duminică, 30 iulie 2017

Ca să nu meargă tinerii în lume unii se dau cu totul Diavoului şi fac din închinare discotecă

Sursa foto


Nu mor călcați de maşină ci, în grup, zdrobiți de autobuz pentru că planificat sar înaintea lui. 

Aceasta e logica celor care azi promovează discoteca în Casa Domnului, nu vor să se piardă în lume ci se sinucid în masă în fosta Casă a Domnului devenită locaş al dracilor!

E adevărat că unii o fac din naivitate dar cei care sunt aşa zis slujitori şi care "slujesc" cu rock-ul la braț, şi cu orice alt stil care îmbuibă cu premeditare firea, aceştia, cu bună ştiință târăsc Biserica Domnului în sfera de influențä a duhurilor demonice care pervertesc duhul, sufletul şi trupul.

Au pierdut teama de Dumnezeu şi planificat vor să facă din închinare discotecă, loc unde firea este pusă dictator iar toți i se închină. 

În anii 80 în Occident erau o minoritate cei cu rock-ul în Casa Domnului. Asta a fost atunci, cu doar câtiva ani mai demult.  Azi, fiindcă au fost corupți unii slujitori care au fost promovați şi fäcuți influenți prin mijloacele de atunci, nu că erau ei mari în ochii lui Dumnezeu, s-a ajuns ca folosind influența lor, în mod planificat, prin scoli, tabere, conferințe, cärți ... unde închinarea prin rock era "soarele",  s-a ajuns la dansuri, discotecă în toată regula unde se consumă şi droguri, orgii în ceea ce  cândva era Casa Domnului, căci a devenit un locaş al dracilor. 

Dacă azi nu dăm afară această muzică care din temelii este coruptä, mâine, în 15 ani, o să ne ucidă sufletul chiar în Casa Domnului. În Occident în jur de 9o% dintre evanghelici practică discoteca iar rezultatele sunt catastrofale. Fiul lui Rick Warren nu întâmplätor a ales să se sinucidă. Nu! E rodul unei culturi care vinde un hristos, nu-L prezintă pe Hristosul Bibliei, iar acest hristos care  promovează crislamul, homosexualitatea ... îți ordonä să-ți iei viața. 

Principiul care spune că azi bagăm rock-ul în Casa Domnului ca să nu ne pierdem tinerii sună cam aşa:
- nu merg să mă otrăveascä punând în apă otravă x-ulescu, ci îmi oträvesc eu singur fântâna ca să moară toți ai mei care beau din ea în frunte cu mine; 
- nu mă duc în lume să intru în părtăşie cu dracii ci aduc legiunile în Casa Domnului, că ce mare păcat să cânte dracii în Casa Domnului că oricum citează din Biblie, noi crezând că sunt creştini doar pentru asta dar ei sunt mai mult,  cunosc Biblia mai bine decat 97% dintre creştinii auto-intinulați de azi. Uite aşa dacă e un vers sau zece cu Domnul acolo restul nu mai contează. Asemenea "creştini" pot merge la mama Omida care zice că face vrăji cu ajutorul Duhului Sfânt;
- nu mä duc la idoli ci aduc idolii acasä, în Casa Domnului ca să fac economie de bani şi ca să nu mai facă tinerii drum în lume!

Orice muzică şi închinare din Duhul nu este concentrată pe instrument, mai ales pe chitări electrice, bubuituri de tobe şi ritmuri care fac trupul să joace,  ci ea pleacă din inimă, instrumentul fiind doar un tovarăş discret de drum care nu aduce iadul în închinare ci face cerul mai luminos şi pe Dumnezeul Cel Sfânt mai măreț, ca astfel să putem cu mai multă teamă de El, cu mai multă reverență, cu firea răstignită, să-I dăm toată gloria din poziția de mântuiți!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu