marți, 19 mai 2015

Cât de măreț e Dumnezeu!

adevarurilevietii.net
  Dumnezeu este extraordinar! Nu am cuvinte când mă gândesc la modul desăvârșit în care El lucrează. Lăudat să fie numele Lui. Lăudat să fie numai El! Glorie lui Dumnezeu!

 Dumnezeul nostru măreț TRANSFORMĂ RĂUL ÎN BINE

   Ce vină a avut Iosif că tatăl lui i-a dat o haină deosebită? Ce vină a avut Iosif că Dumnezeu i-a dat vedenii de noapte? Nici una. Acest tânăr ajunge din rău în mai rău. Ajunge condamnat la moarte de frații lui, apoi rob, apoi întemnițat. O mare parte din viața lui a știut ce înseamnă răul. A băut răul. Viața lui multă vreme a fost îmbrăcată în rău. Dar Dumnezeu este cel care le ține pe toate sub control. A coordonat viața lui Iosif și s-a folosit de rău ca să facă bine, să aducă o mare izbăvire. Cine este ca Dumnezeul nostru? El, Dumnezeu a făcut ca Iosifs să fie închis tocmai în temnița unde erau paharnicul și pitarul lui faraon. El le dă vise noaptea. Lui Iosif în dă capacitatea să tălmăcească visele. După o perioadă, exact la timpul lui Dumnezeu, paharnicul își amintește de Iosif și Dumnezeu în acest fel transformă răul în bine. 

  Cum se face că măgărițele tatălui lui Saul au trebuit să se piardă tocmai în contextul în care israeliții doreau un împărat? Cum de această situație rea s-a întâmplat tocmai în acest context? Cum se face că Saul  și-a luat cu el tocmai sluga care știa de văzător? Pierderea măgărițelor, această situație rea, Dumnezeu o transformă în bine, duce la alegerea lui Saul ca împărat al lui Israel. Cât de măreț e Dumnezeu! El se folosește de rău și îl transformă în bine. 

  Văduva din Sarepta a ajuns la rău. O turtă. Și omul lui Dumnezeu o conduce la un rău și mai mare. Să dea acea turtă pentru el. Din rău în mai rău. Dar Dumnezeu avea în vedere ca răul să-l transforme în bine! Slavă lui Dumnezeu în ceruri și pe pământ!!! Aleluia!

  Unii frați ajung în spital pentru că acolo trebuie să mărturisească Evanghelia. Dumnezeu îngăduie boala și se folosește de ea. Unii frați ajung săraci pentru că inima lor s-a lipit materie. Dumnezeu se folosește de rău ca să aducă trezire, ca să facă bine sufletului! Unii au parte de lovituri din partea oamenilor, de rău, ca să se încreadă deplin în Dumnezeu căci oamenii, majoritatea, sunt așteptări zadarnice și iluzii optice. 

  Omule, oricine ai fi, să știi că Dumnezeu este în control. Fii sfânt! Caută-l pe El din toată inima! Și chiar rău de o să-ți fie El o să transforme răul, nenorocirea, noaptea, în bine, în zi, în viață! Nimeni nu este așa ca Domnul!
  
  10 000 de oameni să fie de partea mea și 100 000 să îmi fie alături tot în Dumnezeu mi se încrede inima!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu