Profanare – slăvirea omului şi punerea Bisericii într-o ipostază de-a fi comparată
cu o adunare care aplaudă omul nu pe Dumnezeu (partea a II-a)
Am fost într-o Casă de Rugăciune unde se practică bătutul
din palme.
O soră,
nu ştiu probabil că a fost internată în spital, a fost plecată îl altă ţară, a
lipsit o perioadă din mijlocul fraților, după o perioadă de timp a revenit iar
ca încurajare că era in mijlocul lor au început să o aplaude.
Mulți
pot să spună că l-au aplaudat pe Dumnezeu. Eu am fost ferm convins că a fost
aplaudată tânăra. Dacă frații ziceau slavă Domnului, Aleluia eram convins că
Dumnezeu era lăudat – dar au aplaudat-o pe vedeta lor!
Nu este un caz izolat cazul de mai sus. Tot în acolo, o soră motiva bătutul din palme spunând că
este un factor de încurajare al fraților! Și uite așa de la un verset, o
recomandare de-a aplauda pentru Dumnezeu
s-a ajuns la a aplauda pe x și pe y. E rău! DA! E extrem de grav! Biserica a
ajuns să fie o casă a spectacolelor, scenetelor, teatrului și nu o casă în care
să fie prezent Dumnezeu, o casă unde să calci cu frică.
Cu
alte cuvinte, o laudă la adresa lui Dumnezeu, că asta se consideră bătutul din
palme, a devenit o încurajare la adresa omului. În esenţă nu e nimic rău în a
încuraja. Dar e una a încuraja și a alta a preamării pe conducătorul nostru
iubit, pastor, cântăreț, predicator etc.
Prin
aplauze se practică ceva de genul: “slăvit să fie Mircea” ca eu să pot să
predic mai bine. Greșit! Ca X să predice mai bine rugați-vă Celui care are
toată puterea să poate să trimită mesaj și ungere!
Cu
siguranţă că acum iar i-am înţeles greşit pe cei care aplaudă. Dar de ce nu se
comportă ei limpede ca să nu-i mai înţeleg greşit? De ce în loc să aplaude pe
un predicator sau pe o soră nu spun slăvit să fie Dumnezeu că sunteţi în mijlocul
nostru ca lauda să o primeasă numai Cel care este vrednic de ea, Dumneze? De ce
nu procedați astfel încât mintea mea păcătoasă să nu mă ducă cu gândul de la a
crede că acei oamneni aplaudă pe alţi oameni și nu-L laudă pe Dumnezeu? De ce
vreți să-mi procuceți mie și la alte sute de mii greață când puteți să vă
coborâți la nivelul nostru doar printr-un simplu: SLAVĂ LUI DUMNEZEU!
Poate eu mă înşel, crezând că omul este aplaudat, că
poate nu omul este aplaudat ci Domnul,
dar dacă nu mă înşel, și sigur nu mă înșel, şi printre cei care aplaudă sunt
unii, foarte mulți, care în imaturitatea lor ajung să aplaude omul punându-se
în situaţia de a comite un act impotriva voi lui Dumnezeu, care SINGUR trebuie
lăudat? Nu săvârșesc aceștia un mare, FOARTE MARE păcat? Și nu săvârșesc un și
mai mare păcate cei care le permit să
aplaude și îi încurajează la această activitate?
Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu[1] au fost
pedepsiţi de Dumnezeu nu pentru că nu i-au adus Lui slavă, ci pentru că nu i-au
adus-o aşa cum a vrut El, în termenii ceruţi de Dumnezeu. Astfel că dacă
Dumnezeu i-a pedepsit pe nişte oameni care i-au adus slavă, dar nu aşa cum voia
El, cum cred unii că Îi va lăsa nepedepsiţi Dumnezeu pe cei aduc slavă omului
şi nu Lui?
Bine, bine frate dar asta a fost în Vechiul,
acum suntem sub har. Da! Dar Dumnezeu este acelaşi. Să nu uităm că în Noul
Testament, sub har, scrie că Dumnezeu este “un foc mistuitor”[2].
Dacă nu
pedepseşte ca în vechime asta nu înseamnă că e de acord ca slava să fie dată şi
oamenilor ca în cazul nostru.
Aşadar dacă cumva, din greşală, unul din
Biserică, în naivitatea, imaturitatea sau sinceritatea lui bate din palme la
adresa omului, îl slăvește pe om, acel om care a bătut din palme pentru om, a comis un păcat, păcatul de-a lăuda pe om,
şi păcatul e păcat cu toate că e făcut pe un fond de dragoste faţă de fratele
sau faţă de sora. Asemenea păcate se tot produc. Şi se tot produc și pentru că
există bătutul din palme. Dacă această acţiune este înlocuită cu adresarea
verbală la adresa lui Dumnezeu care nu lasă loc la interpretare, omul imatur
este scutit de-a se trezi în ipostaza de-a lăuda pe om și de a avea parte de
mânia lui Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu