marți, 29 septembrie 2015

Ce este rock-ul progresiv?

jurnalul.ro
Rockul progresiv (mai este numit și prog sau prog rock) este o ramură a muzicii rock care s-a dezvoltat la sfârșitul anilor '60 și începutul anilor '70 ca reacție a "încercărilor britanicilor de a duce muzica rock la nivele artistice ridicate".
Trupele de rock progresiv au depășit standardele muzicii rock de până atunci renunțând la cântece scurte cu refren, aranjamentele adoptate de aceste formații având acum origini în muzica clasică sau jazz. Din acest punct de vedere, se poate considera că, în formele cele mai avangardiste ale sale, dar și în cele de inspirație simfonică, rock-ul progresiv poate fi alipit avangardei "clasice", prin adoptarea muzicii modale, a atonalismului, a liberei imporvizații, a programatismului. În argumentarea afirmației, să amintim faptul că, intuind apropierea conceptuală și aflat la începutul carierei sale, Frank Zappa l-a contactat pe Edgar Varese (unul dintre părinții avangardei simfonice), atât pentru a învăța de la acesta, cât și pentru a finaliza un proiect comun (din păcate, proiectul nu s-a materializat din cauza decesului compozitorului franco-italian). Cântecele progresive erau deseori conceptuale sau abstracte iar grupurile de rock progresiv realizau albume conceptuale care se concentrau în jurul unei teme principale.
Rockul progresiv s-a dezvoltat din rockul psihedelic de la sfârșitul anilor '60. Reprezentanți de marcă ai genului au fost trupe ca King CrimsonYesGenesisPink FloydJethro TullSoft Machine și Emerson, Lake and Palmer ce su atins apogeul cu acest gen muzical până la mijlocul anilor '70.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu