miercuri, 17 decembrie 2014

Ceața și destinația

  De câteva zile de când se lasă seara și până dimineața se intalează ceața în oraș. Uneori ceața este atât de densă, de lăptoasă, încât nu vezi în jurul decât până la o aruncătură de piatră. Ceața ne împiedică să vedem cum am vedea în mod normal. 
  De multe ori și starea noastră spirituală este ca a unui om care este învăluit în ceață. Nu ai orizont. Te simți debusolat. Parcă nu mai știi unde să ajungi, nu mai vezi destinația. Te simți sleit, încorsetat, fără chef ... o ceață, nu ca cea de afară ci mult mai periculoasă, îți  fură vizibilitatea, vizibilitatea către Cer, elanul pentru Împărăția lui Dumnezeu, pasiunea, râvna pentru Biserică, pentru cei nemântuiți ... te simți legat de picioare. Ceața ... spirituală ... ne împiedică vizibilitatea și induce mesajul  că avem picioarele rupte.
  Ceața nu trebuie să fie o piedică pentru copiii lui Dumnezeu. Pocăitul, omul care este legat de cer, cel care face parte din Cetatea lui Dumnezeu se orientează prin credință.
 
  Moise nu s-a împiedicat de cel mai puternic imperiu de la vremea respectivă, prin credință a privit Dincolo, noi de ce ne împiedicăm de ceață? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu