luni, 7 iulie 2014

XII. Crezul meu! Botezul cu Duhul Sfânt!


11.   Biserica Penticostală crede în făgăduinţa botezului cu Duhul Sfânt pentru toţi credincioşii.

Orice creștin, copil al lui Dumnezeu trebuie să aibă parte de botezul cu Duhul Sfânt. În Biserica Primară prezentată în Faptele Apostolilor, botezul cu Duhul Sfânt a fost un imperativ (Fapte 2:38-39, Fapte 8:15-16, Fapte 19:1-7.). Oamenii după ce se pocăiau și erau botezați în apă se rugau să primească și botezul cu Duhul Sfânt. Distanța în timp dintre botezul în apă și botezul cu Duhul Sfânt, în Biserica Primară, era una foarte mică. Era o problemă pentru creștinii contemporani cu apostolii să nu primească imediat după botezul în apă și botezul cu Duhul Sfânt. De ce este atât de important botezul cu Duhul Sfânt?
a. Botezul cu Duhul Sfânt este o pecete pentru ziua răscum­părării (Efeseni 4:30).
b. Botezul cu Duhul Sfânt este o arvună a moştenirii (Efeseni 1:13-14).
c. Botezul cu Duhul Sfânt este însoțit cu putere de sus pentru slujba mărturisirii Evangheliei depline (Fapte 1:8).
d. Botezul cu Duhul Sfânt reprezintă starea de normalitate din Biserica lui Hristos (Ioan 7:38-39).
e. Botezul cu Duhul Sfânt este parte din planul lui Dumnezeu cu privire la mântuiți (Ioel 2:28-29).
f. Botezul cu Duhul Sfânt dă putere credinciosului să rămână statornic, să crească spiritual și să-și ducă mântuirea la capăt (Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu Ioan 14:26).
            Repet! Botezul cu Duhul Sfânt cu semnul vorbirii în limbi după cum dă Duhul este experiența de început a vieții creștine pe care trebuie să o aibe fiecare creștin.

„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
                                                                                           Fapte 2:38-39.            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu