Desi putini oameni o stiu, chiar si astazi, muzica joaca in viata noastra un rol mai important decat cel aparent si imediat pe care oricine il poate percepe. Nu mai este pentru nimeni un secret faptul ca sunetele sunt create prin simpla miscare a aerului dar, structurate in portative si organizate muzical, ele pot influenta individul si chiar societatea. Valentele muzicii sunt numeroase, diverse si uneori contrastante. Ascultarea unor frecvente sporeste concentrarea si imbunatateste capacitatile cognitive, muzica fiind cu succes folosita in anumite terapii medicale. La anumite rezonante, tot muzica poate distruge materia, casand sticla sau sfaramamd pietrele. Este si un eficient “mediu” de stocare cronologica, prezentand particularitati diverse in functie de incadrarea sa istorica. Mai presus de toate insa – fenomen atent studiat de psihologi si manipulatori - muzica poate ingloba stari, ganduri si emotii pe care le poate transmite individului sau maselor, inoculand imagini si idei, uneori intamplator, alteori controlat.
Antica Scoala ezoterica a lui Pitagora sustinea ca anumite masuri, tempo-uri si ritmuri muzicale pot declansa diverse stari de spirit. Ilustrul matematician transformase aceasta premiza intr-o stiinta aproape omologata, incat oamenii il vizitau deja in vederea vindecarii pe Pitagora, cel care le recomanda terapia cu anumite ritmuri asa cum doctorii prescriu astazi o medicatie. Bazandu-se sau nu pe aceeasi stiinta, Biserica a inteles si ea dimensiunea psiho-emotionala a muzicii si a identificat rapid in natura sa o structura careia i-a atribuit caracteristici demonice.
Biserica Romano-Catolica a Evului Mediu a interzis folosirea in muzica bisericeasca a intervalului denumit triton, care reprezinta o sectiune formata din 3 tonuri sau 6 semitonuri succesive. Biserica zilelor in care muzica sacra era singura tolerata considera tritonul prea disonant pentru a fi folosit in procesiunile liturgice, gasindu-l incompatibil cu sfintenia. De aceea, fetele bisericesti au aruncat in ilegalitate acest interval muzical, suspectandu-l de provenienta demonica, in virtutea senzatiilor cu caracter ludic si sexual pe care le invoca. Biserica are si astazi, adanc ascunse in Vatican, mostre de muzica pe care o considera intunecata si muzica pe care o catalogheaza drept puternica si inaltatoare.
Tritonul a fost catalogat drept un sunet nenatural, specific disonantei si a capatat supranumele de "mi contra fa, diabolus est in musica" (“Diavolul din Muzica”), iar de atunci s-a construit o intreaga simbolistica religioasa legata de Diavol in jurul acestui acord muzical. Se pare ca sunetul era considerat chiar o apelare a Diavolului. El are anumite nuante grave care excita, iar in Evul Mediu, cand oamenii erau ignoranti si tematori, in momentul in care simteau fiori prin trup ascultand muzica, asociau acest sentiment cu prezenta sau apropierea Diavolului.
Multe superstitii au ajuns sa fie asociate cu tritonul si multi sfinti parinti au aderat la credinta ca el ar putea servi la invocarea Necuratului. Se speculeaza ca acest acord a fost asociat cu Diavolul si din cauza faptului ca el contine sase semitonuri. Acest lucru ar fi putut conduce doctrina religioasa la o oarecare corelare cu “insemnul Bestiei”, sau numarul diavolului: 666. Din cauza acestei asocieri negative, muzica acelor vremuri a evitat folosirea tritonului, iar el a fost exclus din predarea educatiei muzicale.
Dupa secole de stigmatizare, tritonul si-a recastigat, insa, treptat popularitatea in secolul XIX, odata cu eruperea curentului romantic in muzica. Datorita sonoritatii sale specifice, intervalul servea de minune scenelor sinistre sau momentelor de tensiune caracteristice noului stil artistic. Gotterdammerung-ul lui Wagner, spre exemplu, este una dintre cele mai incitante scene pentru auzul uman – o imprejurare pagana, demonica, sustinuta cu ritmuri de tobe si timpane, abundenta in intervale tritonice. Vivaldi, Beethoven si Debussy sunt alti trei compozitori romantici celebri care au uzitat neinfranat tritonul in muzica lor. De asemenea, erele muzicale baroca si clasica au folosit controversatul ritm.
Astazi, intervalul continua sa sugereze un sunet inspaimantator, rau, opresiv si este foarte popular in muzica rock heavy metal. Un emisar modern al tritonului a fost formatia rock Black Sabbath – din care se evidentia figura celebrului Ozzy Osbourne. Totusi, legatura cu “muzica Diavolului” este o surpriza chiar si pentru membrii acestei trupe de capatai in muzica rock, cei care au declarat ca atunci cand s-au apucat de compozitie au facut pur si simplu o muzica ce suna bine, nicidecum nu incercau sa obtina muzica demonica. Exista si destule formatii care folosesc in mod constient tritonurile, inclusiv celebra trupa Slayer, care chiar si-a oferit tributul intr-un album intitulat “Diabolus in Musica”.
Antony Pryer, coordonatorul unui curs postuniversitar de istorie muzicologica, crede insa ca trupele de rock heavy metal au inteles gresit ideea tritonului. “Tritonul era recunoscut drept o problema a muzicii inca din secolul IX. A fost denumit Diabolus in Musica de catre doi sau trei scriitori din perioada medievala sau renascentista. Era o muzica falsa, intervalele nu erau naturale. Probabil s-au gandit ca este demonic de greu sa ii dezvete pe elevi sa-l cante, dar nu cred ca s-au gandit vreodata ca este influenta Diavolului in muzica”.
Intervalul Diavolului are acum o gama foarte larga de stiluri muzicale care il folosesc, in special muzica de film, jazz si blues. Multe filme au in ele ceea ce muzicienii numesc Capitanul Triton, un exemplu fiind si serialul animat “The Simpsons”, a carui tema muzicala abunda in ritmuri de acest fel.
Indiferent, insa, de povestea reala a Intervalului Diavolului, legatura romantica intre Lucifer si si muzica va continua la nivel religios sau popular si, indiferent de natura influentei sale, muzica va ramane un factor important de determinare emotionala in randul oamenilor.
Trebuie să fim extrem de atenți la muzica pe care o ascultăm şi o cântäm zilnic şi în Casa Domnului fiindcă muzica ne apropie de Dumnezeu sau ne dezbracă, nu doar spiritual. Muzica ne poate determina să fim duhovniceşti sau să fim plini de răzvrătire şi de duhul lumii, goliți de Hristos şi de Duhul Său.
Mare atenție la muzică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu