Click pe imagine

marți, 24 mai 2016

Domnul voia să-i omoare

  •  
    disciplesofhope.wordpress
    Fiii lui Eli erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Domnul. 
    Şi iată care era felul de purtare al acestor preoţi faţă de popor. Când aducea cineva o jertfă, venea sluga preotului în clipa când se fierbea carnea. Ţinând în mână o furculiţă cu trei coarne, o vâra în cazan, în căldare, în tigaie sau în oală, şi tot ce apuca cu furculiţa lua preotul pentru el. Aşa făceau ei tuturor acelora din Israel care veneau la Silo.
  • Chiar înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului şi zicea celui ce aducea jertfa: <<Dă pentru preot carnea de fript; el nu va lua de la tine carne fiartă, ci vrea carne crudă.>> Şi dacă omul zicea: <<După ce se va arde grăsimea, vei lua ce-ţi va plăcea>>, sluga răspundea: <<Nu! Dă-mi acum, căci altfel iau cu sila.>> Tinerii aceştia se făceau vinovaţi înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentru că nesocoteau darurile Domnului.

  • Eli era foarte bătrân şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat şi că se culcau cu femeile care slujeau afară, la uşa cortului întâlnirii. El le-a zis: <<Pentru ce faceţi astfel de lucruri? Căci aflu de la tot poporul despre faptele voastre rele. Nu, copii, ce aud spunându-se despre voi nu este bine; voi faceţi pe poporul Domnului să păcătuiască. Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu, dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?>> Totuşi ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare.”
  •                                    1 Samuel 2:12-17, 22-25;

  Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului. Hristos Domnul, Dumnezeu adevărat, a venit jos la noi ca să nu ajungem în chinuri eterne, în flăcările iadului perpetuu. Dumnezeu ne iubeşte şi vrea ca toţi oamenii să se pocăiască, să se predea lui Hristos şi să-L slujească numai pe El. 
   Dumnezeu îi vrea binele omului, binele suprem. Însă foarte puţini oameni vor alături de Dumnezeu. Ore, zile, luni şi ani în şir cei mai mulţi oameni resping dragostea lui Dumnezeu, îşi înfig furculiţa în darurile Domnului și în același timp trăiesc în destrăbălare şi nu le pasă. Se cred zei. Cred că dacă Dumnezeu nu pedepseşte pe loc ori  El nu există ori sunt ei mai speciali decât alții. Fiii lui Eli s-au văzut de neatins. Poate că erau atei în inima lor dar le plăcea cărnița jertfelor și nu se deziceau de Cort. Era trai pe vătrai acolo. Dar Dumnezeu există și L-au întâlnit și mult au dorit ei să nu fi mâncat nici o fărâmă de carne. Dacă li s-ar fi dat șansa să făceau vegetarieni. 
   Ritualuri? Făceau! La Casa Domnului? Erau non-stop! Aveau spate? Tatăl lor era Eli și erau preoți! Oameni buni putem să slujim la Casa Domnului dar slujirea  să fie o mare ofensă înaintea lui Dumnezeu. Putem să fim prezenţi zi de zi în adunarea sfinţilor şi cu toate acestea prezenţa noastră să fie pentru a ne deforma, pentru a ne face mai răi, mai lacomi, mai destrăbălaţi, mai stricaţi. Poţi să ai chiar spate tare, om cu renume, Eli, nu contează deloc înaintea lui Dumnezeu. Tarele omenești sunt praf în fața Domnului!
   Dumnezeu are milă, dragoste multă ... o vreme. Vine ziua când se termină timpul îndurării. S-a terminat şi pentru Saul. Ghehazi a avut şi el timpul lui de har dar s-a terminat şi el. Fiii lui Eli au fost aşteptaţi mulţi ani de Dumnezeu ca să se pocăiască. Nu au acceptat braţul întins al harului, l-au lovit! Mila lui Dumnezeu a apus pentru ei căci au ales păcatul şi Domnul voia ca să-i omoare. I-a şi omorât!

   Cu Dumnezeu nu e de joacă! Oamenii pot ca să fie înşelaţi dar nu şi Cel care cunoaşte toate gândurile. Fie ca să înţelegem că trebuie să ne pocăim şi să o facem până când nu o să scrie în dreptul nostru „Domnul voia să-l(i) omoare.” Când o să scrie astfel o să fie jale! Atunci vom dori ca să fi fost pe pământ albi, albi fără gri, să fi fugit de compromis, destrăbălare, lăcomie și negru, atunci ne vor încerca puternice sentimente de pocăință dar ... degeaba. Azi să acceptăm Brațul Domnului cu pocăință reală căci mâine nu se știe...

marți, 17 mai 2016

S.O.S. DIN FINLANDA de George Alexander



finlanda.ro
   Când nici nu se luminase de ziuă, la ora 04.29, primesc un strigăt disperat de ajutor de la o mamă… Este doctorița Camelia Smicala care îmi spune deznădăjduită, “Avem nevoie urgentă de ajutor în Finlanda! Mi-au fost luați din nou copiii!...”
  Medicul Camelia Smicala a avut neşansa să se căsătorească în Finlanda cu un psihopat. 
Ce viață poate fi aceea alături de un om care încearcă să te omoare?! Să le ia viața chiar propriilor copii?!
   A încercat să pună punct calvarului. Să le construiască măcar copiilor, dacă nu ei înseşi, o viață mai bună.

Pe data de 16.05.2015, Protecția Copilului din Finlanda i-a luat copiii însă fără proces şi fără măcar să o asculte! 
(Bolnavul mintal a mințit că mama vrea să fugă cu copiii săi de atâta fericire!, şi, probabil, autoritățile finlandeze s-au gândit că destinația acestei călătorii ar fi fost nu România (Țară a UE!), ci altă planetă din sistemul solar sau chiar din altă galaxie!).

   Pe data de 21.12.2015, Cameliei i-au fost înapoiați copiii, dar, tot fără apărare a rămas… Ca orice imigrant căruia dreptatea i se împarte în modul cel mai dubios… Căci, în loc să țină un psihopat sub observație şi medicamentație, i-au îngrădit ei drepturile…
  Ieri (16.05.2016), din nou, fără să o anunțe cumva pe Mamă, “Protecția” Copilului a descins cu poliția şi i-a luat pe copii ca pe nişte infractori, de la şcoală! Motivul? Între Mamă şi copii există o relație prea strânsă! Mai ales atunci când se retrag timorați, inhibați de frică din calea tatălui bolnav… Care vrea uneori să-i omoare puțin, dar poliția finlandeză încă nu face nimic (deşi are probe!), studiază, meditează la drepturile omului care, sub ochii lor, sunt făcute praf. 
Probabil, această Mamă, ca toate mamele, îşi “manipulează” chiar copiii… Când îi învață cum să rămână cu zile în acest calvar numit viață…

  Există, însă, cineva acolo, în lume, care să audă glasul disperat al unei Mame?
Există o mână de ajutor pentru nişte suflete?

Sursa:

luni, 16 mai 2016

Leonard Ravenhill - Church Revival - De ce trezirea lipseşte din Biserică?


Doar o formă ... sau în formă!

 
moldovacrestina.md
 Ieri seară am ascultat o predică bună, a fost ca o masă bogată, am avut nevoie de ea.  
  În vremurile din urmă foarte mulți vor avea doar o formă de evlavie dar fără putere. Nu am stat să meditez care este puterea evlaviei dar ieri am aflat că puterea evlaviei este fapta, trăirea, „pe unde ne merge gura să ne meargă și picioarele”, adică ceea ce spui să faci! 
  Mulți zic, spun, promit, mulți dau din gură ... au doar forma. Evlavia este completă, ea face! Evlavia trăiește! Evlavia nu zice celui în nevoie Domnul să te binecuvinteze și-i închide ușa-n nas! Nu! Evlavia rodește fără să se chinuiască pentru că are putere. Unul care rodește chinuind are mari probleme. Unul care se gândește să facă bine și se gândește și  se răzgândește și când în sfârșit după ce se hotărăște constată că cel în nevoie a murit luna trecută, a avut doar o formă ... de evlavie. Evlavia nu este doar o formă ci este în formă, aptă, gata să sară, pe baricade! 
  De departe poate părea solid, puternic, apt dar când ajungi aproape constați că este doar un ... balon în formă de om. Prea multe baloane promițătoare! Evlavia chiar dacă este mică precum sclava din casa lui Namaan, chiar dacă are lepră și stă la poarta cetății sau este în vârstă de 84 de ani ea face! Evlavia are putere să rodească și cu o mână de făină și puțin untdelemn. 
   Un prieten a apelat azi la un frate în Domnul pentru o cauză specială, pentru lucrarea lui Dumnezeu, și am rămas uimit când am văzut evlavia, ușa deschisă, l-am văzut în formă, m-am uimit căci nu mă așteptam mai ales că au trecut cam 9 ani de când nu l-am mai întâlnit. 
  Azi ceea ce este normal ne uimește și ceea ce este anormal a devenit banal din cauză că mult prea mulți au doar o formă de evlavie, nu mai au puterea, știți au credința fără fapte, credința ...
      Noi alegem dacă suntem doar o formă sau suntem în formă!

CLIMATUL VREMURILOR DIN URMĂ - pastor Virgil Neagu


Blană de oaie cu miros de lup

   
copiipovesti.blogspot.com
   Mă gândeam zilele acestea la Iuda, Iuda ucenicul Domnului Hristos. Ce inimă a avut acest om! Cât de jos a putut ca să se coboare din cauza banilor! Lăcomia lui de bani, pentru că ținea punga lua pentru el ce era în ea, l-a condus să-l vândă pe Domnul Hristos. 
    Iuda, un monstru. Modul în care l-a vândut pe Dumnezeul cel viu și adevărat, pe Hristos Domnul care i-a dat viața, este cutremurător: o plecăciune și un sărut. Extraordinar! Vine cu mercenarii după Hristos și acolo joacă cel mai ieftin teatru. În fața Celui care cunoștea totul a jucat rolul ucenicului plin de reverență, evlavie și dragoste dar în inima lui era setea după arginți.  
   Oricare eram acolo în grădină poate că eram induși în eroare și credeam că Iuda e plin de dragoste. Da, era plin de dragoste, de dragostea de sine, plin de dragoste pentru bani, plin de iubire pentru Mamona. L-a folosit pe Hristos Domnul ca să se închine pentru ultima dată lui Mamona. Domnul a fost pentru Iuda ultima afacere din viața lui. Șocant! Șocant căci aici este un principiu, afacerile cu Mamona se termină tragic!
   Dar ce blană albă de oaie a îmbrăcat Iuda! Ce pufoasă era! Era legată bine, chiar ziceai că este oaie căci nu a mușcat arătându-și colții ci folosind o plecăciune și un sărut! Și-a dat cu parfum de apostol. Știa bine rolul doar că acum l-a jucat nu l-a trăit. 
    
     Oameni buni, trăim zilele din urmă! Când Hristos o să vină o să cadă toată lâna, o și ce multă lână o să fie pe jos! O să rămână mult păr sur și negru, păr de lup.  Atunci vom rămâne șocați căci părul și lupii vor arde ... veșnic ... 
   Fie ca astăzi să ne cercetăm și să nu-L vindem pe Hristos, CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA,  pe nimic! Este un strigăt al pocăinței și iar al pocăinței! 

     Durerea pentru Iuda a fost mare căci Domnul Hristos a investit foarte mult în el dar el până la urmă s-a dus unde și-a pregătit. 
     
    Să-L strângem pe Hristos! Dacă-L avem pe El avem totul chiar dacă aici suntem bogați  ca Lazăr și tot confortul nostru sunt câinii care ne mai alină bubele!

   

„Pastorii” paraziţi - Marius Cruceru

adevarul.ro
În urmă cu ceva ani am auzit o vorbă între tinerii din emigraţia românească din Statele Unite:
„sînt două feluri de oameni, oameni care muncesc şi pastori… „.
N-am reacţionat, pentru că ştiam că este aşa.
Există pastori paraziţi? Da, există… i-am văzut cu ochii mei. Sînt din ce în ce mai puţini, dar în anii 90 erau o specie pe cale de apariţie. Nişte trîntori, vrednici de scos afară pe urdiniş.
Există, de ce să nu recunoaştem, oameni care aleg „cariera eclesială” nu numai pentru avantajele slujbei, pentru beneficiile de imagine, ci şi, de ce nu, pentru o mai bună aşezare în inacţiune, din pricina proastei închipuiri pe care o au asupra slujbei pastorale.
Perspectiva jegoasă le este cadorisită uneori de preacinstiţii pastori pe care îi au pe acasă. Există o astfel de categorie, sper eu, pe cale de dispariţie (şi astfel de ieşiri în public îi vor pune pe jar şi mai dihai) de pastori care clocesc lenea şi toacă frunză la cîini toată ziulica.
De pregătit nu se pregătesc pentru predici. Reîncălzesc predici vechi sau fură cîte o schiţă de pe la întîlnirile de la comunitate sau de pe la vreo conferinţă, de ce nu … şi de pe internet. Dacă îi asculţi … distrug cu hărnicie cele mai frumoase texte din Scripturi prin predici execrabile, improvizaţii pe marginea ştirilor de la ora 5 sau găselniţe de genul „ştiaţi că”, asezonate din plin cu psihologie de cartier şi mulţi deci(tem)beli. Ţipă şi gesticulează în lipsa argumentelor.
De vizitat nu vizitează, deşi au parohii compuse din circa 40 de familii. I-ar vizita în fiecare lună pe fiecare cel puţin o dată pe toţi, dar nu… . Se plimbă ca musca fără cap dintr-o parte în alta a ţării sau a lumii, cînd sînt simpozioane, conferinţe. S-au transformat în „simpozionişti”. Sînt şi la Sinaia şi la Predeal şi la Mamaia şi la Oradea şi la Big şi la Peniel şi la Asociaţia Familiilor şi la Asociaţia Bărbaţilor şi la Asociaţia Femeilor.
De invitat pe la evanghelizări nu-i invită nimeni, dar se fac că se duc. Dacă nu se simţesc fraţii să-i cheme, se invită singuri.
Altă slujbă nu au, corturi nu ţes, nici acoperitoare de capră nu cos. Sînt foştii „sponsoraţi” de vocaţie, nişte licheni pe trupul bietelor biserici, nişte popi, „mici prestatori de servicii spirituale”, nişte meseriaşi ai amvoanelor, slujbaşi ai cuvintelor aruncate în devălmăşie.
Enoriaşii nu-i suportă, dar îi susţin.
„Ce să facem, frate, rău cu rău, dar mai rău fără rău… e un nesimţit, dar ce să le facem…. cine ne mai înmormîntează şi pe noi?”
Această specie de lipitori este responsabilă de felul în care a decăzut imaginea pastorului în România acestui sfîrşit şi început de secol. Pastorii au ajuns a fi consideraţi nişte şmecheraşi descurcăreţi, nişte „casnici” care n-au altă treabă decît să dea din gură trei ore pe săptămînă după care „trai şi viaţă, nineacă”. De invidiat, nu-i aşa? Eu însumi l-am întrebat pe unul prin anii 90 ce caută la Teologie pastorală că am văzut că nu are nici vocaţie, nici dar.
Ce să fac, frate? Eram pe macara, nici nu ştiţi ce frig e acolo iarna? Ce să fac? Am venit şi eu aici poate intru pe-o felie undeva… călduţ, călduţ, maşină vine, casa la biserică…. sponsorizare mi-a promis cineva… numai biserică să mai găsesc…
Lepra! Măgar a fost cinstit. Cu furie îi aghezmuiesc pe studenţii de la teologie să le iasă lenea din cap şi să muncească, dacă au parohii mari şi grele.
Să îşi ia altă slujbă, dacă au parohii mici, mai mici decît 10-12 familii. Să se mute între oameni şi să trăiască viaţă de sacrificiu între ei. Dacă trăiesc între plugari, să bage primii plugul în brazdă, sfinţind pămîntul şi cu sudoarea lor. Dacă trăiesc între meşteşugari, să meşteşugărească învăţînd. Să fie oameni între oameni şi să întindă la uşa bisericii palma bătătorită de muncă.
Am nenumărate exemple de foşti studenţi care şi-au cîştigat autoritatea şi respectul între săteni prin felul în care au ştiut să îşi trăiască şi munca şi odihna şi prin felul în care oamenii i-au văzut ostenind în pămîntul Evanheliei sau în ţarina comunei (s.m).
Am în minte şi exemplele acestor mici boiernaşi pripăşiţi prin naivitatea oamenilor de bună credinţă care ar fi aşteptat ca oile pastor şi le-a ajuns la turmă lup în haină de oaie.
Ce-i de făcut? Eu cred că această situaţie nu va mai dura mult.
S-au schimbat generaţiile. Au venit în comitete oameni tineri, care sînt patroni de firme sau angajaţi care muncesc din greu în multinaţionale sau în propriile ateliere, oameni care ştiu ce înseamnă munca şi nu mai sînt pradă mentalităţilor comuniste sau mentalităţii din bisericile tradiţionale unde popa-i popă şi trebuie îngăduit oricum. Acum aceştia s-au învăţat să ceară socoteală de muncă, aşteaptă rezultate şi solicită rapoarte lunare pentru munca făcută. Bravo lor! În fond fiecare biserică are pastorul pe care şi-l merită!
De asemenea, au apărut oameni luminaţi în unele comitete de comunitate care cer fiecărui pastor să fie sub autoritate. Fără autoritate deasupra nu poţi administra autoritatea. Ucenicia autentică, în forma ei veche, este o posibilă soluţie pentru eliminarea acestor viruşi din Trupul Bisericii. Am încredere că Duhul îi va scoate la iveală şi Lumina lui Cristos îi va fugări ca pe gîndacii de bucătătorie sosiţi neinvitaţi la Ospăţul Împăratului.
Slavă Domnului, de asemenea, pentru încetarea acelui sistem care a corupt atîtea inimi, sponsorizarea „în orb” a harnicilor lucrători de pe tărîmul patriei. S-a dus! Gata!
Să cîntăm aşadar cum „spune poetul de cîntare” în cîntarea de sub numărul….
„La muncă, fraţi, pentru Cristos…în via Sa cu zor

duminică, 8 mai 2016

Un popă lămurește o problemă: „Femeile care isi reteaza parul, isi fac parul la coafor, poarta pantaloni, isi pun cercei, poarta bratari, isi fac unghiile la maini si la picioare, si se machiaza, calca ...”

www.puterea.ro
  Ăsta-i semn de necredinta mai intai. Cand paganii isi faceau idolii, ii impodobeau. Bunaoara zeitei Nemzida ii puneau un inel de aur in nas si cercei de aur in urechi si legau urechile de nas. Si pe urma ii puneau par si in par ii puneau pene de vulturi, ii puneau cate minunatii; clopotei ii puneau in haine, ca atunci cand sufla vantul sa sune clopoteii. Toata impodobirea asta este inchinare de idoli. Sunt obiceiuri ale inchinatorilor de idoli, ramase de la romani.Noi, romanii, ne tragem din doua popoare pagane: dacii si romanii, si toti aveau aceste obiceiuri pagane, cum aveau si pe zeul „noroc” si pe Baal si pe Marnas, pe Neptun, pe Apolon, pe Serapid, pe Bacus, pe ceilalti draci. Ca spurcati erau dumnezeii lor, spurcate erau si praznicile lor. Asa ca acesta-i obicei de la inchinatorii de idoli, ca sa se sluteasca femeile, sa puna toate bijuteriile pe trupurile lor.
Au venit la mine saptamana trecuta patru artisti, doi erau din Iasi si doi din Bucuresti, trimisi de cineva. Eu n-am vazut de cand sunt femei cu ochii vopsiti cu creioane albastre, cu ochii albastri, dati cu creioane albastre; cu parul facut valvoi, sprancene facute parca erau cu caneala, niste papuci cu calcaiul ca un fus. Vin la mine si-mi spun:
– Am auzit de dumneata…
Cand i-am vazut, eu atat le-am spus:
– Stiti ce se intampla cu voi? Voi mai aveti un ceas si muriti.
– Vai, parinte! Dar de ce?
– Peste o ora sunteti gata! Am eu un semn, ca o sa muriti amandoua.
– Vai, parinte!
– Gata. Mai aveti un ceas de trait si va duceti, cu unghii rosii, cum sunteti acuma.
– Cum e asta, parinte?
– Cu ce sunteti?
– C-o masina.
– Gata. Va rastoarna masina. Am semn ca de azi nu mai traiti. Acusi, acusi. Cel mult doua ceasuri. Dar v-ati pregatit de moarte?
– Nu, parinte.
– Daca vine moartea, nu rade si moartea de voi? Tu esti crestina? Ori esti un drac, o momaie de pus in canepa, de speriat vrabiile, ce fel de om esti? Cine esti tu cu acestea asa?…
Am stat mult de vorba cu ei. La urma au dat pomelnice si au zis: „Parinte, am sa ma las de aiestea”. Chiar aceea care era cu ochii spoiti cu cerneala albastra cu sprancenele facute, drept mascati de la anul nou, zice:
– Eu sunt actrita.
– Oricine ai fi tu. Dar vine moartea si o sa te intrebe de ce ai facut treaba asta. Cine te-a invatat lucrurile acestea diavolesti? Evanghelia spune undeva sa faci treburile astea? Ce vreu sa spun? Dumnezeu l-a impodobit pe om cum a stiu ca-i mai frumos. Zice la Geneza: Iata, cate a facut Dumnezeu, erau bune foarte. Daca ar fi stiut Dumnezeu ca omului ii trebuie sa-l faca cu unghii rosii si cu cercei in urechi, asa il facea. Daca stia ca trebuie sa fumeze, ii facea un hogeag in varful capului ca sa iasa fumul. Si iaca, nu i-a facut hogeag, ca n-are nevoie sa fumeze. Nu l-a facut pentru fumat. L-a facut ca gura si limba lui sa slaveasca pe Dumnezeu, nu sa se umple cu fum si de putoare.

  P. S. Dincolo de pomelnice, mătănii, popi etc. Dumnezeu ne-a creat frumoși. Să nu ne ridicăm peste Domnul. Să fim smeriți și să ne împodobim omul din interior!


  •   Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,  ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva. Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, caunele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre. Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi. Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea. „Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare. Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească.” 1 Petru 3:3-11.

Mai multe femei în iad ...

 
www.ganduridinierusalim.com
Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul, că un sfânt părinte l-a legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească, să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte; printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe în iad, de femei sau bărbaţi?
  Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei. Şi l-a întrebat sfântul: Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad, căci la biserică sunt femei mai multe? Iar diavolul i-a răspuns: sunt într-adevăr la biserică mai multe, dar degeaba, deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.
  În primul rând pentru păcatul mândriei, căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării. În al doilea rând, pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri, pârâciuni, spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele, spurcând sufletele şi trupurile oamenilor; adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul, cu vrăjile, cu ghicitul, aleargă pe la aceste ghicitoare.
  În al treilea rând, după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea, când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut. Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină, aruncă vina ori pe bărbaţii lor, ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva, pentru că aşa le învăţăm noi, zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie, cu păcatele neiertate, sau chiar dublate. Iar când le iese sufletul, vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie. Iată de ce sunt mai multe femei în iad, a zis diavolul. Fraţi creştini, să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, că dacă ne-am pierdut sufletul, am pierdut tot.
Sursa: http://www.ganduridinierusalim.com/de-ce-sunt-mai-multe-femei-in-iad/

P. S. Totuși să fim atenți, bărbați sau femei, bătrâni și bătrâne, tineri și tinere, căci nimic întinat (nici un întinat, indiferent că este bărbat sau femeie) nu o să intre în împărăția lui Dumnezeu. Să fim sfinți căci Domnul este sfânt și să ne sfințim duhul, sufletul și trupul!

sâmbătă, 7 mai 2016

Ești complice? Flăcările care distrug fără milă!

   
poezieevelics.wordpress.com
   Se prea poate ca să-i supăr pe cei comozi, și nu doar pe ei, dar sunt sigur că această supărare dacă conduce la pocăință este bună. 
   
   Familia, familia de drept, familia normală, familia după voia lui Dumnezeu este atacată cu brutalitate. Nu doar de către Norvegia  și nu numai în Norvegia dar Norvegia face o lucrare de avangardă.
    În fața atacurilor date împotriva familiei de drept fără precedent, și cum nu puteam să ne închipuim, sunt trei tabere, pro-familie, împotriva-familiei și indiferenții, dacă ar fi să le clasificăm în funcție de raportarea lor la familie din perspectivă umană. 
   Să presupunem că suntem în fața unei clădiri plină cu copii mici căreia unii îi dau foc tocmai ca să-i distrugă pe copii. Dacă s-ar întâmpla o asemenea faptă cumplită cei care ar fi în jurul acelei clădiri ar putea ca să opteze între trei variante?
1. Tabăra celor care vor să-i distrugă pe copii: să pună gaz pe foc, să lupte împotriva tuturor celor care vor să-i salveze; 
2. Tabăra celor care cu orice preț vor să-i salveze pe copii: să-i scoată pe copii afară, să-i imobilizeze pe criminali, să stingă focul; 
3. Pasivii: cei care stau și privesc spunând că nu este nici un pericol, nu este problema noastră, nu ne privește.
  Nu cred că nici un om normal, să nu spun cu teamă de Dumnezeu, ar putea să stea indiferent într-o asemenea situație. Într-o asemenea circumstanță nu ar fi trei tabere ci doar două, DOAR DOUĂ. Indiferența ar muri din toate inimile și toți pasivii ar deveni activi și ar face tot posibilul ca cei fără ajutor să fie salvați. 
   Stimați cititori dacă într-o situație ipotetică, ca cea de mai sus, ar fi doar două tabere de ce când Norvegia a aprins focul împotriva familiei, o văpaie foarte reală și grozavă, de ce acum când Norvegia atacă familia creștină, familia de drept, există și a treia tabără? De ce există atât de multă indiferență? 
    Copiii Domnului sunt în pericol. Norvegia le pune foc, Norvegia a declanșat operațiunea de distrugere a ceea ce este sfânt și normal, Norvegia aprinde casa numită familie cu toți cei care sunt în ea, fără milă a aprins văpaia și copiii și părinții, mulți ard, unii au devenit deja scrum în sufletele lor ...tu, tu ce faci?
   În fața acestei catastrofe ce faci? În fața acestui fapt real, în fața realității crude, barbare, în ce tabără ești? Nu ai voie să fii indiferent căci dacă ești indiferent automat lași răul să distrugă, prin indiferență încuviințezi distrugerea vieților, a familiei!
  Singura noastră opțiune este să declanșăm acțiuni totale, acțiuni hotărâte, acțiuni ferme, acțiuni fără ca să dăm înapoi nici un centimetru pentru a-i salva pe copiii Domnului de flăcările pe care Norvegia le-a declanșat împotriva familiei. 
   Indiferența costă! Pasivitatea face ca puterea răului să fie tot mai mare. Să ne rugăm Domnului Isus Hristos, să postim, să scriem, să pichetăm, să protestăm, să facem tot ceea ce ne stă în putință ca flăcările dezastrului, flăcările care distrug fără milă, să fie oprite!

   În fața lui Dumnezeu nu sunt trei tabere, sunt doar două. Cei care fac rău și cei care fac bine. Cei care știu să facă bine și nu fac, indiferenții, pasivii, sunt tot în tabăra păcătoșilor, a răilor. Să facem! Să avem o credință care FACE totul pentru valorile lăsate de Dumnezeu!

   Dumnezeu o să aducă biruința! 
  
   Aleluia!!!

  „Deci cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat!” - Iacov 4:17. 

   

miercuri, 4 mai 2016

Magdalena Rogojan - Isus e viu!


Magdalena Petre - Hristos a înviat!


Familia puternică!

  Fiecare om visează să aibă o familie puternică, pentru că aceasta îţi dă siguranţă, bucurie şi împlinire pe acest pământ. Cele mai multe familii, însă, nu pot fi trecute la categoria de familii puternice. De ce? Pentru că oamenii nu-L cunosc pe Cel ce este definit în Scriptură ca fiind Ziditorul (Matei 19:4) şi nu ştiu cum se zideşte o familie.
   Manualul Zidirii familiei este Biblia. Acest manual conţine multe principii şi sfaturi practice pentru zidirea unui cămin trainic, iar Psalmul 127 ne pune în faţă câteva dintre ele.  
  Nu încerca să zideşti o familie puternică doar prin propriile eforturi.
   Primele două versete folosesc de trei ori cuvântul “degeaba”. Banii, frumuseţea, poziţia socială, talentele, abilităţile profesionale, hărnicia – toate acestea desigur, sunt bune, de dorit, dar, fără implicarea Lui Dumnezeu, vor conduce, în timp, la un imens şi inevitabil degeaba!
 
  Nu poţi zidi o familie puternică atunci când ai priorităţi greşite.
   Mulţi oameni nu-L caută pe Dumnezeu, din pricina priorităţilor pământeşti sugerate în versetul 2. Acest verset nu încurajează lenea, ci doar arată că este o diferenţă între cel ce aleargă toată ziua fără Dumnezeu şi cel ce munceşte, acordându-I primul loc în inimă şi în familie Lui Dumnezeu.
 
  Nu se va zidi cu adevărat familia, dacă nu sunt preţuiţi membrii ei.
   Preţuieşte membrii familiei mai mult decât meseria sau averea.
De la versetul 3 sunt prezentaţi copiii prin două comparaţii. Ei sunt ca o moştenire de mare preţ, de la Domnul, şi ei sunt ca nişte săgeţi pe care trebuie să le direcţionăm, cu grijă, spre ţinta cerului. Ambele imagini ne transmit un gând esenţial: zideşte-ţi familia investind în copii, întrucât ceea ce semeni acum vei culege mai târziu.
   Ordinea corectă a priorităţilor omului binecuvântat, potrivit cu acest psalm şi cu întreg Cuvântul lui Dumnezeu, este: Dumnezeu, membrii familiei şi apoi profesia sau lucrurile materiale. 
   Care sunt valorile şi priorităţile tale? Pentru ce alergi? Cât de puternică este familia ta? Care este rezultatul eforturilor şi alergărilor tale?
   Să ne oprim, deci, puţin din alergarea noastră, pentru a lua sau a relua decizii drepte şi înţelepte, care să conducă la zidirea familiilor noastre!

Petrică Vrăbioru

Te temi de lumină?


Samuel și Eliab, când prorocul Domnului se înșeală groaznic fiind pe deplin convins că are dreptate!

  
thecovecommunity.blogspot.com
„Când au intrat ei, Samuel, văzând pe Eliab, şi-a zis: „Negreşit, unsul Domnului este aici, înaintea Lui.” 
Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.” - 1 Samuel 16:6-7.

   Casa lui Isai. Unul din fiii lui trebuia ca să fie uns în locul lepădatului. O acțiune care pare banală, doar pare! 
    Samuel stă în fața lui Eliab. Probabil că se uita la el ca la Saul cu numărul 2. Vedea un războinic, un om în toată firea, un bărbat puternic. Îl vedea negreșit pe viitorul rege. 
   În popor există o vorbă, „zice că o ține de coarne dar e ciută”. Cam în situația asta era Samuel, o ținea de coarne, asta credea el, dar era ciută. Dacă nu îi vorbea Dumnezeu, dacă nu intervenea Dumnezeu, Samuel făcea o mare greșeală, o greșeală teribilă, ungea căpetenie a poporului un lepădat. Traseul de la un lepădat la altul. Cum? Prorocul să greșească? Samuel să gafeze? Samuel să se înșele? El? Da! 
   Era convins deplin că Eliab o să fie noul rege al lui Israel, era 100 la 100 sigur, negrești că Eliab, unsul, era înaintea lui. Stupoare! A avut și Eliab șansa dar Dumnezeu l-a lepădat! Eliab putea ca să fie rege dar din cauza lui, a faptelor sale, nu știm care sunt acestea, putem deduce doar câteva, a fost lepădat. Eliab este lepădat și totuși Samuel era gata să-l ungă împărat? Da! 
    Se poate să fii omul lui Dumnezeu, să analizezi oameni, evenimente, vremuri și să te înșeli amarnic. Samuel a pățit-o. Samuel, cu atât mai mult eu, noi, cei de azi.
      Să nu ne uităm la aparențe, se nu privim la vorbe și la jocul de scenă, să privim la caracter, la fapte, la teama de Dumnezeu, la slujire, la cale, dacă e îngustă sau largă, la roade. 
   Dragostea nu se vede la amvon, nici pe bloguri și nici pe facebook. Sfințenia nu se vede în câteva propoziții care încearcă să vândă o emoție superficială. Alegerea dreaptă, dreptatea, nu ține de experiența acumulată. Avem nevoie să ne smerim și să acceptăm voia lui Dumnezeu. 
     Duhul Domnului vrea să ne călăuzească, fie să ne supunem Lui și atunci mersul nostru o să fie după planul lui Dumnezeu iar inima noastră nu o să se lipească de lepădați  ci o să caute voia Domnului cu teamă curată! 

marți, 3 mai 2016

CAZUL NAN SAU MOARTEA JUSTIȚIEI (Distribuie!!!) de George Alexander

psnews.ro
  Ca într-un scenariu de groază, unde ideile paranoice despre creṣterea copiilor au făcut ravagii, noi ṣi noi cazuri de atrocități împotriva copiilor ṣi părinților sunt desvăluite mai în fiecare zi…
   Este ca ṣi când, lumea în care trăim a înnebunit dintr-o dată!
Nu mai ține cont nici de amenințările care-i sunt aruncate. Nu-i mai pasă nici de intimidări. Nici de explicații. Nici de imaginea unor țări bogate.
   Nici de spasmele infanteriei de avocați ai Barnevern-ului care, iată!, a ajuns la epuizare în fața avalanṣei de acuze a celor ce se revoltă împotriva Nebuniei, în lumea toată!
   De curând, un nou caz a zguduit Norvegia. Barnevernet le-a luat gemenii nou-născuți, după numai câteva ore de la naṣterea lor!, unor tineri norvegieni, Natasha ṣi Eirik, pentru niṣte motive hilare. Nu s-a ținut seama de părerea specialiṣtilor în niciun fel. Totul a fost o înscenare. De la A la Z.
   Ei o numesc profesionalism, însă.
 Noi o numim simplu: înṣelăciune ordinară! Mediocritate. Lichelism.
   Nu pot să nu mă gândesc, însă la o întrebare care-mi revine în memorie tot timpul… Ce ṣanse are omul, singur în fața Sistemului, când i se iau copiii? Când părinții sunt, practic, puṣi la zid, aliniați la perete ṣi executați?!
   Dosarele întocmite de Barnevernet sunt fabricate. Detalii ṣocante au fost demascate ṣi, toate au arătat, fără dubii!, că Barnevernet îṣi sapă morminte… A îngropat orice deontologie profesională, orice idee de bine.
   Ce ṣanse are Justiția norvegiană, în aceste condiții, atunci, să ne salveze viețile ṣi să ne dea înapoi copiii?!
Familia Bodnariu supraviețuieṣte, încă, la limită, aṣteptând decizia Instanței, din vară…
   Familia Nan a fost deja răstignită… După o mascaradă de proces, în care judecătorul a demonstrat că până ṣi Justiția poate fi părtinitoare, că ia partea celui care minte, care are bani ṣi îi transformă pe ceilalți în proscriṣi!, familia Nan a fost condamnată să nu-ṣi mai primească niciodată copiii înapoi!
   Acest “judecător” a vrut, probabil, să statueze un exemplu! Să arate lumii întregi cât de important pentru Umanitate este El însuṣi!... Că ne poate aṣeza pe toți acolo, la picioarele lui, oricâți ar protesta pe mapamond! El-însuṣi este cel care decide, El-însuṣi este singurul dumnezeu!... Care nu are remuṣcări niciodată! Care le poate întoarce spatele oamenilor oricând doreṣte chiar dacă ideea de Justiție se risipeṣte, deodată, ciudat, lamentabil, macabru, printre degete…
   Este, însă, familia Nan vinovată pentru că oamenii de pretutindeni îṣi arată compasiunea ṣi protestează pentru că Barnevernet a mai făcut încă o gafă?!
   Ce “judecător” e acela, care le impută însuṣi victimelor ororilor Barnevernet că le-au fost luați copiii ṣi lumea a aflat despre ele?!
   Nu am fost niciodată de acord cu presiunile asupra Justiției. Dar, mai presus de toate, nu sunt de acord nici să abandonezi Oamenii! Să te uiți orbeṣte numai la felul savant în care sunt ticluite hârtiile, “dovezile” din dosare… Un copil de 7 (ṣapte) ani, colega Biancăi Nan, a povestit la after-school impresia ei de moment, felul în care ea, un copil de 7 (ṣapte) ani a perceput realitatea: că Bianca este bătută acasă!... Liderul de la after-school, prin întrebări dirijate, manipulatorii, înghețată, promisiuni de jucării, etc. a turnat mai departe, în sistem… Barnevernet ṣi Poliția ṣi-au făcut treaba. Adică, ṣi-au făcut de cap! Au dezmembrat familia! Fylkesnemnda (Tribunalul districtual), ținând seama mai mult de agresivitatea sistemului Barnevernet, decât de dovezi, a decis, lapidar, că familia Nan este vinovată ṣi îṣi va pierde copiii!...
   Decizia tribunalului districtual a fost semnată numai de către un judecător.
   Unii avocați spun că este ilegal ca numai un singur judecător să semneze o astfel de decizie, să-ṣi asume – Singur!- atâta răspundere!...
… Deci, Instanța trimite o hotărâre semnată numai de un singur judecător, iar, când avocatul familiei Nan le reproṣează celor de la Barnevernet tocmai legalitatea acestui act, după discuția avută, imediat, avocatul familiei Nan este sunat… chiar de către judecătorul care a semnat hotărârea în persoană!
   Cam încurcate sunt ițele sistemului Barnevernet, Doamne!... Cam bizare! La fel ca ṣi coincidențele acestea, incredibile… Aṣa îmi pare!
   Este normal, mă întreb, ca angajatul de la Barnevernet să discute “colegial” ṣi când vrea, cu un judecător – care ia decizii capitale (“obiective”!) - să-l sune la orice oră, din amiciție – fireṣte! - ṣi nu din interese de clan?!...
   Este normal ca avocatul municipiului să amenințe familia Nan cu expulzarea ṣi nimeni să nu observe asta, în simulacrul de proces, unde chiar ṣi cel care este călcat în picioare, ar avea, teoretic!, drepturile sale?!...
   Dar, după atâtea înscenări, mărturii false din partea surogatelor, a medicului legist ṣi, fără nicio investigație!, în cârdăṣia la care s-a ajuns, s-a pus chiar ṣtampila: nici nu trebuie să se mai facă vreo expertiză psihologică la vreun recurs, este de ajuns doar mărturia copilului distrus, spălat pe creier, care-ṣi închipuie că proprii părinți l-au părăsit!
   (… A propos, tot Barnevernet a decis… Legătura dintre copii ṣi părinți este atât de puternică, pentru că atât de mult se iubesc!, încât dragostea aceasta a devenit traumatică! Da, copiii trebuie să-i uite pe părinți ṣi se vor vedea cât mai rar!...)
Stau ṣi mă-ntreb acum…
   Ziariṣtilor le este teamă să vorbească despre aceste lucruri… Unul dintre ei m-a rugat chiar pe mine să scriu pentru ei…
   Avocatului îi este teamă să vorbească sau să întreprindă anumite lucruri…
   Tot mai mulți oameni îmi spun, plângând, că nimeni nu-i ajută, că Justiția le întoarce spatele, persecutându-i…
   Ce încredere să mai avem în Justiția norvegiană atunci când dosarele sunt fabricate dinainte ṣi nimeni nu va îndrăzni să investigheze din nou ce s-a făcut?!
Dette er justismord! (Aceasta este moartea Justiției!)

Ce zice Dumnezeu despre tine, putregai?

   
  Când ai stat uitima dată ca să te gândești la faptul că Dumnezeu monitorizează nu doar faptele ci și toate gândurile tale? De oameni putem să ne ascundem dar de Dumnezeu nu!    Ai stat cândva, mai demult sau recent, să te gândești ce părere are Dumnezeu despre gândurile și faptele tale? Te privește cu plăcere sau își întoarce fața de la tine? Este bucuros de tine căci știe că ești în adevăr, trăiești în sfințenie, cauți neprihănirea, te temi de Numele Lui sau este mânios pe tine căci ești în minciună, trăiești călăuzit de Mamona, lovești în sfințire, gândurile îți sunt pline de venin, coci planuri murdare? Ce vede Dumnezeu la mine, dar la tine?
   Era un mare copac într-un parc pe care toți îl admirau. Era gros, viguros, puternic. Dar într-o zi o furtună a lovit puternic în el. L-a trântit la pământ căci în interior era putrezit. Oamenii ne văd din exterior și putem să părem groși, integrii, verticali, să vorbim în limbi, să mimăm că facem o lucrare curată, să vorbim despre adevăr și dragoste dar în realitate, dincolo de coajă, dincolo de cuvinte, propoziții și fraze, în interior ce suntem? Dincolo de mimă, dincolo de costum, dincolo de predică, dincolo de prorocie, dincolo de poza de pe facebook, dincolo de numele real sau fals, ce ești în realitate, ce ești în ochii lui Dumnezeu? Nu conteză prea mult în ochii oamenilor ce ești. Ce contează este ce zice Domnul despre viața ta, cum te vede El!
   Dumnezeu vede tot! Știe azi ce ai gândit, a văzut pe ce site-uri ai intrat, știe cu cine și ce ai vorbit, știe ce ai gândit la semafor, a fost cu tine în stația de tramvai, a fost în birou acolo când credeai că nu mai este nimeni, cunoaște ce pagini ai citit, cunoaște fiecare faptă pe care ai făcut-o.  Cum te privește El?
    Dumnezeu este! Fie ca atunci când privește la mine să își găsească plăcere în tot ceea ce fac să nu fiu un putregai, un pom artificial, un amalaj! Să fim lumină! Să fim sare! Să fim cetatea așezată pe munte!

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine! Şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” 9 Glasul Domnului strigă cetăţii şi omul înţelept se teme de Numele Tău. Ascultaţi pedeapsa şi pe Cel ce o trimite! 10 „Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite şi blestemata efă mică? 11 Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă şi greutăţi strâmbe în sac? 12 Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor, 13 de aceea, şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale.14 Vei mânca, şi tot nu te vei sătura, ci foamea va rămâne în tine; ce vei lua dinaintea vrăjmaşului nu vei scăpa, căci ce vei scăpa, voi da pradă sabiei. 15 Vei semăna, dar nu vei secera; vei stoarce măsline, dar nu te vei unge cu untdelemnul lor; vei face must, dar nu vei bea vin! 16 Căci ei păzesc toate orânduirile lui Omri şi lucrează tocmai cum a lucrat casa lui Ahab şi umblă după sfaturile lor, de aceea te voi face de pomină, îţi voi face locuitorii de batjocură şi vei purta ocara poporului Meu.”  Mica 6:8-16