva crime - inclusiv uciderea propriei sale soţii şi a propriului său fiu! Conform Bibliei, „nici un ucigaş nu are viaţă eternă rămânând în el" (l Ioan 3:15). Constantin a arătat într-adevăr creştinilor numeroase dovezi ale favorii sale, a abolit moartea prin crucificare, şi persecuţia care devenise atât de crudă la Roma a încetat. Dar a luat el oare aceste decizii doar din convingeri creştine, ori a avut motive politice? Cităm din nou The Catholic Encyclopedia: „Unii episcopi, orbiţi de splendoarea de la curte, au mers până acolo încât să-l preamărească pe împărat ca pe îngerul lui Dumnezeu, ca pe o fiinţă sacră, şi să profeţească că el, asemenea Fiului lui Dumnezeu, va domni în cer. Prin urmare, s-a susţinut faptul că numai din motive politice a favorizat Constantin creştinismul, iar el a fost considerat ca un despot ,iluminat' care s-a folosit de religie doar ca să-şi impună politica".Aceasta a fost concluzia binecunoscutului istoric Will Durant în privinţa lui Constantin. „A fost oare convertirea lui sinceră - a fost oare un act de convingere religioasă, sau o lovitură perfectă a oportunismului politic? Probabil cea din urmă... Rareori s-a conformat el cerinţelor ceremoniale ale închinării creştine. Scrisorile sale adresate unor episcopi creştini arată limpede că puţin i-a păsat de diferenţele teologice care agitau creştinătatea - deşi dorea să suprime controversele în interesul unităţii imperiului. De-a lungul domniei sale i-a tratat pe episcopi ca pe ajutoarele sale politice; i-a convocat, le-a prezidat conciliile şi a fost de acord să impună acea opinie aleasă de majoritate. Un adevărat credincios ar fi fost mai întâi creştin şi după aceea om de stat; în cazul lui Constantin a fost exact invers. Creştinismul era pentru el un mijloc, nu un scop". Persecuţiile nu distruseseră credinţa creştină. Constantin ştia aceasta. În loc ca imperiul să fie permanent divizat - păgânii fiind în conflict cu creştinii - de ce să nu facă paşii necesari ca să amestece elemente din ambele religii, se gândea el, şi prin aceasta să aducă o forţă unită imperiului? Existau asemănări între cele două sisteme religioase. Nici măcar crucea nu era un factor de dezbinare, căci în acea vreme era folosită de creştini; dar nici „pentru cei din armata lui Constantin care se închinau lui Mitra nu putea crucea să fie o jignire, căci ei luptaseră mult timp sub un stindard care purta o cruce mitraică de lumină".Creştinismul lui Constantin a fost un amestec (sincretism - n.tr.). Deşi a dat ordin ca statuia sa să fie îndepărtată din templele păgâne şi a renunţat să i se aducă jertfe, totuşi oamenii au continuat să vorbească despre divinitatea împăratului. În calitatea lui de pontifex maximus, el a continuat să protejeze închinarea păgână şi să-i apere drepturile. Când a inaugurat Constantinopolul în anul 330, a avut loc o ceremonie pe jumătate păgână şi pe jumătate creştină. Carul de luptă al zeului soare a fost pus în piaţă, iar deasupra lui o cruce. Pe monede făcute de Constantin se putea vedea crucea, dar şi reprezentări ale lui Marte sau Apolo. Deşi mărturisea că este creştin, continua să creadă în formule magice păgâne pentru protecţia recoltelor şi pentru vindecarea bolilor. Legenda ne spune că a găsit acolo trei cruci îngropate - una, crucea lui Cristos, şi celelalte două, cele pe care au fost crucificaţi tâlharii. Crucea lui Cristos a fost identificată prin faptul că făcea minuni de vindecare la indicaţia lui Macarie, episcopul Ierusalimului, în timp ce celelalte două nu făceau. Traditia spune: „O bucată din Adevărata Cruce a rămas la Ierusalim închisă într-o raclă de argint; restul, împreună cu cuiele, trebuie să i se fi trimis lui Constantin... Unul din cuie a fost prins în coiful împăratului, şi unul în frâul calului său, făcând să se împlinească, conform spuselor multor Părinţi, ceea ce fusese scris de profetul Zaharia: ,Ceea ce este pe frâul calului va fi sfânt Domnului' (Zah.14:20)! Acelaşi articol, cu toate că încearcă să susţină învăţăturile generale ale Bisericii cu privire la cruce, admite că relatările despre descoperirea crucii variază şi că această tradiţie (care de fapt a apărut mulţi ani mai târziu) s-a bazat în mare parte pe legendă. Faptul că Elena a vizitat Ierusalimul în anul 326 pare să fie corect din punct de vedere istoric. Dar istoria descoperirii de către ea a crucii n-a apărut decât în 440 - cu 114 ani mai târziu! Ideea că crucea originară mai era încă la Ierusalim după aproape 300 de ani de la crucificare pare foarte îndoielnică. Pe lângă aceasta, legile evreieşti cereau ca, după crucificare, crucile să fie arse.Să presupunem că cineva ar găsi adevărata cruce. Acest fapt ar fi foarte interesant, desigur; dar acea bucată de lemn ar avea oare vreo valoare? Nu, căci crucea şi-a împlinit deja scopul. Ne amintim că „Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus pe o prăjină, şi s-a întâmplat că dacă un şarpe a muşcat pe un om, dacă el privea şarpele de aramă, trăia" (Num.21:9). Acesta era o prefigurare, o imagine (tip) a felului în care a fost înălţat Cristos prin moarte (Ioan 3:14). Dar după ce şarpele de aramă şi-a împlinit menirea, israeliţii l-au păstrat şi au făcut un idol din el! Astfel că, după secole, Ezechia „a făcut ceea ce era corect... a distrus idolii şi a zdrobit în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise: căci în zilele acelea copiii lui Israel ardeau tămâie înaintea lui" (2.Re. 18:1-4). Ezechia a acţionat „corect" - nu numai prin distrugerea idolilor păgâni - ci şi prin distrugerea a ceea ce rânduise Dumnezeu, căci acum ajunsese să fie folosit într-un mod superstiţios şi idolatru. Pe aceeaşi bază, dacă ar mai exista crucea originală, nu ar fi nici un motiv pentru a face din ea un obiect de închinare. Iar dacă n-ar mai exista putere în crucea originară, cu cât mai puţin ar exista putere într-o simplă bucată de lemn care are forma acesteia? La fel cum egiptenii păgâni au înălţat obeliscuri, nu numai ca simbol al zeului lor, ci pentru că în unele cazuri se credea că însăşi imaginea lui posedă puteri supranaturale, tot aşa au ajuns unii să considere crucea. Nu-l ajutase ea oare pe Constantin în lupta de la Podul 29 Milvian? Nu făcuse crucea minuni pentru Elena? Ea a ajuns să fie considerată ca o imagine care era în stare să sperie duhurile rele. Era purtată ca talisman. Era pusă pe vârful turlelor bisericilor pentru a opri trăznetele - şi totuşi, datorită poziţiei ei înalte, tocmai ea era cea care atrăgea trăznetele! Folosirea crucii în casele particulare se presupunea că păzeşte de necaz şi boală. Multe bucăţi de lemn - chipurile bucăţi din crucea „originală" - au fost vândute şi schimbate ca protectoare şi talismane.

Domnule Patriarh,Daniel! (Iubită Biserică a Domnului Isus s.m.)
Revenirea la original, de la eroare la adevăr, de la paganismul increstinat la crestinismul biblic,autentic,reclamă nevoia de schimbare. Recuperarea indivizilor şi a societăţii se face prin reforme - întoarcere la calea veche ; „EI SĂ CAUTE PE DUMNEZEU ŞI SĂ SE SILEASCĂ SĂ-L GĂSEASCĂ” (Fapte 17:27), prin cercetarea pe care El o face omului: „INIMA ÎMI ZICE DIN PARTEA TA: «CAUTĂ FAŢA MEA!» ŞI FAŢA TA, DOAMNE, O CAUT!” (Psalmul 27:8); „.. ÎNTOARCE-MĂ TU ŞI MĂ VOI ÎNTOARCE, CĂCI TU EŞTI DOMNUL, DUMNEZEUL MEU!... ” 
Ieremia 31:18-19,,L-am auzit într-adevăr pe Efraim văitându-se: «M-ai disciplinat ca pe un viţel nedeprins la jug şi am fost disciplinat. Întoarce-mă Tu şi mă voi întoarce, căci Tu eşti DOMNUL, Dumnezeul meu. După ce am rătăcit, m-am căit; ajungând să cunosc, mă bat pe coapsă. Am fost făcut de ruşine şi umilit, căci port dispreţul tinereţii mele”.
Reforma spirituala in crestinism presupune schimbarea gândirii, a practicilor religioase şi a modului de viaţă; „ISRAELE, DE TE VEI ÎNTOARCE, DACĂ TE VEI ÎNTOARCE LA MINE, ZICE DOMNUL, DACĂ VEI SCOATE URÎCIUNILE TALE DINAINTEA MEA, NU VEI MAI RĂTĂCI” (Ieremia 4:1); „ÎNDREPTAŢI-VĂ CĂILE ŞI FAPTELE” (Ieremia 7:3).
Reforma spirituala este o necesitate actuală în creştinismul romanesc.

Sursa: https://www.facebook.com/danielcristian.florea?fref=ts

vineri, 31 iulie 2015

Pastor Romi Mocanu: Nu-l hrăni pe Madian! DE VĂZUT!!!


Să nu ne minţim singuri că e jale!

   
rodiagnusdei.wordpress.com
 Poate că eşti persoana care crezi că îl iubeşti din toată inima pe Dumnezeu. Poate că te uiţi la tine şi vezi că mergi regulat la părtăşie şi prin prisma acestei evaluări te vezi ca fiind în regulă. Poate că te rogi zilnic şi chiar îţi place cum te rogi. Dar dincolo de toate aceste plusuri poate că există un mare MINUS, sau mai multe.
   Ură, nu poţi să iubeşti, nu poţi să doreşti ca toţi să fie binecuvântaţi aşa cum îţi doreşti tu binecuvântările lui Dumnezeu. Poate că dincolo de lista lungă de plusuri există o persoană, una singură pe care nu o poţi vedea în ochi, căreia nu-i poţi arăta dragoste. E o mare problemă. E crimă. Dacă eşti în situaţia asta te înseli singur. Nu poţi să-L iubeşti pe Dumnezeu pe care nu-L vezi dacă nu-l iubeşti pe fratele tău pe care-l vezi. 
     Ochiul rău, nimic din ceea ce se face în jur nu este bine. Tot ceea ce se petrece în jur este rău. Păcatul fiilor lui Israel după ieşirea din Egipt, unul dintre ele, a fost cârtirea. Nimic nu le convenea. Şi pe Moise au vrut să-l ucidă cu pietre. Nici Moise nu era bun. Doamne ai milă. Poate că ai o listă lungă de virtuţi dar ai şi ochiul rău. Nimic nu îţi convine. Roagă-te, problema este la inimă. Trebuie să înţelegi că toate lucrează spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu. Dacă îl iubeşti pe Dumnezeu, dacă inima ta este plină de Duhul, dacă eşti un căutător al neprihănirii Lui, nu al neprihănirii lui X că şi oamenii au neprihănirea lor, să fii liniştit, El,  El Dumnezeu, este în control în dreptul tău!
       Orbire spirituală, nu vezi că ceea ce faci, chiar dacă este cu intenţii bune, este împotriva lucrării lui Dumnezeu. Israel a căzut în orbire spirituală. Ei cu intenţii bune l-au răstignit pe Hristos. Evreii au crezut că fac lucrarea lui Dumnezeu şi astfel ei l-au pus pe cruce pe Fiul lui Dumnezeu. Şi azi mulţi sunt la fel. Nu înţeleg vremurile, voia lui Dumnezeu, Scripturile şi cu intenţii bune dărâmă, strică, schilodesc. Doamne, te rog,  deschide-ne ochii şi spală-ne inima! 

     Cu toţi avem multe plusuri, cu toţi avem calităţi care ajută enorm lucrarea lui Dumnezeu, Biserica Lui dar trebuie să fim atenţi ca nu cumva o rădăcină, una mică, a firii pământeşti să fie prezentă şi ea să fie acea buturugă mică care răstoarnă carul mare, acea vulpe mică care distruge viile în floare, acea muscă care acreşte untdelemnul. 
  
     Să nu fim fireşti! 


Când copiii sunt forţa care face lucrarea lui Dumnezeu

  Azi împreună cu Emi, cumnatul meu de 12 ani, am răzbit în ceea ce priveşte pregătirea lemnelor cu care vom încălzi Casa de rugăciune la iarnă.  
  A fost muncă dar a fost şi distracţie, multă distracţie. Şi dincolo de toate acestea este satisfacţia că iarna nu o să ne prindă nepregătiţi. 
  Emi, din dorinţa de-a termina cât se poate de repede treaba, a încărcat roaba cu vârf. Da, copiii, sunt foarte eficienţi. Când nu ai în preajmă bărbaţi lucrarea lui Dumnezeu se face şi cu ajutorul copiilor. Emi mi-a fost alături şi în unele Biserici din ţară unde am prezentat lucrarea lui Dumnezeu din Voluntari. Împreună cu el am descoperit că Peugeotul 107 este un hotel extraordinar. Copiii sunt valorile în care trebuie să investim. 
  Mă rog lui Dumnezeu ca lemnele pe care le-am cumpărat să fie ultimele pe care le cumpărăm pentru actuala Casă de rugăciune. Fie ca atunci când s-or termina noua Casă de rugăciune să fie gata pentru slava lui Dumnezeu, pentru slava şi gloria Domnului domnilor şi a Împăratului împăraţilor, Hristos, Mântuitorul meu!