"Simţim scârbă - zice el - de acest organism (administraţia magiară - subliniera mea) care putrezeşte înlăuntru şi care cu toate astea trăieşte, ba chiar se-ngraşă. Se înfioară cineva să arunce mai adînc privirea în rulajul acestei maşine şi nu e om care să crează că va putea funcţiona în mod durabil, că e capabilă a trăi. Funcţionarii decretează dări fictive, care se încasează pe jumătate dacă cel lovit de ele ştie a se precupeţi - împrejurare ce dovedeşte că totul e o escrocherie; aci sînt case de economie cari refuză a înapoia capitalurile depuse; aci i se cer ţăranului taxe pentru orice înregistrare cadastrală şi, oriunde ar vrea să se informeze, i se-ntinde mâna goală. Judecătorului îi duci un rîmător (porc) ori o butie cu vin şi eşti sigur să-ţi câştigi procesul - dacă partea adversă n-o aduce doi rîmători. Prădăciuni şi omoruri chiar se fac muşama pentru mită; e o justiţie care ameninţă a se-năduşi în grăsimea ei".
Mihai Eminescu, Iubirea de patrie, Editura Militară, Bucureşti, 1989, p. 67.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu