joi, 27 august 2015
Catedrala Sfântul Ștefan din Viena
Pe la mijlocul secolului al XII-lea, Viena a devenit un important centru al civilizației germane din estul Europei, iar cele patru biserici existente, inclusiv singura biserică parohială, nu mai corespundea necesităților religioase ...
miercuri, 26 august 2015
Mincinoșii, „arta” de a trăi ca fii ai Diavolului și câteva căi firești de aflare a adevărului
De fapt, Robert Trivers, specialist în biologia evoluţionară, susţine că oamenii au dezvoltat mecanismul de autoamăgire pentru a învăţa să îi mintă mai bine pe ceilalţi fără a da semne de înşelăciune. Cu alte cuvinte, noi toţi am învăţat să minţim atât de bine, încât chiar şi noi să credem o parte din propriile noastre invenţii.
De obicei, atunci când nu suntem siguri că interlocutorii noştri ne spun adevărul, urmărim să vedem dacă aceştia dau semne că ar fi anxioşi. Avem impresia că un mincinos va transpira, se va fâstâci şi astfel va fi uşor de identificat. Din păcate, însă, nu ne putem baza doar pe aceste indicii pentru a ne putea da seama de adevăr. Pur şi simplu, unii oameni sunt atât de stăpâni pe ei când mint, încât nu experimentează niciun fel de teamă sau anxietate. Alţii se mint chiar şi pe ei şi atunci nu dau niciun semn de decepţie deliberată, în timp ce alţii, chiar dacă spun adevărul, sunt stresaţi sau se tem şi atunci devin anxioşi.
Una peste alta, a minţi nu este neapărat o acţiune stresantă, dar asta nu însemnă că ea nu este dificilă. Din contră, minţitul poate fi foarte solicitant din punct de vedere cognitiv.
Cu alte cuvinte, a minţi este o sarcină grea deoarece trebuie să gândim mult, să inventăm şi să ţinem minte tot ceea ce am născocit.
Aşadar, se pare că nu nervozitatea ar trebui să o analizăm atunci când vrem să demascăm un mincinos, ci semnele care indică faptul că individul se gândeşte profund pentru a găsi o strategie salvatoare.
Care sunt aceste semne?
Minciuna poate fi solicitantă din punct de vedere cognitiv pentru că trebuie să suprimăm adevărul în timp ce construim un neadevăr plauzibil care să nu contrazică nimic din ceea ce ştiu ceilalţi din jurul nostru. În plus, odată ce am născocit minciuna, trebuie să avem grijă nu numai să o spunem într-o manieră credibilă, dar şi să ţinem minte întreaga poveste. Aşadar, această acţiune necesită timp şi concentrare, iar pentru că întregul proces mănâncă multe resurse, ne reduce performanţele altor sarcini cum ar fi gesticularea.
În „The Folly of Fools: The Logic of Deceit and Self-Deception in Human Life”, Robert Trivers explică faptul că atunci când suntem stresaţi avem obiceiul de a clipi mai des. Cu toate acestea, atunci când realizăm sarcini cognitive dificile (cum ar fi rezolvarea problemelor de fizică) avem tendinţa de a clipi mai rar. Studii recente realizate asupra minciunii sugerează că şi atunci când minţim clipim mai des, ceea ce este şi firesc având în vedere că mai sus am stabilit că minciuna necesită un proces cognitiv complex.
În aceeaşi ordine de idei, deşi anxietatea ne determină să fim agitaţi, inventarea unei minciuni are efectul opus. De ce? Pentru că ne concentrăm asupra minciunii pe care o spunem şi ne controlăm mai bine. Ca urmare a acestei încărcături cognitive, s-a constatat că în timpul studiilor, bărbaţii folosesc mai puţine gesturi atunci când mint, în timp ce ambele sexe au tendinţa de a avea pauze mai lungi în vorbire.
Aşadar, deşi suntem tentaţi să urmărim semne care ne indică faptul că interlocutorul este stresat, precum gesticularea excesivă, în realitate, cel puţin în cazul celor care mint bine, ar trebui să fim atenţi la cât de concentraţi sunt.
De aceeaşi părere este şi psihologul Richard Wiseman, autorul cărţii „59 Seconds: Change Your Life in Under a Minute”. Acesta susţine că, în general, mincinoşii nu îşi mişcă mâinile şi picioarele prea mult, fac gesturi rezervate, repetă de multe ori aceeaşi frază, dau răspunsuri scurte şi lipsite de detalii, formulează cu întârziere un răspuns şi ezită mult. În plus, ei simt mereu nevoia de a se distanţa de propria minciună, adoptând un limbaj impersonal. Prin urmare, persoanele care recurg la minciuni au tendinţa de a folosi cât mai des cuvinte precum „eu” sau „al meu” şi de a înlocui numele indivizilor implicaţi cu pronume.
Mai mult, un mincinos va încerca să rămână în „zona ambiguităţii”, evitând să dea răspunsuri complete, dând mereu acelaşi răspuns sau chiar răspunzând cu o întrebare.
Cu alte cuvinte, ceea ce spune şi Wiseman este că pentru a detecta minciuna trebuie să uităm de semnele de tensiune sau anxietate. În schimb, un mincinos s-ar putea să semene mai mult cu un gânditor care încearcă să ne convingă folosind un ton impersonal şi o ambiguitate demnă de un politician de succes.
Ce trebuie făcut când observăm aceste semne la interlocutor?
Ei bine, experţii spun că cea mai bună abordare presupune ca noi să îi încurajăm pe presupuşii mincinoşi să povestească mai multe despre întâmplare, adică că îi determinăm că facă un efort cognitiv şi mai mare. În acest fel îi putem face să ajungă într-un punct în care semnalele care trădează minciuna să fie exagerate şi evidente.
Iată câteva metode concrete prin care putem identifica un mincinos:
1. Putem să îi determinăm pe interlocutorii suspectaţi de minciună să spună povestea invers, începând de la final şi până la început, pas cu pas. În acelaşi timp, ar trebui să ne cerem să ne dea cât mai multe detalii, să punem întrebări deschise care să-l determine să vorbească cât mai mult, să formeze informaţii complexe.
De asemenea, întrebările generale sunt puse primele, pentru ca apoi ele să fie urmate de cele specifice. Mici pauze în vorbire l-ar putea face pe cel din faţa noastră să se simtă obligat să umple golurile, aşa că putem da din cam aprobator aşteptând ca acesta să mai adauge detalii.
Această tehnică dezvoltată de profesorul Edward Geiselman şi Ronald Fisher, de la UCLA creşte încărcătura cognitivă şi îl solicită la maximum pe interlocutor.
2. Deşi oamenii care mint încearcă să nu vorbească prea mult, ei tind să dea justificaţii spontane pentru ceea ce spun fără a li se cere asta.
3. Uneori, aceste persoane sunt tentate să repete întrebarea care tocmai li s-a pus pentru a mai câştiga timp. Aşadar, în timpul unei astfel de discuţii nu ar fi rău să fim atenţi la acest aspect.
4. În acelaşi timp, Geiselman susţine că „mincinoşii încearcă să citească interlocutorul pentru a vedea dacă acesta îi crede sau nu”. Prin urmare, dacă persoana în cauză este bănuită ea va căuta să obţină aprobarea interlocutorului la fiecare pas.
5. Adesea, persoanele care recurg la minciuni, mai întâi îşi construiesc povestea neadevărată, motiv pentru care la început vor povesti mai rar. Apoi, odată ce au creat un fir al naraţiunii vor vorbi din ce în ce mai repede şi mai stăpâni pe sine.
Oamenii care spun adevărul nu se grăbesc când vorbesc şi nu îşi schimba luxul cuvintelor pe durata unei fraze. Însă indivizii care spun un lucru neadevărat vorbesc lent, pe măsură ce ţes minciuna, având grijă în acelaşi timp să urmărească reacţia celor din jur.
6. De asemenea, oamenii necinstiţi au tendinţa de a lăsa frazele neterminate, de a-şi strânge buzele atunci când li se pune o întrebare dificilă sau de a se juca cu părul.
Totodată, Geiselman a mai explicat că atunci când un presupus mincinos gesticulează spre sine, şi nu spre exterior, atunci el dă semna că încearcă să îşi înşele interlocutorul.
7. Atunci când oamenii care spun adevărul sunt acuzaţi pe nedrept că mint ei sunt dispuşi să dea şi mai multe detalii pentru a-i convinge pe cei din jur de nevinovăţie. În schimb, persoanele care mint evită să dea detalii, iar dacă este nevoie vor apela la un fel de şantaj emoţional pentru a nu fi nevoiţi să continue discuţia.
8. Atunci când primesc întrebări dificile, oamenii nevinovaţi sunt tentaţi să se uite în altă direcţie pentru că au nevoie de concentrare până îşi pot formula un răspuns. Oamenii care mint, în schimb, se uită în altă direcţie un timp foarte scurt, pentru a părea că stau prea mult să se gândească.
Cine sunt mincinoşii?
Scott Barry Kaufman, de la NYU, susţine că rezultatele mai multor studii sugerează că persoanele care se pricep cel mai bine la inventarea minciunilor fac parte din acel grup de oameni capabili să gândească profund şi bine, să vină rapid cu rezolvări la probleme şi să fie spontani. Da, exact, este vorba de persoanele creative.
Rezultatele studiilor lui Kaufman sunt susţinute şi de Dan Ariely, autorul cărţii „ The (Honest) Truth About Dishonesty: How We Lie to Everyone—Especially Ourselves”: „Ia gândiţi-vă, cine poate relata cele mai bune întâmplări? Persoanele creative pot spune poveşti mai bune, iar asta ne-au indicat şi studiile. Am constatat asta când ne-am dat seama că studenţii creativi trişează mai mult. Am descoperit că atunci când am folosit stimulenţi pentru a creşte creativitatea, am crescut şi necinstea”, a declarata acesta.
Ei bine, şi dacă tot am adus vorba de creativitate şi minciuni nu ar trebui să trecem cu vederea un studiu canadian din 2010 a scos la iveală faptul că părinţii îşi pot da seama de latura creativă a copiilor lor în funcţie de cât de repede învaţă să mintă.
Şi anul acesta, un alt studiu, realizat Angela Evans, de la Universitatea Brock, şi Kang Lee, de la Universitatea Toronto, a indicat acelaşi lucru: micuţii care spun devreme minciuni au capacităţi cognitive mai avansate. Procesele cerebrale implicate în minţit sunt un indicator care arată inteligenţa copilului, întrucât acesta va începe să mintă atunci când va simţi că poate să susţină propria variantă de adevăr.
Sursa:
http://www.descopera.ro/cultura/11420828-cu-mastile-jos-arta-de-a-minti-si-de-a-recunoaste-mincinosii
P. S. Am cenzurat puțin textul deoarece a fost scris cu o tentă evident darvinistă. Vă rog să-l citiți având în vedere că este scris de cineva care nu are teamă de Dumnezeu.
Sursa:
http://www.descopera.ro/cultura/11420828-cu-mastile-jos-arta-de-a-minti-si-de-a-recunoaste-mincinosii
P. S. Am cenzurat puțin textul deoarece a fost scris cu o tentă evident darvinistă. Vă rog să-l citiți având în vedere că este scris de cineva care nu are teamă de Dumnezeu.
Mincinosule, mincinoșilor ...
 |
Ce-au promis au şi uitat.
Aşteptăm, cu nerăbdare,
Noi minciuni... parlamentare! - Condrat Pleşca
Şi-afirm, urcând pe-a vieţii treaptă:
Prefer un adevăr mai crud,
Decât minciuna bine coaptă! - Vasile Larco
Vin când nici nu te aştepţi,
Ne minţim chiar şi pe noi...
Când ne credem prea deştepţi! - Vasile Larco
Diplomație
O minciună gogonată,
Foarte frumos ambalată,
Oferită spre crezare
Unui mincinos mai mare! - Georgeta Tretelniţchi
Foarte frumos ambalată,
Oferită spre crezare
Unui mincinos mai mare! - Georgeta Tretelniţchi
Cu cât e minciuna mai sfruntată, cu atât prinde mai repede. - Joseph Goebbels
Sursa:
http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?p=4&s=minciun%E3
Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş. - Proverbe 20:17
Sursa:
http://www.resursecrestine.ro/cauta/minciuna/16/versete/pagina/2
Pâinea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş. - Proverbe 20:17
„Au limba întinsă ca un arc şi aruncă minciuna, şi nu prin adevăr sunt ei puternici în ţară, căci merg din răutate în răutate şi nu Mă cunosc, zice Domnul. - Ieremia 9:3
Dar în prorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună, întăresc mâinile celor răi, aşa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea lui; toţi sunt înaintea Mea ca Sodoma şi locuitorii Ierusalimului, ca Gomora.” - Ieremia 23:14
Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. - Ioan 8:44
De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora. - Efeseni 4:25
Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună! - Apocalipsa 22:15
Sursa:
http://www.resursecrestine.ro/cauta/minciuna/16/versete/pagina/2
miercuri, 5 august 2015
Când logica este poarta spre IAD
- „Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău. Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El.” Eclesiastul 8:11-12
Logica de foarte multe ori este poarta către păcat, calea către iad. Așa au început mulți. Au păcătuit odată și s-au așteptat ca mânia lui Dumnezeu să se arate. Dar Dumnezeu este milos și îndurător. Omul când a văzut că Dumnezeu nu a reacționat vizibil față de persoana lui în urma păcatului comis a mai făcut un pas negru și încă unul și tot așa până când am ajuns ca în locul sfințeniei, în casa harului, să fie mult roșu, bulane, dezmăț, senzualitate, fire, extravaganță și lume și pe deasupra mai credem că Dumnezeu este cu noi căci nu ne-a pedepsit pe loc. Nu este chiar așa! Faptul că Dumnezeu nu pedepsește la clipeala ochiului ca în cazul Anania și Safira nu înseamnă că El este de acord cu ceea ce face omul deși poate ca să fie logic să considerăm astfel. Nu așa aflăm voia Lui. Ea este prezentată pe paginile Scripturilor. Dacă Dumnezeu a dat o poruncă clară - NU IUBIȚI LUMEA - și eu o încalc de 10 sau de 50 de ani nu înseamnă că dacă El nu m-a pedepsit pe loc este de acord cu mine și pentru faptele mele El, Dumnezeu, își schimbă voia Lui, poruncile Sale! Poruncile Lui sunt clare, ele nu se schimbă. Spre deosebire de voia lui Dumnezeu logica omului se poate schimba. Haideți să ne pocăim azi de tot duhul lumii, de toată avalanșa păcatului care a inundat în multe locuri și să nu așteptăm ca să vină mânia lui Dumnezeu peste noi căci va fi jale!
Foto sursa: efermide.ro
luni, 3 august 2015
Pericolul CATASTROFAL de-a deveni dumnezei
 |
Iubiți predicatori care predicați ca să fiți populari, care vestiți pacea doar ca să prindeți o fleică de carne, care ați făcut din plicul cu bani scopul predicării voastre, care iubiți confortul și pentru el ați renunțat la a mai vesti și adevărurile care dovedesc lumea vinovată, care cheamă la adevărata pocăință cu toată dragostea vă spun că vă aflați în cel mai mare pericol. Renunțați la a mai atrage privirile spre voi. Căutați să fiți sticla curată prin care se vede tot cuvântul lui Dumnezeu ca oamenii prin mesajele voastre să-L vadă pe El așa cum este și Lui să-i dea toată slava!
Iubiți predicatori destul au murdărit sticla și au atras privirile și slava spre ei toți cei cărora li se sărută mâinile și care sunt îmbrăcați în fir de aur. Destul au închis drumul spre pocăință și spre relația cu Dumnezeu toți cei care de 2000 de ani au afundat în păgânism lumea. Haideți să fim acea umilă sticlă prin care se vede toată Biblia și prin care oamenii îl văd pe Dumnezeu așa cum este El!
duminică, 2 august 2015
Simboluri: crucea, steaua lui David, steaua sataniștilor etc. - RĂDĂCINA LOR!
„Simbol = semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analoge) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment". Aceasta este definiția de dicționar. Pentru cei care le utilizează însă, simbolurile sunt chei cu care pot fi deschise porțile anumitor dimensiuni spirituale și energii. Ele reprezintă interfața lumii fizice cu cea astrală. Vă invităm să cunoașteți câteva dintre multiplele simboluri ale umanității și semnificația lor.
OBELISCUL
Obeliscul este un pilon înalt, cu patru laturi care se îngustează la vârf sub forma unei piramide. Dedicat de egipteni celui mai important zeu al lor, Zeul Soare Ra, acest monument păgân, care reprezintă energia masculină, poate fi întâlnit astăzi în foarte multe orașe importante din lumea creștină, musulmană, budistă etc.: Roma, Londra, Paris, Istanbul, Washington, Montreal, Dublin, Delhi, Buenos Aires, Jakarta, Rio de Janeiro, Phenian... Atunci când cele mai mari orașe din lume și-au declarat independența, acestea au decis să ridice obeliscuri, ca simbol al puterii lor depline.
SVASTICA
Cu decenii înainte ca Hitler s-o adopte ca emblemă politică, svastica era deja răspândită în Europa de Vest, ca semn al norocului și bogăției. Hitler a ales-o cu același gând, ca semn distinctiv al Partidului Nazist. De fapt, svastica este un simbol antic, găsit pe obiecte vechi de 4.000-10.000 de ani î.e.n. Populațiile din Valea Indusului (Pakistanul de azi) și religii ca hinduismul, budismul și jainismul încă folosesc acest simbol, care semnifică fie protecția divină, fie razele soarelui benefic. În budism, se spune că, înainte de a fi înmormântat, lui Buddha i-a fost desenată o svastică pe piept, cunoscută sub numele de Sigiliul inimii. Cea mai veche atestare a svasticii pe teritoriul României este în cultura Cucuteni, acum 7.000 de ani!
CRUCEA
Înainte ca religia creștină să o adopte ca emblemă, crucea a fost un simbol păgân al Zeului Soare Ra, divinitatea lor supremă, și semnifica uniunea perfectă dintre energia masculină și cea feminină. Inițial, crucile aveau axele egale, iar Papa încă mai poartă această cruce de formă originală, fapt explicabil, dacă ne gândim că creștinii îl consideră pe Iisus fiul lui Dumnezeu, divinitatea lor supremă, echivalentul lui Ra. Constantin cel Mare, primul împărat roman convertit la creștinism, obișnuia să practice venerarea Soarelui, așa că este posibil ca adoptarea creștinismului ca religie principală și apoi a crucii, ca simbol principal, să nu fie o coincidență.
STEAUA LUI DAVID
Deși hexagrama este astăzi simbolul primar al statului Israel, reprezentând Scutul lui David, originea ei este mult mai veche. Prima consemnare istorică a utilizării acestui simbol de către evrei datează din anul 1018 e.n. Templele indiene, datând cu mii de ani înaintea erei noastre, aveau reprezentate hexagrame (unele alături de svastici) care le împodobeau la exterior. Hindușii utilizează hexagrama în mandala (simbol ritualic, reprezentând Universul), pentru a ilustra chakra inimii. În „Cartea tibetană a morților" există imagini cu svastici desenate în interiorul unei hexagrame, care simbolizează forța creatoare a Universului. Așadar, când Hitler a folosit hexagrama pentru a-i reprezenta pe evrei ca malefici, a greșit. Hexagrama este un simbol folosit în multe religii din întreaga lume, semnificând întotdeauna un principiu pozitiv.
LUNA CRESCĂTOARE MUSULMANĂ
Deși utilizarea simbolurilor sfinte este interzisă prin lege la musulmani, luna crescătoare împodobește steagurile câtorva națiuni de această religie, și a fost adoptată pentru a simboliza, neoficial, credința islamică. Luna crescătoare este unul dintre cele mai vechi simboluri ale umanității, reprezentând aspectul feminin al vieții, venerat sub forma zeiței grecești Artemis, al cărei cap era întotdeauna înconjurat de o lună crescătoare. În timpul Imperiului Roman, același simbol a însoțit-o pe Diana, zeița vânătorii și a Lunii, despre care se spune că proteja fecioarele.
OCHIUL LUI HORUS
Ochiul lui Horus, sau ochiul atotvăzător,
aflat deasupra porții de la intrarea în curtea Mânăstirii Neamț,
atestată documentar din 1407
Ochiul lui Horus este un simbol antic egiptean, de protecție și putere regală. Acest simbol sacru se regăsește pe aproape toate operele lor de artă. Era considerat o sursă de fluid magic, ochiul-lumină purificator. Americanii spun că faimosul ochi de pe bancnota de 1 dolar a Statelor Unite reprezintă ochiul lui Dumnezeu, veghind asupra teritoriului țării. Masonii spun că utilizează acest simbol pentru a-și reaminti că gândurile și faptele lor sunt tot timpul vegheate de marele arhitect al Universului. Egiptenii l-au înfățișat pe Horus, zeul protector al țării lor, cu un singur ochi, înconjurat de raze de soare, în timp ce în budism, „ochiul lui Dumnezeu" înseamnă porțiunea deschisă din vârful piramidei, poarta Soarelui, care este conștiința divinității.
PEȘTELE
Peștele este, desigur, un simbol al elementului apă. În mitologia indiană, el este călărit de Varuna și asociat cu nașterea sau restaurarea ciclică. Peștele este unul dintre avatarurile lui Vishnu, care-l salvează de la potop pe Manu, legiuitorul ciclului actual; tot peștele îi înmânează apoi Vedele, dezvăluindu-i știința sacră. În China, peștele este simbolul norocului, dar și al fecundității, datorită uluitoarei sale capacități de a se reproduce. În islamism, peștele este asociat tot cu ideea de fertilitate, fiind legat și de cea de prosperitate. În iconografia popoarelor indo-europene, peștele este simbolul înțelepciunii. Peștele trăiește în adâncurile insondabile ale creației, fiind un purtător de mistere. Dar poate cel mai elevat simbol ezoteric al peștelui, reprezentat prin două arcuri ce se intersectează, este acela de Salvator sau Mântuitor, pe care este fundamentată religia creștină. Simbolul a fost inițial folosit de creștini ca un semn secret de identificare, pentru a evita persecuțiile.
HAMSA ARABĂ
Hamsa este un simbol utilizat în producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o numesc „mâna Fatimei", iar creștinii, „mâna Fecioarei Maria". Reprezintă o palmă deschisă, în mijlocul căreia se găsește un ochi (evreii înlocuiesc uneori ochiul cu Steaua lui David). „Hamsa" în limba arabă înseamnă „cinci", după numărul degetelor de la mână. Sub formă de amuletă, este folosită ca protecție împotriva deochiului. Simbolul mâinii deschise a fost folosit în mai multe culturi vechi. În budism înseamnă a transmite învățături, în timp ce în hinduism, palma deschisă cu degetele în jos semnifică „a dărui".
ȘARPELE
În grădina Raiului, Lucifer a luat legendara formă de șarpe, strecurându-se pe lângă pomul cunoașterii și îndemnând-o pe Eva să muște din fructul oprit de Dumnezeu. Aceasta, la rândul ei, l-a convins pe Adam să facă același lucru și, ca urmare, au fost alungați din Paradis. Însă înainte ca Vechiul Testament și cartea Tora să demonizeze șarpele pentru totdeauna, acesta era un simbol sacru în religiile gnostice, semnificând înțelepciune. Gnosticismul a împrumutat de la hinduism conceptul de energie kundalini. În hinduism există credința că cei doi nervi de la baza coloanei vertebrale pot oferi experiența iluminării. Cea mai recentă reprezentare a doi șerpi încolăciți este cea a ADN-ului uman, oglindind simbolul sumerian similar. Un al simbol modern al șerpilor încolăciți în jurul unui baston înaripat este caduceul. În antichitate, era un simbol al comerțului, asociat zeului Hermes, mesagerul zeilor. Caduceul este folosit în America de Nord ca simbol al medicinii, în timp ce simbolul european, tradițional, este „toiagul lui Esculap", cu un singur șarpe și fără aripi.
PENTAGRAMA
Pentagrama este o stea cu 5 colțuri, realizată din 5 linii drepte. Deși lumea modernă o asociază cu venerarea diavolului, pentagrama se întâlnește pretutindeni în istoria umanității și nu a fost niciodată asociată cu forțele răului. Cea mai veche atestare a acestui simbol este cea din jurul anului 3.500 î.e.n., din orașul Ur, în vechea Mesopotamie. Reprezenta puterea imperială și cu acest sens s-a răspândit ulterior în restul lumii. În Sumer, cele 5 puncte ale pentagramei erau legate de cele 5 planete cunoscute, iar grecii din vremea lui Pitagora afirmau că este o perfecțiune matematică și cheia către o cunoaștere superioară. Pentagrama este un simbol precreștin, asociat venerării naturii. Este reprezentativă pentru componenta feminină a lucrurilor, un concept numit în religii „femininul sacru". Pentagrama inversată, cu un cap de țap în interior (Baphomet), căruia i se închinau cavalerii templieri, este un simbol folosit în timpurile moderne de către sataniști.
Sursa:
P. S. Nu știu cine este Anatol Basarab dar este bine de știut că unele simboluri, fac referire la cruce în mod special dar vor fi introduse și altele, sunt prezente în Casa lui Dumnezeu din multe locuri din țară deși ele au o încărcătură păgână și chiar demonică. Este bine să cercetăm toate lucrurile și să păstrăm ceea ce este bun, ceea ce este biblic. Nu un obiect, o cruce, un ochi, transmite despre o clădire căci acolo se află Biserica lui Hristos, nu acesta este semnul după care se identifică din punct de vedere biblic ucenicii lui Hristos!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)