luni, 7 decembrie 2015

Ministrul Finanțelor explică de ce nu crește salariul minim în România: În Brazilia sau India săracii lucrează și pe doi lei

Ministrul de finanțe, Anca Dragu, a anunțat deja că va îngheța majorarea salariului minim pe economie, de la 1.050 de lei la 1.200 de lei, motivând că trebuie un studiu de impact asupra acestei măsuri.

Anca Dragu a mai spus că săracii lucrează și pe doi lei în alte părți, ceea ce românii nu mai fac.

"„Pe salariul minim vom analiza impactul creșterii și, eventual, vom recomanda ce creșteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte știu, și alte instituții europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României", a declarat Dragu vineri seara, la o întâlnire cu jurnaliștii. Ea a dat exemplul statelor BRICS, care cuprind Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, unde locuitorii „sunt săraci și mulți și toți știu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme".

Demnitarul a spus că mărirea salariului minim ar fi avut un impact major asupra mediului privat.

"Degeaba vrem noi să impulsionăm economia cu un pachet atât de generos fiscal, pe care am făcut eforturi semnificative să-l introducem în buget, dacă luăm o măsură care să distrugă mediul privat, impactul ar putea fi pe zona privată", a spus Dragu. Ministrul a subliniat că există riscul unui impact asupra economiei „albe-gri-negre", astfel că pot exista migrări ale angajatorilor către zonele pieței gri și negre".

Sursa:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu