APLAUZELE - Gâdilare a firii – acceptul pus pe fire și nu pe Duhul Domnului

Gâdilare a firii – acceptul pus pe fire și nu pe  Duhul Domnului  (partea a IV-a)

            Pe Hristos nu l-am găsit niciodată bătând din palme pe paginile Evangheliei. Nici pe apostolul Pavel, Petru, Ioan sau alţii. Nici măcar un membru din Biserica primară nu este prezentat ca bătând din palme.

„Da ce faci acum? Încerci să spui că versetul din Psalm nu e de la Domnul?” Nu! Cu siguranţă e din Duhul lui Dumnezeu.

Este de la Dumnezeu dar nu ca un imperativ. În schimb rugăciunea este un imperativ, facerea de bine, stăruința după Duhul Sfânt sunt imperative de la Dumnezeu.

 Dar noi ce am făcut? Imperativul l-am făcut relativ și relativul l-am făcut imperativ. Că e foarte lejer  să baţi din palme dar e dificit, anevoie să stăruieşti după Duhului lui Dumnezeu.

            O Biserică care pune bătutul din palme în mijlocul închinării ei va constata că se duce în jos, CHIAR DACĂ O PERIOADĂ POATE CREŞTE NUMERIC, CALITATIV SCADE, tocmai pentru că  e prea dificil să mai stăruite ca să fie botezată cu Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte va pune o formă, comodă, în centru iar fondul, Duhul Sfânt după care trebuie să stăruieşti, Îl va neglija și astfel nu-l va mai cunoaște pe Dumnezeu pentru că se va obişnui cu un creștinism superficial.

 Cu toate acestea, că face din formă fond,  se va considera la fel de spirituală ca una în care se manifestă plinătatea Duhului cu vorbirea în alte limbi, cu daruri de prorocie, vedenii sau  poate se va raporta la astfel de Biserici ca fiind „conservatoare”, degradate.

 Cu certitudine, o Biserică  nu e spirituală dacă nu se manifestă aşa cum s-a exprimat Biserica Primară.

„Da frate atunci erau alte vremuri!” Da! Într-adevăre era mai dificil să-L cauţi pe Domnul. Împăratul roman era şi dumnezeu, din punctul lui de vedere, şi riscai să fi ucis dacă nu i te inchinai. Era altfel.

Aveau motive să nu fie aşa de spirituali şi totuși au fost. Dacă ei au fost la înălţime, Biserica de astăzi, în contextul în care se află, evident mai prielnic, de ce nu e mai sus? Pentru că preferă ceea ce e comod: să baţi din palme. Ce să stărui după Duhul Sfânt? Să vorbeşti în limbi în Biserică vrei să se uite lumea la tine ca la urs? Se supără firea. E atât de bine să batem din palme, să facem rugăciuni de 59 de secunde după ceas, să cânte ăia din faţă! E comod şi tocmai din acest motiv firea biruie.

Rugăciunea ca mijloc de-al cunoaște pe Dumnezeu e abandonată. Postul e uitat. Pocăinţa e un concept arhaic. Oare de ce? De la bătutul din palme? Da şi Nu.

 Da de la bătutul din palme care conduce spre o manifestare de suprafaţă a închinării şi nu duce la o alipire de Dumnezeu. Nu deoarece nu doar bătutul din palme a adus Biserica unde este astăzi ci şi permisivitatea, predicile fără Cuvânt, rugăciunile fără inimă şi lista poate continua. Cert este că dacă bătutul din palme era o lucrare de profunzime o întâlmeam în Biserica Primară. Dacă nu o întâlnim nu înseamnă că e rea, dar înseamnă că acestă lucrare are înlocuitori mult mai eficienţi şi stimulatori, înlocuitori aducători de vigoare, viaţă, energie, putere.