luni, 9 ianuarie 2017

Lupta cu bezna, rectific, cu BEZNA, din mintea lui Alin Loloş continuă



sursa:captură youtube.com



Alin Loloş întreabă: „De ce oamenii în Samaria n-au primit Duhul Sfânt când Filip a predicat Evanghelia?” Răspunde tot Alin Loloş: „Biblic vorbind pentru că Filip nu era apostol.”

Vă daţi seama în ce întuneric este acest om, acest Alin Loloş? El spune că cei din Samaria nu au primit Duhul Sfânt când Filip a predicat pentru că Filip nu era apostol. Dacă Filip era apostol şi predica evanghelia cei din Samaria primeau Duhul Sfânt, botezul Duhului, chiar la convertire. De unde le scoate Alin Loloş? Chiar are mari probleme în a înţelege un text. Nu Biblia! Un text, Alin Loloş nu are capacitatea să înţeleagă un text, până la Biblie e cale lungă!

Alin Loloş, tu spui că cei din Samaria nu au primit Duhul Sfânt la predica lui Filip pentru că Filip nu era apostol (vezi minutele 42 şi 43). Tu au spus că ai primit Duhul Sfânt în camera ta! Păi cum ai primit tu Duhul Sfânt în camera ta dacă acolo nu era nici un apostol? Cei din Samaria nu au primit Duhul Sfânt că Filip nu era apostol dar tu ai primit singur în camera ta. Să râdem cu Alin Loloş. Tu realizezi în ce întuneric te afli? Tu predici Evanghelia? Omule, sincer, cazi înaintea lui Dumnezeu cu pocăinţă. Nu te mai ridica la nici un amvon! Cum poţi să afirmi că botezul Duhului Sfânt se primeşte când crezi, când te converteşti, că tu ai primit botezul cu Duhul Sfânt în camera ta dar cei din Samaria nu au primit Duhul Sfânt când au crezut pentru că nu a fost nici un apostol ca să le predice Evanghelia? E beznă Alin în mintea ta! E o harababură în mintea ta! Dumnezeu să te ajute să te opreşti, să vezi ce erezii cumplite predici cu o mândrie cum rar am mai întâlnit şi să te pocăieşti!

Alin Loloş cei din Samaria nu au primiti plinătatea Duhului Sfânt, botezul Duhului Sfânt, decât atunci când au venit apostolii, Petru şi Ioan, pentru că:

  1. Trebuia rugăciune. Domnul Isus a spus „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!’” – Luca 11:13. Filip a considerat ca să nu se roage el cu samaritenii, Dumnezeu aşa l-a luminat. Astfel au ajuns Petru şi Ioan acolo.
  2. Botezul Duhului Sfânt este diferit de convertire. Încă odată poţi ca să realizezi ce enormitate ai scos din minte şi din gură când ai afirmat că naşterea din nou, convertirea, este botezul Duhului Sfânt? Dacă era acelaşi lucru nu mai mergeau Petru şi Ioan la samariteni. Dacă e acelaşi lucru înseamnă că au primit botezul Duhului la convertire, când a predicat Filip, converitrea având loc înainte de botezul în apă. Dacă e cum zici tu, dacă convertirea este echivalentă cu botezul cu Duhul Sfânt, înseamnă că Biserica din Samaria era botezată cu Duhul Sfânt până să vină Petru şi Ioan iar apostolii când au venit au jucat teatru, au făcut pe măscăricii. Alin Loloş, trezeşte-te! Oamenii din Samaria s-au pocăit, au primit Evanghelia, au făcut legământ cu Domnul în apa botezului şi abia apoi au primit Duhul Sfânt, plinătatea, făgăduinţa, botezul Duhului căci aşa e rânduiala din Biblie, Fapte 2:38-39, sunt şi excepţii, Fapte 10. Înţelegi că eşti pe un tărâm al învăţăturilor stricate pe care le vinzi crezând că împărtăşeşti Cuvântul ADEVĂRULUI?
  3.  Samaritenii au primit Duhul Sfânt când s-au rugat Petru şi Ioan pentru că această lucrare, botezul Duhului, este diferită de convertire dar este un imperativ, Domnul Isus le-a spus ucenicilor că au nevoie de un Mângâietor ca El, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim şi să aştepte acolo făgăduinţa. Au aşteptat-o! Cum? Cu credinţă în promisiunea Domnului Isus, zece zile, au avut credinţă, ca să nu se laude nimeni, au avut o încredere neclintită că o să primească făgăduinţa, şi au aşteptat-o cu stăruinţă în rugăciune, vezi Fapte1. 
  4. Pentru că este o lucrare poruncită de Domnul Isus, primirea botezului cu Duhul Sfânt, apostolii s-au dus la samariteni ca să facă şi această lucrare importantă şi urgentă!

Alin Loloş afirmă cu o siguranţă care mă face să mă înfior următoarele, „De aceea Duhul Sfânt în Biserica primară era primit doar de oameni care credeau cuvântul şi când punea apostolul mâna, bum, oamenii primeau Duhul Sfânt. Întrebare e următoarea, acuma se primeşte Duhul Sfânt atunci când un om se pune (îşi pune mâna, s.m.) Evanghelia?  Nu dragilor, Duhul Sfânt se primeşte prin credinţă.” (minutul 44)

Alin Loloş este total debusolat. Îl ascult şi nu îmi vine să cred că cineva poate să fie atât de contradictoriu, el cu sine însuşi. Alin afirmă că a fost nevoie  de apostoli să meargă în Samaria să primească Duhul Sfânt pentru că Duhul Sfânt nu puteau să-l primească prin Filip căci Filip nu era apostol. Apoi spune că Duhul Sfânt se primeşte prin credinţă, conform poziţiei lui, atunci când crezi în Hristos, la convertire.

  1. Alin Loloş, Filip a botezat, potrivit teoriei tale, nişte oameni morţi în păcatele lor, neconvertiţi, căci tu spui că primirea botezului cu Duhul Sfânt este echivalentul convertirii, iar de acest botez cu Duhul cei din Samaria au avut parte după botezul în apă. Ţi-aş da dreptate dacă atunci când ajungeau Petru şi Ioan, celor din Samaria, le predicau ei Evanghelia şi îi rebotezau ei. Dar apostolii nu au făcut asta. Apostolii doar s-au rugat pentru samariteni ca să primească Duhul Sfânt, au completat lucrarea bună făcută de Filip. Înseamnă că Duhul Sfânt, botezul, nu se primeşte când crezi, la convertire, (dar se primeşte prin credinţă în fădăduinţă) a fost nevoie de apostoli să meargă şi că continue lucrarea lui Filip, care a fost foarte bună dar nu suficientă. De ce? Aşa a decis Filip şi Biserica de atunci! Fără prea multe explicaţii forţate! Înţelegi fractura de gândire pe care o ai?
  2. Dacă Duhul Sfânt în Biserica primară era primit doar de către oameni peste care apostolii îşi puneau mâinile, înseamnă că ori tu ai probleme mari, cum nu credeam că cineva poate să aibă, ori Biblia e cu greşală. Varianta doi cade!  Ce facem cu acele cazuri  din Biblie, din dreptarul învăţăturii sănătoase, în care Duhul Sfânt a fost primit fără ca apostolii să-şi pună mâinile ci doar au predicat sau doar sau rugat:
    1. vezi cazul lui Corneliu şi a celor din casa lui, fără punerea mâinilor;
    2. Vezi cazul lui Pavel când un ucenic, Anania se roagă pentru el ca să primească Duhul Sfânt, un ucenic, Anania, nu un apostol;
    3. Vezi Fapte 2, primirea Duhului Sfânt la Cincizecime, nu a fost cu punerea mâinilor, ai spune că nici nu era cum căci era primul caz, dar nici mesajul  lui Petru: „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.  Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” – Fapte 2:38-39.  nu condiţionează primirea Duhului de punerea mâinilor, nici pentru cei de atunci şi nici pentru generaţiile care vor urma, dar spune că făgăduinţa, botezul este pentru toţi, Dumnezeu îl pune la dispoziţia tuturor prin Domnul Isus, care fac paşii enumeraţi. În paşii enumeraţi nici măcar prezenţa cuiva anume, când este rugăciunea pentru cererea botezului cu Duhul Sfânt, nu este trecută ca şi o condiţie, de aceea foarte mulţi primesc făgăduinţa acasă sau în alte locuri unde stau înaintea lui Dumnezeu!
    4. Vezi ce condiţie a spus Domnul Isus pentru primirea Duhului Sfânt,  fără să menţioneze şi punerea mâinilor ca act de primire: Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!’” – Luca 11:13. RUGĂCIUNEA! Asta nu înseamnă că este greşit să-ţi pui mâinile, e biblic, dar şi cealaltă variantă, doar rugăciune, fără punerea mâinilor, e tot biblică.
      Fiecare procedează cum Duhul Domnului dă călăuzire dar condiţia de bază este rugăciunea făcută de către cei care au devenit copiii Domnului.
    5. Cum poţi să spui, cu ce autoritate?, decât una demonică, că în perioada Bisericii primare oamenii, Biserica de atunci, au primit Duhul Sfânt într-un fel iar azi se primeşte diferit? Tu îţi dai seama că anatema din Galateni 1 este peste tine căci aduci o altă evanghelie, o altă învăţătură? Tu realizezi că te ridici împotriva planului lui Dumnezeu. Cum poţi să te ridici peste Biblie? Dumnezeu să aibă milă de tine căci eşti într-o situaţie de-o gravitate inimaginabilă. Biblia este modelul nostru. Modelul suprem şi desăvârşit al Bisericii de azi este Biserica primară şi tu vrei să-l dărâmi? Duhul Sfânt de aceea a lăsat Biblia ca să ne ajute să ajungem destoinici şi desăvârşiţi doar dacă o împlinim cum este altfel degeaba am crezut. Crezi că o să reuşeşti să strici Cuvântul lui Dumnezeu? O, omule, ai nevoie urgentă de pocăinţă profundă! Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu a lăsat Faptele Apostolilor ca noi să vedem cum a fost Biserica primară şi să fim ca ea, exact ca Biserica primului ceas, ea este matriţa, ea este dreptarul după care să ne luăm şi să fim ca ea căci Biserica este una!

Alin Loloş, în Numele Domnului Isus Hristos, opreşte-te din a mai lupta împotriva planului lui Dumnezeu şi a-i duce pe alţii în rătăcire! Mintea ta este moartă în păcat! Tu nu pricepi lucrarea lui Dumnezeu! Ai nevoie urgentă să stai înaintea lui Dumnezeu în post, rugăciune şi să cauţi călăuzirea Duhului nu influenţa stricată a unor oameni care au urcat pe Calea Domnului până la un nivel dar apoi s-au blocat acolo, cred că sunt bine şi de acolo dărâmă partea din lucrarea lui Dumnezeu pe care ei cu mintea lor nu o înţeleg!

    E vremea pocăinţei!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu