duminică, 31 august 2014

Ne prefacem că nu vedem o molimă letală: pornografia!

  Auzim, tot mai des, de tineri care slujesc în Casa lui Dumnezeu şi care trăiesc în curvie,  de pastori curvari, predicatori care au căzut în acest păcat ... 
  Stai şi te întrebi cum de se poate una ca asta? Slujitorul care predică, care se roagă pentru Cina Domnului, tânărul care cântă atât de minunat la chitară, face parte dintr-o "bandă" muzicală, tânăra care vizita bolnavii,  mulţi, cad în acest păcat groaznic atât de repede? Sau nu este un drum atât de scut până la curvie? În cele mai multe cazuri traseul care în final, un finat tragic, se încheie în Casa curviei trece şi pe la toroaca pornografiei. Încărcat de pofte creştinul" se duce ca BOUL, ca o oaie, la măcelărie! Totul porneşte de la ochi şi de la lipsa plinătăţii Duhului! Dacă ochiul vede lumină, în inimă lumină o să fie. Dacă ochiul vede păcat, pieirea este la "capătul tunelului"! Tunelul este foarte scurt!
  În Statele Unite ale Americii "54% dintre bărbații și 15% dintre femeile cu valori creștine admit că au vizionat materiale pornografice cel puțin o dată pe lună"(sursa aici).
  Pornografia este un pericol real în rândul tuturor copiilor lui Dumnezeu, indiferent de vârstă şi de loc, ţară!  Tinerii sunt mai expuşi pentru că ei petrec mai mult timp "navigând" pe internet, le au mai bine cu tehnologia, au mai mult timp liber şi mulţi au un anturaj dubios. Dar să nu ne ducă nimeni cu preşul spunând că în rândul celor trecuţi de vârsta tinereţii păcatul pornografiei nu face ravagii. Mulţi fraţi, care nu mai erau chiar tineri, pe vremea lui Ceauşescu, la lumina unui televizor obosit racordat la un aparat video urmăreau mizeriile, le aveau pe casete!  Oare azi ce fac?
  Păcatul acesta este devastator! Hristos Domnul a spus: 

"Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui".
                                                              Matei 5:28. 

  Este preacurvar cel care păcătuieşte în inima şi mintea lui cu o femeie! Iar de la păcatul din inimă până la păcatul fizic mai este foarte puţin! Este grav căci ştim că în Iad vor fi aruncaţi şi curvarii, preacurvarii!

"Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!" 
                                                     Apocalipsa 22:15.  
  
  Predicatorii să predice Cuvântul curat în funcţie de nevoile poporului şi cu toţi să căutăm plinătatea Duhului! Atunci vom putea sta foarte departe de pornografie!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu