luni, 8 iunie 2015

Pastorii Cristian Ionescu și Cornel Avram CĂLĂUZE prin benza lumii!

 
rodiagnusdei.wordpress.com
Sâmbătă, 6 mai 2015, am fost la ITP. Am ascultat două mesaje care trebuie predicate în fața tuturor slujitorilor din Biserica Penticostală din România. Așa cum odată la patru ani se strâng frații pastori să aleagă slujitorul slujitorilor și echipa care slujește Biserica Penticostală ar trebui ca să existe și întruniri unde să fie invitați toți pastorii din Cultul Penticostal și în acel context frații pastori Cristian Ionescu și Cornel Avram să transmită ceea ce sâmbătă am auzit la ITP, cel puțin atât. Sunt convins că la final nu s-ar lăsa cu aplauze ci cu strigăte de pocăință.
 
popaspentrusuflet.wordpress.com 
Nu vreau să flatez pe nimeni. Scriu cu teamă de Dumnezeu, scriu conștient că un om al lui Dumnezeu nu este chemat să ”perieze” și se poate ca mulți să considere că asta fac. Îmi cer iertare dacă și asta las să se înțeleagă dar mesajul meu vreau ca să fie unul prin care  vreau ca să-i căutăm și să învățăm de la oamenii care predică adevărul, de la slujitorii care nu predică în București una și în Moldova alta, de la slujitorii care au aceleași standarde și pentru Constanța și pentru Zalău. 
  Frații pastori Cristian Ionescu și Cornel Avram nu sunt oameni care să modeleze Evanghelia după pofta unora sau a altora, sunt călăuze în bezna lumii. Sunt slujitorii care mă determină să lupt pentru a fi un om integru, vertical, un om lipit de Scriptură și de adevăr. 

   Din toată inima căutați învățătura fraților menționați mai sus!

  Din toată inima Dumnezeu să-i binecuvinteze și să-i țină puternici pentru ca Biserica Domnului să fie una tare și neîntinată!

Pastorul Victor Șuteu, un slujitor puternic!

 
salempetresti.blogspot.com 
Am măsura cuvintelor. Sunt oameni prin Biserici care defilează ca fotomodelele. Sunt oameni în Biserici care își artă mușchii umflați cu steroizi. Sunt oameni în Biserici care vor doar să pară căci în realitate sunt altceva. Mușchii lor sunt doar pentru poze, defilarea lor este doar un joc de scenă, imaginea lor este o prelucrare ieftină în photoshop. 
  Dar în Biserica lui Dumnezeu sunt și oameni ai adevărului și mă bucur că sunt mulți. Pastori picamer, oameni care și-au dezvoltat mușchi în timpul slujirii cu sudoare, cu transpirație, cu mistria în mână. 
 Ceea ce este trist de multe ori este faptul că nu pastorul picamer este vizibil ci pastorul SPA, este scandalos că unii nu-l văd pe slujitorul cu mistrie  ci pe cel cu tabletă, cel care se vinde bine este modelul ”lacrimogenă” că modelul ”șantier” este de ocară. Dar Biserica lui Dumnezeu din România a ajuns puternică datorită slujitorilor care s-au trezit de la ora șapte ca să se urce pe schelă și să lucreze pentru binele lucrării lui Dumnezeu și care s-au culcat la ora 22 după părtășia de la Casa lui Dumnezeu,  după ce au dat mâncare turmei. Biserica lui Dumnezeu din România a propășit și a crescut în epoca slujitorilor care dimineața mergeau la coasă iar seara stăruiau în rugăciune. Dezvoltarea, creșterea numerică și spirituală a avut loc în era slujitorilor cu 14 copii sau cu 6 care își pregăteau predicile în timp ce vizitau bolnavii, în timp ce alergau de la o casă la alta ca să-l proslăvească pe Dumnezeu ore întregi în rugăciune, în timp ce se zbăteau ca să aducă glorie lui Dumnezeu și nu lor. 
  Fratele pastor Victor Șuteu este un om al lui Dumnezeu. Un om cu mușchi făcuți în ogorul Domnului nu în sălile de fitness. Un pastor neobosit pentru lucrarea lui Dumnezeu, nu pentru imaginea lui. O avea și scăpări. Se poate. Însă eu la Petrești am văzut un om al lui Dumnezeu, un slujitor care a zidit, un pastor după modelul ”așa da”!

miercuri, 3 iunie 2015

Om al lui Dumnezeu sau vânzător de gogoși cu miros de har!

   
onlinereport.ro
Ce minunat e să te numească alții om al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să mintă! Dumnezeu ceea ce a spus face și ceea ce a promis o să facă! În Dumnezeu nu este minciună. Tu să fii ca Dumnezeu!
  Oamenii lui Dumnezeu nu mint! Chiar dacă fac o promisiune în paguba lor o respectă. Numai fiii Diavolului spun una și fac alta.
   Oamenii lui Dumnezeu sunt ca și liderii din generația Iosua. Căpeteniile au promis gabaoniților că o să-i lase cu viață. Cu toate că gabaoniții au fost vicleni oamenii lui Dumnezeu din generația Iosua pentru că s-au temut de Dumnezeu și-au ținut cuvântul. 
  Cuvântul dat! Respectarea lui vorbește despre noi dacă suntem oameni ai lui Dumnezeu sau suntem doar niște vânzători de gogoși cu miros de har!
  În Dumnezeu nu este schimbare ... nici umbră de mutare! Noi,  pocăiții, cum suntem? Eu cum sunt?
   
  Azi mă pocăiesc pentru fiecare moment în care am trădat ADEVĂRUL, nu mi-am ținut cuvântul!

Putregaiul

 
purplepoddedpeas.blogspot.com
  Undeva era un arbore mare, imens. Mulți mergeau la el ca să-l admire. Erau uimiți, fascinați de dimensiunile lui dar mai ales de grosimea trunchiului. 
   Într-o zi s-a întâmplat ceva. A venit o furtună și a lovit în copac. L-a rupt!  Pentru că în interior era putred copacul care arăta atât de bine în exterior ... a căzut. Interiorul i-a decis soarta. Mare a fost mirarea celor care l-au văzut când au constatat că arborele nu era ceea ce părea. 
  Când furtuna o să vină și o să lovească în mine o să-i rezist? Sunt mulți ”copaci” falnici azi. Sunt mulți despre care care se spune: ”este tare, este sus, este om al lui Dumnezeu, este cel mai bun”. Sunt mulți azi care voluntar și involuntar lasă impresia că sunt calitate, sănătoși, puternici dar vine furtuna și ea scoate la iveală putregaiul, interiorul negru, bolnav. Și oamenii rămân uimiți.
   Furtuna o să vină! Mă întreb ... cum o să-i fac față? Rezist numai dacă nu sunt ”putred” în interior! 

   Să umblăm după lucrurile de sus! Să căutăm plinătatea Duhului!

marți, 2 iunie 2015

Călinescu, critici la adresa homosexualilor: În 100 de ani bărbații care se iubesc cu femei vor fi scoși în afara legii! Vor fi ţinuţi în cuşti şi considerați învechiți

Invitat la Realitatea TV, Florin Călinescu a vorbit despre mai multe teme arzătoare. Printre acestea s-au aflat şi homosexualii. 



Este vremea să ne trezim și să ni se audă glasul! Este vremea să ne RIDICĂM!

De ce în ţări precum Olanda sau Suedia, care au legiferat parteneriatele civile pentru persoane de acelaşi sex in anii 1990 şi apoi „căsătoria” pentru acestea în anii 2000, doar 2-2,8% din persoanele cu comportament homosexual se căsătoresc?[1]Răspunsul este că mişcarea homosexuală pentru redefinirea căsătoriei nu are ca temei realitatea, ci reprezintă o schimbare cerută de o ideologie utopică, cea a identităţii de gen, care se impune prin presiune. Între egalitatea materială cerută de ideologia comunistă şi impunerea forţată a comunismului, pe de o parte, şi teoria „identităţii de gen” şi impunerea ei cu forţa, pe de altă parte, raportul este de continuitate, iar consecinţele celor din urmă vor fi în continuitate cu consecinţele primelor, simţite din greu de statele foste comuniste.
Legiferarea parteneriatelor civile este un pas intermediar către redefinirea căsătoriei. Toate ţările care au început prin legiferarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex au sfârşit prin a legifera şi „căsătoria” între persoane de acelaşi sex. În Franţa, când li s-a amintit iniţiatorilor parteneriatelor civile şi apoi ai redefinirii căsătoriei că iniţial au declarat că nu vor schimbarea definiţiei căsătoriei, ci doar introducerea parteneriatului, ei au recunoscut nonşalant: „Am minţit”.

Ce este căsătoria?

Căsătoria este un angajament reciproc făcut de un bărbat şi o femeie în faţa autorităţilor statului, instituţionalizând astfel un tip de relaţie care contribuie la propăşirea societăţii umane în general şi a statului respectiv în special.
CĂSĂTORIE, căsătorii, s. f. Uniune legală, liber consimțită intre un bărbat şi o femeie pentru intemeierea unei familii.* Trai comun între soţi, viaţă conjugală; căsnicie. — Căsător (inv. „soţ” < casă + suf -ător) + suf. – ie. Sursa: DEX (2009)
Aşadar, deschiderea căsătoriei către cuplurile de acelaşi sex implică o intervenţie ideologică de schimbare forţată a sensului unui cuvânt şi, pe cale de consecinţă, şi a realităţii pe care acesta o desemnează.

Ce NU este căsătoria?

Căsătoria NU este legiferarea unei de iubire. Statul nu poate să legifereze o realitate subiectivă, deoarece aceasta nici nu poate fi constatată şi nici confirmată în mod obiectiv.
O relaţie de iubire prin ea însăşi, manifestată adesea prin concubinaj / parteneriate hetero- sau homosexuale, nu implică neapărat şi angajamentul de a contribui la propăşirea societăţii prin naşterea de urmaşi. Aceste tipuri de relații pretind beneficii sociale, deşi nu se bazează pe asumarea responsabilităţii şi fidelităţii pe termen nelimitat, pe un angajament ferm şi solemn de a construi o relaţie solidă, consolidată şi prin naşterea de copii, care aduce beneficii societăţii.
1678_440521756022398_889241582_n

Despre discriminare

„Argumentul conduce în mod logic şi obligatoriu la legalizarea poligamiei[2], poliamoriei, zoofiliei, pedofiliei (sub numele de efebofilie – relații sexuale cu copii intre 12 şi 16 ani). Dacă două persoane de acelaşi sex au dreptul să se căsătorească, de ce să nu aibă acest drept trei persoane de acelaşi sex? Sau mai multe? De ce să nu fie legală bigamia sau poligamia? De ce să nu aibă dreptul la căsătorie şi persoanele aflate în relații poliamorice (un grup format din bărbati şi femei, fără număr determinat)? Persoanele cu astfel de practici se vor considera îndreptăţite să ceară „egalitate în dreptul la căsătorie”, să ceară „să nu mai fie discriminate” când e vorba de recunoaşterea oficială a iubirii lor. Odată legalizate parteneriatele şi „căsătoriile” homosexuale, nu mai există niciun impediment legal pentru stoparea legalizării oricărei relații care clamează recunoaşterea de către stat in numele iubirii!
300 de universitari americani au semnat o declaraţie care pretinde că iubirea poliamorică este la fel de legitimă ca oricare alta[3], iar asociaţia NAMBLA deja propovăduieşte dreptul bărbaţilor cu înclinaţii pedofile de a nu mai fi discriminaţi şi de a-şi exprima liber iubirea pentru băieţi şi adolescenţi.
Acceptarea că o persoană are o anumită practică sexuală nu trebuie confundată cu instituţionalizarea respectivului tip de comportament sexual.
La fel, acceptarea faptului că multe persoane trăiesc în concubinaj nu trebuie să echivaleze cu recompensarea acestui tip de relaţie prin instituţionalizarea ei şi acordarea de beneficii. În acest caz nu ar mai fi vorba de combaterea discriminării, ci de instituirea unei discriminări pozitive pentru acţiuni care nu aduc niciun beneficiu societăţii.

Distrugerea familiei naturale este efectul firesc al legiferării parteneriatului şi „căsătoriei” între persoanele de acelaşi sex

Stilul de viaţă homosexual este unul în care, în majoritatea cazurilor, primează căutarea continuă de noi experienţe sexuale şi, ca urmare, fidelitatea şi monogamia nu sunt noţiuni aplicabile în înţelesul lor clasic.
De aceea, statisticile şi experienţa statelor care au legiferat „căsătoria” între persoanele de acelaşi sex arată că homosexualii şi lesbienele nu apelează decât într-o foarte mică măsură la instituţia căsătoriei, acolo unde aceasta le-a fost pusă la dispoziţie.
Atunci de ce lobby-ul pro-homosexualitate se luptă pentru aceasta? Răspunsul l-au dat cei mai de seamă activişti homosexuali şi lesbiene:
„A fi queer (n.n. — nonheterosexual) reprezintă mai mult decât să-ţi aranjezi o casă, dormitul împreună cu o persoană de acelaşi sex şi căutarea aprobării statului pentru a face asta… A fi queer înseamnă împingerea la extrem a termenilor de sex, sexualitate şi familie şi, prin acest proces, însăşi transformarea ţesutului social (Ettelbrick, 1993).
Paula Ettelbrick, Fondul Lambda pentru Apăxare Legală şi Educaţie, organizaţie pro-homosexualitate[4]
„Să luptăm pentru căsătorie între persoanele de acelaşi sex şi beneficiile ei şi, apoi, odată acordate, să redefinim complet instituţia căsătoriei, pentru a cere dreptul la căsătorie nu ca mijloc de aderare la codurile morale ale societăţii, ci mai curând pentru a demitiza și a schimba radical o instituţie arhaică… Cea mai subversivă acţiune pe care femeile lesbiene şi bărbaţii gay o pot întreprinde… este să transforme cu totul noţiunea de «familie».”
Michelangelo Signorile, activist homosexual[5]
…lupta pentru legalizarea căsătoriei între persoane homosexuale presupune în general să minţim în legătură cu ce vom face cu căsătoria odată ce aceasta ne va fi permisă – fiindcă minţim atunci când spunem că instituţia căsătoriei nu se va schimba. Acesta este o minciună, Instituţia căsătoriei se va schimba, aşa cum şi trebuie să se schimbe. Părerea mea este că aceasta nici nu ar trebui să existe. Și spun asta pentru că nu-mi place să construiesc ficţiuni în viaţa mea.”
Masha Gessen, activistă lesbiană[6]
Astfel, scopul declarat al obţinerii de recunoaştere instituţională din partea statului pentru relaţiile homosexuale este unul pur ideologic, de răsturnare a valorilor societăţii, prin atac la familia naturală, celula de bază a acesteia.
Este obiectivul ideologic lansat de Şcoala neo-marxistă de la Frankfurt, care:
  1. vedea în familia tradiţională cadrul primar al opresiunii prin sufocarea pulsiunilor sexuale, considerate „eliberatoare” pentru individ;
  2. a fost iniţiată de NKVD-ul sovietic, pentru a dinamita din interior societatea occidentală prin promovarea unor principii ideologice destructurante, pe care însuşi Lenin le interzisese când i-au fost propuse de Alexandra Kollontai, comisar sovietic, pentru implementare în URSS;
  3. după al Doilea Război Mondial, şi-a găsit în mediul universitar din SUA locul propice de lansare a atacului la instituţiile tradiţionale, cu scopul destructurării lor, pentru a „elibera individul”.
 casatoria-conteaza copy

STUDII ŞTIINŢIFICE INTERNAŢIONALE ARGUMENTEAZĂ ÎMPOTRIVA „CĂSĂTORIEI” ŞI „FAMILIILOR” FORMATE DIN PERSOANE DE ACELAŞI SEX*

(Extras din cartea „Faţa nevăzută a homosexualităţii”, de Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău, Editura Christiana, Bucureşti, 2014. Bazată pe aproximativ 500 de studii ştiinţifice recente, cele mai multe realizate de universităţi americane, este scrisă din perspectivă sociologică, din dorinţa de a o dezbatere onestă şi în cunoştintă de cauză. Cartea nu contine nicio poziţie ideologică sau teologică, ci face o sinteză a argumentelor ştiinţifice mai puţin popularizate pe această temă şi a consecinţelor constatate în societăţile care au instituţionalizat recent homosexualitatea pe criterii ideologice.)

Durată scurtă de viată, instabilitatea cuplului, sănătate precară

  • 1. 71% din cuplurile de acelaşi sex au o durată medie de maximum şapte ani.[7]
  • 2. Prin comparaţie, 50% cuplurile heterosexuale căsătorite durează în medie 20 ani, perioadă optimă pentru creșterea de copii.[8]
  • 3. Speranţa de viaţă e foarte scăzută în rândul homosexualilor: un studiu american arată vârsta medie a decesului ca fiind de 40 de ani la homosexuali, de 45 de ani la lesbiene şi de 75/79 de ani la bărbaţii/femeile heterosexualii/e căsătoriţi/te.[9]
Cazul primilor homosexuali (SUA, New Jersey) cărora li s-a permis, în 1990, să adopte copii este foarte sugestiv. Wayne Tardiff a murit în 1992, la 44 de ani, iar partenerul lui, Allan Yoder, câteva luni mai târziu, lăsându-l orfan pe băieţelul pe care îl adoptaseră şi care nu avea nici cinci ani.[10]
  • 4. Promiscuitatea ca stil de viaţă nu favorizează un mediu familial stabil, apt pentru creşterea copiilor: din 900 de homosexuali ce se declarau angajaţi într-o relaţie stabilă, 83% au recunoscut că avuseseră mai mulţi parteneri sexuali în afara relaţiei în ultimele 12 luni.[11]
  • 5. Prin comparaţie, la heterosexualii americani căsătoriţi, 77% din bărbaţi şi 88% din femei nu au avut niciodată relaţii extramaritale.[12]
„Majoritatea cercetărilor arată că aproximativ două treimi din cuplurile de bărbati care durează de peste cinci ani sunt în mod deschis non-monogame (Shernoff, LCSW, 2007). Doar 12% nu «jucau» în afara relației.”[13]
„«Un parteneriat deschis [către relații cu persoane din afara acestuia] nu e incompatibil cu mariajul intre persoane de acelaşi sex», a declarat [Blake] Spears, de 59 de ani [coautor al studiului „Dincolo de monogamie. Lecţii de la cuplurile cu durată lungă aflate într-o relație non-monogamă”]. Cel puţin jumătate din cei intervievați erau căsătoriţi (…). «Este o redefinire a căskoriei», a spus Spears.”[14]
  • 6. La homosexuali, relațiile stabile / de tip „marital” sporesc riscul bolilor, prin angajarea în comportamente sexuale de mare risc (sex anal şi oral-anal)[15]
Contactul sexual anal neprotejat reprezintă o practică de înalt risc pentru transmiterea HIV, deoarece expunerea la spermă are efect imunosupresor local, mai ales la nivelul rectului.[16]
În 2001 Departamentul de Sănătate şi Mediu al Olandei a constatat că 67% din bărbaţii HIV-pozitivi sub 30 de ani fuseseră infectaţi de partenerii lor stabili.[17]
  • 7. Sănătatea mintală a persoanelor de orientare homosexuală este şi ea precară.
Subeşantionul de persoane cu orientare homosexuală prezenta rate de tulburări mintale şi comportament suicidar de la 1,5 până la 12 ori mai înalte decât cei a căror orientare era exclusiv heterosexuală.[18]

Copiii crescuti de homosexuali: performante sociale și școlare mai slabe, victimizare sexuală din partea părinților sau a îngrijitorilor

Extrase din studiul „How different are the adult children of parents who have same-sex relationships? Findings from the New Family Structures Study”, de Mark Regnerus, profesor de sociologie la Universitatea din Texas, Austin[19]:
  1. 69% din copiii crescuti de mame lesbiene şi 57% din cei crescuţi de tați homosexuali au relatat că au primit ajutor social în copilărie, în timp ce acest procent este de numai 17% în cazul celor crescuti de ambii lor părinti biologici uniţi prin căsătorie;
  2. 38% din copiii crescuţi de cupluri de lesbiene se aflau la momentul studiului într-o schemă de ajutor social, în timp ce procentul celor crescuţi de cupluri heterosexuale căsătorite aflaţi in această situaţie era de numai 10%;
  3. copiii crescuţi de părinţi heterosexuali căsătoriţi prezintă o probabilitate statistică de două ori mai mare de a avea o slujbă stabilă, fată de cei crescuti de două mame lesbiene.
  4. 19% din copiii crescuţi de mame lesbiene sunt mai predispuşi a apela la consiliere psihologică sau psihoterapie „pentru o problemă legată de anxietate, depresie, probleme de relaţionare” faţă de 8% din copiii crescuţi de heterosexuali căsătoriţi.
  5. 23% din copiii crescuţi de mame lesbiene au răspuns afirmativ la întrebarea dacă „un părinte sau îngrijitor adult i-a atins vreodată în mod sexual, i-a forţat să îl/o atingă în mod sexual sau i-a forţat să întreţină relații sexuale” – faţă de numai 2% din copiii crescuţi de părinţii lor biologici căsătoriţi (31 % din fetele crescute de mame lesbiene au răspuns afirmativ la această întrebare — faţă de numai 3% din fetele crescute de părinţii lor biologici căsătoriţi).
În aceste condiţii, ce se va întâmpla cu copiii crescuţi în parteneriatele sau „familii” poliamorice? Căci oriunde vor fi parteneriate sau „familii” altfel decât familia naturală bărbat-femeie, membrii acestora vor clama dreptul de a creşte copii. Experienţa confirmă ceea ce logica abandonării familiei naturale prevede: oriunde au fost legalizate parteneriatele şi „căsătoriile” între persoanele de acelaşi sex, a fost legiferat şi dreptul de adopţie şi de obţinere a copiilor prin adopţie, mame surogat etc.

Predispoziţie la abuz fizic asupra copilului (statistici din instanţele americane)

Persoanele de orientare homosexuală au fost responsabile de 97% din cazurile de abuz fizic şi molestare asupra copiilor în cazurile de custodie aflate pe rol la Curtea de Apel în SUA[20].

Alte efecte

  • 1. Copiii vor învăţa la şcoală că relaţia dintre homosexuali este identică cu cea dintre heterosexuali. [21]
  • 2. Va fi pusă în pericol libertatea religiei şi libertatea de conştiinţă. Exemple precum cele de mai jos se pot număra deja cu sutele:
    • În 1989, dr. Chuck McIlhenny, pastor al Primei Biserici Presbiteriene din San Francisco, a ajutat la respingerea unei legi a parteneriatului civil. Timp de trei ani, la cele mai diverse ore ale zilei şi el şi familia au primit mii de apeluri telefonice în care apelanţii jurau să le sodomizeze şi să le ucidă pe cele trei fiice ale pastorului. Le-au fost vandalizate şi incendiate casa, biserica şi centrul de consiliere în criză de sarcină.[22]
    • În august 2013, o fotografă care a refuzat să lucreze la nunta unui cuplu de lesbiene a fost amendată cu peste 6.600 de dolari. Deținătorii unei locaţii de nuntă din statul Iowa au avut pierderi financiare şi au fost abuzaţi verbal pe email după ce au refuzat unui cuplu format din persoane de acelaşi sex organizarea „nunţii” în spațiul firmei lor.[23]
  • 3. Se vor înmulți cererile pentru legalizarea poligamiei şi poliamoriei.
  • 4. Se va prăbuşi rata naşterilor, din cauza deteriorării moravurilor. Iată doar două exemplificări:
    • Vermont, primul stat american care a adoptat legea „parteneriatelor civile” în 2000, se situează pe ultimul loc la rata naşterilor şi a fertilităţii. Din 16 state americane care au făcut la fel, 12 se clasează printre ultimele 20 la capitolul natalitate, iar 11 printre ultimele 17 la rata fertilităţii.[24]
    • După ce, în 2007, cinci state americane au legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex, patru din ele erau pe ultimele locuri din cele 50 de state la rata naşterilor şi a fertilităţii.
  • http://www.culturavietii.ro/2015/06/01/cum-afectata-societatea-legiferarea-parteneriatelor-si-a-casatoriei-intre-persoane-de-acelasi-sex/

Ofensiva împotriva Duhului Sfânt - FRAGMENTAREA!

 
  Nu numai comuniștii au detestat și au luptat cu tot arsenalul împotriva Bisericii Penticostale din România datorită lucrării Duhului Sfânt. Azi Diavolul prin unii vrea să înlăture lucrarea Duhului Sfânt din Biserică iar dacă nu reușește vrea ca măcar să o ducă într-o zonă a caraghiosului, a fanatismului, a ridicolului. 
  O metodă prin care se duce ofensiva împotriva lucrării  Duhului Sfânt este FRAGMENTAREA!
  Este una din metodele prin care Diavolul a reușit și reușește să țină departe de adevăr multe confesiuni evanghelice ca să nu mai pomenesc de alte biserici. 
   Fragmentarea - să parcurgi numai o porțiune, un fragment, din calea lăsată de Domnul Hristos și nu numai că te mulțumești cu atât dar afirmi că doar atât este calea și te lupți cu toți cei care spun că tu te-ai oprit, că ai măcelărit EVANGHELIA! 
   Unii se opresc numai la pocăință. Nici măcar nu fac legământul cu Domnul în apa botezului, nu au spălarea nașterii din nou. Ei o țin sus și tare că dețin adevărul. Fragmentul lor este adevărul - asta o cred ei. Alții merg până la botezul în apă. Apoi unii, și din păcate tot mai mulți din Biserica Penticostală, merg până la botezul Duhului Sfânt dar fie că nu pun accent și pe vorbirea în alte limbi sau fie că spun că această lucrare este numai o împuternicire pentru lucrarea de misiune. Tot mai puțini predică viața călăuzită de Duhul, plinătatea Duhului. 
   Fiecare cu fragmentul lui, cu bucățica lui și uite așa măcelărim Evanghelia! 
    Fraților, părinților, slujitorilor în Biserica Primară apostolul Petru NU a fragmentat nimic: 

  • „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru  toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.”

  Fragmentarea - o lucrare demonică care distruge multe Biserici și lasă fără călăuzirea și viața Duhului Sfânt multe suflete!
  
  Apostolul Pavel a spus clar: FIȚI PLINI DE DUH!!! 
             
   Doamne ajută!!!

luni, 1 iunie 2015

Biserica, unitate sau păcăleală?

   
  Biserica Domnului Hristos este împreună, are un sistem care o leagă chiar dacă este separată de distanță! Biserica Domnului Hristos este unită chiar dacă este formată din mii de ”celule”!  
  Biserica Domnului Hristos este un organism, unul singur, care-L are pe Fiul lui Dumnezeu ca și cap cu toate că fiecare mădular local lasă uneori impresia că este de sine stătător și că nu simte cu celelalte celule.
    Ca să înțelegem mai bine noțiunea de Biserică mă gândesc acum la o clădire cu mii de camere. Clădirea, care este alcătuită din mii de încăperi, este Biserica. În cadrul edificiului există mii de camere dar ele, camerele, împreună formează clădirea. Și dacă o cameră este crăpată, necesită reparații, îngrijire specială, pentru că este parte din clădire, din Biserică, Biserica simte nevoia și rezolvă problema căci rezolvând situația camerei în paragină se consolidează pe sine, consolidează lucrarea lui Dumnezeu, trupul lui Hristos care beneficiază de clădire.
   Un om cu mintea întreagă își consolidează toate camerele casei căci ele împreună formează clădirea. La fel este și cu Biserica Domnului! 
   Biserica este unitate, este un trup, nu păcăleală!

Daniel Florea despre Vladimir Pustan


 Era imposibil ca Satana sa doarmă!

L-a racolat pe dumnealui care e un bun vorbitor, si acum il folosește pentru unitatea bisericilor!
  Mai ieri a început cu ortodocșii, azi continua cu greco-catolicii și maine va fi la picioarele papei!
  Doamne ai mila de Vladimir Pustan, că a alunecat în mare rătăcire!
  Și la mine a venit Satan, să îmi propună acest târg murdar de a intra în Mișcarea Ecumenică, dar l-am refuzat clar, fiindcă eu nu sunt ca scroafa care se întoarce din nou in mocirla dupa ce e curată!
Eu am fost preot în sistemul satanic ortodox și ... acum sunt strămutat în Împărăția Fiului lui Dumnezeu! Acum, cel care ne-a fost frate, după cum îl vedeți în fotografie, a devenit preot ortodoxo-catolic.
Doamne, te rog salvează-L!

duminică, 31 mai 2015

Uniunea Europeană - unealta lui SATANA!!!

egalitate-genEuropean Dignity Watch (EDW), ONG pro-familie cu sediul la Bruxelles și inclus de Federația Umanistă Europeană pe lista neagră a „dușmanilor poporului”, relatează despre o nouă strategie europeană pe tema „egalității de gen”, prezentată la așa-zisul „Forum despre viitorul egalității de gen în Uniunea Europeană”, organizat în aprilie de Comisia Europeană, prin Directoratul General pentru Justiție (foto). Scopul acestei strategii este să provoace o mutație culturală care să rezulte în mai buna implementare a politicilor „gender mainstreaming” în toate sferele vieții, publică sau privată.
„Gender mainstreaming” are la bază „teoria genului” (sau „gender”), o școală de gândire ideologică lipsită de bază științifică și care afirmă, pe scurt, că nu există practic nicio diferență între bărbat și femeie. Aceasta întrucât personalitatea unui om nu mai este definită de sex (un dat biologic), ci de gen (un construct social) care fac distincția tradițională bărbat-femeie complet nerelevantă. Ca atare, „activiștii de gen” luptă pentru abolirea în societate a complementarității între bărbat și femeie, adică exact a ceea ce a stat la baza familiei și a relațiilor sociale solide de-a lungul istoriei. Teoria gender este larg îmbrățișată de extremistele feministe și de homosexuali – pentru că, evident, dacă sexul biologic este irelevant pentru devenirea și comportamentul persoanei, el nu mai poate fi un criteriu nici la încheierea căsătoriei.
Înainte de a vă invita să citiți raportul integral pe website-ul EDW, iată câteva dintre ideile principale:
  1. UE va adopta un cod de conduită care va viza în special personalul din educație și formare profesională
  2. Aceste măsuri ar urma să fie propuse în agenda UE pentru anul 2020
  3. La nivel național ar urma să fie traduse în lege directivele privind egalitatea de gen și supravegheată implementarea lor
  4. Respectarea acestor prevederi ar urma să fie condiție pentru viitoarele aderări la UE
  5. Comisia Europeană va face presiuni pentru introducerea educației „gender-neutral” în unitățile de învățământ
  6. „Patriarhalismul” (denumirea dată de extrema stângă feministă oricărei atitudini masculine tradiționale, de la asumarea rolurilor în familie până la oferirea unui simplu compliment unei femei) va fi desființat până în 2020
Cu alte cuvinte, dragi cititori, ce-am căutat, am găsit: suntem membri ai unei instituții supra-naționale, bugetofage, unde o clică de birocrați complotează, pe banii noștri, la crearea unei Europe în care natura umană să fie siluită și de-construită printr-o inginerie socială al cărei scop final este abolirea unuia din cele mai importante elemente ale identității umane: identitatea sexuală a bărbatului și a femeii.

Șocant și cutremurător - Politician american: Următorul pas pe agenda homosexuală este incriminarea creştinismului ca „discurs al urii”

Senator Marco Rubio of Florida speaks at the Conservative Political Action Conference (CPAC) at National Harbor, Maryland March 14, 2013. Two senators seen as possible candidates for the 2016 presidential election will address a conservative conference where Republicans will try to regroup on Thursday after their bruising election loss last year.  REUTERS/Kevin Lamarque  (UNITED STATES - Tags: POLITICS) - RTR3EZQO
  Senatorul american republican Marco Rubio, care și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2016, a declarat că în America de astăzi, dacă nu sprijini căsătoria între persoane de acelaşi sex, „eşti automat considerat homofob şi stăpânit de ură” şi că următorul pas din această strategie este „să se argumenteze că predarea creştinismului constituie un discurs al urii”.
  „Suntem pe punctul de a argumenta că predarea creştinismului este de fapt un discurs al urii”, a spus senatorul Rubio într-un interviu acordat pe 26 mai publicaţiei CBN News.
Rubio a vorbit în interviu şi despre importanţa familiei tradiţionale.
  „Familia este celula de bază a societăţii. Este primul şi cel mai important guvern. Este prima biserică. Familia este singura şi cea mai importană instituţie în societate. A existat înaintea guvernului. A existat înaintea legilor”, a explicat senatorul american, ai cărui părinți au părăsit Cuba în 1956 şi au emigrat în SUA. Marco Rubio s-a născut în Miami, Florida, în 1971. Este căsătorit și are patru copii.

sâmbătă, 30 mai 2015

Două feluri de-a muri

 
www.proapicultura.ro
Apicultura este fascinantă! În stup pe lângă matcă mai sunt albinele și trântorii. Albinele au fost înzestrate de Dumnezeu cu un ac. Ele își dau viața pentru viața stupului. O singură dată înțeapă și mor. Sunt un exemplu de dăruire totală. Albinele nu dau înapoi. Nu știu ce este frica! Ele mor în timp ce luptă, muncesc, activează pentru familie. Moartea lor este o moarte frumoasă, ca de basm!
  Spre deosebire de ele, trântorii nu mor ci sunt omorâți. Leneși, grași, considerabili mai mari decât albinele, exceptând faptul că o singură dată la 4-5 ani sunt utili, sau când stupul roiește, sunt consumatorii de tip SPA! Relaxare maximă fără nici un pic de muncă! Ei sunt uciși pe de-o parte de albine care în prag de toamnă îi ”invită” afară din stup iar dacă refuză sunt constrânși sau de apicultor care îi taie când sunt în stadiu de larve. O moarte rece!
   Noi, pocăiții, cum alegem să murim? Totul depinde de noi, ce suntem? Suntem albine sau trântori în Biserica lui Dumnezeu! Ne jertfim pentru Biserică sau consumăm Biserica?

Scârtâie podeaua ... tare

www.decoblog.ro
  Eram mici, eram șapte fără părinți, și uneori doream ca să luăm pe cineva prin surprindere când în toată casa era beznă. 
  Tiptil, tiptil te duceai spre cutărescu și aproape când să-ți pui planul în aplicare erai dat de gol, descoperit, deconspirat ... de podea. Un scârțâit puternic îți strica toate planurile și totul se ”spărgea” într-o clipă. 
   Azi unii umblă tiptil, tiptil dar podelele îi dau de gol căci încep să scârțâie și încep să scârțâie ... tare!

miercuri, 27 mai 2015

Mierea și acul

   
stiati-ca.haios.ro
Azi am fost la scos miere. Până când ajungi ca să te bucuri de munca la superlativ a albinelor trebuie ca să înduri acul lor. Cel puțin cinci albine mi-au arătat ”bunăvoința” lor și m-au înțepat. E adevărat căci de data asta am scăpat ușor ... am fost înțepat numai în mâini. 
   Ca să ajungi la miere trebuie să treci prin valea ”acelor” de albine. Așa este și din punct de vedere spiritual. Ca să ajungi la realizări pentru Dumnezeu trebuie mai întâi să treci prin pustiul arzător și asta poate dura ani dar Cel care ESTE tot timpul își însoțește lucrarea și pe cei care o fac. 
  Va veni ziua când dincolo de toate ”acele” de aici de jos o să avem parte de locul pregătit de Hristos care este dincolo, peste, ”lapte și miere” și pentru care se merită să îndurăm orice ac.

luni, 25 mai 2015

Dumnezeu să binecuvinteze POLONIA!

  Conform primelor sondaje la iesirea de la urne, europarlamentarul conservator Andrzej Duda (Partidul Lege si Justitie) a castigat alegerile prezidențiale din Polonia, invingandu-l în turul II pe presedintele in functie, liberalul Bronisław Komorowski, cu 53% contra 47% din voturi.
  Vestea este excelenta pentru toti sustinatorii valorilor familiei, mai ales dupa infrangerea severa din referendumul pentru casatorie din Irlanda. Dl. Duda, 43 de ani, are la „dosarul” politic numeroase si solide pozitii pro-viata si pro-familie. In timpul campaniei electorale a criticat ratificarea de catre Polonia a Conventiei de la Istanbul a Consiliului Europei, considerata un cal troian pentru introducerea ideologiei gender in legislatia nationala a statelor membre. Tot in campania electorala s-a pronuntat contra fertilizării in vitro.
  In Polonia președintele are drept de initiativa legislativa si drept de veto, in anumite conditii, asupra legilor.
  Polonia restrictioneaza sever avortul iar definitia casatoriei ca „uniune intre un barbat si o femeie” este inscrisa in Constitutie.