Click pe imagine

vineri, 29 ianuarie 2016

Bâtlanul, peştii şi racul – Lev Tolstoi

sursa
  Pe malul unui iaz trăia un bâtlan. Când a îmbătrânit și n-a mai avut putere să prindă pești, s-a gândit să-și agonisească hrana printr- un vicleșug. El le-a spus peștilor:
– Voi nici nu știți ce năpastă vă paște. Am auzit că oamenii vor să sece iazul și să vă prindă pe toți. Eu știu un iaz frumos de cealaltă parte a dealului. V-aș ajuta, dar sunt bătrân și zborul mi-e greu.
Peștii l-au rugat pe bâtlan să le vină într-ajutor.
– O să mă străduiesc cât voi putea să vă duc dincolo, le spuse atunci bâtlanul, dar nu pe toți odată, ci unul câte unul.
Bucuroși, peștii îl rugau pe bâtlan, care mai de care:
– Du-mă pe mine, ba pe mine!
Și s-a pus bâtlanul pe treabă: îi lua, îi ducea pe câmp și-i mânca.
Așa a mâncat mulți pești.
În iazul acela trăia un rac bătrân. Când bâtlanul a început să care peștii, racul și-a cam dat seama cum stau lucrurile și i-a spus:
– Hai, bâtlane, acum du-mă și pe mine în casa cea nouă.
Bâtlanul îl luă și plecă cu el, iar când ajunse pe câmp, vru să-l lepede acolo. Dar racul strânse tare cu cleștii gâtul bâtlanului și-l sugrumă, iar el se întoarse în iaz și le spuse și peștilor întreaga poveste.
Bâtlanul, peştii şi racul – Lev Tolstoi
Sursa: 

În ţara mea - Ion Pribeagu


În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante !...
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe ...
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi ...
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege ?
Din volumul « Vârfuri de spadă », 1915



ALELUIA!!! Portugalia: Președintele statului se opune prin veto adopției de copii în „familiile” de homosexuali și ridicării restricțiilor asupra avortului

pracadobocage.wordpress.com
Președintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, aflat la ultimele sale zile de mandat, s-a opus prin veto legii care oferea libertate totală la adopția de copiicuplurilor de același sex, ca și ridicării restricțiilorrămase la accesul femeilor la avort. Silva și-a motivat decizia prin aceea că noile legi sunt schimbări radicale, care necesită consultare publică largă. El a adăugat de asemenea, conform cu comunicatele de presă ale președinției, că Parlamentul nu a reușit să demonstreze în ce fel noua lege a adopției respectă interesul superior al copilului, care, conform legislației internaționale, trebuie să aibă mereu prioritate.

Președintele a decis să blocheze și legea care abroga consilierea obligatorie pentru femeile care solicită un avort. Aceasta, sună comunicatul de presă citat, reduce dreptul la informare al femeii.
Veto-ul poate fi anulat de o majoritate de 2/3 a Parlamentului, dar nu este clar dacă proponenții legislației, coaliția de guvernare formată din partidul Socialist și cel Comunist, pot aduna atâtea voturi.
Evident, e destul de dificil să demonstrezi că a da un copil spre creștere și educare într-un mediu din care lipsesc fie mama, fie tatăl, îi respectă interesele. Sau, mai grav, că a fabrica un copil, cu ajutorul unei mame surogat sau al unui donator de spermă pentru a satisface pretenția nejustificată și ilegitimă a așa-ziselor „familii” întemeiate de cuplurile unisex la a avea copii, ar fi consistentă cu normele de protecție a drepturilor copilului. Reamintim că acest lucru se petrece deja în mai multe țări „civilizate” precum Belgia, Olanda, Marea Britanie sau Suedia și este urmarea directă a obținerii mult-clamatei „egalității în drepturi” a cuplurilor de homosexuali cu cele de heterosexuali.
Cât despre avort, în Portugalia este deja legal până la a 10-a săptămână de sarcină, dar evident, clinicile de avort și grupurile care se revendică de la nobilul ideal al „luptei pentru drepturile femeilor” nu sunt mulțumite: primele, că scapă printre degete ocazia de a mai face niște bani murdari de sânge; celelalte, de faptul că femeia pe care pretind că o servesc este informată și are posibilitatea de a apela la o formă de ajutor atunci când situația o permite.
Oricum, în ce privește legislația adopției, situația din Portugalia este un motiv serios să calificăm ca minciuni lamentațiile asociației autohtone a „minorităților sexuale”, Accept, care califică inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României în vederea protejării familiei ca inoportună și inutilă, pe motiv că ei nu au solicitat niciodată nici căsătorie, nici adopție de copii, și că actuala formulare din Constituție unde la art. 48 este menționat cuvântul „soți” ca părți în căsătorie nu se poate referi, decât prin ignorarea a secole de practică judiciară, la altceva decât „bărbat și femeie”. Aceeași strategie „așezați-vă liniștiți la locurili voastre tovarăși”, acum uzată de atâta folosire, au folosit-o grupurile de lobby homosexualist în toate țările occidentale care le-au acceptat mistificările, și de fiecare dată, absolut de fiecare dată, începând cu legiferarea primei forme de „parteneriat civil” în Danemarca anului 1989, promisiunile și asigurările au fost, cu nerușinare, încălcate pentru a solicita din ce în ce mai mult.
Sursa:

Informare - Brădeanu Mircea Levi

   
www.ognisingologiorno.com
  Disputa ivită între mine și un slujitor din comunitatea de București este știută. Azi, 29.01.2016, am văzut că Informarea nefondată, neadevărată, cu privire la mine pe care a scris-o în data de 22.12.2015, este pe pagina dumnealui deși am crezut că dorește ca lucrurile să fie rezolvate unde trebuie. Sunt nevoit ca să scriu această informare pentru adevăr și pentru o corectă informare a tuturor celor care au inima pentru adevăr. 

   Săptămâna trecută, joi în data de 21.01.2016, am scos articolele în care am prezentat de ce am procedat cum am procedat și constatările mele cu privire la acest caz. Poziția mea NU s-a schimbat. Dacă am scos articolele le-am scos din motive clare, cei care au avut nelămuriri cu privire la moralitatea mea au avut timp să se lămurească iar cazul a ajuns în atenția cui trebuia. Suspiciunile mele sunt foarte întemeiate și aștept cu nerăbdare ca Dumnezeu să intervină și să facă lumină totală în acest caz foarte grav, extrem de grav. 
  Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați rugat, ați postit, ca Dumnezeu să scoată totul la lumină și adevărul să triumfe. Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți! Vă rog ca să vă rugați în continuare, Dumnezeu să intervină căci lucrarea este a Lui!
  Sunt o persoană care se teme de Dumnezeu. Dacă cel care a păcătuit împotriva mea se pocăiește și își cere iertare eu pot să iert în ce mi-a greșit mie -  Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: ‘Îmi pare rău!’ să-l ierţi.” (Luca 17:4), dar în ceea ce privește slujirea și păcatele îndreptate împotriva lui Dumnezeu este dincolo de competența mea. La rândul meu, unde am păcătuit, greșit, împotriva cuiva mă pocăiesc și doresc să-mi cer iertare căci vreau să rămân pe calea lui Dumnezeu și să am parte cu El o veșnicie, specific unde am păcătuit.  
     Am scris aceste rânduri ca nu cumva să se interpreteze că ce am scris și am scos a fost neadevărat, din moment ce eu am scos articolele dar Informarea cu privire la mine de pe pagina slujitorului din Comunitatea de București nu a fost ștearsă. Poziția mea este pentru adevăr, pentru aflarea adevărului și voi face tot ce ține de mine ca să nu mă lepăd de adevăr și să nu accept minciuna. Hristos este Adevărul, eu vreau să umblu în Hristos! 

    
       

marți, 19 ianuarie 2016

Ne RUGĂM şi PROTESTĂM! (Nu suntem ipocriţi)

www.parrocchiedellavalmeduna.it
  Această falsă dihotomie este desfințată de una din cele mai cunoscute întâmplări din Biblie:
,,Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. Atunci, Moise a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.” Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului.
Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. – Exod. 17:8-11).
  Lucrarea (lupta) lui Dumnezeu este o acțiune de echipă! Fiecare participant are partea lui de responsabilitate. Iosua trebuia să lupte în vale, Moise, Aaron și Hur trebuiau să se roage pe vârful dealului.
  Să zicem că Iosua ar fi observat dependența biruinței din vale de poziția mâinilor lui Moise și ar fi zis: ,,Băieți, oprim lupta! Nu depinde de noi. Hai să ne așezăm la umbră sau, și mai bine, haideți să ne alăturăm și noi în rugăciune celor de pe vârful dealului ….“
  Oricine vede falsitatea unei asemenea ,,interpretări“. Lupta și rugăciunea nu se exclud reciproc, ci se complectează!
La treabă, deci! La treabă!
  Cu înțelepciunea și spiritualitatea care-l caracterizează, Cristian Ionescu a proclamat zilele de 19-21 Ianuarie drept zile de post și rugăciune. Le facem deci pe amândouă! Protestele trebuie și ele să continue!
Pastor Daniel Branzai
Sursa:

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Mâncaţi STRICĂCIUNI şi apoi verificaţi data expirării?

     
old.mytex.ro
Când cumpăraţi ceva nu verificaţi termenul de valabilitate ca să vedeţi dacă produsul este în regulă? Eu cred că majoritatea aveţi grijă de ce ingeraţi ca nu cumva să mâncaţi stricăciuni. Dumnezeu când ne-a creat ne-a înzestrat cu simţuri ca să vedem, mirosim şi să simţim dacă ceva este stricat şi să ne păzim. 
       Trupul acesta îl păzim de expirăciuni! Dar sufletul? Verificăm noi ceea ce mâncăm din punct de vedere spiritual? Constat cu durere că tot mai puţini verifică. Ghicitoarea din Filipi azi ar fi vedetă mare căci mulţi am zice că s-a întors la Dumnezeu doar pentru că a spus:

  •  "Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.”  (s.m.) - Fapte 16:16-17. 

  Azi, această ghicitoare doar că a spus cuvintele de mai sus, cu duhul ei de ghicire demonic ar hrăni pe mulţi! Foarte mulţi ar spune: "S-a pocăit vedeta care ghicea"! "Dumnezeu a lucrat!", "Uite ce cuvinte spune!"  Ar fi plimbată prin zeci de case de rugăciune! Sute şi mii de euro ar curge! Imagine, lupta pentru imagine căci Mamona este în multe inimi şi mii de duhuri. 

  Dumnezeu apreciază pe cei care verifică mâncarea spirituală pe care o mănâncă! Dumnezeu ne cere să testăm pe cei care ne hrănesc din punct de vedere spiritual! În vremurile din urmă lupii răpitori care iau glas de oaie şi predică ca să gâdile urechile pentru câştig mârşav s-au înmulţit. Testaţi pe cei care dau hrană! Vedeţi din ce duh predică! Nu vă jucaţi cu sufletele voastre căci hrana spirituală stricată, venită din duhurile Diavolului, duce în iad!

"«Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta şi că nu poţi suferi pe cei răi, că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt şi i-ai găsit mincinoşi."  - Apocalipsa 2:2

   Să cerem Duhul lui Dumnezeu, să cerem darul deosebirii duhurilor, să ridice Dumnezeu proroci tari care prorocesc din Duhul şi care descoperă tainele ... 

joi, 14 ianuarie 2016

MAI AVEŢI ÎNDOIELI? CITIŢI CU ATENŢIE - Demascarea sistemului ODIOS BARNEVERNET! - MILIOANE ÎN STRADĂ - analiză de Ionuţ Voloşen

 
delightintruth.com
In legătura cu, cazul familiei Bodnariu, am tot auzit zilele acestea argumente de genul "așa este legea in Norvegia, părinții au încălcat legea, prin urmare bine au făcut ca le-au luat copiii”. Oare chiar atat de simpla este situația? Haideți sa analizam câteva puncte din acest caz :

1. Binele suprem al copilul 
  Părinții Bodnariu au recunoscut ca au folosit pedeapsa fizica dar numai in cazuri rare, si atunci într-o măsura limitata de genul o palma la fund sau un tras de ureche (unii se leagă de aceasta declarație si ii acuza ca si cum in fiecare zi si-ar fi snopit copii din bătaie: fals). Problema nu se oprește aici. Cu toate ca râvna agenților Barnevernet este foarte mare (ei trebuie sa facă cat mai multe anchete, altfel nu își pot explica locul de munca într-o zona cu populație mica) daca acestea ar fi fost singurele acuzații, totuși nu cred ca ar fi luat copiii într-un mod așa abuziv (si totuși nu m-ar mira fiind ca dna profesor Marianne Haslev Skånland de la University of Bergen a alcătuit o lista cu motive banale pentru care Barnevernet a luat copiii părinților:http://www.mhskanland.net/page10/page122/page122.html)
Părinții Bodnariu au mărturisit că pe lângă acuzațiile de disciplina fizica de genul dat o palma la fund, sunt acuzați si de alte fapte false mai grave, dar ca ei nu pot înțelege cum fetițele ar fi declarat așa ceva. Răspunsul este ca acești agenți Barnevernet folosesc metode abuzive de interogare. Orice psiholog știe că un copil poate fi făcut sa spună ce vrea interogatorul. Astfel au reușit agenții Barnevernet sa corupă mărturia copiilor si sa învinuie părinții Bodnariu de fapte mai grave. Pentru cei care nu vor sa creadă un astfel de lucru va rog sa citiți următorul studiu despre „Sugestibilitatea copiilor” (http://law2.umkc.edu/…/projects/ftrials/mcmartin/suggestibi…) care arata clar ca interogatorul poate influenta răspunsul copiilor prin întrebări sugestive. Si nu numai atât, ci si ca odată infiltrat un astfel de eveniment in mintea copilului, acel copil nu mai poate fi considerat o sursa sigura de informații.
Cu toate acestea sa presupunem ca acuzațiile de disciplina fizica sunt valide. Care ar trebui sa fie răspunsul unei agenții de tip Barnevernet? Este adevărat ca legea norvegiana interzice pedeapsa fizica, dar in același timp legea norvegiana spune ca orice acțiune in acest sens trebuie sa aibă ca scop „binele suprem al copilului”. Deci Barnevernet trebuia sa cântărească opțiunile la dispoziție: lăsarea copiilor in familie si educarea părinților, versus separarea imediata si completă a copiilor de părinți. Ținând cont ca acuzațiile mai grave sunt false, nu cred ca exista vreun psiholog care ar fi putut recomanda separarea imediata a copiilor de părinți, inclusiv a bebelușului sugar de 3 luni doar pentru ca in cazuri rare părinții au folosit disciplina fizica. Aceasta separare brusca a copiilor de părinți, si separarea fraților si surorilor unul de altul, produc daune psihologice care nu vor mai putea fi vindecate niciodată. Aceste daune psihologice sunt exponențial mai grave decât orice dauna produsa de o palma la fund. Dau doar un exemplu dintr-un studiu făcut de institutul norvegian NIBR care arata ca rata de sinucidere a copiilor din sistemul Barnevernet este de 8 ori mai mare decât cea din rândul copiilor din populația generala (pagina 18: http://www.nibr.no/filer/2005-12.pdf ) . Prin urmare, Barnevernet a încălcat legea norvegiana, pentru ca nu a făcut ceea ce era in interesul suprem al copilului.


2. Sistemul judiciar norvegian
  Într-un sistem normal judiciar, părinții ar trebui sa aibă abilitatea sa se apere. Ori Norvegia nu le permite părinților sa își angajeze cei mai buni avocați din sistemul privat (ei pun o limita la suma cu care poate fi plătit avocatul in astfel de cazuri, prin urmare avocații buni nu vor sa aibă dea face cu astfel de cazuri). Si totuși întrebarea se pune, de ce sistemul judiciar din Norvegia nu descoperă aceste practici murdare de interogare ale Barnevernet? Pentru ca judecători pun valoare doar pe mărturia agenților Barnevernet. Nu contează faptul ca părinții neaga acuzațiile, sau faptul ca agenții Barnevernet nu au nici o dovada medicala, sau faptul ca toți vecinii, prietenii si oamenii care ii cunosc au atestat ca părinții nu sunt violenți cu copiii. Judecători nu dau nici o însemnătate acestor marturii. Pentru a înțelege in detaliu cum lucrează sistemul, va rog sa citiți acest raport făcut de NCHR (Comitetul Nordic pentru Drepturile Omului):
Acest studiu spune clar ca „instanțele administrative sunt reticente să se abată de la poziția lucrătorilor sociali individuali și consilii sociale” si ca „numărul disproporționat de mare de copii fiind scos din grija părinților poate fi atribuit stimulentelor economice pentru industria caselor de plasament (foster homes)”.\


3. Plasarea copiilor in afara familiei
  Totuși, sa presupunem ca era necesar ca copiii sa fie luați de la părinții Bodnariu. Cum ar fi trebuit sa procedeze Barnevernet într-un astfel de caz? 
  In primul rând separarea fraților si surorilor unul de altul este un lucru foarte grav. Nu pot sa înțeleg in ce văgăuna a găsit Barnevernet un psiholog care sa aprobe o astfel de separare. Orice agenție de adopție internațională, întotdeauna va milita pentru păstrarea fraților si surorilor împreuna. S-au făcut sute de studii psihologice pe tema aceasta si toate recomand același lucru: frații si surorile trebuie sa fie ținuți împreuna. De exemplu, acest studiu publicat de Child Welfare Information Gateway (https://www.childwelfare.gov/pubPDFs/siblingissues.pdf ) constata clar ca „frații separați în asistență maternală sau adopție au risc mai mare sa nu se ajusteze, inclusiv sa fugă, și niveluri mari de probleme de comportament”.
  In al doilea rând, plasarea copiilor trebuia făcută la rude. Orice organizație de asistenta sociala de pe mapamond iți va spune același lucru. Din nou refer doar un singur studiu făcut de Providence College (http://digitalcommons.providence.edu/cgi/viewcontent.cgi…) care dovedește clar ca „că plasamentul într-o familie rudă, este total superior plasamentului într-o familie străină, datorită legăturilor emoționale și sociale preexistente între copil familia rudă”. Ori familia Bodnariu are in același oraș atât părinții mamei cat si frații si surorile ei (deci bunicii, mătușele si unchii copiilor), oameni respectați, si văzuți bine in societate. Nici sa nu mai pomenim ca copiii puteau fi plasați cu fratele tatălui, Daniel Bodnariu in Romania, om de integritate si respectat in comunitate.
Iar in ultimul rând, nu numai ca copiii Bodnariu au fost separați de părinți, nu numai ca au fost separați unul de altul, si nu numai ca au fost plasați la familii străine când exista posibilitate sa fie plasați la rude, dar mai grav Barnevernet a ales sa ii plaseze la 3 ore si 2 ore distanta de casa părinților. Cum este posibil ca un sugar de 3 luni care trebuie sa fie alăptat de cel puțin 6 ori pe zi sa fie plasat la 2 ore distanta de mama lui? Cum este posibil sa o faci pe mama sa conducă 6 ore într-o zi sa își vadă băieții? Cum este posibil sa le interzici fetelor mai mari orice contact cu părinții, chiar si in prezenta agenților Barnevernet? Oare chiar așa suprema sa fie legea norvegiana? Chiar așa diabolica? Oare nu cumva încalcă orice principiu uman si drepturile omului?


P.S. va rog faceti copy/paste si distribuiti in comentarii pana se lumineaza si cei inchisi la minte.

Sursa:

miercuri, 13 ianuarie 2016

ADEVĂRUL - MAXIME!!!

citatemaxime.ro
  • Un proverb recomanda: "Spune adevărul şi fugi"!
  • Mai bine sa suferi tu din pricina adevărului decât să sufere el din pricina ta.
  • Un adevăr spus pe jumătate este o minciună întreagă.
  • Părintii se supără când copiii spun minciuni şi uneori se supără de moarte atunci când spun adevarul.
  • Binecuvântaţi sa fie dusmanii nostri care ne spun adevarul atunci când prietenii ne flateaza.
  • Adevarul doare, dar ceea ce ne lasă răni adânci este totuşi minciuna.
  • Uneori este la fel de greu sa spui un adevar pe cât de greu este sa ascunzi o minciuna.
  • Sint unii oameni care nu pot spune adevarul. Unii care nu pot spune o minciuna si multi alţii care nu pot face diferenta intre adevăr şi minciuna.
  • Adevarul care ii face pe oameni liberi este în cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l audă. Herbert Agar
  • A fi curajos nu inseamna a te arunca inainte în primejdie, cu orice risc, ci a fi hotarat sa fii intotdeauna de partea adevarului.  Plutarch

O istorie nefardată a prăbușirii Imperiului Roman de Apus. HOMOSEXUALITATEA AFIȘATĂ PUBLIC ȘI EXPLOATAREA NEMILOASA A SĂRACILOR, VICIILE CARE AU DUS LA PRĂBUȘIREA UNEI CIVILIZAȚII

Lumea de azi cere FOCUL!!!
Lumea nu învaţă din păcatele trecutului!!!
  In contextul presiunilor de recunoastere a parteneriatelor civile homosexuale, dar chiar si a “casatoriilor” intre cei de acelasi sex, consideram instructiv textul de mai jos. Scris de Salvianus, scriitor bisericesc si preot din secolul 5, care a trait plenar prabusirea Imperiului Roman de Apus, martor al navalirilor popoarelor migratoare si al caderii in mainile acestora a unor cetati si provincii foarte importante, cum ar fi orasul Cartagina, Spania, o parte din Franta etc., textul constituie atat un document istoric asupra perioadei, cat si un diagnostic duhovnicesc foarte clar si categoric.
  Salvianus descrie un imperiu care, desi pastrase osatura structurii care-i asigurase maretia, anume organizarea administrativa, institutiile politice si civice, superioritatea neta a civilizatiei materiale, se prabusea nu atat din cauza fortei barbarilor navalitori, cat din cauza putreziciunii sale morale si sociale. Desi devenise de cel putin o generatie Imperiu Crestin, Apusul era caracterizat de o viata stricata de nevindecat. Pe plan social, persista nedreptati flagrante, potentatii romani profitand de puterea conferita fie prin rang, fie prin functie, pentru a apasa pe cei saraci – de altfel, in acele timpuri isi are originile șerbia de mai tarziu. Pe plan moral, desfranarea este revoltatoare si are, dincolo de caracterul raspandit, si un caracter de exploatare a celui mai slab – adica a femeii (indeosebi in postura slujnicelor obligate sa devina concubine).
  Ca si cum nu era de ajuns sau pentru a pune varf pacatelor, in unele regiuni ale Imperiului prolifera si homosexualitatea. In Cartagina, chiar afisarea PUBLICA a homosexualitatii, practicarea travestiului, erau “tolerate” de autoritati, fapt pentru care Salvianus considera inevitabila cucerirea orasului de catre vandali. Cu atat mai mult cu cat vandalii, popor “barbar”, interzic homosexualitatea, desfiinteaza bordelurile si impun casatoria ca singura forma de convietuire. Semnificativ este si ca, dupa cum a notat de scriitorul bisericesc, in aceleasi regiuni cotropite de homosexuali se manifesta si un puternic duh anti-monahal, pustnicii fiind tinta oprobiului public.
Descrierea pe care Salvianus o face corespunde, de altfel, avertismentului profetic pe care Biserica e datoare sa-l dea societatii in care se afla. Nu prin sofisme fariseice, nu prin jumatati de adevaruri, nu prin gadilarea orgoliului celor ce ajung sa se afiseze public cu patimile lor, ci prin aducerea constanta aminte a adevarurilor cu adevarat biblice. A faptului ca tolerarea unor asemenea patimi ca manifestari publice, considerata de scriitorul bisericesc drept “crima a statului”, duce la pedepsirea intregii societatii care le admite, nu doar a celor vinovati.
In dimensiune istorica, se poate observa faptul ca homosexualitatea si libertinajul sunt legate strans de exploatarea sexuala a celor fara de putere. De la tinerii carati dupa armata romana pentru a fi oferiti drept “recompense” soldatoilor veterani pana la prostituatele cartagineze care au trebuit sa astepte venirea vandalilor pentru a deveni sotii legitime, obiceiurile sexuale “alternative” familiei si relatiei hetero sunt insotite pretutindeni de siluirea celor lipsiti de aparare.

Despre guvernarea lui Dumnezeu (fragmente)

72. Dar fie, să trecem cu vederea peste toate acestea, fiindcă ele se petrec aproape în toată lumea romană şi fiindcă am promis că in această parte voi vorbi puţin despre astfel de rele. Aşadar, neruşinarea şi necurăţia despre care vorbesc n-au fost de ajuns singure pentru prăbuşirea afrilor (locuitorii provinciilor romane din Africa de Nord – n.n.)? Ce parte a cetăţii n-a fost plină de ticăloşii, care se petreceau în oraş pe străzi şi la răspîntii, nu în localuri de desfrînare ? Aproape toate uliţele şi toate străzile erau ca nişte capcane ale plăcerilor, ca nişte mreji, încît chiar cei care se înspaimîntau de aceste lucruri cu greu puteau totuşi să scape de ele.
73. Vedeai cum vînătorii de cîştiguri nepermise prin tot felul de curse şi înşelăciuni împînzeau în aşa măsură toate uliţele, toate drumurile şi răspîntiile, încît aproape că nu era nimeni atît de prevăzător, încît să nu cadă în unele laţuri ale pungăşiilor, chiar după ce scăpase de cele mai multe din ele. Miroseau, dacă pot spune astfel, toţi cetăţenii acelui oraş de spurcăciunile plăcerii trupeşti, respirîndu-şi unul altuia aerul infect al desfrînărilor comune.
74. Dar aceste grozăvii nu-i îngrozeau, fiindcă aceleaşi lucruri groaznice îi molipseau pe toţi. Puteai crede că acolo tot oraşul era o apă murdară a plăcerilor şi ticăloşiilor, un noroi adunat din toată ţină maidanelor şi a canalelor de scurgere. Şi ce speranţa putea exista acolo, unde în afară de ceea ce era în templul Domnului nu se putea vedea nimic altceva decît murdării ? De altfel de ce să spun în templul Domnului ? Acesta tot îi priveşte numai pe preoţi şi pe cei din cler şi pe aceştia nu-i discut, fiindcă prin slujba mea datorez respect deosebit Domnului meu şi socotesc că numai ei au fost nevinovaţi în altar, aşa preeum în timpul pieirii Sodomei, citim că a fost numai Lot pe munte.
75. Dar dacă ne îndreptăm privirile spre plebe, cine a fost neprihănit în acel număr atît de nenumărat ? Cine n-a fost desfrînat sau adulter, si aceasta fără încetare, fără sfîrşit ? Astfel că îarăşi trebuie să strig: ce speranţă putea avea acel popor acolo unde uneori unul singur, dacă este adulter, mânjeşte mulţimea bisericească, acolo unde între acele atîtea mii, dacă ai fi căutat cu mare atenţie, chiar în biserică, abia ai fi găsit un neprihănit ?
76. Ba am să spun cu mult mai mult. O, de ar fi acestea singure, pe care le-am arătat, şi de s-ar fi mărginit acolo necurăţia bărbaţilor să se desfrîneze doar prin legături cu femei depravate! Mai grav şi mai nelegiuit este că acelea despre care vorbeşte apostolul Pavel cu cea mai mare durere în suflet s-au petrecut aproape toate la afri. Pentru că bărbaţii, părăsind obiceiul firesc al împreunării cu femeile, s-au aprins de dorinţe reciproce, săvîrşind josnicia bărbaţi cu bărbaţi, şi primind între ei înşişi plata rătăcirii lor.
77. Pentru că n-au arătat că-L cunosc pe Dumnezeu, i-a lăsat Dumnezeu în voia simţurilor rătăcite, ca să facă ceea ce nu se cuvine. Oare a spus acestea sfîntul Apostol despre barbari şi despre popoarele sălbatice? Nu, de bună seamă, ci despre noi, adică în mod deosebit despre romani, pe care afrii, fiindcă nu i-au putut învinge prin superioritate şi conducere, i-au învins prin singurul mijloc posibil pentru ei, adică prin imoralitate. Aşadar cine crede că are dreptul să se supere pe mine n-are decît să se supere pe apostol, fiind limpede că, tot ce spunem noi că au fost afrii, el spune că au fost stăpanii lor romanii.
XVIII
78. Dar poate cele despre care vorbim se făceau pe ascuns, sau cel puţin se îngrijeau slujbaşii răspunzători de moravurile publice să nu se petreaca în văzul lumii asemenea ticăloşii. Se luau, veţi spune, asemenea măsuri, deşi existau mulţi care se dedau la fapte josnice, totusi nu li se pătau tuturora ochii şi sufletele fiindcă un lucru oricat de ticălos, dacă se petrece în ascuns de obicei nu ofensează morala publica. Dar este mai presus de orice blestemăţie să admiti o nelegiuire si sa nu ai ruşinea nelegiuirii.
79. Ce putea fi, mă rog, mai nebunesc acolo? In oraşul cel creştin, în oraşul bisericesc, pe care odinioară apostolii l-au educat in învăţăturile lor, pe care martirii l-au cinsţiţ cu patimile lor, bărbaţii făceau pe femeile între ei, si aceasta fără vreo umbră de rusine, fără vreun văl de sfială.
Astfel, ca şi cum nu era cine ştie ce nelegiuire, dacă autorii atîtor rele se pătau de acel rău, prin mărturisirea publică a nelegiuirii toată cetatea devenea vinovata de o asemenea nelegiuire. Fiindcă vedea aceasta tot oraşul şi-l tolera, vedeau judecătorii şi nu luau măsuri împotrivă, vedea poporul şi aplauda, fiind răspândită astfel în tot oraşul această tovărăşie la desfrinare şi nelegiuire. Chiar dacă nu toţi săvîrşeau asemenea blestemăţie, ea păta pe toţi în comun, fiindcă nu era interzisă.
80. Dar poate că a existat vreodata un sfîrşit al răului si vreo îndreptare a acestei rătăciri.Cine ar putea crede, sau chiar auzi, ca un bărbat să-şi fi schimbat în ţinută femeiască nu numai rolul şi firea sa, ci chiar înfăţişarea, mersul, îmbrăcămintea şi tot ce-l caracterizează ca sex şi chip pe un bărbat? Pînă într-atît de depravat era totul, încît deşi pentru un bărbat nimic nu este mai ruşinos decît să pară a avea în el ceva femeiesc, acolo totuşi nimic nu li se părea bărbaţilor mai ruşinos decît să pară în vreun fel bărbaţi.
XIX
81. Dar aceasta a fost – zici – o ticăloşie a minorităţii şi ceea ce nu se săvîrşeşte de mai mulţi nu poate să-i păteze pe toţi. Am spus mai sus destul de des că în mijlocul poporului lui Dumnezeu crima unuia a fost nenorocirea multora. Aşa s-a prăbuşit poporul din cauza lui Achan (Iosua 7), aşa s-a produs ciuma din cauza pizmei lui Saul, aşa a venit moartea multora de la numărătoarea cuviosului David (II Regi 24).Biserica lui Dumnezeu e ca și un ochi. Precum în ochi, dacă a intrat un gunoi oricît de mic, se întunecă toată vederea, tot aşa în corpul bisericesc, chiar dacă fac puţini lucruri josnice, acestea pătează aproape toată lumina strălucirii bisericeşti.
82. De aceea Mântuitorul numește ochi partea principală a Bisericii, cînd zice:«Luminătorul trupului tău este ochiul. Dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău Va fi luminat. Dar dacă bchiul tău va fi nesănătos, tot trupul tău va ii întunecat» (Mat 6, 22). De aceea şi Apostolul zice : «Nu ştiţi că puţin aluat strică toată frămîntătura ?» (I Cor. 5, 6). De altfel, eu spun despre acest rău că nu a fost neînsemnat, ci foarte grav, nu fiindcă au fost mulţi desfrînaţi, ci fiindcă desfrînarea cîtorva este decăderea celor mai mulţi. Chiar dacă sînt puțini cei ce practică lucruri josnice, sunt mulţi cei care se pătează de murdăriile puţinora. După cum o singură femeie de stradă face pe mulţi desfrînaţi, la fel aproape cea mai mare parte a poporului este murdărită de amestecul condamnabil al puţinilor afemeiaţi. Şi nu ştiu care dintre ei sînt mai răi în faţa lui Dumnezeu, de vreme ce în cărţile sfinte ei sînt condamnaţi la aceeaşi pedeapsă : «Nu vor moşteni Impărăția lui Dumnezeu — ni se spune — nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici bețivii.» (I Cor. 6, 10).
83. Mai jalnic şi mai de plîns este că o astfel de nelegiuire părea a fi o crimă a statului în întregime şi toată demnitatea numelui de roman se prăbuşea în infamia unei astfel de fapte nebuneşti. Căci pe cînd bărbaţii îşi luau înfăţişare femeiască şi-şi mlădiau mersul mai mult decît femeile, pe cînd dădeau semne de monstruoasă necurăţie și-şi acopereau capetele cu broboade femeieşti, şi aceasta în mod public, într-o cetate romana, într-un oraş atunci foarte mare şi foarte vestit, a cui dezonoare era dacă nu a imperiului roman faptul că se permitea să se săvîrşească pe față, în mijlocul şi în sînul statului cea mai blestemată nelegiuire? Puterea cea mare şi supremă, care are datoria să împiediee cea mai mare nelegiuire, dovedeşte oarecum că o socoteşte normală, dacă o îngăduie cu bună ştiinţă să se săvîrşească. Cel de a cărui mînă depine s-o oprească însemnează că porunceşte să se îndeplinească, dacă nu o împiedică să aibă loc.
XX
84. Iarăşi, fiindcă durerea cere, îi întreb pe cei cei ce se supără: la care neamuri barbare fie s-au săvârșit vreodată acestea, fie s-a permis să se şăvîrşească fără sancţiuni publice? În sfîrşit, pentru a nu cerceta și stărui prea mult asupra acestui lucru, să-i comparăm pe înşişi devastatorii Africii cu popoarele afrilor. Să vedem dacă s-a petrecut vreodată ceva asemănător la vandali. 85. Desigur barbarii, îngîmfaţi de cuceriri, mîndri de victorie, moteşiţi de belşugul de bogăţii şi de plăceri, deşi fuseseră cu siguranţă întotdeauna foarte stăpîniţi şi foarte înfrînaţi, totuşi au putut, bineînţeles, să se schimbe în beţia atîtor succese, cînd au intrat, cum este scris în cărţile sfinte (Ieș 13), într-un pămînt roditor, în care curgea lapte şi miere, foarte bogat şi oarecum îmbătat de mulţimea tuturor plăcerilor; în acest pămînt nu era nimic de mirare dacă un neam barbar s-ar fi desfrânat acolo unde însăşi natura era într-un fel asemenea celui ce se desfrânează.
86. Cine și-ar închipui că vandalii, cînd au intrat în acele locuri, nu s-au scufundat în tot noroiul viciilor şi al stricăciunilor, sau, ca să vorbesc mai pe scurt, că n-au făcut cel puţin ceea ce făcuseră întotdeauna afrii, în ale căror drepturi intraseră ? Şi desigur, săvîrşind numai acestea, trebuiau socotiţi foarte cumpătaţi şi măsuraţi, dacă nu-i făcuse însăşi îmbelşugarea mai corupţi. Cîţi sînt dintre înţelepţi, pe care să nu-i schimbe succesele, cărora să nu le crească şi decăderea morală odată cu înălţarea materială ? Este sigur că din acest punct de vedere vandalii au fost foarte înfrînaţi, dacă la început, cuceriţi şi subjugaţi, au ajuns după aceea victorioşi ? 87. În atîta bogăţie şi belşug de toate nici unul din ei n-a devenit un desfrînat. Ce, aceasta este puţin ? Desigur acest viciu l-au cunoscut şi nobilii romani. Dar ce să mai spun ? Nici unul nu era acolo carte să se murdărească de mîrşăvia romanilor desfrînaţi. Desigur, la romani de timpuriu s-a socotit că o asemenea ticăloşie este mai degrabă virtute decît viciu şi credeau că dovedesc forţă bărbătească aceia care-i coborau pe bărbaţi în josnicia unei întrebuinţări de femei.
88. De aceea, odinioară armatele erau urmate de cantinieri dintre sclavii tineri, care erau, daţi cai nişte recompense de serviciu celor care binemeritau în expediţii, pentru ca aceia care erau bărbaţi viteji să transforme pe bărbaţi în femei. Ce nelegiuire! Şi aceasta o făceau romanii, repet, romanii din trecut. Totuşi, ca să nu-i acuzăm pe cei vechi, erau romani nu vechi,- dar destul de corupţi, destul de stricaţi, destul de neasemenea lor şi alor lor şi mai asemănători grecilor decît romanilor, încît, precum am spus adesea, nu este aproape deloc de mirare dacă statul roman suferă odată ceea ce de mult timp merită.
XXI
89. Aşadar, această întinăciune a îinceput să existe la romani înainte de Evanghelia lui Hristos şi, ceea ce este mai grav, n-a încetat nici după Evanghelie.Şi după aceste stări de lucruri, cine să nu admire popoarele vandalilor ? Aceştia, intrînd în oraşe foarte bogate, în care se petreceau asempnea fapte pretutindeni, au împrumutat unele plăceri ale oamenilor corupţi, dar au respins în general corupţia moravurilor şi se folosesc de cele bune, ferindu-se de primejdia celor rele. Pentru lauda acestora sînt de ajuns cele spuse și nu mai e nevoie de spus altele. Ei au respins necurăţiile bărbaţilor, ba, mai mult, au respins şi pe ale femeilor, s-au ferit cu groază de localuri de desfrînare şi de case de toleranţă, au evitat cu scîrbă legăturile şi împerecherile cu femei uşoare.
90. Oare poate părea de crezut cuiva că romanii au admis acestea, iar barbarii s-au îngrozit de ele ? Oare, după cele spuse despre acestea, ce s-ar mai putea spune ? Şi totuşi sînt mai multe de arătat. Căci, dacă am afirmat că barbarii au evitat lucruri înjositoare, aceasta este puţin. Cineva poate să se îngrozească de lucruri necinstite şi să nu le înlăture. Acesta este meritul cel mare şi cu totul deosebit: nu numai să nu te pătezi tu însuți, dar să iei și măsuri să nu se păteze vreodată alţii. Este într-un fel administrator al salvării umane cel care se străduieşte nu numai să fie el bun, ci să-i facă şi pe cei răi să se schimbe.
91. Ceea ce spunem este important desigur, important şi foarte serios. Cine ar crede că au făcut acestea vandalii în cetăţile romane ? Ei toţi s-au ţinut departe de necurăţiile trupeşti. Dar cum ? Nu cum fac de obicei romanii care dau hotărîri împotriva furtului, dar ei fură, care hotărăsc că nu trebuie să se săvîrşească adultere, dar ei cei dintîi le săvîrşesc. Şi cu greu se poate spune că fură, fiindcă cele săvîrşite de ei nu sînt furturi, ci tîlhării. Judecătorul pedepseşte mita şi el însuşi ia mită, pedepseşte jaful si el însuși este jefuitor, pedepseşte pe un ucigaş şi el însuşi este purtător de sabie, pedepseşte pe spărgătorul de încuietori şi de uși, iar el este nimicitor de oraşe, pedepseşte pe jefuitorii de case şi el însuşi este jefuitor de provincii. 92. O, de ar face acestea numai cei care se găsesc în funcţii şi cărora situaţia însăşi le dă ocazia de a practica jaful! Mai grav şi mai intolerabil este că fac aceasta şi particularii, care înainte au îndeplinit aceleaşi funcţii. Numai lor onoarea funcţiei cîştigate le aduce beneficii, ca să aibă întotdeauna dreptul de a jefui. Iar cînd le-a încetat puterea publică de a administra nu le încetează totuşi puterea particulară de a jefui. Astfel este mai neînsemnată puterea pe care au avut-o ca judecători, decât cea pe care o au ca particulari, căci în cea dintîi adesea se trimit înlocuitori, dar în aceasta din urmă niciodată nu li se întîmplă aşa ceva.
93. Iată ce valoare au hotărîrile legilor, iată la ce ajută definiţia sancţiunilor, pe care le dispreţuiesc în cel mai înalt grad cei ce administrează. Da, sunt constrînși să se supună cei umili și înjosiți, sînt siliţi să îndeplinească poruncile legii sărăcanii care, dacă nu le îndeplinesc, sunt pedepsiţi. Au aceeaşi situație şi aci, ca şi la plata birurilor: ei singuri slujesc ordinele publice, precum singuri achită birurile. Astfel, chiar în cadrul legilor şi al unor prevederi drepte, se săvîrşeşte cea mai mare nelegiuire a nedreptăţii, întrucît cei mici sînt obligaţi să respecte legile ca pe ceva sfînt, iar cei mari le încalcă întotdeauna, ca şi cum ar fi nule.
XXII
94. Supărat de urîţenia lucrurilor, am ieşit întrucîtva din rîndul celor începute : mă voi întoarce acum la cele de mai sus. Am afirmat că cetăţile Africii au fost pline de ticăloşii monstruoase, că între ele se distingea în imoralitate mai ales Cartagina, metropolă şi oarecum stăpînă acolo, dar că vandalii n-au fost murdăriţi de toate acestea. Aşadar, aceştia despre care vorbim n-au fost atît de barbari, dacă au căutat să îndrepte decăderea noastră morală. Au înlăturat din orice loc al Africii moravurile corupte ale bărbaților, s,-au îngrozit de legaturile cu femei uşoare şi nu numai că s-au îngrozit, ori le-au evitat temporar, dar le-au făcut să nu mai existe.
95, O, Cuvioase Doamne! O, Mîntuitorule bun ! Cît de mare putere au prin Tine studiile învăţăturii prin care pot fi schimbate viciile naturii, aşa cum au fost schimbate, de buna seama, de acei barbari. Dar cum schimbate ? Căci este interesant să spunem nu numai efectele lucrurilor, ci şi cauzele efectelor. Este greu, desigur, să desființezi neruşinarea cu cuvîntul, sau cu porunca, dacă n-au fost create condițiile de desfiinţare şi e greu să pretinzi cinstea cu cuvîntul, dacă n-ai creat-o în fapt! 96. Aceasta ştiind ei, au înlăturat neruşinarea cruțînd femeile neruşinate, nu ucigîndu-le, ca să nu curme grija viciilor prin cruzime şi să nu păcătuiască ei înşişi luptând împotriva păcatelor prin măsuri prea dure. Ei au îndreptat pe cei în culpă în aşa fel încît fapta lor a fost un leac medical, nu o osîndă.
97. Au poruncit şi au luat măsuri ca toate femeile de stradă să devină femei măritate, au transformat legăturile rușinoase în legături conjugale, îndeplinind, de bună seamă, cuvîntul și porunca Apostolului ca fiecare femeie să aibă bărbatul ei şi fiecare bărbat să-și aibă soția lui, fiindcă nu se putea pune capăt neînfrînării fără permisiunea legăturilor trupeşti, au dat acestor legătură rînduială legală, pentru ca neînfrînarea să nu mai fie un păcat. 98. În această privinţă s-a prevăzut nu numai ca să aibă bărbaţi femeile care nu puteau trăi fără bărbaţi, ci chiar ca să fie apărate prin viaţa casnică acelea care nu ştiau să se apere ele însele, şi, fiind legate permanent de îndatoririle de soţii, chiar dacă deprinderile vieţii urîte de mai înainte le-ar împinge spre fapte ruşinoase să le oprească totuşi, de la acestea paza conjugală.
99. În afară de măsurile acestea, au impus sancțiuni severe pentru ca cinstea ambilor soti să fie păstrată acasă prin sentimentele legaturilor de căsătorie, iar în public prin teama de legi şi astfel nevinovăţia să. fie apărată printr-o dublă pază, adică prin dragoste în casă și teamă în afara casei. Iar legile înseşi nu le sînt în nici un caz încălcate de alte legi, care pe de o parte combat necinstear iar pe de alta admit obscenitatea, sau cum sunt acele decrete romane care au interzis legăturile nepermise cu femei măritate, dar le-au admis cu cele nemăritate, oprind adulterele, dar construind lupanare. […]
XXIII
[…] Ce speranţă mai poate avea, mă rog, statul roman, cînd barbarii sunt maî neprihăniti şi mai curaţi decît romanii ? Dar ceea ce spun este puţin : ce speranţă a vieţii şi a iertării, mă rog, putem avea înaintea lui Dumnezeu, cînd vedem neprihănire la barbari, şi noi sîntem aşa de prihăniţi ? Să roşim, vă cer, şi să ne umilim. Acum la goţi nu sînt neruşinaţi decît romanii şi la vandali tot romanii. Ajutaţi atît de mult de rîvna castităţii, atît de mult de severitatea învăţăturii, ei nu numai că sînt neprihăniţi, dar un lucru nou, ca să spun aşa, de necrezut şi aproape nemaiauzit, i-au făcut şi pe romani să fie neprihăniţi. 108. Dacă mi-ar îngădui aceasta slăbiciunea omenească, aş vrea să strig mai presus de puterile, mele, sâ-mi răsune cuvintele în toată lumea: ruşine să vă fie, popoare, romane de pretutindeni, ruşine să vă fie de viaţa voastră. N-aveti aproape nici un oraş fără case de desfrîu, nu lipseşte în nici unul murdăria morală, în afară numai de acelea în care au început să existe barbari. Şi ne mirăm dacă sîntem sărmani noi, cei atît de corupţi, ne mirăm că ne înving forţele duşmane, cînd sîntem inferiori în cinste, ne mirăm că intră în stăpînirea avutului nostru cei ce ne blestemă răutăţile. Nu tăria firească a corpurilor îi face pe ei să ne învingă, şi nici slăbiciunea noastră din natură să fim învinşi. Nimeni să nu caute alte pricini, nimeni să nu creadă că răul este în altă parte: singure viciile moravurilor noastre ne-au învins.
Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, EIBMBOR, PSB 7, 1992

Sursa: 

COMUNICAT OFICIAL – ATENȚIE INIȚIATORII ȘI ECHIPELE DE ORGANIZARE A ACȚIUNILOR ȘI DEMERSURILOR PRO-BODNARIU

  Mai întâi, dorim să ne exprimăm recunoștința față de Dumnezeu care până aici a fost de partea lui Marius și Ruth, întărindu-i și dându-le mângâierea și încrederea de care aveau nevoie în acest timp de mare încercare și necaz.
  Dumnezeu s-a folosit într-un mod deosebit de dumneavoastră, toți cei ce ați părăsit zona de confort și indiferență și ați făcut atât de mult și în atât de multe feluri pentru rezolvarea problemei cu care ei se confruntă.
  Am înțeles de la început că, dacă aceste demersuri se vor răspândi pretutindeni, rolul nostru inițial este să popularizăm acest caz pentru a fi preluat de inițiatori și echipe de organizare locale, oameni cu suflet care își vor asuma din propria lor conștiință aceste funcțiuni. În acest caz, cei mai în măsură să cunoască și să mobilizeze comunitatea locală le-a revenit lor. De asemenea, datorită zonelor de timp diferite și distanțelor imense între comunitățile noastre, de la început am împărțit în două responsabilitatea de reprezentare, coordonare și asistență a acestor eforturi: Daniel Bodnariu în România și Cristian Ionescu în Statele Unite. Comunicarea între aceste centre a fost și este zilnică și în consens deplin.
  Pe de altă parte, am știut de la început că dacă Domnul ne va ajuta – și ne-a ajutat dincolo de așteptările noastre! – această mișcare va evolua mult peste capacitatea și posibilitățile noastre de administrare: ea trebuia să capete un caracter local, autonom. Odată cu răspândirea și înmulțirea tot mai mult a acestor demersuri, implicarea noastră activă în toate acestea va fi imposibilă.
  Pentru a evita în viitor anumite excese și chiar deturnări de la scopul nostru inițial și unic, am păstrat câteva prerogative pe care le-am publicat în mod frecvent pe mediile de socializare și le-am demonstrat practic acolo unde noi am organizat acțiuni de protest, în București și Washington DC.
  Înainte de orice altceva, dorim să subliniem din nou că scopul tuturor acestor demersuri nu trebuie înțeles greșit: noi nu milităm în favoarea unui comportament abuziv în familie și împotriva copiilor, nici nu ne dezicem de valorile și principiile pe care le credem și le trăim, ci protestăm împotriva abuzurilor evidente, flagrante și frecvente ale serviciilor sociale de protecție a copiilor (Barnevernet) din Norvegia în general și, specific, în cazul familiei Bodnariu. Sunt multe aspecte interpretabile și discutabile în orice sistem omenesc, dar Barnevernet a încălcat pe toate palierele – uman, legal, procedural etc. – manierele de bun simț, actele de consens internațional și chiar propriul sistem normativ! De asemenea, protestele denunță pasivitatea statului norvegian și lipsa de implicare activă în controlul și supravegherea propriilor instituții.
  Pentru a păstra în focus acest scop, pentru a reprezenta cu demnitate identitatea noastră creștin-evanghelică, pentru a fi o mărturie relevantă în mijlocul acestei societăți și a demonta prejudecățile celor care încearcă să ne portretizeze în forme negative, cerem tuturor inițiatorilor și echipelor de organizare, participanților și simpatizanților acestei cauze să respecte următoarele principii și restricții:
  1. Începem prin a felicita toți inițiatorii, organizatorii și participanții protestelor pro-Bodnariu de pretutindeni: ați fost extraordinari, adevărați creștini și oameni de suflet, sacrificiile voastre sunt impresionante, comportamentul vostru a fost ireproșabil;
  2. Toate acțiunile de protest să se organizeze sub imediata și stricta supraveghere a pastorilor bisericilor evanghelice din comunitatea respectivă;
  3. Nu se vor admite discursuri cu nuanță politică de nicio orientare: cazul Bodnariu este apolitic;
  4. Nu se vor admite huiduieli, scandări de lozinci și comentarii și/sau înjurături strigate din mulțime;
  5. Noi nu vom transforma platformele de adresare a acestor proteste într-un concurs de popularitate a celor care vor lua cuvântul, de aceea vă rugăm să descurajați aplauzele: dorim ca prezența noastră sobră, tăcută și tristă să transmită un mesaj mult mai puternic decât al unei mulțimi agitate și gălăgioase;
  6. Nu vor fi admiși ca parte din protest și ne vom dezice de persoane în stare de ebrietate; folosirea băuturilor alcoolice și fumatul sunt interzise în spațiul acestor acțiuni;
  7. Intervențiile mediatice trebuie să respecte cu fidelitate poziția noastră publică de până în prezent; în numele familiei pot vorbi doar… familia și cei împuterniciți de familie;
  8. Niciun act de vandalism, distrugere de proprietate, violență sau agresivitate verbală împotriva oricui, mai ales a organelor de ordine, nu va fi tolerat;
  9. Respect deplin și ascultarea indicațiilor oamenilor de ordine numiți de organizatori; se recomandă pentru toți aceștia purtarea de veste reflectorizante și aparate de comunicare;
  10. Toate afișele și pancardele vor fi furnizate de organizatori după modelele oferite de noi; nu se vor permite imagini și lozinci cu mesaj extrem, grafic și nedemn;
  11. Înțelegem că fiecare echipă de organizatori are oameni creativi care pot aduce idei și inițiative deosebit de valoroase acestei cauze: sunt bine primite dar vă rugăm să verificați cu noi înainte de a le pune în practică;
  12. Oricând aveți întrebări, nelămuriri sau doriți să ne consultați, vă stăm la dispoziție: daniel.bodnariu@gmail.com, cristianionescu@elimro.com
Cu deosebită apreciere în Domnul,
În numele familiei extinse Bodnariu, a echipei de reprezentare și organizare,
Pastor Daniel Bodnariu și Pastor Cristian Ionescu

Sursa: https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/01/13/comunicat-oficial-atentie-initiatorii-si-echipele-de-organizare-a-actiunilor-si-demersurilor-pro-bodnariu/