Ţinuta, brăţara, crucea sau renunţarea pe baza argumentelor la înălţimi şi coborârea în valea cea mai adâncă a lumii
partea a II-a
Forme fără fond – purtăm un hristos în loc să-l
avem pe Hristos în inimi
Scrie Hristos sau Cristos pe tricou, şapcă, brăţară,
insignă la foarte mulţi creştini neoprotestanţi. Avem brăţări pe care este inscripţionat
un peşte, un „Isus te iubeşte” sau „WWJD”. Maşinile au pe ale autocolante cu peşti de
diferite mărimi, culori, designuri. Avem în Casele de Rugăciune predicatori
extraordinari şi cântări minuntate. Prin toate acestea împreună cu multe altele
vrem, dar nu prea mai reuşim, să aratăm că noi Îl avem în inimi pe Hristos.
Spun că vrem, dacă mai vrem, să arătăm că Hristos este în
inimi prin toate acestea deoarece tocmai formele, care sunt extraordinar de
bine regizate, dovedesc superficialitatea credinţei noastre. Pavel a spus : „Călcaţi
pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos”[1] cu alte
cuvinte Pavel recomanda creştinilor din Biserica Primară şi tuturor celorlalţi
– adică ne spune şi nouă – că el, Pavel, nu avea nevoie de brăţări, tricouri cu
fel şi fel de mesaje, nu avea nici măcar nevoie de peşti ... ca să-L arate pe Hristos sau să
atragă atenţia că Hristos trebuie urmat. Faptele lui Pavel erau suficiente ca
să indice spre Cer, Rai, mântuire, iertare, Dumnezeu.
Pavel
prin Duhul Sfânt era atât de puternic legat de Hristos încât faptele lui erau
ca şi faptele pe care le-a avut Domnul. Pavel a avut forme, dar formele prin
care el l-a prezentat pe Hristos erau forme date de fapte care veneau din
plinătatea Duhului care era în Pavel.
Noi astăzi pentru că nu-L mai putem arăta pe Hristos prin
viaţa noastră, fiindcă suntem seci, nu a mai venit Duhul de mult pe la noi,
arătăm un hristos pe o tablă pe care o punem de mână sau arătăm un hristos
punând unul pe un tricou şi un peşte pe o maşină.
Unii care sunt mai altfel îl arată pe hristos
printr-o predică foarte bine pusă la punct ori printr-o cântare cu floricele şi
flori. Şi încercăm să arătăm un hristos lumii prin formele noastre dar degeaba
fiindcă relaţia cu Hristos am dat-o pe una cu obiecte şi forme. Ce am făcut? Am
acceptat formele ca să punem ceva în locul fondului. În loc să reparăm relaţia
cu Hristos l-am schimbat pe Hristos cu fel şi fel de porcării crezând că prin
acestea facem o mare dovadă de curaj şi arătăm dedicare. Am acceptat forme şi
acceptându-le am înlocuit fondul cu ele, relaţia vie şi personală cu Hristos am
dat-o pe relaţii cu hristoşi, cruci, peşti ... şi Hristos stă şi suferă.
Am dat
(cei care am dat) relaţia vie cu Hristos pe fel de fel de forme. Suntem ca un
om care alege să facă bine celor din jurul lui dându-le cutii de ciocolată ....
goale. Pe cutie scrie ce conţine şi cutia chiar are anumite imagini cu
conţinutul dar la ce folos dacă în interior nu e nimic. Se satură cineva dar cu
formele care sunt în acea cutie dacă în ele nu mai este nimic? La ce folos că avem forme dar nu mai avem
substanţă? La ce folos să vadă oameni un hristos pe tine dacă nu-L văd pe
Hristos în faptele tale?
Forme
aveau şi evreii. Aici vrem să ajungem şi noi, şi nu doar că vrem, ne luptăm să
ajungem să avem şi noi forme dar fără relaţia puternică cu Hristos. Evreii au
făcut din tăierea împrejur forma desăvârşită. Cea mai importantă formă. Credeau
atunci, pe vremea Domnului, şi cred şi astăzi – mulţi – că fără tăierea
împrejur omul nu poate să fie mântuit. Accentul nu cade pe a avea o relaţie
personală cu Dumnezeu ci strict pe formă. Eşti tăiat împrejut rezultă că eşti mântuit. Nu poţi să fi mântuit
– zic ei – dacă nu eşti tăiat împrejur. Acest lucru este cât se poate de fals. Dumnezeu
nu vrea ca noi să respectăm forme fără să avem o relaţie personală cu El.
Avraam a avut o relaţie personală cu Dumnezeu şi în baza acesteia a fost
socotit neprihănit, nicidecum în baza tăierii împrejur.[2] Degeaba
se tăia Avraam împrejut dacă nu avea o relaţie personală cu Dumnezeu – dacă nu
avea ca bază fondul. Este la fel ca cei care se botează doar ca să se
căsătorească. Botezul nu reprezintă naşterea lor din nou din punctul lui
Dumnezeu de vedere ci este doar o spălare – o formă care dacă nu are ca
fundament fondul, o relaţie vie cu
Dumnezeu, nu este nimic.
Şi
predicile (foarte multe) sunt forme fără fond. Nu sunt nimic decât un spectacol
dacă nu au în spate o relaţie vie cu Hristos.
L-am auzit odată pe unul care predica de
ziceai că este înstare să meargă la moarte pentru Domnul. Predica de dărnicie,
de faptul că trebuie să dăm din hainele noastre săracilor .... predica s-a
terminat. Nu peste multă vreme am auzit că respectivul „frate” (nu e frate cu
mine de credinţă un asemenea predicator) care era şi un slujitor ordinat a fost
prins că făcea contrabandă ... cu ţigări. S-a auzit de mai multă vreme că ar
vinde ţigări fără timbru dar foarte puţini au dat crezare zvonurilor care s-au
dovedit a fi reale. Un asemenea predicator este unul care vinde forme fără
conţinut, cutii goale, speranţe moarte. Ca el sunt mulţi - şi eu când mă ridic
să predic şi relaţia mea cu Hristos nu este bună sunt în aceeaşi situaţie.
Ce să
mai spun? O dată o soră care recită de zici că proroceşte a recitat o poezie
foarte frumoasă în urma căreia fraţii au binecuvânta-o .... dar .... la finalul părtăşiei a văzut-o pe o
soră căreia cu „multă dragoste” i-a spus cam aşa: nu ai murit la spital. Sora a
fost într-o stare foarte grea la spital şi în loc să fie primită cu bucurie, sora
care a recitat i-a spus (cu alte cuvinte) mai bine ai fi murit.
La ce
folos că purtăm hristoşi pe tricouri, peşti pe mâini, că predicăm, cântăm şi recităm
dacă relaţia noastră cu Hrisotos nu este una vie, autentică, reală?
Cea mai
mare problemă a pocăiţilor de astăzi este tocmai neconcordanţa,
incompatibilitatea între vorbe şi fapte. Această incompatibilitate este una
evidentă tocmai pentru că inimile noastre sunt pline de gunoaiele lumii
acesteia in loc să fie pline de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Dacă
îţi zic să arunci brăţările, tricourile, peştii, predicile, cântările şi să
cauţi o relaţie vie cu Dumnezeu o să îmi spui că Moise a recomanat ca legea să
fie scrisă pe uşciorii uşii ... Da e adevărat dar vreau să spun că acest
argument este unul care face parte din
repertoriul tezelor care au fost valabile câtă vreme a fost în piceoare
Legea. Acest argument este fondat pe
legea Vechiului Testamet nu pe cea a harului.
În
epoca Noului Legământ. legea nu mai este nevoie să fie scrisă pe uşciori că e
degeaba – ci în inimă[3] unde
cuvântul e „săpat” de către Duhul Sfânt. Sunt unii care pot crede că versetul
de la Evrei 8:10 nu este pentru Biserică ci numai pentru Evrei. Nu este valabil
numai pentru evrei ci este şi pentru Biserică fiindcă şi Biserica face parte
din Noul Legământ.
Nu mai îmi rămâne decât să spun că avem predici foarte
bune despre dragoste dar unde e dragostea? Ştim multe despre smerenie dare unde
e smerenia? Vorbim de Duhul Sfânt dar când I-am văzut în mod real prezenţa
ultima dată? Prezentăm forme dar nu şi
fondul. Am cam devenit ceea ce Iuda spunea la versetul 12:
„Sunt
nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără
ruşine împreună cu voi, şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă,
mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de
două ori morţi, desrădăcinaţi;”
Diferenţa
între un nor care duce ploaia şi unul care doar ai impresia că aduce ploaia e
evidentă. Tot la fel e şi între cei care prezintă pe hristos prin forme şi cel
care-L arată pe Hristos prin fond.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu