miercuri, 3 septembrie 2014

Din tâmpenie în tâmpenie. Începuturile Cultului Adventist!

 
"Eu nu îndrăznii să dau necredinţei niciun moment încurajare şi răspunsei repede: <<Nu am nici o îndoială că doctrina predicată de Miller este adevărul. Ce putere însoţeşte cuvintele sale! Ce convingere sălăşluişte în inima păcătosului>>".
        Ellen G. White, Schiţe din viaţa mea, Editura Păzitorul adevărului, Suceava, p. 28. 

  Ce doctrină avea domnul Miller, care era "adevărul" domnului Miller în care Ellen G. White credea cu toată inima?

  "Calcularea noastră a timpului profetic, era atît de simplă şi clară, încît chiar copiii o puteau pricepe. Începând dela data decretului regelui Persiei, găsit în Ezra 7, care fusese dat în anul 457 î. Hr. cei 2300 de ani din Daniel 8,14 se presupunea că se termină în anul 1843, ca urmare aşteptam ca la sfîrşitul acestui an să vină Domnul. Am fost întristaţi şi desamăgiţi cînd am văzut că tot anul trecu fărăca Mîntuitorul să fi venit. 
  La început nu se luase în seamă că dacă decretul n-a fost dat la sfârşitul anului 457 î. Hr. cei 2300 ani nu putau fi compleţi la sfîrşitul anului 1843. S-a statornicit însă că decretul fusese dat aproape de sfîrşitul anului 457 î. Hr. şi aceea perioadă profetică trebuie să atingă toamna anului 1844. ... Dumnezeu a încercat şi aprobat poporul Său, prin trecerea timpului în 1843. Greşala făcută în socotirea perioadelor profetice nu fusese descoperită imediat .... Învăţaţii declarau că domnul Miller avea dreptate în calcularea sa a timpului ... Speranţele noastre se concentrară acum asupra venirii Domnului în 1844. Acesta era şi timpul pentru solia celui de al doilea înger...  Însă timpul trecu din nou şi Hristos nu veni". 
    Ellen G. White, Schiţe din viaţa mea, Editura Păzitorul adevărului, Suceava, p.  39, 40, 41.

  Începuturile adventiştilor, Cultului Adventist, sunt jalnice. Nu a fost nici măcar unul care să cunoască Biblia la un nivel elementar. Dacă cunoşteau puţin Biblia ştiau că numai Dumnezeu ştie anul în care Hristos o să vină după Biserică.
  Ellen G. White, considerată un profet de către adventişti, nu ştiu dacă de toţi, nu a fost "luminată" să descopere duhul rătăcirii, duhul minciunii, duhul Diavolului, duhul care i-a dus în rătăcire. Ea, dimpotrivă, a ales să rămâne tare în "credinţa" ei! 
  Dumnezeu să aibă milă! 

   "Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl".                         
                                             Matei 24:36.

  P. S. Voi continua acest subiect pentru că "găurile" sunt multe!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu