joi, 10 noiembrie 2016

Alexandru Racu, despre rețeaua Soros: Ce fel de societate civilă este aceea care nu se finanțează de la bază, ci din exterior?

Alexandru Racu, editorialist la ActiveNews, a comentat dezvăluirile despre rețeaua ONG-urilor finanțate de George Soros.
 
"Din principiu, refuz să speculez cu privire la gradul de onestitate al unuia sau al altuia, atât față de ceilalți cât și față de propria persoană. Nici nu vreau să vehiculez conspiraționisme ieftine și pseduo-explicații primitive. Dar cred că așa-zișii reprezentanți ai societății civile ar trebui să-și pună serios următoarea întrebare: ar mai fi fost ei societate civilă fără finanțare occidentală (sau, în alte cazuri, fără finanțare de la instituțiile statului român)? Ar fi avut cum și cu ce?
 
Sau ar fi fost constrânși să se lase de meserie și să umple rândurile armatei de proletari, plătiți mai bine sau mai prost, pe motiv că activismul nu ține de foame? Și zic așa-zișii reprezentanți ai societății civile pentru că prima întrebare duce la o a doua la care trebuie să reflectăm cu toții: anume, ce fel de societate civilă este aceea care nu se finanțează de la bază, ci din exterior (sau eventual de la stat, la rândul lui gestionat deseori de elitele care s-au format pe bază de finanțare externă)?
 
O societate civilă care nu este compusă din biserici, sindicate, asociații profesionale sau organizații caritabile constituite pe bază de fundraising în cadrul acelei societăți, ci din think-tankuri și ong-uri abonate fie la banul statului / fonduri europene, fie la banii fundațiilor și statelor occidentale? Și ce mai rămâne din societatea (civilă) românească, cum mai arată ea, cum funcționează ea, cum se exprimă ea, dacă tăiem aceste surse de venit și o retrimitem la definiția de dicționar: "totalitatea organizațiilor și instituțiilor independente de guvern care manifestă interesele și voința cetățenilor"?

Citiți integral aici : 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu