sâmbătă, 25 aprilie 2015

Omul se vrea dumnezeu: Ce obiecții morale se pot aduce la fertilizarea in vitro, dacă toți embrionii care se produc prin FIV sunt implantați?

  Pe parcursul anilor de activitate am fost întrebați în repetate rânduri care ne sunt obiecțiile față de reproducerea asistată și, în particular, față de fertilizarea in vitro. Fără a relua întreaga argumentație (disponibilă aici pentru argumente bioetice și aici pentru argumente juridice) dorim să stăruim asupra uneia dintre întrebările mai dificile: Ce obiecții morale se pot aduce la fertilizarea in vitro, dacă toți embrionii care se produc prin FIV sunt implantați (și nu distruși/donați pentru experimente)?
Iată un posibil raspuns:
„Începutul fiinţei umane se petrece prin unirea nu doar biologică, ci şi spirituală a părinţilor prin legătura căsătoriei. Un act de procreare lipsit de expresia fizică este privat de comuniunea interpersonală dintre cele două corpuri fizice. Caracteristica iubirii conjugale este totalitatea şi deplinul dăruirii celor două persoane, de aceea, substituirea actului corporal cu tehnica determină o reducere a lui la simplitatea unui gest tehnic. Fertilizarea extracorporală a fost astfel asimilată cu fecundarea extraconjugală. Părinţii sunt doar o terminologie în cazul fertilizării in vitro. Cine împlineşte faza decisivă a procreării este un străin sau o echipă de străini, în locul cuplului. Din acest motiv, se înţelege de ce actul de iubire conjugală este considerat în învăţătura Bisericii ca unica modalitate demnă de procreare umană” [Cristina Gavrilovici, Introducere în Bioetică, Editura Junimea, Iaşi, 2007, p. 84].
Explicatia este valabila atat in cazul FIV omologa (cu material genetic de la cuplul care doreste sa aiba copilul) cat si la reproducerea cu tert donator, unde in plus discutam si de o situatie echivalenta cu adulterul.
Pe langa aceasta, ideea implantarii tuturor embrionilor fertilizati este utopica. Inainte de implantare se desfasoara mai multe teste (examinarea si diagnosticul genetic de preimplantare) al caror scop este tocmai depistarea embrionilor cu anomalii si eliminarea lor. Procentul embrionilor depistati cu „probleme” este destul de mare. E foarte greu de crezut ca un cuplu care apeleaza la o procedura atat de problematica moral ca inseminarea artificiala ar refuza „reducerea” in cazul descoperirii unei disfunctii genetice.
O alta problema este reducţia embrionară post-implantare; in cazul sarcinilor multiple, unii embrioni sunt eliminaţi ca să se îmbogăţească şansele de supravieţuire a unuia sau a doi dintre ei; actul de eliminare din organism în mod programatic a unor embrioni reprezintă un avort. Si aici se aplica situatia de mai sus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu