marți, 16 septembrie 2014

Doamne fă, te rog, un cimitir al DIVORŢAŢILOR ... GOL!

  Azi auzi în poporul lui Dumnezeu, între persoanele care au făcut un legământ cu Dumnezeul Preaînalt, de divorţuri! E groaznic ceea ce se întâmplă şi e groaznic că aceste grozăvii ajung să nu ne mai deranjeze. 
  Oameni buni nu ştiu de câte ori apare pe paginile Bibliei relatat faptul că Dumnezeu urăşte dar ştiu sigur că apare  şi unul dintre locurile unde apare este acesta: 

     "Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie – zice Domnul Dumnezeul lui Israel ..."
                                                                    Maleahi 2:15.
                                                                                   
   Rugăciunea mea, una dintre ele, este ca Dumnezeu să facă un cimitir al divorţaţilor ...  gol. Este de neimaginat ca un copil al lui Dumnezeu, unul care se consideră mântuit, să ajungă la divorţ.


  •  "Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare."
                                                      Marcu 9:42.

  Părinţii care divorţează fac din copiii lor monştrii. Este dovedit faptul că odrazlele celor care divorţează ajung, într-un procent foarte mare, în rândul criminalilor, pedofililor, drogaţilor, traficanţilor, proxeneţilor, mercenarilor, vulgarilor etc. Ajung o plagă pentru societate din cauza faptului că părinţii nu s-au iubit! În momentul în care tu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, divorţezi, îi faci pe cei pe care Dumnezeu ţi i-a dat ca să-i creşti pentru El să păcătuiască, să fie traumatizaţi şi, în foarte multe cazuri, să ajungă fiii Diavolului şi versetul de mai sus ţi se aplică!  O să fie vai!

   Doamne fă un cimitir al DIVORŢAŢILOR ... GOL!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu