vineri, 29 august 2014

Adevăruri despre tine, omule!

    Există adevăruri general valabile despre om: prin vene ne circulă sânge, omul are nevoie de odihnă, fără oxiden nu putem trăi etc. etc.
   Între miile de adevăruri despre om sunt unele pe care vreau să le subliniez:

Primul: Omul are nevoie să se simtă în siguranţă! 

   În timpul Războiului rece scopul celor două super-puteri a fost siguranţa - descoperirea unor arme cu o capacitate de distrugere cât mai mare ca să-şi intimideze adversarul! 
  Când oamenii au început să se înmulţească pe faţa pământului şi-au făcut şi cetăţi pentru ca să fie în siguranţă. Maşinile sunt prevăzute cu sisteme de siguranţă! Cuvântul siguranţă este lipit de om! Omul are nevoie să se simtă în siguranţă. 
  Psalmistul avea siguranţă chiar şi atunci când era încolţit: "O mie să cadă alături de tine, şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia". - Psalmul 91:7.
  Cei trei tineri, plilni de siguranţă, în faţa cuptorului încins au spus: "Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” - Daniel 3:18.
  Pavel şi Sila în temniţă nu au intrat în panică, nu au început să cârtească căci erau conştienţi că erau în siguranţă! Au văzut că au picioarele în butuci dar au mai văzut că ei şi butucii care le strângeau picioarele erau în MÂNA LUI DUMNEZEU!. Avem siguranţă când rămânem în Cuvântul Lui! Atunci El ne ia în mâna Lui! 
 
Al doilea: Omul are nevoie să ştie că este iubit necondiţionat!

  Dumnezeu nu îl iubeşte pe om doar dacă a ajuns la o oră de rugăciune în fiecare zi. Nici doar când îşi dă jumătate din avere. Nu doar coatele rupte atrag dragostea Lui. Dumnezeu îl iubeşte pe om necondiţionat! 
  "Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi".     Romani 5:8.

  Dragostea a venit de la Dumnezeu spre om. Omul nu a făcut nimic ca să-L determine pe Dumnezeu să-l iubească. Dimpotrivă, mai mult păcat, mai multă nelegiuire! Dar cu toată putoarea omului, Dumnezeu îi oferă dragostea fără să-i pună condiţii: "Ţi-o dau  dacă faci asta!" Nu spune: "După ce vei ajunge la nivelul lui Pavel te voi iubi!" El, Dumnezeu, te iubeşte la nivelul la care eşti. Fiul risipitor în zdrenţele pline de putoare a fost iubit de tatăl lui! 
   Există o problemă. Să nu credem că dacă primim dragostea lui Dumnezeu necondiţionat, apoi, după ce am primit-o putem trăi în păcat. NU! O primim necondiţionat, dragostea lui Dumnezeu, dar apoi harul ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti. Dragostea lui Dumnezeu ne învaţă să nu iubim lumea nici lucrurile din lume! Ce rost ar mai avea Jertfa de la Golgota dacă Dumnezeu nu ne-ar cere să trăim în sfinţenie ci tot în păcat, plini de duhul lumii? Hristos  a murit ca să ne rupă de păcat. Cei care trăiesc în păcat nu au murit faţă de păcat!
 
  "Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?"  Romani 6:1-2.
                                                  
Al treilea: Omul are nevoie să ştie că este valoros!

   Fiecare om este foarte valoros. Dacă am pune pe un taler un om iar pe celălalt toate bogăţiile lumii, toată materia, un singur om, un singur suflet, cântăreşte mai mult decât toată lumea! 

   "Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?"  Matei 16:26. 
   
  Fiecare om este foarte valoros! Hristos a părăsit cerul şi s-a smerit până la moarte pentru că omul este valoros! Suntem valoroşi! Dumnezeu ne-a dat valoare! Când ne-a creat a pus în noi valoare! Pământul o să fie distrus dar omul, sufletul omului, nu! De ce? Pentru că suntem valoroşi. Diavolul ştie şi el că omul este valoros şi de aceea se luptă. El nu se luptă pentru nişte gunoaie! Se luptă pentru valorile lui Dumnezeu, pentru oameni! 

    "Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare".  Marcu 9:42.
    Omul este foarte valoros. Dar mai valoros decât omul care este mort în păcat este omul care crede în Hristos, care pe El îl urmează. Oamenii care-i fac pe cei sfinţi să păcătuiască, şi vai mulţi sunt azi, o să aibă parte de mânia lui Dumnezeu pentru că ei lovesc în valorile lui Dumnezeu. 


         Este bine să cunoaştem adevărul căci ADEVĂRUL ne face liberi!
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu