sâmbătă, 21 februarie 2015

2% pentru Hristos! 2% pentru lucrarea Lui!


  Biserica Elim din Voluntari vrea să cumpere un teren pe care să constuiască o Casă de Rugăciune pentru slava lui Dumnezeu. Vă chemăm pe toți care sunteți copii ai lui Dumnezeu să ajutați lucrarea lui Dumnezeu din Voluntari!
   Dacă doriți să ajutați lucrarea lui Dumnezeu din sudul României puteți să faceți acest lucru foarte simplu. Accesati link-ul de mai sus și completați formularul 230 prin care puteți dona 2% din impozitul pe venit pe anul 2014 Bisericii Penticostale Elim din Voluntari. Cei 2% dacă nu o să-i donați prin această metodă oricum o să rămână statului. Dar de ce să rămână statului când puteți să-i dați din toată inima pentru lucrarea lui Dumnezeu din Voluntari!
   Pentru Biserica Elim 2% din impozitul pe venit înseamnă mult, înseamnă ieșirea dintr-o clădire care aduce ocară lui Hristos, care este găurită, o dărăpănătură, pentru noi 2% înseamnă cumpărarea unui teren pentru slava lui Dumnezeu, înseamnă o Casă de Rugăciune de secol XXI, pentru noi 2% înseamnă evanghlizare în sudul României, înseamnă viitor pentru copii, pentru Biserica din Voluntari 2% înseamnă să fim lumină și sare într-o lume moartă în păcat, pentru noi 2% înseamnă ca Hristos să nu mai fie de ocară ...
  Tot ceea ce trebuie să faceți dacă ați fost angajat(ă) al unei firme în anul 2014, dacă ați muncit cu forme legale, este să descărcați formularul de mai sus, să-l printați, să-l completați cu datele dumenavoastră și să-l depuneți la filiala Administrației Financiare de care aparțineți! Completarea durează maxim 2-3 minute iar drumul până la Administrația Financiară de care aparțineți poate dura de la caz la caz de la 5 până la 30 de minute, depinde de zona unde locuiți! Dar se merită. Se merită să vă sacrificați pentru lucrarea lui Dumnezeu din Voluntari! Iar Dumnezeu care poate să răsplătească cum nimeni nu mai poate ca El nu o să rămână dator pentru că ceea ce faceți este pentru El, pentru lucrarea Lui!

Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toți cei care ajută lucrarea Lui cu inima plină de dragoste!









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu