luni, 17 aprilie 2017

Când tai spinii mai întâi îți curge sânge, te înțepi, transpiri dar satisfacția că în locul SPINILOR stă un pom dă forță!


   Săptămâna trecută la câmp am avut ceva activitate. Am tăiat mulți spini.

   Ai o satisfacție greu de descris dupä ce vezi locul eliberat şi în locul spinilor plantezi pomi care dau roade binecuvântate!

   Ce mare împlinire a fost când Domnul prin uneltele Sale, fie ele mult binecuvântate, a scos din ogorul Lui spinul. Era vopsit, aşa e şi azi. Când negru precum cauciucul, când mai maroniu ca blana unei hiene, vopsit ca să pară pom dar lupul, pardon, spinul, înțeapă la fel chiar dacă coaja nu are mereu aceeaşi culoare. 

   Când minte duce mâna la nas. Îşi umple gura de sine precum şi-o umple broasca cu muşte, că deh, nu e de ici de colo să vezi pe vorbărețul veacului acestuia, pardon pe spin pozând vopsit în apologet al adevărului. 

   Să nu vă înşele, a primit diplomă de SPIN CALIFICAT, chiar dacă se laudă cu inoceța lui, auzi. Dacă nu-L pedepseşte Dumnezeu este fiindcă e spin, pentru el nu e pedeapsă ci osândă, pedepsiți sunt fiii care trebuie corectați, spinii sunt läsați în voia minții lor şi la momentul stabilit de Domnul ajung scrum. Dacă tace Dumnezeu este pentru cä e lepădat. A hulit pe Duhul Sfânt! 

  Spinul are pliculețele cu el, pardon, țepii cu care  elimină tot! În prezența spinului ori eşti rumeguş sub țepii lui ori nu eşti! 

  Dacă te laşi manipulat de vopseaua lui, de pozele în care îi luceşte pielea de grăsime, după ce a rostit post, de ochii lui mici plini de viclenie şi de teatrul ieftin, să nu crezi că vei ajunge bine. Lângă spin eşti rumeguş sau nu eşti! Altä variantă nu există! Eva manipulată de tatăl spinului a ajuns afară, şi Adam. E expert mincinios, e hoț calificat, e spin, are plicurile la el, ipocrizia e pâinea lui zilnică, e spin şi dacă eşti vertical vezi şi te păzeşti. Dacă nu, suporți consecințele! E sufletul tău om bun, nu lăsa țepii spinului să te sfâşie! 

   Eu ştiu că e dureros să cureți de spini OGORUL dar asta e VOIA lui Hristos! Mâinile îți sunt cu räni dar sufletul e plin de BUCURIE!

   O femeie! Spinul a fost zdrobit de o femeie! E sfâşiat! La cât era el de luciferic, o femeie, l-a terminat! Azi nu poate să fie la fel?

   Şi spinii au şansa pocăinței dar pentru că țepii le sunt plini de urmele victimelor şi Dumnezeu nu a interveni ei consideră că sunt bine şi nu mai ştiu ce înseamnă întoarcerea la Dumnezeu. 

   Iuda a fost apostol dar a devenit spin. A făcut minuni, a umblat cu Dumnezeu, a mâncat cu Dumnezeu, a văzut ceea ce noi azi nici nu gândim şi totuşi, pentru că nu a vegheat, a căzut. 

 Să ne däm silințele să facem doar voia lui Dumnezeu! 
_ _ _ _ _ _ _ _
„Atunci toţi copacii i-au zis spinului: «Vino, tu, şi împărăţeşte peste noi.» Şi spinul le-a răspuns copacilor: «Dacă, în adevăr, vreţi să mă ungeţi ca împărat al vostru, veniţi şi adăpostiţi-vă sub umbra mea; altfel, să iasă un foc din spin şi să mistuie cedrii Libanului.»“ (Jud. 9:14-15).
Spinul este  una dintre cele mai nefolositoare plante de pe pământ. El nu numai că nu poate dărui nimănui umbră sub soarele deșertului, dar produce durere și chiar incendii. Iotam știe că spinul este amintit prima dată în Biblie ca o consecință a neascultării. Spinul este parte din blestemul atras asupra pământului de păcatul lui Adam și Eva:
„Omului i-a zis: «Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: ««Să nu mănânci deloc din el»», blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.»“ (Gen. 3:17-18).
Pilda lui Iotam conține o percepere (prin analiză) a situației, urmată de o provocare și o profeție:
„Acum, oare cu adevărat şi cu toată curăţia aţi lucrat voi, făcându-l împărat pe Abimelec? Aţi arătat voi bunăvoinţă faţă de Ierubaal şi de casa lui? V-aţi purtat voi oare cu el potrivit cu slujba pe care v-a făcut-o? – Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi; şi-a pus viaţa în primejdie şi v-a izbăvit din mâna lui Madian; şi voi v-aţi ridicat împotriva casei tatălui meu, i-aţi ucis fiii, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră, şi aţi făcut împărat peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. – Dacă, în adevăr şi cu toată curăţia, v-aţi purtat voi astăzi faţă de Ierubaal şi casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria voastră, şi voi să fiţi bucuria lui! Dacă nu, să iasă un foc din Abimelec şi să mistuie pe locuitorii din Sihem şi casa lui Milo; şi un foc să iasă din locuitorii Sihemului şi din casa lui Milo şi să mistuie pe Abimelec!“ ((Jud. 9:16-20).
După ce a rostit aceste cuvinte, Iotam s-a retras de pe scenă și L-a lăsat pe Dumnezeu să dovedească în scurgerea evenimentelor cine are dreptate:
„Iotam s-a dat în lături şi a luat-o la fugă; s-a dus la Beer, unde a locuit departe de fratele său Abimelec.“ (Jud. 9:21).
Profeția lui Iotam devine realitate
Cuvântarea lui Iotam este ancorată în trei convingeri puternice:
(1) Dumnezeu este suveranul absolut al tuturor lucrurilor;
(2) Dumnezeu lucrează pentru triumful binelui și dreptății, și
(3) Răul este un fel de autodistrugere, un soi de sinucidere personală și colectivă.
Au trecut apoi trei ani și totul părea să-i meargă bine lui Abimelec.  Probabil că uitase deja de pilda rostită de Iotam. Numai că Dumnezeu n-o uitase, și Providența începe să miște evenimentele pentru ca profeția lui Iotam să se împlinească:
„Abimelec stăpânise trei ani peste Israel. Atunci Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului, şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec, pentru ca şi cruzimea săvârşită cu cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaal să-şi ia pedeapsa, şi sângele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care-i ucisese, şi asupra locuitorilor Sihemului, care-l ajutaseră să ucidă pe fraţii săi.“ (Jud. 9:22-24).
Micul și orgoliosul despot s-a văzut jefuit de taxele de protecție pe care i le plăteau călătorii de pe drumurile comerciale:
„Locuitorii Sihemului au pus la pândă împotriva lui, pe vârfurile munţilor, nişte oameni care jefuiau pe toţi cei ce treceau pe lângă ei pe drum. Şi lucrul acesta a fost adus la cunoştinţa lui Abimelec. Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu fraţii săi şi au trecut la Sihem. Locuitorii Sihemului au avut încredere în el! Au ieşit la câmp, le-au cules viile, le-au călcat strugurii şi au început să se înveselească; au intrat în casa dumnezeului lor, au mâncat şi au băut şi au blestemat pe Abimelec. Şi Gaal, fiul lui Ebed, zicea: «Cine este Abimelec şi cine este Sihem, ca să slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal şi nu este Zebul îngrijitorul lui? Slujiţi bărbaţilor lui Hamor, tatăl lui Sihem; de ce să slujim lui Abimelec? Oh! Dacă aş fi eu stăpânul acestui popor, aş răsturna pe Abimelec.» Şi despre Abimelec zicea: «Strânge-ţi oştirea şi ieşi!»
Zebul, cârmuitorul cetăţii, a auzit ce zicea Gaal, fiul lui Ebed, şi s-a aprins de mânie. A trimis pe ascuns nişte soli la Abimelec, ca să-i spună: «Iată, Gaal, fiul lui Ebed, şi fraţii lui, au venit la Sihem şi au răsculat cetatea împotriva ta. Acum, pleacă noaptea, tu şi poporul care este cu tine, şi stai la pândă în câmp. Dimineaţa, la răsăritul soarelui, să te arunci cu năvală asupra cetăţii. Şi când Gaal şi poporul care este cu el vor ieşi împotriva ta, să-i faci ce-ţi vor îngădui puterile.» Abimelec şi tot poporul care era cu el au plecat noaptea şi s-au pus la pândă lângă Sihem, împărţiţi în patru cete. Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit şi a stat la intrarea porţii cetăţii. Abimelec şi tot poporul care era cu el s-au sculat atunci de la pândă. Gaal a zărit poporul şi a zis lui Zebul: «Iată un popor care se coboară din vârful munţilor.» Zebul i-a răspuns: «Este umbra munţilor pe care-i iei drept oameni.» Gaal, luând iarăşi cuvântul, a zis: «Este chiar un popor care se coboară de pe înălţimile ţării, şi o ceată vine pe drumul Stejarului Ghicitorilor.» Zebul i-a răspuns: «Unde îţi este acum gura cu care ziceai: ««Cine este Abimelec, ca să-i slujim? Nu este oare acesta poporul pe care-l dispreţuiai tu? Mergi acum şi luptă-te cu el!»» Gaal a înaintat în fruntea locuitorilor Sihemului şi s-a luptat cu Abimelec. Urmărit de Abimelec, a luat-o la fugă dinaintea lui, şi mulţi oameni au căzut morţi până la intrarea porţii. Abimelec s-a oprit la Aruma. Şi Zebul a izgonit pe Gaal şi pe fraţii lui, care n-au putut să rămână la Sihem. A doua zi, poporul a ieşit la câmp. Abimelec, căruia i s-a dat de ştire, şi-a luat ceata, a împărţit-o în trei părţi şi s-a pus la pândă în câmp. Văzând că poporul ieşea din cetate, s-a sculat împotriva lor şi i-a bătut. Abimelec şi cetele care erau cu el au pornit înainte şi s-au aşezat la intrarea porţii cetăţii: două din aceste cete s-au aruncat asupra tuturor celor ce erau în câmp şi i-au bătut. Abimelec a bătut cetatea toată ziua; a luat-o şi a ucis poporul care se afla în ea. Apoi a dărâmat cetatea până în temelie şi a presărat sare peste ea. La auzul acestui lucru, toţi locuitorii turnului Sihemului s-au dus în cetăţuia casei dumnezeului Berit.“ (Jud. 9:25-46).
Ironia scenei finale este evidentă. Iehova, Dumnezeul evreilor, face ca poporul păgân să se refugieze în templul zeului în care-și pusese încrederea. Abimelec, care fusese finanțat în campania sa cu bani din vistieria templului lui Baal, va dovedi că n-are nici un fel de respect nici pentru poporul care îl alesese și nici pentru zeul sub protecția căruia se așezase. „Spinul“ avea să stârnească acum incendiul ucigaș de oameni:
„S-a dat de ştire lui Abimelec că toţi locuitorii turnului Sihemului s-au strâns acolo. Atunci Abimelec s-a suit pe muntele Ţalmon, el şi tot poporul care era cu el. A luat o secure în mână, a tăiat o ramură de copac, a luat-o şi a pus-o pe umăr.  Apoi a zis poporului care era cu el: «Aţi văzut ce am făcut? Grăbiţi-vă şi faceţi şi voi ca mine.» Şi au tăiat fiecare câte o ramură şi au mers după Abimelec; au aşezat ramurile lângă cetăţuie şi i-au dat foc ei şi celor ce se aflau în ea. Aşa au pierit toţi oamenii din turnul Sihemului, în număr de aproape o mie, bărbaţi şi femei.“ (Jud. 9:47-49).
Cea de a doua parte a profeției din pilda lui Iotam era și ea gata de împlinire. Focul conflictului trebuia să-l mistuie acum pe Iotam prin mâna celor care îl aleseseră împărat:
„Abimelec a pornit împotriva Tebeţului. A împresurat Tebeţul şi l-a luat. În mijlocul cetăţii era un turn tare, unde au fugit toţi locuitorii cetăţii, bărbaţi şi femei; au încuiat uşile după ei şi s-au suit pe acoperişul turnului. Abimelec a ajuns până la turn; l-a bătut şi s-a apropiat de uşa turnului ca să-i pună foc. Atunci o femeie a aruncat o piatră de râşniţă pe capul lui Abimelec şi i-a sfărâmat ţeasta capului.“ (Jud. 9:50-53).
Obsedat de putere și orgolios până la absurd, Abimelec este preocupat de propria imagine chiar și în clipa morții. În această privință, comentatorii remarcă o simetrie semnificativă cu felul în care a murit și Saul, primul împărat peste tot Israelul (1 Sam. 31:4):
„Îndată el a chemat pe tânărul care-i purta armele şi i-a zis: «Scoate-ţi sabia şi omoară-mă, ca să nu se zică de mine: ««L-a omorât o femeie.»» Tânărul l-a străpuns cu sabia şi a murit.“ (Jud. 9:54).
Nici un cuvânt din pilda lui Iotam n-a rămas neîmplinit de Dumnezeu. El are întotdeauna ultimul cuvânt în ceea ce se întâmplă cu oamenii pe fața pământului. Când ambiția nu este subordonată voii lui Dumnezeu, conduce întotdeauna către un final tragic.
Samuel ține să-și încheie relatarea cu o concluzie despre Providența divină care are ultimul cuvânt chiar și atunci când oamenii nu țin cont de ea, iar unii chiar se și cred …împărați:
„Când au văzut bărbaţii lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare acasă. Astfel a făcut Dumnezeu să cadă asupra lui Abimelec răul pe care-l făcuse tatălui său, ucigând pe cei şaptezeci de fraţi ai lui; şi Dumnezeu a făcut să cadă asupra capului oamenilor din Sihem tot răul pe care-l făcuseră. Astfel s-a împlinit faţă de ei blestemul lui Iotam, fiul lui Ierubaal.“ (Jud. 9:55-57).
La fel și astăzi tot ceea ce se întâmplă pe plan politic, social, militar, chiar și economic, are implicații spirituale. De fapt, Abimelec, primul împărat, este un tip al lui Anticrist, împăratul care va veni şi care în vremurile din urmă se va ridica împotriva fiilor împărăției și-i va omorî, va cere închinare din partea tuturor popoarelor și se va război cu Dumnezeu Însuşi; dar Biblia ne spune că Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Lui (2 Tesaloniceni 2:4-8)!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu