joi, 17 septembrie 2015

Un jurnalist olandez a reuşit să obţină, în nici două zile, un paşaport sirian fals cu fotografia premierului Mark Rutte: ''Dacă eu am putut, orice jihadist poate intra în UE şi comite atentate teroriste''

Un jurnalist olandez care lucrează în calitate de corespondent de război în Siria pentru publicaţia Nieuwe Revu a reuşit să obţină un paşaport şi o carte de identitate false cu fotografia premierului olandez Mark Rutte pe cele două documente, în cadrul unui demers jurnalistic cu scopul de a vedea cât de uşor ar putea obţine astfel de documente contrafăcute, a relatat miercuri portalul de ştiri DutchNews.nl.

Harald Doornbos a plătit suma de 750 de euro pentru paşaport, toată 'operaţiunea' durând doar 40 de ore.
Falsificatorii l-au încredinţat că va putea intra fără probleme în Cipru cu acest paşaport pe numele lui Malek Ramadan şi cu fotografia premierului olandez Mark Rutte pe document.

Jurnalistul a explicat că scopul demersului său nu a fost să cumpere un paşaport fals cu fotografia lui Rutte, însă falsificatorii i-au cerut să le dea numele clientului şi fotografia sa, aşa că a dat un nume la întâmplare şi fotografia primului ministru.
'Dacă eu am putut să cumpăr un paşaport sirian contrafăcut de o calitate bună, orice combatant sau jihadist care luptă în Siria poate să facă acelaşi lucru', spune el. 'Atunci este relativ simplu pentru ei să intre în UE şi să comită atentate teroriste', estimează jurnalistul olandez, scrieAgerpres.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu