Click pe imagine

marți, 29 septembrie 2015

Șocant - sute de mii de musulmani rugându-se în apropierea Parisului


  Privind aceste imagini și gândindu-mă la faptul că rata natalității în rândul femeilor musulmane este de 8 copii per femeie, în timp ce în țări ca Germania rata natalității este de nici 2 copii per femeie, mă întreb în câți ani în Europa musulmanii o să fie majoritari? În câți ani Europa o să fie un continent în care creștinii o să fie decapitați? În câți ani musulmanii o să facă legea în Europa? 
   Dumnezeu să aibă milă și Biserica să se trezească!

Presedintele care a marturisit ADEVARUL !


Salutul satanic


 Bine-cunoscutul simbol satanic “capra” (coarnele satanei),  “Mâna cu coarne” sau “Mano Cornuto”.

 Acest gest este un salut satanic, un semn de recunoaştere a membrilor aparţinând sectelor satanice sau altor grupuri necredincioase.

  Semnul cu mâna “El Diablo”, este adesea confundat cu semnul surdo-muţilor, “Te iubesc.”
  Deşi la prima vedere pare o asemănare accidentală, știm că persoana care a descoperit sau creat acest semn pentru surdo-muţi, nu este altcineva decât Helen Keller, o teosofistă adeptă a ocultismului şi o adoratoare a satanei.
  Astfel, ea a spus la un moment dat: “Lucifer reprezintă… Viaţa… Gândirea… Progresul… Civilizaţia… Libertatea… Independenţa… Lucifer reprezintă Cuvântul, şarpele, mântuitorul.”
  Oare neintenţionat Keller a creat semnul “te iubesc” pentru surdo-muţi care imită clasicul semn al Satanei? Dorea oare Keller să ne spună “Te iubesc, diavole”?

  Semnul satanic apare unde nu te astepti…A fost plantat  pana si in mijlocul unui sobor de preoti, la o procesiune crestina în orasul Tver, in pravoslavnica Rusie.

 Acesta este si un semn de recunoaştere între cei care sunt membri ai unor organizatii  oculte.

  Dar asta nu mai conteaza,acest semn a ajuns  foarte popular si  chiar președintii americani Clinton, Bush jr. si Obama l-au folosit in public,ca sa nu mai spun ca o puzderie de formații si cantareți pop-rock iși „saluta”astfel adepții. 

  Sursa: aici

Coarnele Diavolului

www.revolvermag.com
Ronnie James Dio (născut Ronaldo Giovanni Padovan pe 10 iulie 1942 în PortsmouthNew Hampshire; decedat la 16 mai 2010 în Houston) a fost un vocalist și compozitor de heavy metal american care a cântat cu Elf , RainbowBlack Sabbath și cu propria sa trupă, Dio. Printre alte proiecte la care a participat se numără și Hear'n Aid. Este recunoscut pentru vocea sa puternică dar și pentru semnul „coarnele diavolului” făcut cu mâna în timpul concertelor. În ultima perioadă a vieții a fost implicat într-un proiect cu foștii membrii ai formației Black Sabbath,Tony IommiGeezer Butler și Vinny Appice sub numele de Heaven and Hell. Primul lor album de studio, The Devil You Know, a fost lansat pe 28 aprilie 2009. 



https://ro.wikipedia.org/wiki/Ronnie_James_Dio


Cine și în numele cui cere educaţie sexuală în școli, fluturând chiloţi în public?


  Astăzi, 18 cetăţeni zgribuliţi au venit la Ministerul Educaţiei să susţină o petiţie prin care „67 de ONG-uri cer introducerea educației sexuale în școli”. Așa spune online-ul că sunt, 67 de ONG-uri, adică o forţă, deși orice asociaţie pot fi înfiinţată de numai trei cetăţeni. Sunt 67 de organizaţii și pentru că specialiștii în marketing știu că numărul, și nu calitatea poate da forţă în transmiterea unui mesaj. De aceea sunt aduși la mitinguri indivizi ce scandează lozinci pentru 50 de lei sau o pungă de mălai. Ca să iasă la număr.
  Petiţia, intitulată imperativ „Educație sexuală în școli ACUM!” și adresată Ministerului Educaţiei Naţionale, Institutului pentru Științele Educației, Ministerului Sănătății și Ministerului Tineretului și Sportului, a fost lansată în spaţiul virtual în urmă cu patru zile. Şi, deși evenimentul s-a bucurat de o mediatizare generoasă (Mediafax, Hotnews, Adevarul, Cotidianul și alte site-uri cu secularismul în suflet au propagat informaţia în mediul virtual), petiţia online nu a adunat, până la această oră, decât 377 de susţinători. Cam puţini, pentru 67 de ONG-uri... Şi deloc relevant, raportat la populaţa ţării noastre. Ultimul semnatar al petiţiei „Educație sexuală în școli ACUM!” este „Sarah Knippel”, adică... o româncă sadea.

  Pot vorbi 18 cetăţeni, care au în spate susţinerea virtuală a altor 377, despre ce ar trebui să înveţe copiii noștri la școală? Au ei dreptul să decidă și să impună ce este mai bine pentru cei peste 3 milioane de copii, câţi sunt înscriși în sistemul de învăţământ din România? Categoric, nu.
   
  Chiar dacă mesajul lor este artistic și profesionist ambalat, întru diseminarea informaţiei și abaterea atenţiei oamenilor de la fondul problemei. Astăzi, de pildă, la flashmob-ul organizat în faţa Ministerul Educaţiei, susţinătorii predării sexului în școală au întins niște frânghii, pe care erau agăţate prezervative și chiloţi cu mesajul „O FACEM, DAR CUM?”. Sau „VAGINUL MEU, ALEGEREA MEA”, „DACÃ NU LA ŞCOALÃ, ATUNCI UNDE?”.  Tot acest spectacol s-a desfășurat, repet, în spaţiu public, în faţa Ministerului Educaţiei!
 
  Oricâte ONG-uri ar avea în spate, fictiv sau nu, oricâţi semnatari, români sau nu, oricâţi chiloţi ar flutura la intrarea într-o instituţie publică, inscripţionaţi sau nu, o petiţie nu poate înfrânge drepturile conferite părinţilor prin legea românească. Pentru că art. 51, alin. (2) din Legea 272/2004 prevede că „părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor”. Prin urmare, nu ONG-urile care-și expun lenjeria intimă în public au dreptul de a decide asupra educaţiei copiilor noștri. Ci noi!  


Papa Anticrist Francisc va lansa un album de muzică rock progresiv, intitulat "Wake Up!"

www.gandul.info
 Papa Francisc va lansa, pe 27 noiembrie, un album de muzică rock progresiv, intitulat "Wake Up!", ce va include 11 melodii în care fragmente din cele mai emoţionante discursuri ale Suveranului Pontif, în diferite limbi, vor fi îmbinate cu imnuri creştine în viziunea unor muzicieni contemporani.

"Pope Francis: Wake Up!", albumul de debut al Suveranului Pontif, a fost aprobat de Vatican, a anunţat, vineri, casa europeană de discuri Believe Digital, informează Reuters.
Acest disc va include 11 melodii, în care fragmente din discursuri publice susţinute de Papa Francisc în limbile spaniolă, italiană, portugheză şi engheză vor fi combinate cu imnuri creştine în viziunea unor muzicieni contemporani.
Albumul va fi lansat la nivel internaţional pe 27 noiembrie, iar melodia care dă titlul acestuia - "Wake Up! Go! Go! Forward" - a fost prezentată, în premieră, vineri, pe site-ul publicaţiei de spcialitate Rolling Stone, cu prilejul vizitei în SUA a Suveranului Pontif .
În fragmentele din discursurile sale care apar pe acest album de muzică rock progresiv, Papa Francisc abordează chestiuni precum pacea, demnitatea şi ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate şi îşi exprimă preocupările privind mediul înconjurător.
Potrivit producătorilor albumului, o parte din încasările rezultate din vânzarea discului de debut al Suveranului Pontif vor fi donate unui fond de ajutorare a refugiaţilor. Aceştia nu au oferit detalii în privinţa organizaţiilor care vor primi fondurile şi în privinţa procentelor din încasări care vor fi donate, mai relatează Reuters.
Totodată, conform rollingstone.com, albumul Papei Francisc poate fi deja comandat pe iTunes, unde este disponibil pentru descărcare online şi single-ul "Wake Up! Go! Go! Forward!.
Pentru lansarea acestui album, Papa Francisc a colaborat cu producătorul şi directorul artistic Don Giulio Neroni, cu muzicianul Tony Pagliuca, care a compus mai multe piese de pe acest disc, inclusiv "Wake Up! Go! Go! Forward!", şi cu trupa italiană de muzică rock progresiv Le Orme.
Albumul "Wake Up!" cuprinde următoarele melodii: "Annuntio Vobis Gadium Mangum", "Salve Regina", "Laudato Sie...", "Poe Que' Sufren Los Ninos", "Non Lasciatevi Rubare La Speranza!", "La Iglesia No Puede Ser Una Ong!", "Wake Up! Go! Go! Forward!", "La Fa Es Entera, No Se Licua!", "Pace! Fratelli!", "Per La Famiglia" şi "Fazei O Que Ele Vos Disser".

Fața ascunsă a ROCK-ULUI!

 

Elvis PresleyRock-ul se naşte ca un nou ritm muzical în anii ‘50. Este diferit de tot ceea ce exista înainte şi are ceva revoluţionar. Vine însoţit de noi mişcări (erotice) şi de acorduri de chitară noi şi provocatoare. 
1951 Little Richard este primul care are idea de a modifica ritmul blues-urilor.
1954 Bill Halley cu ale sale Comete şi cu “rock around the clock” încep un nou ciclu la care majoritatea tinerilor aderează.
Un tânăr “disk-jockey” din Cleveland caută un nume pentru acest nou ritm, îl caută între argourile din ghetourile negrilor şi a ales expresia “Rock and Roll” care denumeşte, în acest argou, mişcările corpului în momentul realizării actului sexual.
În 1955, un tânăr cântăreţ trece la partea practică şi descrie pe scenă tehnica acestui nou stil muzical. Acest cântăreţ era Elvis Presley, care se transformă în simbolul unei întregi generaţii răsculate împotriva tuturor tabu-urilor şi interdicţiilor sexuale ale unei Americi puritane. Prin versurile sale, prin muzica şi prin gesturile sale provocatoare nu contenea să aclame virtuţile dragostei libere.
Rock and Roll-ul nu se putea limita la atât, apariţia Beatles şi Rolling Stones vin să o confirme.
Kurt Cobain
A crescut până la a se converti într-o adevărată religie –uneori chiar fanatică – pentru milioane de tineri. Despre asta, muzicologul Gary Allen spune: “Pentru mulţi tineri, muzica a luat locul credinţelor religioase tradiţionale ca şi sursă a celor mai absolute convingeri ale lor; ei pot cita texte si originea cântecelor la fel cum în trecut persoanele citau din Biblie.” Produce fenomene de mari proporţii, ca şi festivalul “Rock in Rio” , care a adunat până la 250.000 de persoane. Mobilizează milioane de dolari în fiecare an şi pătrunde liber în toate ţările şi locurile. Ceea ce puţini ştiu, dar cei mai mulţi intuiesc iar experţii o declară, este că rockul poate aduce prejudicii la nivel fizic, psihic şi moral. Experţii au demonstrat că produce efecte care duc de la surzenie până la depersonalizare şi la generarea de patologii mentale. În plus, există o strânsă legătură între rock-ul actual şi valul masiv al cultelor sataniste, care au reuşit o pătrundere masivă mai întâi pe căi subliminale şi mai apoi pe căi directe şi evidente.
Muzica Rock s-a divizat de-a lungul timpului în diferite curente:
i.    Rock-ul original a ajuns să fie “Soft Rock” sau lejer, după apariţia celui dur sau hard. Este reprezentat de Elvis Presley... 
ii.    ”Hard” sau “Heavy Rock” (dur sau hard) reprezentat în special de Alice Cooper (Vincent Fournier). Este cel care investighează, în toate aspectele sale, caracteristica fundamentala  a rock-ului, “beat-ul” (ritmul), adică sunetul instrumentelor de percuţie completat mai târziu de basul electric. Se inspiră din percuţia excitantă a riturilor voodoo şi a magiei negre a grupurilor africane; ritmuri şi rituri strâns legate de sexualitate.
iii.    ”Acid Rock-ul”  investighează toate aspectele halucinogene, face o incursiune în tot ceea ce înseamnă droguri. Formaţia The Beatles (care işi iau numele  de la “beat”) relatează în cântecul lor “The yellow submarine” o halucinaţie psihedelică. The Rolling Stones şi The Who cu cântecele lor: “Sister morphine” (Sora morfină), “Cousin cocaine” (Verişoara cocaină) şi “Stoned” (Drogat).
iv.    Rock-ul Satanist a început să fie difuzat pe o cale subliminală, dar a continuat de fiecare dată mai deschis. Adepţii obişnuiesc să fie practicanţi ai sectelor diabolice, umblă însoţiţi de pentagrame întoarse, nume de demoni... Este reprezentat, printre alţii, de următoarele grupuri: KISS (Kings ISatan’s Service – Regi în Serviciul lui Satan). Grupul AC/DC(australian), numele său a fost interpretat ca şi “Curent alternativ/Curent Continuu” (Alternating Current/Direct Current), dar s-a citit, de asemenea, ca şi: “Anti-Christ/Death to Christ” (Anticrist/Moarte lui Cristos). Unul dintre membrii, fiind întrebat despre adevărata semnificaţie, a răspuns că rămîne la libera interpretare a fiecăruia. Din această categorie mai fac parte Black SabbathOzzy Osbourne, Led Zeppelin.
K.I.S.S.“Sex, droguri şi Rock and Roll”ajunge să fie moto-ul multor grupuri rock şi a unei întregi generaţii. Care, din dorinţa de a  înfrânge regulile, ajunge să fie o generaţie blestemată; reprezentată mai ales de toate grupurile de hard rock, heavy metal, mişcările punk...Despre aceste muzici dure, muzicologulFrancisco Garlock spune: “O persoană se cunoaşte dupa prietenii pe care îi are, conform unui vechi proverb. Ar fi imposibil să facem o listă completă, dar iată aici câţiva prieteni ai rockului: dependenţi de droguri, adoratori ai lui Satan, homosexuali şi alţi deviaţi sexuali, rebeli fără cauză, criminali, blasfemiatori, imoralităţi, oameni promiscui, anarhişti ai civililor şi militarilor, spectacole muzicale pornografice, etc., lista ar putea continua aproape la nesfârşit.”
Istoria rock-ului este asociată ideii de a muri tânăr, este semănată cu morţi, droguri, barbiturice, alcool, sinucideri, împuşcături, violuri, homosexualism, beţii, satanism şi culte închinate diavolului.

Curiozităţi ale Rock-ului şi ale Rocker-ilor


BeatlesThe Beatles: este ştiut că melodia “The Yellow Submarin” a fost rezultatul unei halucinaţii sub efectul marijuanei. Pe coperta faimosului album, Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band (1967), apare o surpriză: "în partea dreaptă superioară apare poza lui Aleister Crowley, satanist,  “personajul cel mai murdar şi pervers din Marea Britanie”, după cum a afirmat presa britanică după moartea sa, în 1947."
John Lennon şi Lucie: În melodia “Bring on the Lucie” de pe albumul Mind Games se joacă cu numele de Lucifer şi fac referire la numarul bestiei, 666,   ceea ce a stârnit motive pentru ca speculaţiile să continue.

Led ZeppelinLed Zeppelin: Dacă a existat vreun grup cu o legendă neagră, acesta a fost Led Zeppelin. Ascultând invers melodia "Stairway To Heaven", a celor de la Led Zeppelin, IV (1971), se poate auzi: “Trăieşte pentru a trăi Satan” şi “dragul meu Satan, nici un altul nu a făcut drumul”. Chitaristul Jimmy Page a fost un colecţionar de obiecte satanice şi a ajuns sa-şi cumpere în Scoţia o casă bântuită care a aparţinut satanistului Aleister Crowley.
Ozzy OsbourneDacă Ozzy Osbourne ar fi trăit cu două secole în urmă, inchizitorii s-ar fi bătut care să-l tortureze, să-l ardă şi să-l trimită în infernuri fără nici un menajament. Mare degustător de sânge, lui Ozzy îi plăcea să cânte alături de cruci întoarse şi să decapiteze cu dinţii, pe scenă, porumbei şi lilieci. Primul său disc single, după ce a părăsit Black Sabbath, "Blizzard of Oz" (1980), includea o melodie dedicată lui Aleister Crowley, iar cel de-al doilea, "Diary of a madman" (1981), ia numele unei opere a acestui satanist.  Ozzy a vizitat în repetate rânduri tribunalele nordamericane, fiind acuzat că prin melodiile sale educative, ca "Suicide Solution",  i-ar fi condus la sinucidere pe unii tineri. Alte excentrităţi de-ale sale: să arunce intestine de porc publicului său, să rupă cu dinţii capetele şoarecilor.

Moştenirea lăsată de formaţia Black Sabbath: Ei sunt vinovaţi de pasiunea grupurilor de metal pentru imagistica satanică. În apusul epocii hippie, Black Sabbath a inaugurat epoca neagră a rock and roll-ului, populând cântecele şi concertele lor cu menţionări la adresa lui Lucifer. Sămânţa blestemată a formaţiei lui Ozzy Osbourne a încolţit în inimile unei întregi generaţii de muzicieni.

Alice CooperVrăjitoarea reîncarnată: Alice Cooper (alias Vincent Furnier) s-a evidenţiat mereu prin bunul său gust: nu numai că a fost primul rocker care a dedicat melodii menstruaţiei şi sexului cu morţi, dar a întrecut orice măsură pe scenă cu o gamă largă de abuzuri care includeau scaunul electric şi ghilotina.
Furnier a împrumutat numele de Alice Cooper de la o vrăjitoare din  secolul XVII, fiind convins că este o reîncarnare a acesteia în urma unei şedinţe de spiritism.


AC/DC
AC/DC: Diavolul electrocutat: Ar părea că Angus Young este posedat de diavol, dacă ar fi să judecăm după convulsiile pe care le are în concertele AC/DC. Young a pus să i se deseneze coarne şi coadă în 1979 pentru coperta “Highway to hell” (Şosea către Infern), arhetip al albumului heavy metal cu motive diabolice. Iată o strofă din melodia lor “Hell`s Bells” (clopotele infernului):
Am clopotele mele şi eu am să te duc în infern, eu am să te posed, Satan te va poseda, clopotele infernului, da, clopotele infernului.
 Rolling Stones: Discografia lor este o adevărată mină de aur pentru faniiRolling Stones lui Belzebut. Cei de la Rolling Stones  şi-au câştigat porecla de “Majestăţile lor satanice” după ce au publicat în 1967 “Their satanic majestic request”, ca replică a albumului Sgt. Pepper’s al celor de la Beatles. Încă de atunci, au început să se răspândească zvonuri despre presupusa apartenenţă a lui Mick Jagger, Keith Richards şi Brian Jones la secte satanice.
Cireaşa de pe tort a venit odată cu "Simpatia pentru diavol" de pe albumul "Beggars banquet" (1968); pe coperta albumului "Goat`s head soup" (1973) a apărut o tocană de cap de capră; pe "Tattoo you" (1981), un picior păros. La concertul “Rock in Rio”  au fost eliberaţi de pe scenă zeci de pui, pentru a fi zdrobiţi în timp ce ei cântau.
Concert rockToate grupurile au ca numitor comun acelaşi tip de muzică. Există o muzică concret specializată pentru a dezechilibra mintea şi emoţiile. Prin intermediul acestei muzici individul intră, încetul cu încetul şi fără să-şi dea seama, în stări psihologice mai dense şi mai dezechilibrate.
În cadrul acestui tip de muzică trebuie să o diferenţiem pe aceea care, în deplina cunoştinţă de cauză, este îndreptată să înrobească omul în stări psihologice dense; în mod foarte subtil, această muzică are înscrise în interiorul ei mesaje negative, uneori satanice, după cum putem observa în continuare.
Paul Crousch, care lucrează la un post de radio englez, este cunoscut ca şi “căutătorul diavolului” datorită pasiunii sale de a căuta mesaje subliminale satanice. Într-o zi, i-a venit ideea să asculte diferite melodii ale mai multor grupuri rock, dar punând banda inversă. Mare i-a fost surpriza să găsească mesaje impresionante, câteva exemple le transcriem în continuare:
FaniÎn melodia “Revoluţia N° 9” a celor de la Beatles, compusă de John Lennon, se aude: “Scoate-mă de aici. Ridică-mă om mort”.
Dar, dacă asta poate părea o coincidenţă sau cam ambiguu, pe albumul “Stairway to Heaven” de Led Zeppelin, ascultat invers, se poate auzi: “Vreau să merg în regat, vreau să merg în infern; la vest de pământul plat. Cânt pentru că vibrez cu Satan.Toată puterea mea este de la Satan. El ne va da de trei ori numărul  6 (numărul fiarei). Trebuie să trăiţi pentru Satan”.
Pink FloydLa alte grupuri întâlnim fraze ca aceasta: “Arată-te Satan, manifestează-te în vocea noastră. Satan, Satan, Satan, este Dumnezeul, este Dumnezeul, Dumnezeul”. (Apoi un puternic cotcodăcit). Orice persoană care vrea să probeze ceea ce tocmai am prezentat, poate realiza experimentul punând banda invers şi dacă are bune cunoştinţe de engleză, va descoperi aceste mesaje. După cum vedem, chiar dacă ne credem oameni liberi şi credem că putem face orice avem chef, suntem manipulaţi încontinuu şi fiţi siguri că aproape întotdeauna ne lăsăm influenţaţi de mesaj, pentru că este foarte puternic şi este prea bine realizat.
Tehnicile subliminalebackmasking sau mascare prin  inversiune sau derulare inversă, constă în a înregistra un canal de sunet în sens invers al derulării normale a benzii sau discului; creierul are mecanisme mentale de asimilare a acestor mesaje; dar mesajul mascat, fiind neinteligibil, trece de bariera emisferei stângi (raţionale), care este vama ideilor, şi se duce în partea dreaptă, mai emotivă, instinctivă şi inconştientă. Este o formă de programare sau de spălare a creierului. Constituie o violare a conştiinţei, a libertăţii de alegere!!

VOLUMUL 

VolumulAdolescenţii (la care este mai activă emisfera dreaptă) sunt mai expuşi acestor tipuri de mesaje pentru că tiparele de comportament nu s-au fixat încă profund. Astfel că o muzică poate produce grave şi inconştiente schimbări de comportament într-un tânăr.
Efectul Beat-ului şi volumul ridicat: în primul rând produc izolarea individului şi prin urmare lipsă de comunicare (care este unul din efectele psihologice negative care i se atribuie rock-ului, comportamentul nesocial care îi creează pe fanii săi fervenţi).
Volumul ridicat este o atitudine indusă, pentru că la concertele de rock volumul se situează între 106 şi 120 de decibeli (80 de decibeli reprezintă deja un sunet neplăcut, la 90 este deja dăunător pentru auz). O expunere îndelungată sau frecventă la acest volum, ne spune terapeuta prin muzică Adam Knieste, creează:
  1. ostilitate
  2. epuizare
  3. panică
  4. hipertensiune...
Efectul de beat al bateriei şi frecvenţa undei de sunet a basului pot cauza un dezechilibru al glandei pituitare, care reglează secreţia hormonală. O consecinţă frecventă este excitarea sexuală – care poate ajunge să producă orgasm- şi creşterea numărului de hormoni şi insulină în sânge, lucru care face să se piardă funcţiile de control, neutralizând simţul moral, astfel încât persoana poate ajunge să realizeze orice fapt contrar codicelui său de comportament, fără să vrea acest lucru.. 
Efectele Rock-uluiStroboscopia: este combinaţia de lumină şi sunet prin intermediul stroboscopului, care produce un efect audioritmic:
  • Când alternarea luminilor variază între 6-8 întreruperi pe secundă, creează o pierdere a percepţiei de profunzime.
  • Când este de 20 de întreruperi pe secundă, razele luminoase se amestecă cu undele alfa ale creierului, care controlează capacitatea de concentrare.
  • Când cresc, se pierde capacitatea de control.
Efectele psihologice: studiile psihiatrice au demonstrat că rock-ul produce la anumiţi indivizi următoarele patologii:
  • Modificări ale reacţiilor emotive, care merg de la frustrare la violenţă incontrolabilă.
  • Pierderea capacităţii de concentrare. Tulburări de memorie şi de coordonare neuromusculară.
  • Pierderea propriei voinţe.
  • Stare hipnotică sau cataleptică, care transformă persoana într-o specie de zombie
  • Supraexcitare neurosenzorială care produce euforie, autosugestie, isterie şi inclusiv, halucinaţie.
  • Stări depresive (care merg de la nevroză la psihoză, mai ales combinate cu droguri).
  • Prin ascultarea zilnică: tendinţe de suicid şi omucidere.
  • În timpul concertelor: automutilare, autopedeapsă şi, de asemenea, impulsuri irezistibile de distrugere, vandalism şi răzvrătire.   Aici sursa 

P. S. Dacă și niște amărâți de neo-gnostici care au și ei mari probleme în dorința lor de cunoaștere,  căci au adoptat o cale drăcească căci orice cale în afară de Hristos este greșită, văd dimensiunea demonică a rock-ului cu cât mai mult noi creștinii, evanghelicii ar trebui să facem deosebire între muzica care este de inspirație demonică și cea care este de la Duhul Sfânt!


Muzica ROCK! O muzică creată de afro-americani și furată de albi

Muzica rock este un gen muzical specific celei de-a doua jumătăți asecolului XX și secolului XXIInstrumentele muzicale de bază pentru rock sunt chitarele electrice (varianta standard cu șase corzi și chitara bas) șibateria, însă în multe subgenuri se întâlnesc și claviaturi (pianorgă electronicăsintetizator) sau alte instrumente.

Primii artiști care au abordat stilul rock and roll (sau rock 'n' roll) au fost afro-americani (Chuck BerryBo DiddleyLittle RichardFats Domino). Imediat a apărut și un val de albi, care au fost acuzați că au "furat" un stil muzical al negrilor și l-au făcut "alb" (Bill HaleyBuddy HollyElvis PresleyJerry Lee LewisJohnny Cash). Spre sfârșitul anilor '50, la concerte publicul a devenit mixt. (sursa)


Ce este rock-ul psihedelic? Tatăl rock-ului progresiv promovat și CÂNTAT de papa Francisc I

www.ziuaconstanta.ro
Rockul psihedelic este un stil a muzicii rock, care e inspirat sau influențat de cultura psihedelică și încercarea de a replica și a îngloba experiența alterării mintale a drogurilor psihedelice. El s-a evidențiat mai întâi în a doua jumătate a anilor 1960, cu precădere în Statele Unite ale Americii și Europa de Vest (mai cu seamă, în Marea Britanie – trăsături se regăsesc). Pe scenele amintite, rock-ul psihedelic a cunoscut apogeul în jurul anului 1969 (când se organizează și cel mai mare festival care promovează artiști ai genului, Woodstock). În continuare, atenția unora dintre muzicieni se va îndrepta către diversificarea aspectelor formale ale scriiturii (ritmmetricătimbralitateforma muzicală), dând naștere rock-ului progresiv sau art rock-ului; alții vor prefera forme simetrice, o orchestrație consecventă și se vor îndepărta de experiment, pregătind apariția curentului hard rock.

Rock-ul psihedelic, privit ca parte componentă a muzicii psihedelice, este justificat cel mai adesea prin sugerarea efectelor drogurilor psihedelice (halucinogene, între care a făcut „carieră” acidul lisergic dietilamidă 25 – LSD) asupra sistemului senzorial; se va spune chiar că sonoritățile care sugerează efectele drogurilor susțin astfel dependența consumatorilor. În realitate, asociația dintre droguri și cultura psihedelică nu este decât parțială; multe trăsături specifice pot fi imitate și în lipsa drogurilor – de pildă, stările psihedelice (vezi etimologia: psihedelism - grc. „ceea ce dezvăluie sufletul”) pot fi obținute în urma schimbării orelor de somn, sau pot fi recompuse în mod intelectual prin tehnica pastișei.

Muzica rock psihedelică caută să influențeze starea psihică a ascultătorului în două direcții aflate în puternic contrast:anxietatea sau calmul meditației. Iubitori ai culturilor Orientului, artiștii psihedelici introduc în muzica lor instrumentație (de exemplu, sitarul) sau practici (compoziții care imită stilul respectiv, înregistrări autentice) specifice. Muzica abundă de efecte sonore, construite fie cu materiale preînregistrate (conținând instrumente nespecifice rock-ului, zgomote bizare sau ritmuri), manevrate în timpul înregistrării muzicii, fie ca filtre de alterare a sonorității instrumentelor sau a vocii cântăreților, fie sintetizate (construite matematic sau acustic, ca reprezentări ale unor funcții matematice sau adiția unor oscilatoare simple,  quasi-sinusoidale, la orga electronică). Se folosesc benzi preînregistrate derulate la viteze anormale sau în sens invers; este și prima epocă a muzicii cu mesaje subliminale. Muzica rock psihedelică împrumută uneori tehnici ale muzicii concrete; se fac experimente în acest sens mai ales în muzica de film. Se folosesc efecte de ecou, amplificarea suprasaturată (care duce la distorsionarea sunetului de chitară, orgă) ș.a. Părțile vocale au o scriere pe mai multe voci, în cele mai multe cazuriomofonă (ritmul coincide, doar înălțimile diferă), însă uneori și polifonică (cazul celebrei formații americane Beach Boys, dar și a românilor Sideral sau Phoenix).

Ce este rock-ul progresiv?

jurnalul.ro
Rockul progresiv (mai este numit și prog sau prog rock) este o ramură a muzicii rock care s-a dezvoltat la sfârșitul anilor '60 și începutul anilor '70 ca reacție a "încercărilor britanicilor de a duce muzica rock la nivele artistice ridicate".
Trupele de rock progresiv au depășit standardele muzicii rock de până atunci renunțând la cântece scurte cu refren, aranjamentele adoptate de aceste formații având acum origini în muzica clasică sau jazz. Din acest punct de vedere, se poate considera că, în formele cele mai avangardiste ale sale, dar și în cele de inspirație simfonică, rock-ul progresiv poate fi alipit avangardei "clasice", prin adoptarea muzicii modale, a atonalismului, a liberei imporvizații, a programatismului. În argumentarea afirmației, să amintim faptul că, intuind apropierea conceptuală și aflat la începutul carierei sale, Frank Zappa l-a contactat pe Edgar Varese (unul dintre părinții avangardei simfonice), atât pentru a învăța de la acesta, cât și pentru a finaliza un proiect comun (din păcate, proiectul nu s-a materializat din cauza decesului compozitorului franco-italian). Cântecele progresive erau deseori conceptuale sau abstracte iar grupurile de rock progresiv realizau albume conceptuale care se concentrau în jurul unei teme principale.
Rockul progresiv s-a dezvoltat din rockul psihedelic de la sfârșitul anilor '60. Reprezentanți de marcă ai genului au fost trupe ca King CrimsonYesGenesisPink FloydJethro TullSoft Machine și Emerson, Lake and Palmer ce su atins apogeul cu acest gen muzical până la mijlocul anilor '70.