sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Nu mai compromiteți Evanghelia!

Unii terfelesc Evanghelia la capitolul ”botezul cu Duhul Sfânt și vorbirea în alte limbi”! 

  Înainte de a demonstra succint că Duhul Sfânt, plinătatea Duhului Sfânt, se primește numai dacă este cerut,  vreau să spun două chestiuni elementare care ne vor ajuta să înțeleagem pe viitor mai bine Biblia:

  1. Biblia trebuie interpretată de la clar la neclar și nu invers. Exemplu - Temnicerul din Filipi (Fapte 16) a fost botezat el și toți ai lui! Dacă suntem de rea credință în acest pasaj putem să vedem și ceea ce nu se vede, putem să facem din el, din pasaj, un argument pentru a susține botezul copiilor pentru că în text nu citim câți copii avea  temnicerul, dacă avea, și care era vârsta lor. Pericopa din Fapte 16 tace cu privire la vârsta celor care au fost botezați și trebuie să tăcem și noi! Acest pasaj îl ”citim”, îl ”privim” prin versetele clare de la Marcu 16:15-16, unde textul este clar, numai cei care au discernământ și credință pot să fie botezați.

  2. Biblia trebuie pusă deasupra experienței noastre și a tradițiilor atunci când o citim, trebuie să o lăsăm ca să ne surprindă. Mulți interpretează Biblia, citesc Sfânta Scriptură impunând Cuvântului lui Dumnezeu experiența lor sau părerile moșilor și ale strămoșilor. Nu! Biblia nu poate să fie citită prin experiența umană, prin experiența și optica ta, ci viața este citită prin Biblie. Nu pot să spun că femeile au voie să predice, pe baza Bibliei, căci am văzut femei care predică. Nu! Femeile predică, unele, este una, face parte din realitatea zilelor noastre, dar nu putem să spunem că Biblia spune asta, că este de acord cu asta. Biblia îi spune femeii să NU! Când tu ca femeie predici și citești în Sfânta Scriptură trebuie să rămâi șocată, să te surprindă căci îți spune să TACI nu să cauți imediat pasaje care să-ți fie ție pe plac!

   
   Duhul Sfânt, plinătatea lui, botezul Duhului Sfânt, se primește NUMAI DACĂ ESTE CERUT PRIN CREDINȚĂ, asta este regula!

1. ”Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” - Luca 11:13. 

2.  ”Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.” - Fapte 8:15-16. 

3.  ”Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi proroceau. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.” - Fapte 19: 5-7. 

  Sunt clare aceste pasaje? Eu spun că DA! Ele spun clar că Duhul Sfânt se primește când omul se roagă, când omul Îl cere, evident că dacă se roagă să-L primească are și credință! Au fost și situații când a fost primit fără rugăciune, cel puțin nu o rugăciune exprimată verbal, că este posibil să fi însetat intens credincioșii în sinea lor. Mă gândesc la Corneliu și la cei care erau cu el. Dar ca regulă Duhul Sfânt se primește când este cerut!  Semnul că cineva a primit Duhul Sfânt, potrivit pasajelor din Fapte, este vorbirea în alte limbi! 

   Să revenim la Scripturi!
                                                                  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu