Hărmălaie, profanare, nesimţire şi gâdilare a firii
Unii
cred că mie îmi place să primesc, “palme”, dispreţ, “cât
poate duce trenu’ ” sau calificative de genul “legalist”, “conservator” şi lista
poate continua. Nu! Nu îmi plac astfel de cadouri.
Atunci
poţi spune: “bine! ... da de ce contrazici nişte activităţi cu care tu nu eşti
de acord dar nouă ne plac?” ... “da de
ce ne judeci pe noi majoritatea cărora ne place să aplaudăm? Acceptă-ne aşa cum
suntem!”.
În cele
ce urmează vă spun că sunt doar unul care vreau să mătur aleea spre Casa lui Dumnezeu, veau să argumentez de ce nu sunt de acord cu aplauzele în Casa lui
Dumnezeu, vreau să dovedesc neconcordanţa dintre închinarea în Casa de
Rugăciune şi rolul aplauzelor.
Hărmălaie[1]
- activitate fără rost spiritual
Sunt
persoane care se poticnesc în băutul din palme El nu are nimic păcătos in sine
dar Biserica timp de 1900 de ani a existat şi fără bătutul din palme şi poate
exista şi în continuare. Aplauzele nu sunt hărmălaie. Dar sunt unii care le
consideră hărmălaie și pentru cei slabi care le consideră astfel dar și pentru că pot
fi înlocuite cu un mod de închinare aplauzele
trebuie epurate.
Poate că sună prea caustic “hărmălaie”! Nu!
Cuvântul descrie, din punctul de vedere al multora, exact ceea ce se petrece în
momentul emiterii zgomotelor când se lovesc palmele. Aceste zgomote sunt auzite,
din păcate, şi de nepocăiţi care identifică adunarea cu un loc al circului,
petrecerii, spectacolului și acest fapt e foarte grav, pentru că nepocăitul
când ajunge în Casa de Rugăciune trebuie să constate că acolo e Dumnezeu nu
dezmăț, închinarea treuie să-l determine să vadă mereția Celui Preaînalt, să
își îi dea posibilitatea să se coboare în sine și să își vadă starea, să poată
se audă glasul lui Dumnezeu! Hărmălaia distruge orice contact cu Duhul Sfânt!
Aprinde firea!
Bine, bine, frate, poţi spune, da şi în ziua
cincizecimii zgomotul apostolilor i-a deranjat pe cei din jurul lor. Da, cu
siguranţă că pe mulţi i-a deranjat, dar acel zgomot este unul fără de care
Biserica nu este Biserică. Dacă zgomotul Cincizecimii nu mai e prezent în
Biserică, acea Biserică nu mai poate fi numită Biserică ci poate fi numită cel
mult biserică[2].
În schimb dacă te uiţi la bătutul din palme poţi observa că această activitate
este una fără un rost spiritual prin sine, Biserica poate fi fără bătutul din
palme și e recomandat să fie fără bătutul din palme deoarece Biserica care bate
din palme astăzi este considerată ca fiind o adunătură de oameni care vor să se
simtă bine, să se distreze, să se aplaude unul pe altul şi aşa mai departe și
nicidecum ea nu pare a fi Lumina Lumii, un loc sacru, un loc în care ființa să
se arunce la pământ înaintea Celui Veșnic Viu și Sfânt și să se schimbe înaintea Lui!
În schimb sunt alte activităţi pe care Biserica
dacă le face poate evita a fi identificată cu un grup aducător de hărmălaie, cu
o adunătură de firești, cu o discotecă. Aceste substituente ale aplauzelor
sunt: lauda la adresa lui Dumnezeu prin
amin, aleluia, osana, maranata - acţiuni care nu doar că substituie perfect
bătutul din palme dar îl şi depăşesc ca intensitate şi frumuseţe și fac
diferența clar între chipul lumii și Templul Duhului Sfânt, cuvinte care îi
aduc laude la adresa lui Dumnezeu și păcătosul poate să constate măreția Lui.
Poţi
spune încă odată că şi acestea pot fi considerate zgomote, gălăgie şi în
consecinţă oamenii să se poticnească de ele. Da, pot fi considerate astfel! Dar
ele nu sunt așa fiindcă ele sunt luate direct din viața Bisericii, sunt ca
sângele pentru un corp Cum un copil se naște cu sânge, asta e normalitatea, tot
astfel aceste manifestări trebuie să fie normale în Casa lui Dumnezeu, sunt
manifestările naturale care erau prezente în viața Bisericii Primare, trebuie
să fie făcute deoarece fac parte din trupul Bisericii. Ele nu au fost
reconvertite și nu pot să fie identificate cu un spectacol lumesc așa cum este
bătutul din palme suau muzica rock, muzica dracilor!
Corpul
uman poate la fel de bine să trăiască şi fără apendice. Extilparea apendicelui
nu provoacă insuficienţe corpului încât acesta să moară. Prezenţa apendicelui,
în corp, în schimb, poate duce la moartea acelui corp. Tot astfel Biserica
poate să fie şi fără bătutul din palme. Renunţarea la bătulul din palme nu va
duce la încetarea existenţei Bisericii dar prezenţa bătutului din palme poate
transforma Biserica în nimic, otravă, moarte.
Frate,
dar Biblia vorbește de bătutul din palme. E adevărat. Dar în locul unde se
vorbeşte in Biblie despre bătutul din palme[3] bătutul
din palme e o chemare a unui om, dorința lui. Această chemare nu e o poruncă în
sensul celor zece porunci: nu minţi, a nu fura sau în sensul altor imperative
ca cel de-a te boteza în urma credinţei.
Tot în Psalm se spune că Domnul înaintează în
sunetul trâmbiţei. În consecinţă, dacă ar fi o poruncă, cum o tratează mulți,
de ce nu o îndeplinesc ca atare? De ce nu introduc și trâmbița? .... Cu
siguranţă că lauda este primită şi fără
trâmbiţă şi fără bătutul din palme dar ea poată să nu fie primită dacă sunt
bătăi din palme tocmai pentru că nu se respectă principiul dragostei – nu fi o
piatră de poticnire pentru cel slab.
Ceea ce
vreau să spun e faptul că aşa cum închinarea nu trebuie să fie obligatoriu şi
cu trâmbiţa tot astfel nici bătutul din palme nu este obligatoriu în închianre.
Și dacă nu e obligatorie prezenta aplauzelor atâta vreme cât sunt frați,
persoane care se poticnesc în aceată activitate trebuie să renunțăm la ea
urgent.
Bătaia
din palme nu este o poruncă absolută ci doar o recomandare a omului lui
Dumnezeu, o recomandare duhovnicească. Aşadar tocmai pentru că este numai o
recomandare este decizia fiecăruia dacă bate din palme sau nu la închinare dar
consider, tocmai pentru că este o recomandare, bătutul din palme, şi nu o
componentă obligatorie a închinării, că trebuie să se fie înlocuit cu lauda cu
buzele, cu toată gura la adresa lui Dumnezeu, deoarece bătutul din palme, produce dezbinare și mai mult Biserica este o
adunare a unor oameni firești, o discotecă.
Nu aş
renunţa la bătutul din palme dacă ar fi o poruncă. Rugăciunea nu este numai o recomandare.
Ea este o obligaţie a pocăituluil şi dacă bătutul din palme este numai o
recomandare, care poate să trezescă în mintea unora imaginea unui concert, de
ce să-mi exprim mulţumirea faţă de Dumnezeu într-un mod prin care induc, în mod sigur, în mintea celor care mă
văd caracterul de spectacol, de circ, de maimuţăreală şi să nu aleg să-mi
exprim mulţumirea prin alte mii de feluri?
Biserica
poate fi şi fără bătutul din palme. Dacă unul singur se poticneşte în aplauzele
pocăiţilor, cum sunt eu, pentru că a aplauda nu este o condiţie a existenţei
Bisericii, Biserica are datoria să înlocuiască bătutul din palme cu rugăciunea,
cu lauda prin cântare, cu vorbe care nu pot fi identificate ca fiind fireşti şi
chiar dacă ar fi identificate, la aceste acţiuni de adorare, Biserica nu poate
renunţa pentru că ar însemna să renunţe la existenţa ei.
[1] balamuc, gălăgie, huiet, larmă, scandal, tămbălău,
tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (livr.) tapaj, (fam.)
tam-tam, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. şi fam.) chiloman, (înv. şi
reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi,
(Mold., Bucov. şi Transilv.) holcă, (Tran-silv.) lolotă, (înv.) calabalâc,
dandana, dănănaie, dăndănaie, gâlceavă, (fig.) ţigănie, (arg.) năsulie. Conform
DIXIT – sursă electronică.
[3] Psalmul 47
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu