Click pe imagine

joi, 28 aprilie 2016

Nu te usuci dacă bei doar ... apă!

  
aquator
Doi predicatori, nu le voi scrie numele căci scopul nostru este ca Hristos și lucrarea Lui prin robii Săi să fie scos în evidență, mi-au dat două lecții de cumpătare. 
    Primul, era undeva în toamna anului 2011, cred că nu greșesc, și a fost servit cu „sucul” Coca-Cola. A preferat apa. Poate că și din rațiuni de sănătate dar în mod special pentru că principiul lui era mai bine apă decât Cola astfel încât prețul unei sticle de Cola să fie dat pentru lucrarea lui Dumnezeu.

   Al doilea, cred că anul trecut, a spus faptul că cea mai mare parte din durerile de cap sunt rezolvate cu apă, bei apă, cumpătare, un stil de viață curat chiar și la nivelul dietei!

   Cumpătarea! De ce s-a răcit credința? De ce suntem tot mai nemulțumiți? De ce ... ? Cumpătarea, modestia, apa ... devin o floare de colț!
    În loc să privim tot ce avem ca fiind bunurile lui Dumnezeu date pentru ca să le administrăm după voia Lui, să fim cumpătați, noi ne împroprietărim pe toate și cu inima zgârcită și acră vrem și mai mult. Săracilor le ling câinii bubele la porține noastre, orfanii sunt ajutați de Uniunea Europeană, sau de partide, căci este an electoral, iar noi, Biserica lui Hristos, noi creștinii cei plini de dragostea agape, în loc să preferăm apa ca să avem să dăm și săracilor, ca să ne strângem și pentru cer, am trecut la Red Bull.  Nimeni nu s-a ofilit dacă a băut numai apă!

    Dumnezeu să aibă milă noi! 


Totul a pornit de la ... BANI! (Joia banilor negrii!)

  
traieste-altfel.blogspot.com
 Ferice de cel care nu este robit de Mamona. Ferice de cel care știe să trăiască și în sărăcie și în belșug. Ferice de cel căruia nu-i sclipesc ochii după arginți. 
    Iuda nu a fost un om fericit. Ai spune că ar fi trebuit ca să fie cel mai fericit om căci a văzut semne cum noi nici nu ne imaginăm: leproși curățați, morți înviați, marea liniștindu-se, orbi care și-au căpătat vederea, demoni scoși din oameni. Minunile ca minunile dar părtășia cu Domnul Hristos, părtășia cu Cel veșnic, părtășia cu Creatorul ar fi trebuit să-l umple de fericire, de pace, de liniște, mult mai mult decât minunile ... dar Iuda era tot nefericit, tot neîmplinit. El nu a învățat să trăiască ca  Domnul Isus care deși putea să creeze cel mai mare zgârie nori la clipeala ochiului a ales să trăiască modest. 
    Iuda nu a găsit fericirea în smerenie și cumpătare. Iuda a fost mușcat de Mamona, de lăcomia de bani. Pentru bani l-a vândut pe Domnul Hristos ca pe un câine, ca pe un porumbel, pe care-l vinzi la târg. Banii fac din oameni monștrii. Banii deformează tot ce este uman în noi... părinți uciși de copii, pentru bani... arginții. Spitale pline de mizerie ... lăcomia... 30. Copiii răpiți și tăiați fără milă pentru organe ... banii. Hristos vândut ca un pui, ca o haină, ca un sac de cartofi pentru bani. 

    Doamne ajută-ne să înțelegem că banii sunt rădăcina tuturor relelor.... Fericirea noastră Tu să fii!
     Chiar dacă pârâul va seca, chiar dacă corbii vor muri de foame în zbor spre noi și chiar dacă limba va uita și gustul turtei din făină și untdelemn ajută-ne să Îți fim mulțumitori căci bogăția noastră nu stă în mâncare și arginți ci în NUMELE PE CARE NI L-AI DAT, în statutul câștigat fără bani și fără plată, suntem fiii Tăi! Suntem din ADEVĂR! Suntem în ADEVĂR!

miercuri, 27 aprilie 2016

Virgil Neagu - În ce constă pocaința adevărată?


Lumea fără ADEVĂR ajunge la DEZASTRU!

    
    Cine alege să fie glasul care cheamă prin adevăr la Dumnezeu?

    Cum să fie trezită generația noastră, generația celor tot mai robiți de materie, de hedonism, de consumerism, de pofte, de indiferență, de duhul celor care cu inima plină de păcat spun „de ce mă judeci?”, „cine ești tu să atragi atenția?” că sunt pe o cale greșită dacă nu spunem adevărul?
    Dacă nu se striga adevărul despre Barnevernet oare aflam ce se petrece în Norvegia? Dacă nu se trâmbițau păcatele, atrocitățile, holocaustul din țara fiordurilor oare micuțul care a fost răpit când avea doar trei luni mai ajungea acasă? 
    Adevărul doare! Să-i spui unui om care iubește împotriva firii căci o să ajungă în iad dacă nu se pocăiește îl doare, îl scoate din minți. Dar numai adevărul îl poate trezi! 
    Cum să se corecteze un lacom dacă nu i se prezintă păcatul în care se află și pe Cel care poate să-l curățească de păcatul lui? Cum să fie vindecată generația noastră de duhul lumii dacă nu se spune adevărul despre duhul lumii? 
    Mulți ar vrea să ajungă la Dumnezeu dar să rămână cu desaga plină de păcate. Mulți, tot mai mulți, predică un dumnezeu care te acceptă așa cum ești, fără pocăință, și nu-ți spun ADEVĂRUL, adevărul despre Dumnezeul cel sfânt, sfânt, sfânt, despre pocăință, despre calea îngustă, despre înfrânare, despre iubirea lumii, a lucrurilor din lume, despre poftă, despre lăudăroșenie, despre răstignirea firii pământești, despre faptul că trupul trebuie să fie și el sfințit deplin, căci și el trebuie să fie adus ca o jertfă vie. 
    Pentru că nu se mai predică de către mulți tot adevărul am ajuns cu tatuaje, cercei, pauză de țigară, lănțișoare la picioare, rock, puhoi de păcate care te îngrozesc, multe ....
    Europa care se numea creștinătatea este azi păgânătatea pentru că oamenii au acceptat compromisul, să nu mai poclame adevărul. 

    Lumea fără adevăr este pierdută! Cei care nu vestesc adevărul sunt doctori de nimic! Generația noastră are nevoie de oameni cu adevărul în inimă, faptă și pe buze! 

    Umple-ne Doamne inima de Duhul ADEVĂRULUI!!!
     

Un om cu adevărul pe buze este ca un medic priceput!

  
www.medicalfacts.nl
Un medic priceput imediat identifică problema pe care o ai și dacă este o problemă care necesită cuțitul, bisturiul, prin durere ajungi să te faci bine... dacă accepți. Există mulți care fiind în fața diagnosticului nu l-au acceptat și le-a fost fatal. Există mulți care în contact cu durerea provocată de metoda de vindecare au rostit vorbe nu prea dulci despre cel care se străduia ca să-i facă bine. 
   Cel cu adevărul pe buze, numai el, este asemenea unui medic priceput. Numai un om care are adevărul pe buze aduce vindecare. E adevărat că de multe ori adevărul taie mai dureros și mai adânc decât un bisturiu. Mă gândesc acum la farisei și echipa lor când au fost numiți de Domnul fiii Diavolului (Ioan 8:44). A fost o mare, o foarte mare ofensă, pentru ei. Ei aveau impresia că sunt sănătoși tun. Credeau că sunt fiii lui Avraam. Cum să accepte un asemenea diagnositc? Nu l-au acceptat. Automat pentru că nu l-au acceptat nu au acceptat vindecarea. Au fost ca un bolnav de peritonită care nu acceptă să fie operat căci el spune că este perfect sănătos. 
   Cei care nu acceptă adevărul se condamnă singuri la chinuri și în final la moarte, la cea mai cumplită moarte, la moartea  a doua.
   
   Adevărul chiar dacă doare este calea pe care trebuie să mergem ... chiar dacă firea este ofensată. 
  Hristos este ADEVĂRUL și dacă El spunea o singură minciună, că nu este de la Dumnezeu, că nu este Fiul Lui, scăpa de moarte, dar El, Domnul, pentru că este Dumnezeu nu poate să mintă și astfel a suferit până la moarte. Fiii lui Dumnezeu calcă pe urmele lui Hristos. 
    
   Numai adevărul aduce vindecare!
 
   Dacă vrem viața veșnică să umblăm în ADEVĂR!
   
   
  

luni, 25 aprilie 2016

Sodomizarea lumii continuă cu mare viteză!!!

https://www.facebook.com/coalitiapentrufamilie/

România BINECUVÂNTATĂ!

SUA ...

Un fost senator american se va căsători cu un bărbat mai tânăr cu 50 de ani

   Un fost senator american, care a fost căsătorit timp o jumătate de secol cu o femeie, se va recăsători în această săptămână, la vârsta de 90 de ani, cu un bărbat, informează bbc.com.
   Harris Wofford, în vârstă de 90 de ani, a scris un articol de opinie ce a fost publicat în The New York Times, în care a susţinut cauza căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.
   Fostul senator american se declară norocos că este în viaţă într-o perioadă în care căsătoria a fost "întărită" în acest fel.
   Harris Wofford spune că viaţa lui a fost "o poveste cu două mari iubiri" – cu soţia lui Clare, care a murit de leucemie în 1996, şi cu Matthew Charlton, în vârstă de 40 de ani.
   "Nu mă categorisesc în funcţie de sexul persoanelor pe care le iubesc. Am avut o căsătorie de o jumătate de secol cu o femeie minunată, iar acum sunt norocos pentru a doua oară, pentru că am găsit din nou fericirea", a declarat fostul senator american.
   În iunie 2015, Curtea Supremă din Statele Unite a anulat interdicţia referitoare la căsătoriile între persoane de acelaşi sex în fiecare dintre statele americane. În urma acelei decizii, căsătoriile gay au devenit legale la nivel federal, pe întregul teritoriu american. Clare Wofford a avut o influenţă puternică asupra carierei politice a senatorului Harris Wofford. Cuplul a avut trei copii împreună.
   Harris Wofford, membru al Partidului Democrat, a reprezentat statul Pennsylvania în Senatul american din 1991 până în 1995. Şi-a început cariera politică la vârsta de 18 ani, înfiinţând Student Federalists, o organizaţie care promova principiile guvernării federale. A devenit o personalitate în mişcarea de apărare a drepturilor civile şi s-a implicat în campania prezidenţială a lui John F. Kennedy. Mai târziu, a colaborat cu preşedinţii Bill Clinton şi Barack Obama.
La cinci ani după moartea soţiei sale, l-a cunoscut pe viitorul lui soţ, Matthew Charlton.
   "La vârsta de 90 de ani, sunt norocos să trăiesc într-o epocă în care Curtea Supremă a întărit ceea ce preşedintele Obama numeşte «demnitate a căsătoriei», prin recunoaşterea faptului că o căsătorie nu se bazează pe orientare sexuală, alegeri sau visuri. E bazată pe dragoste", a spus fostul senator american.

Sursa: 

P. S. 
   În România, pe fondul luptei pentru întregirea familiei Bodnariu și a celorlalte familii lovite de sistemul demonic Barnevernet, ne bucurăm că peste 3 000 000 de români au semnat pentru ca în Constituția României să fie specificat clar faptul că familia este căsătoria între un  bărbat și o femeie, așa cum este voia lui Dumnezeu!

Bătălia pentru integritate! - Pastor Nelu Brie


Integritatea slujitorului lui Dumnezeu - Cristian Ionescu - MESAJ ETALON!