Click pe imagine

sâmbătă, 26 iulie 2014

Cutremurător! Din toată inima vă rog să urmăriţi această mărturie!



Dumnezeu există!
Dumnezeu schimbă vieţi!
Dumnezeu eliberează oamenii de sub posesia dracilor!
Dumnezeu aduce în istorie SUPRANATURALUL!
Dumnezeu nu tolerează consumul de alcool!
Viaţa este VIAŢĂ numai sub domnia Domnului Isus Hristos.
  

     Vă rog din toată inima să vă faceţi timp, 34 de minute, şi să urmăriţi în linişte această mărturie extraordinară! Vă rog să nu o neglijaţi! Dacă nu puteţi acum, vă rog mult de tot, să o ascultaţi mai târziu sau cel târziu mâine!

       Numai a lui Dumnezeu este TOATĂ SLAVA ŞI PUTEREA iar ascultarea, supunerea toată a noastră să fie!

Să nu fim hoți de covoare!

      Eram acum două zile la Obor, în București, împreună cu soția mea Cătălina și cu Levi, băiatul nostru, pentru ca să facem niște cumpărături. Nici nu am ajuns bine că au trecut în vinteză trei autospeciale pentru stingerea incendiilor. Am aflat că s-a declanșat un incendiu în hala veche.
     Soția mea a surprins un dialog între doi cetățeni. Unul îi povestea celuilalt că în timp ce oamenii își scoteau afară covoarele şi intrau după altele ca să mai salveze ceea ce se mai putea din faţa focului, unii furau din covoarele lăsate afară. Cei păgubiți acum nu știau cine este mai periculos: focul sau hoții care furau covoarele. 
   În Biserică sunt două categorii de oameni: oameni care comit păcatul accidental și oameni care răstălmăcesc voit adevărul și luptă pe față împotriva Evangheliei. 
   Mulți dintre noi ne raportăm exact ca niște hoți de covoare, de multe ori, față de cei care comit păcatul accidental. Nu îi ridicăm! Nu ne rugăm pentru ei! Nu avem inima lui Hristos care să caute oaia pierdută! Nu avem compasiune! Și pe lângă problemele pe care omul le are mai adăugăm și noi critica noastră, reacțiile noastre violente, "neprihănirea" noastă şi îl dărâmăm. 
    Îi punem pe aceşti oameni care comit păcatul accidental în situaţia să nu mai ştie cine le este aliat şi cine le este duşman. În loc să facem toţi front comun în faţa păcatului ajutându-i să iasă la liman, noi, de multe ori, le dăm în cap. Fraţilor, să nu fim hoţi de covoare! Să nu rupem trestia frântă! Să nu stingem scânteia care mai licăre! 
  Cu duriate maximă să ne raportăm faţă ereticii care vor pe faţă să schimbe Evanghelia, să nu-i tolerăm, să nu avem pace până nu sunt daţi pe faţă şi până când Biserica nu este protejată. Dar pe copiii Domnului sinceri care se confruntă cu poveri să-i ridicăm în dragoste!

vineri, 25 iulie 2014

Fuga de lângă marginea prăpastiei!


6. Fuga de lângă marginea prăpastiei!

 ...nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” -  1 Corinteni 6:10

Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” - Galateni 5:19-21

V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu curvarii.  Însă n-am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume. Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.  În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?  Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară, dar, din mijlocul vostru pe răul acela”. – 1 Corinteni 5:9-13


Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept”. – Proverbe 20:1

 Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne.  Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe”. – Proverbe 23:20-21.

Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roşii?  Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat.  Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor,  dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic. Ochii ţi se vor uita după femeile altora, şi inima îţi va vorbi prostii. Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg.  „M-a lovit… dar nu mă doare!… M-a bătut… dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!”  - Proverbe 23:29-33.

Vai de cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim, de floarea veştejită, care este strălucirea podoabei sale pe culmea văii mănoase a celor ce se îmbată! Iată că vine de la Domnul un om tare şi puternic, ca o furtună de piatră, ca o vijelie nimicitoare, ca o rupere de nori cu mari şuvoaie de ape, care o doboară cu putere la pământ.  Va fi călcată în picioare cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim;” – Isaia 28:1-3

Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti ca să-i vezi goliciunea!” – Habacuc 2:15.

Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului”. – Osea 4:11

„Noe a început să fie lucrător de pământ şi a sădit o vie.  A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său.  Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară. Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-ndărătelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor. Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr. Şi a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!”” -  Genesa 9:20-25.

Au făcut, dar, pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s-a dus şi s-a culcat cu tatăl ei. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m-am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta, şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.” Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tânără s-a dus şi s-a culcat cu el. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor”. – Genesa 19:33-36.

Dar şi ei se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi proroci sunt îmbătaţi de băuturi tari, sunt stăpâniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă”. – Isaia 28:7.

Cu siguranţă mai sunt şi alte pasaje. Acestea sunt suficiente ca să ne dăm seama de modul în care se raportează Dumnezeu, Preaînaltul la beţivi, implicit la alcool. Puteţi spune că nu vă îmbătaţi. Am adus 5 argumente din Biblie care ne spun clar că Dumnezeu  nu vrea să consumăm deloc alcool. Cu toate acestea harul lui Dumnezeu care a fost arătat ne învaţă să o rupem cu  păgânătatea şi cu poftele lumeşti:

Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat  şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,  aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune”.  Tit 2:11-14.

            Harul ne învaţă că nu trebuie să ne apropiem de păcat ca să vedem cât de tari suntem. Nu trebuie să consumăm câte un pahar de vin că noi suntem tari şi putem să ne oprim numai la unul. NU! Dumnezeu ne cere RUPERE TOTALĂ! Nici o legătură între noi şi păcat.
            Un pahar de vin. Câţi nu au început de la numai un pahar înainte de masă şi acum beau pe ascuns sticle întregi şi duminica ei cântă în cor, vizitează bolnavii, predică în Casa lui Dumnezeu?
O istorioară spune că un boier a vrut să-şi angajeze un vizitiu. Erau trei candidaţi. Le-a pus o întrebare: „Cât de aproape puteţi merge de o prăpasie cu trăsura?” Primul a spus că el se duce foarte foarte aproape, la numai câţiva centimetri. Următorul a afirmat că el poate să păstreze o distanţă de caţiva metri. Al treilea a menționat că el nu se apropie deloc de prăpastie. Ultimul a primit postul. Harul lui Dumnezeu ne învaţă că lui Dumnezeu îi plac, îşi găseşte plăcere în cei care sunt sfinţi, care se tem să nu ajungă să cadă în păcat, în cei care se rup total de păcat, se feresc şi de ceea ce doar li se pare că este păcat.
Sper să înţelegem că dacă poliţia pentru un pahar de alcool consumat  amendează pentru pentru  că se înverzeşte fiola, nu mai eşti în deplinele facultăţi mintale, Dumnezeu care este şi un foc mistuitor ne cere nici măcar să nu ne uităm la alcool deoarece prin privire vine ispita, începem cu un pahar, apoi încă unul, ajungem să bem pe ascuns, mulţi sunt descoperiţi, de ruşine nu mai vin la Casa lui Dumnezeu, încep să se uite după femeile altora, să le poftească etc.  şi astfel, fiind sub influenţa alcoolului şi nemai având teamă de Dumnezeu, se comit păcate mari: crime, spargeri, curvia, incestul, blestemul, instigarea la deşertăciune, sărăcia, boala trupească etc. 
Noe dacă nu consuma alcool nu îşi blestema fiul. Lot dacă nu avea vin cu el astăzi istoria din Orientul Mijlociu ar fi alta. Câte milioane de oameni nu ar fi trăit şi acum dacă nu exista alcool? Câte zeci, sute de milioane, nu ar avea astăzi sănătatea mult mai bună dacă nu ar fi pus nici un strop de alcool în gură? Câte zeci de milioane de familii ar trăi astăzi cu mai  multă pace dacă procesul fermentaţiei nu ar mai avea loc în curţile lor, ale vecinilor, pritenilor sau dacă marii producători de alcool ar produce limonadă?
Să ne temem că putem oricând să cădem în tentaculele acestui demon groaznic care cu sine aduce prăpădul şi moartea şi să fugim şi de un picur de alcool căci ne pierdem mântuirea!
Să ne fie greaţă de alcool!

Ai luat de băut?


      
Când auzi această întrebare, dacă ești pocăit, te gândești la apă sau suc. Dacă ești consumator de alcool aceastei întrebări nu îi poți răspunde cu am luat apă sau suc, ci am luat bere, vin, palincă etc. pentru că „de băut” la pocăiţi înseamnă doar apă sau suc iar „de băut” la cei care consumă alcool înseamnă doar băutură alcoolică!
În Noul Testament sunt mai mulţi termeni folosiţi pentru cuvânul vin! Doar doi subliniez: oinos – vin fermentat şi gleukos – suc de struguri nefermentat, vin nou.
În ebraică erau mai mulţi termeni pentru vin. Noi ne vom opri numai la unul pentru că este suficient în alcătuirea argumentaţiei noastre: yayin, care se traduce şi prin suc de struguri fermentat şi nefermentat.
 „Pe de o parte, yayin se aplică la toate felurile de sucuri fer­mentate obţinute din struguri (vezi Gen. 9:20-21; 19:32-33; I Sam. 25:36-37; Prov. 23:30-31). ... Isaia prooroceşte: „Nimeni nu mai calcă vinul (yayin) în teascuri (mustul - sublinierea mea)" (Is. 16:10); de asemenea Ieremia spune: Am secat vinul (yayin) din teascuri (mustul -sublinierea mea); nimeni nu mai calcă teascul cu strigăte de bucurie" (Ier. 48:33). De fapt, Ieremia se referă chiar la sucul aflat încă în struguri ca fiind yayin (must-sublinierea mea) (vezi Ier. 40:10, 12)”[1].
De ce am adus în discuţie aceşti termeni? Este simplu! Noi, în Noul Testament traducerea Dumitru Cornilescu, avem termenul vin şi, din cât am cercetat eu, nu avem deloc termenul românesc must. Traducătorul Cornilescu a tradus termenii care erau folosiţi pentru vin şi pentru must, doar cu vin. Adică – dacă oinos desemna vinul nou, mustul, Cornilescu l-a tradus cu vin nu cu must pentru că în limbile ebraică şi greacă aceeaşi termeni au fost folosiţi pentru a defini  şi mustul şi vinul fermentat. În Biblie yayin nu făcea referire doar la vinul fermentat ci şi l-a must, Cornilescu l-a tradus cu vin, ne-a indus neintenţionat în eroare, pentru că l-a noi vinul e numai sucul de struguri fermentat.
În lumina acestor termeni: a băut Domnul Isus vin alcoolic, Pavel a recomandat consumul de alcool cu moderaţie?

„A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!” Totuşi, Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei.”Matei 11:19.

Noi spunem că Domnul Isus a băut vin alcoolic pentru că în limba română  cuvântul vin înseamnă suc de struguri fermentat. La evrei acelaşi termen putea să fie tradus şi prin vin şi prin must, suc de struguri nefermantat.
Eu sunt convins că Domnul Hristos, Dumnezeu din Dumnezeu, care timp de 40 de ani nu le-a dat evreilor deloc alcool (Deut. 29), care le-a interzis preoţilor să nu mai bea nici un strop de alcool când intrau în slujbă (Levetic 10), care l-a inspirat pe Solomon să spună că nu se cade împăraţilor să consume vin alcoolic, vin care îmbată (Proverbe 31),  care i-a binecuvântat pe urmaşii lui Recab că nu consumau vin (Ieremia 35) etc. nu a consumat vin alcoolic, ci must. Nu avea cum să interzică ceva şi El să facă ceea ce a interzis! Nu avea cum să le ceară preoţilor luciditate maximă, să nu consume deloc alcool, când fac slujba şi El care a venit să săvârşească cea mai măreaţă lucrare să o facă cu mintea tulbure!
Cum unui pocăit când i se pune întrebarea: „ai luat de băut?” înţelege, ai luat apă sau suc sau cum unui consumator de alcool când i se adresează aceeaşi întrebare înţelege băutură alcoolică, la fel, în funcţie de Stăpânul inimii, fiecare când citeşte „Iată un om mâncăcios şi băutor de vin...” înţelege, pocăitul, că Hristos a consumat must, suc de struguri nefermentat, consumatorul de alcool, înţelege că Domnul a consumat vin fermentat.
Suntem induşi în eroare de faptul că în limba română, termenul vin defineşte sucul fermentat, nu este ca în limba ebraică unde termenul vin, yayin, putea să definească şi vinul fermentat şi sucul de struguri nefermentat.
Sper că acum am înţeles că oinos, gleukos, yayin, pot să fie traduşi şi prin vin şi prin must. Atunci când citim că Domnul a băut vin, să fim convinşi că a băut must.  Atunci când Pavel spunea: Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi câte puţin vin, din pricina stomacului tău şi din pricina deselor tale îmbolnăviri” (1 Timotei 5:23), să înţelegem că pocăiţii consumau doar apă (Să nu mai bei numai apă), nici măcar must, suc de struguri, probabil pentru că mustul era scump[2] şi creştinii primului ceas erau cumpătaţi,  nicidecum nu erau consumatori de alcool, nici măcar cu moderaţie. Mustul, sucul de struguri nefermentat, în traducerea lui Cornilescu vin, îl consumau ca medicament, cu moderaţie.  
Să revenim la adevăr! Nu se cuvine pocăiţilor să bea paharul dracilor!



[1] http://www.resursecrestine.ro/eseuri/10388/vinul-in-vechiul-testament.
[2] Mustul era obţinut prin fierberea sucului de struguri până scădea, după unele reţete, 50% din cantitate iar după răcire era conservat prin adăugarea mierii-un bun pansament pentru stomac.


joi, 24 iulie 2014

Viața fără alcool este VIAȚĂ! Viaţa cu alcool este MOARTE!

            4. 40 de ani în pustie fără alcool şi nu au murit nimeni! Dar au murit milioane din cauza consumului de alcool!

Totuşi El zice: „Eu v-am călăuzit patruzeci de ani în pustiu; hainele nu vi s-au învechit pe voi, şi încălţămintea nu vi s-a învechit în picior:  pâine n-aţi mâncat şi n-aţi băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoaşteţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
                                                                                            Deuteronom 29:5-6


Extraordinar! Când poporul Israel a depins în totalitate, 100%, de Dumnezeu, Creatorul nu le-a dat să mănânce mistreţ la proţap,  icre negre şi nici măcar un strop de alcool.
De ce nu le-a dat Dumnezeu alcool? Pasajul spune limpede: ca să aibă capacitatea, discernământul, puterea psihică să cunoască că Dumnezeu este Domnul lor. Abstinenţă totală ca nu cumva să se depărteze de Cel care a spus „Eu Sunt”.

Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor”. – 1 Corinteni 10:11.

     Dumnezeu nu le-a dat nici o picătură de alcool timp de 40 de ani, nu numai pentru că alcoolul este extrem de dăunător trupului, nu acesta a fost primul motiv, ci pentru că în 7 secunde de la consumarea unui pahar de tărie mintea omului nu mai judecă în parametri normali, şi, pentru ca pe ei să-i păzeasacă Dumnezeu acest pericol, de-a avea mintea tulbure şi de a încălca Legea, nu le-a dat deloc alcool. Câtă vreme au depins în totaliltate de Dumnezeu, Cel Preaînalt care putea să facă să curgă prin pustie râuri de „Fetească Neagră” sau de „Sânge de Taur” nu a făcut să curgă decât apă.
     Toate acestea s-au întâmplat pentru ca noi, Biserica, să înţelegem că Dumnezeu nu ne vrea cu nici un gram de alcool în cap sau în sânge. Cel Atotştiutor ştie că pentru om este bine să nu consume alcool, apa este cea mai bună băutură. Timp de patruzeci de ani nu le-a dat deloc alcool şi pentru ca să ne spună nouă celor din secolul XXI că omul poate trăi fără alcool, că viaţa este viaţă numai dacă nu are alcool în ea. 
       Nu doar fizic ucide alcoolul ci și spiritual. Ca omul să aibie VIATA trebuie să aibe mintea limpede, trebuie să renunțe la alcool. Pentru că nu ținut minte "lecția pustiei" au murit milioane de evrei câteva generaţii mai târziu din cauza consumului de alcool, din cauza faptului că mintea li s-a întunecat pe fondul consumului de alcool.


Ofertă de carte!

       Fiind unul care citesc și cumpăr cărți am aflat întâmplător de o ofertă care din păcate este valabilă numai astăzi: 50 % reducere la orice carte, carți - suma totală să nu depășească 1000 lei. Sunt foarte, foarte multe titluri,  zeci de mii.
       
      Pe mine mă interesează cele teologice, unele de la editura Curtea Veche, dicționarele, atlasele, eciclopediile ... hmmmm .... cam multe ....
 
                                                Oferta o puteți vedea aici:   AICI.

miercuri, 23 iulie 2014

... nu au decăzut, nu au ajuns ca poporul, blestemaţi!


3.  Recabiţii  – nu au băut vin şi de aceea au rămas cu mintea clară, nu au decăzut, nu au ajuns ca poporul, blestemaţi

„Cuvântul rostit către Ieremia din partea Domnului, pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, sună astfel:  „Du-te la casa recabiţilor, vorbeşte cu ei şi adu-i în Casa Domnului, în una din chilii, şi dă-le să bea vin!” Am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habazinia, pe fraţii săi, pe toţi fiii săi şi toată casa recabiţilor şi i-am dus la Casa Domnului, în chilia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lângă chilia căpeteniilor, deasupra chiliei lui Maaseia, fiul lui Şalum, uşierul.  Am pus înaintea fiilor casei recabiţilor nişte vase pline cu vin şi pahare şi le-am zis: „Beţi vin!” Dar ei au răspuns: „Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: „Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri; şi nici să nu zidiţi case, să nu semănaţi nicio sămânţă, să nu sădiţi vii, nici să nu stăpâniţi vii, ci toată viaţa voastră să locuiţi în corturi, ca să trăiţi multă vreme în ţara în care sunteţi străini.” – Ieremia 35:1-7.

Urmaşii lui Recab au primit de la tatăl lor nişte porunci care, pentru că le-au respectat, l-au determinat pe Dumnezeu să-i binecuvinteze. Între aceste porunci a fost şi interdicţia totală, nici măcar câte un şpriţ pe zi, de a consuma alcool. Rezultatul a fost unul extraordinar. Dumnezeul Preaînalt s-a uitat spre ei, cu plăcere, când tot poporul era întinat cu păcate (şi) din cauza faptului că aveau mintea tulbure de la alcool, nu mai deosebeau între voia lui Dumnezeu şi păcat. 
Binecuvântarea Celui Sfânt a fost vărsată peste ei. Din ce cauză? Pentru că au ales că asculte de talăl lor care le-a interzis total consumul de alcool şi ei astfel au fost oameni care nu şi-au pierdut valorile, mintea le-a rămas lucidă şi au continuat să trăiască o viaţă de sfinţenie.
Când armatele duşmane făceau prăpăd, spintecau pântecele femeilor însărcinate, ucideau copiii, treceau cu copitele cailor peste cei bătrâni, recabiţii aveau parte de protecţia lui Dumnezeu, siguranţa le era garantată.
Să ne ajute Dumnezeu să înţelegem că ruperea de alcool trebuie să fie totală!

Nu otravă! Hrană pentru copilul tău!

       Pe site-ul Descoperă.ro (aici) este o "porcărie" numită "studiu" prin care ni se cere în mod indirect să nu mai semănăn Cuvântul în copiii noştrii.
      Cuvintele din acest pseudo-studiu sunt minciuni ieftine - un studiu foarte slab. Trei argumente prin care demonstrez necesitatea ca ai noştrii copii să fie "hrăniţi" în permanenţă cu istorioare din Biblie: 
   1. "Poveştile religioase" din Biblie nu sunt poveşti sunt fapte istorice dovedite arheologic şi ştiinţific! 
   2. Întâmplările din Biblie, religioase, au născut cele mai nobile caractere şi cele mai dezvoltate state: SUA, Olanda, Germania, Norvegia, Elveţia etc. E adevărat ca azi au decăzut moral dar baza lor, cultura lor de sute de ani, de la Reformă, a fost biblică.
   3. Cei mai mari artişti ai lumii, pictori, sculptori, compozitori, din secolele XIV-XIX au fost creştini, oameni care au trăit emoţia creştină, oameni cu teamă de Dumnezeu, oameni plini de "poveştile" biblice.

    Să nu obosim ca în fiecare zi să le povestim, într-un mod cât se poate de viu şi colorat dar fără să denaturăm Cuvântul, istorioarele Bibliei copiilor. 

P. S. Levi mă pune în fiecare zi să-i spun câteva istorioare. Deja are câteva preferinţe: Samson şi leul, David şi Goliat, David şi ursul, Iona aruncat în mare şi înghiţit de peşte, Învierea Tabitei etc.

... interzis total la alcool!


2.   În calitate de preoţi şi temple, concomitent, ai/ale Dumnezeului  Preaînalt, avem interzis total la alcool!

 Domnul a vorbit lui Aaron şi a zis: <<Tu şi fiii tăi împreună cu tine să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, când veţi intra în Cortul întâlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii voştri, ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat,  şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise>>”. – Levetic 10:8-11.

Dumnezeu le-a interzis preoţilor în mod categoric consumul de alcool când erau în slujbă înaintea lui Dumnezeu în Cortul Întâlnirii şi apoi în Templul de la Ierusalim. Ei puteau să consume alcool dar nu când slujeau înaintea lui Dumnezeu pentru a putea aduce jertfele şi închinarea într-un mod plăcut, conform rânduielilor cerute de Dumnezeu şi astfel să nu fie omorâţi de Creator. Ei trebuiau să deosebească ceea ce este sfânt de ceea ce nu este sfânt, ceea ce este curat de ceea ce nu este şi să fie capabili să-i înveţe pe evrei corect Legea.
 Ca să nu comită greşeli, ca să aibă mereu mintea limpede, Dumnezeu a cerut preoţilor să nu consume deloc alcool când slujesc. 
Ce legătură are acest episod cu noi? Noi, în Noul Legământ, suntem preoţi şi templu, simultan, ai Dumnezeului Preaînalt.

Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;” - 1 Petru 2:9.

Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?”- 1 Corinteni 6:19.

Toţi pocăiţii sunt preoţi care mijlocesc pentru oameni înaintea lui Dumnezeu (1 Tim. 2:1-5), dar suntem şi locuinţa lui Dumnezeu, templul Duhului Sfânt, dacă am stăruit după Duhul Sfânt. Dacă preoţii din vechime slujeau cu pauză şi nu erau prezenţi tot timpul înaintea lui Dumnezeu în Cort sau Templu, noi trebuie să fim sfinţi şi să ne rugăn neîncetat, mereu,  noi suntem preoţi perpetuu, iar trupul nostru este mereu templul Duhului Sfânt. Noi nu avem pauză. În calitate de preoţi şi templu ai lui Dumnezeu noi trebuie să avem mereu mintea limpede, să putem să deosebim tot timpul voia sfântă a lui Dumnezeu de mizerile lumii şi să facem o slujire după Cuvânt căci Dumnezeu este şi un foc mistuitor şi este vai de cei care fac cu nebăgare de seamă lucrarea Lui.
      Aşadar noi avem interzis tot timpul la alcool tocmai pentru că suntem preoţi şi temple iar slujirea noastră  înainte lui Dumnezeu nu este una cu pauze şi concedii!

Mai bine înecat cu apă, cu o piatră de moară la gât, decât consumator de alcool!

Otrava și blestemul minții, trupului și a societății!

            Mulți astăzi se numesc pocăiți, chiar se consideră pe calea Domnului dar consumă alcool. Au și ei argumentele lor – din Biblie. Nu vreau să mai menționez nici un argument pe care mulți se așează ca să bea alcool dar scriu toate argumentele pe care la ora actuală le-am găsit, argumente prin care spun deplin convins că alcoolul este blestemul minții, al trupulu și al societății! Menționez că mai multe din argumente sunt culese de la doctori,  slujitori etc.


  1. Mai bine înecat cu apă, cu o piatră de moară la gât, decât consumator de alcool!

Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire”. - Romani 14:21

Potrivit acestui verset toţi cei care doar beau vin ocazional, câte un pahar pe zi sau zece, ei nu sunt beţivi că nu se îmbată, trebuie să renunţe la a mai consuma alcool. De ce? Pentru că ei prin consumul de alcool îi fac să păcătuiască pe foarte mulţi care au avut probleme cu alcoolul şi pe care Dumnezeu i-a eliberat. Ei sunt nu o mireasmă de la viaţă către viaţă, ci otravă, putoare pentru că ei îi determină pe mulţi să ajugă din nou la vechile lor păcate dar se poate chiar şi ei să ajungă să consume alcool până la beţie. Căci bine a spus cine a spus: „Îl răstorn eu pe el ca să nu mă răstoarne el pe mine!”
Este grav să faci pe cineva să păcătuiască. Scriptura spune: Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării”. – Matei 18:6.
Suntem noi conştienţi cât de grav este să facem pe cineva să păcătuiască? Un frate care a fost în patima alcoolui din cauza „libertăţii în Hristos” a unora de a bea numai câte un pahar pe zi ajunge să fie din noi prins în patima alcoolului, ajunge din nou în şanţuri, ajunge din nou robul dracilor, al Diavolului. Dacă ajunge în această stare din cauza mea că îmi permit câte un păhărel mai bine să fac de pe acum ce a spus Mântuitorul.
Este clar că unii vor spune – textul ne spune că este bine să nu mâncăm nici carne. Da textul asta spune. Dar contextul ne spune ce fel de carne. Era carne de la templele păgâne, carne rămasă de la jertfele pe care unii le aduceau zeităţilor. Pavel a mai spus la Corinteni că pentru el un idol nu este nimic şi că el ar putea să mănânce acea carne dar totuşi pentru că există fraţi care se poticnesc el niciodată nu v-a mânca acea carne tocmai să nu-i facă pe fraţi să păcătuiască. Este grav să-i faci pe alţii să păcătuiască – nu numai prin „libertatea la alcool” ci şi prin decolteu, fuste şi rochii scurte, muşchi, freze, spiritul lumii etc. etc.
Aşadar – dacă ne temem de Dumnezeu, dacă vrem să fim mântuiţi – să împlinim Cuvântul. Dacă există unul, acum sau mai târziu, care se poticneşte când fraţii beau alcool din cauza acelui frate să nu mai beţi alcool, toţi cei care beţi! Da, acel pahar, renunţaţi la el! Mai important este un suflet decât toată lumea materială, cu atât mai mult decât un pahar de vin, bere, şampanie. Fiți sfinți!

marți, 22 iulie 2014

Fiii lui Mamona în Casa lui Dumnezeu!



Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri”. -1 Timotei 6:10.

Dumnezeu nu greşeşte! Rădăcina tuturor relelor este lăcomia de bani. Pentru cei puţin credincioşi vreau să aduc câteva argumente. Din cauza lăcomiei de bani sunt oameni care îşi fură semenii pentru organe, prostituţie, din cauza lăcomiei există trafic de droguri, industria tutunului duduie, cea a alcoolului aşişderea, industria armamentului a atins cote record, spargeri, corupţie generalizată, crime  etc. etc. - toate din cauza banului.

            Iubirea de bani este şi în Biserica lui Dumnezeu. Nu mă refer la cea care este între membrii Bisericii care sunt mai mult „consumatori”. Iubirea de bani este prezentă în rândul slujitorilor de la altar. Există o simonie generalizată în rândul multor cântăreţi şi predicatori, evanghelişti, păstori. Este catastrofal!
            Îmi spunea cineva odată despre un păstor că are o două reguli: „1. Nu refuza niciodată nimic! 2. Dacă nu ţi se oferă ceva, cere!”
            Credeţi că acesta este un caz izolat? Nu! În Biserica lui Dumnezeu au intrat nişte morţi spiritual, nişte mumii, au intrat fiii lui Mamona care nu mai au nici un pic de teamă de Dumnezeu şi care vând pe bani harul lui Dumnezeu. Au tarife prestabilite. Nu vin dacă nu sunt cazaţi la hotel, dar nu orice hotel, nu cântă mai mult decât este înțelegerea sau nu predică peste timpul stabilit în "contract".

Există o regula clară pe care nu o poate eroda timpul, cultura sau prestigiul:  Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţaţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” . - Matei 10:8

            Harul lui Dumnezeu pe noi nu ne-a costat nimic. Nu ne-a cerut Dumnezeu nici un ban, nici un bun în schimbul harului pe care El l-a dat. Cum îşi pot permite unii să aibe tarife? Să nu se deplaseze dacă nu au discutat preţul?
200 de euro  atât este tariful pentru a cânta la o nuntă care va avea loc pe 16 august 2014 şi banii ăştia, pe care eu îi câştig într-o lună întragă de muncă, îi câştigă unul, nu o „trupă”, care se crede mântuit prin har, dar el vinde harul lui Dumnezeu pe bani, pe bani mulţi! Ce are acest om de la sine? Nimic: sănătatea este de la Dumnezeu, harul mântuirii tot de la Dumnezeu, talentul său este meritul Lui, mesajul cântărilor, că sunt compuse de el sau sunt compuse de alţi fraţi sunt tot prin mila şi inspiraţia lui Dumnezeu. Ce contribuţie are acest om? Nici una. Dar el, cântăreţul, predicatorul, ce face?  Face din mila lui Dumnezeu sursa lui de câştig, se transformă în fiul lui Mamona. Cere câteva sute de euro pentru câteva cântri sau o predică de 45 de minute. Vă daţi seama ce sume ar pretinde dacă ar putea să facă minuni?
 Problema cea mai mare este că sunt pline Casele de Rugăciune de aceşti oameni, problema este că sunt chemaţi şi mulţi sunt „cercetaţi” la slujirea acestor fii ai lăcomiei.
            Să nu mă înţelegeţi greşit. Cred din toată inima că slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie ajutaţi, cheltuielile de transport, cazare, masă trebuie să fie acoperite, poate şi ceva pe deasupra, sunt de acord cu Bisericile care au posibilitatea să-şi salarizeze păstorul. Dar asta este una şi a cere tu, a stabili tu tariful, a negocia ca la târg suma – este total diferit. Slujitorul care cere, care nu trăieşte cu încrederea deplină că Dumnezeu îi va purta de grijă deoarece face lucrarea Lui, este un fiu al Mamonei, el nu duce lumină, cântările şi predicile lui care pot să fie pline de Numele Domnului, pentru că pornesc dintr-o inimă neagră, plină de lăcomie, (cântările şi predicile) sunt otravă, venin, moarte, dezastru. Mai bine unul care nu are vocea „chiar atât de bună” dar care are inima pentru Domnul pentru că ceea ce produce transformarea nu este sunetul şi vocea ci însoţirea Duhului Sfânt. Pe unul plin de lăcomie, chiar dacă tehnic cântă de nota 10, nu-l însoţeşte Dumnezeu şi nu vorbeşte prin el nici măcare cum a vorbit prin măgăriţa lui Balaam. În schimb unul, care tehnic este de nota 5, dar îşi dă silinţa, se încrede în Domnul, are o viaţă de sfinţire, umblă după plinătatea Duhului, are parte de însoţirea lui Dumnezeu şi Dumnezeu transformă inimi. Bine este să îşi facă partea lui de nota 10 şi să fie şi un sfânt care să se încreadă în Dumnezeu ca lucrarea să fie însoţită de Duhul Sfânt. Dar dacă încă nu poate să fie şi şi, mai bine cel de nota 5 dar care are parte de ungerea Duhului decât cel de nota 10 dar care vine cu legiunile de draci după el.
                                                                    
                     Doamne Isuse Hristoase ai milă de Biserica Ta că mulţi se cred purtători de har dar sunt purtători de draci, de duhuri de lăcomie, mândrie, neascultare şi Biserica se bucură de otrava lor crezând că au parte de apă de Sus!

Înapoi la Scripturi!

"Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui." Efeseni 1:13-14

      Foarte mulţi cred azi, inclusiv penticostali, că pecetluirea cu Duhul Sfânt de aici din text are loc la naşterea din nou. Nu este adevărat, este vorba despre BOTEZUL DUHULUI SFÂNT! De ce?

    1. Lucrarea Duhului de aici din text este BOTEZUL DUHULUI SFÂNT. BOTEZUL CU DUHUL SFÂNT, CINCIZECIMEA, ESTE FĂGĂDUINŢA ("care fusese făgăduit") -  "Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus”. Luca 24:49.
     2. Contextul de la Fapte 19 ne arată clar cum au fost creştinii din Efes pecetluiţi cu Duhul Sfânt - toţi au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi vorbeau în alte limbi şi proroceau. Acestor creştini pecetluiţi cu Duhul Sfânt le reaminteşte apostolul Pavel lucrarea care a avut loc cu ei cu câţiva ani în urmă.
     3. Duhul Sfânt - arvună, garanţie că Hristos ne va lua cu El, sau plinătatea Duhului Sfânt, care nu poate avea loc fără momentul BOTEZULUI DUHULUI SFÂNT, şi care este în concordanţă perfectă cu Pilda fecioarelor înţelepte, Matei 25, fecioare care au fost luate pentru că au avut candelele pline cu untdelemn - unul dintre simbolurile Duhului Sfânt. 

    Pasajul de la Efeseni 1:13-14 vorbeşte în mod clar despre momentul în care o persoană este botezată cu Duhul Sfânt. Vedem încă odată că toţi pocăiţii trebuie să aibă parte de botezul cu Duhul Sfânt şi să aibă plinătatea Duhului. 
   Să facem efortul să trecem peste îndoctrinările noastre care ni se par foarte bune şi biblice, să trecem peste punctele de vedere ale multor, foarte multor, teologi, predicatori, prieteni, membri ai familiei şi să mergem înapoi la Scripturi!

Duhul Sfânt – Dumnezeu – sau a te raporta la el exact cum s-au raportat la El Domnul Isus şi apostolii



Duhul Sfânt – Dumnezeu – sau a te raporta la el exact cum s-au raportat la El Domnul Isus şi apostolii
            
(partea a IV-a)

            Duhul Sfânt este Dumnezeu. Are aceiaşi natură ca Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul. Pentru că acesta este adevărul apostolii la Fapte 15:28 au spus: „...Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă...”.[1]
            Unii pot să râdă, să se amuze şi să spună cu dispreţ: „pe baza acestei afirmaţii afirmi că Duhul Sfânt nu e obiect, energie, persoană ci e Dumnezeu?”.
            Da!!! Sunt şi alte pasaje, multe alte pasaje, din Scriptură care spun că  Duhul Sfânt este Dumnezeu dar dacă acest pasaj nu ne lămureşte acest adevăr nici un altul nu ne va lămuri.
            Afirmaţia de mai sus nu este o afirmaţie ieftină. Biserica se confrunta cu o mare porblemă. Erau în Biserică  oameni care spuneau că nu este suficientă credinţa în Domnul Isus pentru a fi mântuiţi ci trebuie şi tăierea imprejur. În acest cotext la Ierusalim a avut loc un prim conciliu care nu a fost condus nici de papa, nici de patriarhul ecumenic ci de însuşi Duhul Sfânt. Apostolii erau călăuziţi de Duhul Sfânt nu doar teoretic ci în mod evident. Au înţeles când Domnul le-a spus ceea ce  Ioan a consemant în evanghelia sa la capitolele 14, 16 că Mângâietorul care va veni este o Persoană exact ca Domnul, de aceiaşi natură. Ei ştiau că Duhul Sfânt îi însoţeşte, că le vorbeşte iar  mai mult ca toate ştiau că Duhul e Dumnezeu.
            Problema care s-a ivit nu a fost orice problemă. Cei care spuneau că este nevoie de tăierea împrejur ca omul să fie mântuit aveau ca argumente legea. În acest context nu era suficientă autoritatea apostolilor pentru a combate legea dată prin revelaţia de aceea a intervenit Cel care a dat legea Dumnezeu-Duhul Sfânt. Prin autoritatea Lui de Dumnezeu a reglementat că legea nu mai are nici un rol ca omul să ajungă la mântuire, omul nu este mântuit prin lege.
            Dincolo de toată această dezbatere teologică acceptată sau nu de om ceea ce este cert este că pentru apostoli Duhul Sfânt era Dumnezeu nicidecum obiect, energie sau persoană.
            Dacă îl considerau pe Duhul Sfânt obiect, energie sau persoană nu se bazau pe autoritatea Lui. Dar eu au fost convinşi că Duhul Sfânt este Dumnezeu şi din acest motiv au ales nu doar să-I asculte vocea ci şi să o respecte cu stricteţe.
            Numai când vom înţelege că Duhul Sfânt este Dumnezeu aşa cum l-a prezentat Domnul Isus, de aceiaşi natură cu El, Dumnezeu care mângâie, apără, călăuzeşte, sfinţeşte, ridică, împuterniceşte .... noi vom căuta să ne boteze. Dar dacă îl vom considera numai o împuternicire pentru lucrare suntem în pericol de a-L limita şi considera doar un obiect sau o energie care ne e de folos în lucrare.  
Duhul Sfânt este exact ca Hristos în natură, e Dumnezeu. Şi cum de Hristos toţi avem nevoie ca să fim mântuiţi tot aşa toţi avem nevoie şi de Duhul Sfânt ca să ne ajute să rămânem în mântuire. Să fiu mai explicit – omul prin sine nu se poate mântui nici măcar prin lege şi de aceea Hristos Domnul a murit şi a înviat ca noi să fim consideraţi neprihăniţi. Suntem neprihăniţi prin Domnul Isus dar firea noastră nu a murit, ea este activă şi poate să ne determine să ieşim din Hristos. Dumnezeu care e a toate ştiutor a pus la dispoziţia omului, ca acesta să nu cadă   de pe calea Lui,  un ajutor – pe Sine-Duhul Sfânt, ca prin ajutorul Lui, al Duhului Sfânt omul să poată să biruie firea din el. Duhul Sfânt vine în ajutorul și în inima fiecăruia care însetează după El, crede în lucrarea lui Hristos[2], se pocăieşte şi curăţeşte în Sângele Mielului şi stăruie să-L primescă – Duhul Sfânt intră în inima omului în urma rugăciunilor stăruitoare ale acestuia[3] - iar apoi Îl ajută pe om în lupta pe care acesta o dă dacă omul ascultă de glasul Duhului Sfânt.


            E dureros că în loc ca cei care se raportează greşit la Duhul Sfânt să se împuţineze rândurile lor cresc. Cu toate acestea pentru cei care sunt sinceri sper ca aceste rânduri să le fie de ajutor în a se raporta la Duhul Sfânt exact ca şi la Dumnezeu, în a dorii prezenţa Lui în viaţa lorîn , a-I asculta glasul, a-I pecetlui pentru ziua răscumpărării.


[1] Biblia – tratucerea Dumitru Cornilescu.
[2] Ioan 7:37-39.
[3] Luca 11:13.

Duhul Sfânt – persoană cu p mic – sau păcăliţii care prorocesc la comandă



Duhul Sfânt – persoană cu p mic – sau păcăliţii care prorocesc la comandă

(partea a III-a)
           
Reverența face diferența. „Așa vorbește Domnul”, zic unii și sub acest paravan își spun ei părerile. Ca să exemplific: o tânără lângă poza în care era ea însărcinată a scris  că o să aibe o fetiță pentru că a avut o prorocie în care i s-a spus că e însărcinată cu o fetiță. După câteva luni s-a dus la doctor și i-au spus că o să mai aibă un băiat. Șoc!
 Nu denigrez prorocia. Să mă păzească Dumnezeu de asemenea păcate. Dar îi denigrez”, dispreţuiesc pe proroci care prin faptul că își permit să vorbească de la ei implicit se raportează la Duhul Sfânt  ca la o persoană cu care te poți lua de șireturi. Din păcate mulți au pierdut noțiunile sfinte. Sunt puțini acei care atunci când rostesc numele lui Dumnezeu îl rostesc cu cinste, reverență, frică. Ori că spun Dumnezeu ori că spun stâlp e totuna pentru foarte mulți pocăiți. Am devenit insensibili. Problema e că această împietrire a simțurilor este mult mai gravă la cei care spun așa vorbește Domnul când nu vorbește Domnul ci vorbeşte domnul sau doamna. Aceste persoane sunt persoane care, involuntar sau voluntar, comit păcatul de-a se pune în locul lui Dumnezeu. Odată unul dintre cei mai frumoși îngeri a vrut să se ridice si să fie ca Dumnezeu. Dumnezeu a reacționat drept față de o asemenea atitudine. Gândindu-mă la istoria lui Lucifer dar și la cei care se ridică mai sus ca Duhul Sfânt mă întreb: cât de mare este păcatul acestor oameni? Să spui că vorbele tale sunt vorbele lui Dumnezeu? Să te iei cu Duhul Sfânt de şireturi. Oare sunt termeni care să descrie modul în care vor fi tratați astfel de oameni de Dumnezeu?
            În Evanglelia după Matei la capitolul 7 ne sunt prezentați unii care au prorocit chiar în Numele Domnului. Tind să cred că au fost oameni care au spus așa vorbește Domnul și a vorbit domnul, omul. De remarcat este faptul că aceștia, conform pasajului, au prorocit în Numele Domnului însă Domnul nu avea nici un mesaj pentru ei. Relația Lui cu ei era inexistentă și totuşi au prorocit. Astfel de oameni la umbra Numelui Domnului au rostit mesaje acțiuni prin care s-au raportat la Duhul Sfânt ca fiind o persoană dar nu orice persoană ci una care, din punctul de vedere al acestor proroci, trebuie să stea deoparte și să învețe de la ei. Atitudinea unor astfel de oameni este cam așa: „Duhule Dfinte, zic ei, stai aici într-un  colț și privește la mărețul expert. În timp ce privești vezi ca nu cumva să scoți vre-un zgomot sau să transmiți vreun mesaj care să mă dea de gol că o să am mari probleme”.
            Astfel de oameni nu au nici cea mai mică frică de Dumnezeu. Frica lor este acea sa nu fie deconspirați. Nu-i interesează absolut deloc că se raportează la Duhul Sfânt ca la o persoană, cu p mic, căreia îi dau ei lecții. Mă mir de multe ori de ce nu reacționează Dumnezeu încât să-i  demaște pe loc pe astfel de defăimători, morminșie văruite, nori fără apă, călăuze ale înturenicului dar a spus ca dupa fapte îi vom cunoaşte.
            Probabil că au ajuns în această stare de dumnezei pornind de la pasajul din 1 Corinteni 14 unde Duhul Sfânt prin apostolul Pavel învăța:

Cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă.  Fiindcă puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi.  Duhurile proorocilor dunt supuse proorocilor;

            Este probabil ca afirmația duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor să fie interpretată de mulți că Duhul Sfânt este supus prorocilor. Pasajul vrea să elimine îndoielile celor cărora Duhul le-a dar un mesaj și care probabil credeau că trebuie în acel moment să tramsmită mesajul. Duhul vine să le spună că nu greșesc cu nimic dacă se așteaptă unul pe altul. Mesajul are trebuie înțeles de către cei cărora li se adresează. Iar dacă pentru a fi înțeles trebuie să fie transmis mai târziu nu e nici o problemă. Aici nu se spune că Duhul Sfânt este supus omului. Se spune că mesajul odată transmis de Duhul Sfânt, omul, poate să mai aştepte când să-l spună. Se poate ca mulți să fi pornit de aici în a face din Duhul Sfânt învățăcelul lor. Dar problema raportării la  Duhul cu obrăznicie e mult mai veche. Cele mai multe cazuri de proroci care proroceau la comanda lor sau a altora, nicidecum a lui Dumnzeu, le găsim in Vechiul Testament. Proroci care proroceau în funcție de sumele pe care le primeau. Erau ca niște automate, tonomate, în care bagi bani și în funcție de bani sunt produsele. Aceștia considerau pe Dumnezeu ca fiind dumnezeu, un idolaş.
            Cauzele pentru care prorocii au ajuns să se raporteze la Duhul Sfânt cu multă lejeritate au fost și sunt: lipsa fricii de Dumnezeu, pierderea portretului biblic al lui Dumnezeu, lipsa unei relații continue cu Dumnezeul Preaînalt, dorința de a ieși în evidență și bunurile materiale pe care oamenii le oferă celor pe care-i folosește Dumnezeu. Cu siguranță că mai pot fi găsite și alte cauze  dar un fapt este cart: nici o cauză nu-i va proteja pe cei care fac din Duhul Sfânt o persoană căreia acești ziși proroci îi dau lecții.

Duhul Sfânt – energie – sau păcăliţii care exersează în patru labe, urlă ca şi lupii şi râd cât ţine „energia”



Duhul Sfânt – energie – sau păcăliţii care exersează în patru labe, urlă ca şi lupii şi râd cât ţine „energia”

 (parte a II-a)

            Sunt oameni care „sub puterea Duhului Sfânt” fac ca şi animalele. Şi dacă se comportă ca şi animalele se manifestă aşa cât îi ţine „puterea”. Aceşti oameni se raportează la Duhul Sfânt ca la o energie sau ca la un energizant.
 Realitatea este că nu doar cei care fac ca și animalele se raportează la Duhul Sfânt ca la o energie. Pocăiții penticostali de multe ori, fără să-și dea seama, se raportează la Duhul Sfânt ca la o energie.
            Momenetle de stăruință – în imaginarul nostru – sunt momente în care efectiv, cred unii ne reîncărcâm bateriile. Limbajul nu e greşit. Ceea ce este imaginea pe care unii şi-au format-o despre această reîncărcare. Aceasta (reîncărcarea) este văzută ca fiind acțiunea prin care este vărsată în  noi o substanță. Acestă substanță cu trecerea timpului se evaporă. Se pierde. Momentele de apatie sunt văzute ca fiind momente în care energia care ne dădea elan cândva este într-o cantitate puțină sau deloc.
            Am făcut din Duhul Sfânt o energie, un energizant. Mergem la Biserică ca și cum am merge cu mașina la peco ca să ne umplem de energie.
            Stai. Dacă gândești așa oprește-te! Duhul Sfânt nu este o energie. Duhul Sfânt este Dumnezeu, Ființă Personală care întradevăr vine în inima cuiva și poate să plece din inima cuiva. Dar starea noastră spirituală este pe culmi sau în vale nu în funcție de nivelul, cantitatea, dimensiunea fizică a prezenței Lui în inimile noastre. Ci în funcție de modul în care noi alegem să-I supunem firea nostră Lui după ce El a intrat în inimă. În funcție de modul în care noi alegem să fim smeriți și să Îi acceptăm suveranitatea şi să-I respectăm voia. Cantitatea care ne energizează aici nu este dată de volum sau de greutate ci de sensibilitatea nostră la călăuzirea lui, de receptivitatea noastră la modul Lui de a ne îndruma. Pot să fie oameni plini de Duhul Sfânt – în termenii noștrii gen Anania și Safira  cu siguranță erau că nu cred că trecuseră multe zile de când au fost şi ei botezaţi cu Duhul Sfânt – dar de fapt ei erau goi în sensul că nu mai ascultau de călăuzirea Duhului Sfânt.
            Probabil că pentru Anania și Safira momentul Cincizecimii a însemnat starea de culme. Starea în care au atins punctul culminant. Aceast imaginar este unul fals. Momentul în care cineva primește Duhul Sfânt este greșit să fie identificat ca fiind starea de culme și este de asemenea greșit să fie identificat numai cu starea sentimentală, euforică care este atunci peste acea persoană.  Acel moment înseamnă de fapt momentul în care firea trebuie să fie suspusă cu mult mai multă putere glasului Persoanei, Îndrumătorului care a intrat în inima aceea în plinătate.
Botezul cu Duhul Sfânt nu este un moment de culme ci este momentul de început, acest moment face parte din „adevărurile începătoare”. De aceea momentul primirii Duhului Sfânt trebie să fie la începutul vieții de credință. Iar starea fizică din acele momente, care se va repeta poate diferit dar asemănător la fiecare reumplere cu Duhul Sfânt, nu trebuie să eclipseze adevărata lucrare a Duhului, ascultarea noastră de călăuzirea Lui pentru a ne asemăna tot mai mult cu Hristos. Manifestarea nu trebuie să devină scop pentru că ea este consecinţă, efect. Manifestarea (rugăcinea tare sau în şoaptă, vorbirea în alte limbi, sentimentele din acele clipe) sunt efecte ale apropierii noastre de Dumnezeu, ale pogorârii lui Dumnezeu Duhul Sfânt în inimă.  Umplerea are ca și consecințe manifestări „ciudate” sau nu dar aceste manifestări nu trebuie să umbrească scopul pentru care a venit Duhul Sfânt acela de-a ne călăuzi, împuternicii, ajuta, de-a ne forma pentru Dumnezeu  
            Unii cred că este o energie și că de fiecare dacă la stăruință se umplu de această energie iar mai apoi se descarcă ca iar la stăruință se se umple. Nu este așa. Duhul Sfânt este Persoană care în momentele de stăruință îți face simțită prezența în mod mai deosebit. După stăruință  prezența Lui rămâne și cu toate că efectele prezenței Ei nu mai sunt atât de puternice pentru trup prezența este reală, la fel de reală, pentru că El este omniprezent. Aerul este la prezent mereu lângă noi doar că atunci când bate vântul îl simţim mai puternic. Ceea ce ne derutează pe noi este că dacă nu simţim efectele credem că Duhul Sfânt nu mai este. El este şi la fel ca atunci când îl simţim puternic efectele prezenţei şi atunci când nu le simţim noi trebuie să căutăm să-I auzim vocea  în permanenţă. El nu este un energizant.
            Am văzut pe mulți care făceau ca lupii și câinii. Făceau așa până oboseau. Atunci se termina energia adică din punctul lor de vedere Duhul pleca. Dacă ar avea minima lumină de la Duhul Sfânt care este Persoană ar înțelege că El este prezent nu ca omul să se manifeste. Nu este scopul lui ca omul să vorbescă în limbi. Scopul Lui este ca omul să fie întărit iar pentru că pentru aceasta (a fi întărit) sunt necesare rugăciunile în limbi şi de aceea a ales să lucreze astfel. Dar rugăciunile în alte limbi, această manifestare nu este un scop în sine. Ea duce la un scop – omul să fie mai aproape de Dumnezeu, omul să se sfinţească tot mai mult. Şi acum eu întreb care este scopul lătratului, al urlatului?  Este unul clar pentru cei care se raportează la Duhul Sfânt ca la o energie – certifică prezenta energiei şi atât. Dar Duhul Sfânt nu este energie ci este Persoană. El nu se mărgineşte la urlete şi lătrături. Nu acesta e sopul Lui. El nu vrea ca omul să se manifeste, să facă din manifestări un scop. Ci El urmăreşte ca prin manifestările Lui omul să fie mai aproape de Dumnezeu.
            Greșim dacă considerăm că Duhul Sfânt este o energie. El este Persoană. În calitate de persoană ne vorbește şi de aceea şi noi vorbim iar dincolo de acestea El vrea ca acest dialog să ne ridice spre Dumnezeu nu să ne coboare sub nivelul animalelor. Vrea ca noi să Îi ascultăm glasul.